"Nu s-a scris indeajuns despre Eminescu", - imi spunea anul trecut un academician. Noul studiu asupra vietii si operei celui mai mare poet al nostru e, prin urmare, bine venit. Autorul, domnul N. Zaharia, a cercetat cu luare-aminte tot ce s-a scris anterior asupra acestui subiect si a cautat sa sileasca in mod obiectiv si pe cat posibil documentat personalitatea lui Eminescu si caracterul operei sale.
Eminescu s-a manifestat din copilarie ca o fiinta impresionabila, ca un senzitiv, care vibra la cele mai usoare atingeri ale lumii. Aceasta simtire puternica, ascutita, rafinata, ii procura materialul pe care, multumita imaginatiei si simtului ales al formei, il turna in versuri nemuritoare. Daca Eminescu ar fi avut numai simtirea puternica, atunci ar fi fost pur si simplu un om susceptibil, un nenorocit, cum se gasesc printre oamenii mediocri. Natura l-a inzestrat insa cu puterea de a poetiza impresiile lui si a le exprima in forma maiestrita a versului.
Impresiile cele mai banale, care fiind supuse in modul obisnuit ar putea fi chiar dezgustatoare, desteapta in sufletul poetului imagini si ganduri care le poetizeaza. Multumita apoi exprimarii in forma cadentata a versului, ne dau o adevarata poezie.
In odaie prin unghere
S-a tesut painjenis,
Si prin cartile In vrafuri
Umbla soarecii furis.
Dar atuncea greieri, soareci
Cu usor maruntul mers.
Readuc melancolia-mi
Iara ea se face vers.
Simtirea lui Eminescu este de obicei trista. Gandurile sale, fireste, sunt sceptice si pesimiste. El nu putea vedea lumea si viata decat in raport cu felul sau de a simti, lata de ce crede ca "samburele vietii este egoismul si haina lui minciuna", - afirmatie pe care domnul Zaharia o socoteste a fi "un mare adevar". Iata de ce poetul a trait sufleteste izolat de ceilalti oameni: "Esti vesnic singur, cand esti impreuna cu acei ce nu simtesc la fel cu tine".
Si sufletul lui Eminescu fiind setos de iubire, simtea o durere imensa din cauza infranarii acestei dorinte, la care il constrangea scepticismul sau. "A nu iubi - spune dansul in Geniu pustiu - nu e nimica; a nu putea iubi, este grozav".
Se va fi datorind oare acestei simtiri concentrate in sufletul lui vesnica zbuciumare in care se gasea poetul si care l-a facut sa scrie unui prieten al sau: "intr-un pustiu sa fiu si nu mi-as putea regasi linistea!" - Poat ca da.
Pe de o parte setea de iubire, contrariata de indoiala; iar pe de alta, tendinta la actiune, nimicita indata de trista credinta ca este zadarnica orice lupta, omul fiind prin natura lui predestinat nenorocirii si ca la urma urmei "vis al mortii eterne e viata lumii intregi", acestea sunt, dupa parerea d[omnu]lui Zaharia, cele doua trasaturi caracteristice sufletului chinuit al poetului.
D[omnul] Zaharia combate parerea d[omnu]lui Maiorescu ca pesimismul lui Eminescu a fost mai mult gandit decat simtit si ca imprejurarile in care a trait poetul n-au avut nici o inraurire insemnata asupra lui.
"Acest pesimism (al lui Eminescu), ne spune domnul Maiorescu, nu era redus la gerea marginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era eterizat sub forma mai senina a melancoliei pentru soarta omenirii indeobste; si chiar acolo unde din poezia lui strabate indignarea in contra epigonilor si a demagogilor inselatori, avem a face cu un sentiment estetic, iar nu cu o amaraciune personala".
D[omnul] Zaharia crede ca, daca aprofundam poeziile lui Eminescu, gasim ca desi cele ce exprima dansul au un caracter general si adesea impresonal, sunt pornite insa din adancul unui suflet chinuit si de suferintele sale personale. Indignarea violenta de la sfarsitul Scrisoarei III se explica prin persecutiile politice pe care le-a indurat poetul in 1876.In sprijinul parerii sale, domnul Zaharia invoca relati-unile catorva prieteni personali ai poetului precum si o scrisoare a sa catre ronica Miele. D[omnia] sa conchide ca "oamenii superiori, in special oamenii de geniu, au felul lor propriu de a gandi si simti. imprejurarile externe insa directioneaza felul de manifestare al genialitatii lor".
Studiul d[omnu]lui Zaharia se termina cu o foarte bogata bibliografie cuprinzand in 30 de ini probabil tot ce s-a scris despre Eminescu, poeziile dedicate lui si compozitiile muzicale pentru poezii de-ale lui.
