Un dor fara satiu - volum de versuri de Emil Botta - analiza referat





UN DOR FARA SATIU - Volum de versuri de Emil Botta. A aparui in anul 1976 la Bucuresti, Editura Eminescu, si a fost reeditat in 1978, cu completarile aduse de autor cu putin timp inaintea stingerii sale (24 iulie 1977).

in culegerile de Poezii (ed. Aurelia Batali) si Scrieri, II, 1980 (ed. Ioana Diaconescu), sub titlul ciclului sunt trecute datele celor doua editii, 1976-. Este ultima carte publicata in timpul vietii poetului. Textele din cuprins au fost publicate mai intai in revistele "Viata romaneasca", "Luceafarul", "Romania literara", "Tomis", in perioada 197l-. Doar cateva poezii au si variante.

Fata de cartile precedente, indeosebi ciclurile Pe-o gura de rai (1943) si Vineri (1971), acest volum atesta o perfecta continuitate si coerenta a viziunii.

Poezia lui Emil Botta propune un univers imaginar situat sub semnul reveriei feerice (amintitoare, intrucatva, de shakespearianul Vis al unei nopti de vara) ce scalda o lume de fantasme si prezente alegorice baroc-ma-nicrislc, cu imprumuturi livresti din arii culturale foarte diverse si, frecvent, cu o coloratura de folclor romanesc, in sensul caruia poetul imagineaza "personaje" fanteziste, ipostaze "himerice" antropomorfizate ale unor stari sufletesti sau raportabile la universul natural.

Acestei visatorii luminoase i se asociaza insa, inca o data, figuratia angoasanta, cosmaresca, intr-o simbioza caracteristica, chemata sa sugereze starea de tensiune, intensitatea dramatica pana la sfasiere a trairilor. Lirismul lui Emil Botta se alimenteaza astfel permanent dintr-un "exces", indicand paroxismul angajarii fantasmatice, in sensul unui romantism cu surse eminesciene, semnalate chiar de sintagma "un dor fara satiu" din titlul volumului (profilul marelui poet se deseneaza, de altfel, in cateva poeme explicit inspirate de "farmecul dureros" eminescian), prezenta deja in deschiderea ciclului din 1943, Pe-o gura de rai):

"De-un dor fara satiu-s invins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu, din adanc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade".

Spatiul poemului e si aici unul al repetatelor inscenari de ipostaze ale eului fascinat de absolut, inscris intr-o zare metafizica. De neatins, orizontul Totalitatii autentic romantice se lasa substituit de lumea propriilor proiectii himerice, a "realului imaginar".



Eul liric traieste in regimul "apocrifelor", al ecourilor imperfecte si infidele fata de sursa originara, al textelor fals atribuite si al adevarurilor relativi/ale, cum ne-o spune chiar poemul Apocrifele; "Paduri vazand,
prin paduri inctimetandu-ma // subjugat de tacere,
pe seama ei, a mierlei tacute, am dat
multe multe istorii // Si atras pe vecie
in valtoarea libertinajului, pierzandu-ma
in realul meu imaginar,
spun, as fi in stare sa spun
cantecul acela, tacerii sortit" intr-o perspectiva foarte moderna, universul liric sta sub semnul inventiei continue, al unei libertati incordate, caci, sub ochiul "Himerei", Totul si nimicul devin proxime, confundand reveria plenitudinii fiintei cu neantizarea ei. De aici si constiinta unei permanente inscenari de sine, a rolurilor mereu schimbate, a conditiei de "mare actor
traind si murind
nefiind si fiind".

Ipostaza eului, estetizanta, "decadenta", pe linia intunecatului April al debutului din 1937, de "vested cavaler, viclean domnisor", "cu floarea la piept", revine doar pentru a marca un contrast cu visul mioritic in care "cei trei,
veri pacurari trei
ca intr-o intamplare nelumcasca
ni-.ui lovit
cu bata lor ciobaneasca", ca pe un "Inger exterminator"
(Alei!).





Poetul isi pune tot timpul in scena fantasmele, in desfasurari retorice si cu mici dezvoltari "anecdotice", fara a articula o actiune propriu-zisa: conteaza in primul rand modalitatea rostirii, nobletea dictiunii, armonizarea discursului in adevarate tirade, cu un lexic studiat si pretios adesea si un mimetism stilistic raportabil la scrisul croni-caresc arhaic orj la acela al marelui romantism, cu intoarceri spre rafinamentele manieriste, dar si cu insertii neologistice chemate sa marcheze distanta ironic-autoironica fata de propriile constructii scenice. Apelul la stilizare, la schematizarea in embleme a "personajelor", a decorului cu note de onirism feeric si d£ vis rau, uzul larg al unei "recuzite" evidentiate ca atare califica majoritatatea poemelor. Substanta livresca e densa, exploalandu-se o intreaga galerie de personaje istorice (lulius Caesar, Petru Cercel, Ion Voda cel Cumplit), figuri de basm (Padurcncele), personalitati ale muzicii universale (Liszt, in excelentul poem de atmosfera onirica Concertul).

Ceremonia solemna a discursului elegiac se dizolva nu o data in "fanfaronada" bufona, comediantul concu-randu-l pe actorul tragic.

Dominant ramane sentimentul finitudinii si al efemeritatii fapturii. "Visand Utopia si alte himerice", castelan "cu latifundii in Spaniile sangerii", "fachir" uzand de Jonglerii" si "clovnerii" ori visator im-penilenl spunand "fantazii, fantazii,
un tribut
riguroaselor legi ale fumului", poetul ramane si aici un constructor de lumi imaginare. Actor mereu, "mim al efemerului"
(Camus), el schimba roluri si costume, tine discursuri grave sau ironic-jucause, inalta somptuoase decoruri sau schiteaza doar in cateva linii cadrul "dramei".

Pe acest teren al "realului imaginar" i se ofera un fel de solutie provizorie in fictiune, substitut estetic al "realului":

"Atunci toate ce le-am auzit
sunau a minciuna, a fals.
Spune falsul,
ar fi, la sunet, frumos" se poate citi in Glasul Petrului Cercel. Fascinat de acest "sunet frumos", Emil Botta gaseste, in ultima instanta, in poezie, si o personala solutie de viata.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani