Un burgtheather provincial - autoironie de Livius Ciocarlie referat





UN BURGTHEATHER PROVINCIAL -
Bildungsroman tandru si autoironie de Livius Ciocarlie, aparui la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti in anul 1984.

Dupa decembrie 1989, un grup de straluciti filologi din Timisoara (Adriana Babeti, Mircea Mihaies, Dorian Branea, Marius Lazurca etc.) constituie un redutabil grup interdisciplinar de cercetare axat pe literaturile popoarelor central-europene. intitulat A treia Europa, care-si gaseste foarte curand si un servant editorial prompt si eficient, in Editura Polirom din Iasi. impreuna cu ea, timisorenii vor lansa o serie de carte, vor edita o revista (omonima grupului) si vor pune bazele unor coleclive transnationale de lucru, prin atragerea unor intelectuali din Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia etc.

In vederea elaborarii unui lexicon comparat al literaturilor din Centrul si Estul Europei.

Prin intermediul grupului, patrund in cercetarea literara autohtona de dala mai recenta sintagme definitorii, de o plasticitate insidioasa (cum e, de pilda, "masculinitatea fragilizala", inteleasa ca tipologic literara si comportamentala), care ne trimit spre Kafka, Konrad Gyorgy sau Milan Kundera, intr-o osmoza stilistica din perspectiva careia cercetarea timisorenilor devine de o fundamentala importanta. E de mentionat, de asemenea, ca ideologia culturala a grupului A treia Europa presupune racordarea la perspective foarte suple de abordare a fenomenului literar, cum sunt marginalitatea identitara, multietnicitatea sau multiculturalismul, din recuzita majora a postmodernismului. Proza romanesca a criticului si eseistului Livius Ciocarlie timisorean si el, desi mai nou suporta supliciul voluptuos al unei mutari la Bucuresti - isi gaseste o adevarata implinire tematica si tipologica abia prin apartenenta la mediul de lucru al grupului A treia Europa, pe care il premerge si pe care, de fapt, il inspira, prin preeminenta tematica si conceptuala.

Romanele sale Un Burgtheather provincial (cu precadere) si Clopotul scufundat sunt prin excelenta proze imperial-periferice, scrise de o mladita fragila a istoriei, fascinata -trebuie s-o spunem din capul locului - si de narcisismul sau ingenuu, jucaus, de om care-si contempla orgoliul tinand invers luneta, ceea ce duce, evident, la miniaturizarea normala a contururilor si la distantarea lor prudenta in spatiu. Un Burgtheather provincial e, in primul rand, un roman genealogic, tratat in registru ironic, comic, demistificator, intr-un spirit in care se vor scrie si jurnalele de mai tarziu ale autorului (Trei intr-o galera.

De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri): intreaga geologie a Banatului, si ulterior istoria sa, bineinteles framantata, concura, prin seve providentiale de nimeni intrezarite pana la bulbucul de suprafata, la zamislirea fiintei fragile care e Livius Ciocarlie reticent, contemplativ, ezitant, mladita firava si tarzie a unei puternice si viguroase familii burgheze, eu radacini puternic infipte in solul fertil, dar margi-nal-inipcrial al Banatului, Iara dorinta de a le trimite mai departe, spre tron. Geologia ironica si diacronia genealogica imprevizibila, fragili-zanta il apropie pe autor de Calcanul lui Giinter Grass, dar si de tipologia "omului fara insusiri" al lui Musil. Decantarea filonului familial burghez viguros in artisticitatea vulnerabila, dispersiva a progeniturii vine, la fel de tandru (prin estomparea sugestiei thanatice, prezenta la prozatorul german), de la Thomas Mann (Casa Buddenbrook).

Protagonistul Burgtheatherului e nepractic, cu capul in nori, molatec si evanescent, substituind pragmatismul militant al familiei cu scrisul.



Aici gasim cea mai subtila - si mai catifelata, de altfel - ironie a romanului, fiindca microistoria, falnica totusi, a unei familii cu o constiinta identitara extrem de orgolioasa e prezentata prin intermediul relativitatilor ezitante ale unicului descendent cu veleitati artistice: istoria curge, aici, spre relativitate (Foucault ar fi fost incantat de o asemenea perspectiva).

Cum, incantati ar trebui sa fie toti cei care parcurg romanul, lucrat in filigran de un perfectionist al detaliului marunt si de un manuitor inefabil de portelanuri, cu o migala autorironica desavarsita, de vechi artizan saturnian, vecina cu orgoliul matroanei burgheze de a nu gresi nici un ochi la macrame, pus la vedere, ulterior, pe cea mai vizibila dintre mobilele casei. Formal, Un Burgtheather privincial e - spune chiar autorul - o opera de interlocare narativa, iar interlocul este "o masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru"
(aflam dintr-un soi de motto explicativ, pus la inceputul romanului), capabil sa realizeze modele de fir simultane, juxtapuse.

Asemenea interlocului, Burgtheatlierul e o "tesatura" narativa, in care -procedeu inocent-postmodem! - istoria se orizontalizcaza, cum la fel se intampla si cu timpul, regasit acum de autor in sertare familiale obscure, impenetrabile, in vestigii ambientale sau bibelouri, sau in amintirile unor persoane carora multe detalii ale trecutului le apar ca fiind deja estompate, amestecate, interrclationate cu altele, eventual apocrife sau alogene. Livius Ciocarlie lucreaza, ca material, cu vestigii sau subproduse, cu "deseuri" culturale, pe o linie ilustra, ce coboara din T. S. F.liot (The Waste Land).

Istoria nu se mai gaseste, in romanele sale, decat in ele: adormita, ciobita, dispretuita, scufundata eventual in nostalgie. Sentimentalizata, mangaiata cu duiosie, certata, asemenea unui copil nevrednic, dar totusi iubit. Subiectivizarea extrema, marginala, provinciala a timpului duce la relativizarea absolutului, a transcendentei tari, ce presupune intotdeauna un Centru: uzand de un termen al lui Ezra Pound, reluat de catre Gianni Vattimo, ne aflam, in roman, in mediul soft al istoriei, manuit de un prestidigitator obosit, care nu poate fi, nici el, decat soft. Prin urmare cum el insusi marturiseste, cu o autoironie molateca, pisiceasca - Livius Ciocarlie scrie clin intentie explicit literara, cu o "vocatie auctoriala" premeditata, construita, pe care multi i-o contesta totusi, pe simplul - si aberantul - motiv al "demisiei" de la "actul critic".

Tot jucaus, pentru a castiga bunavointa cititorului, el da, tot ca motto al volumului, un citat din Sainte-Beuve, care spune, in esenta, ca savoarea adevarata a literaturii se observa cel mai bine la autorii constienti de faptul ca fac literatura.

Titlul textului din care e luat fragmentul e, de asemenea, cat se poate de "ciocarlian": Otravurile mele, si sugereaza ceea ce Un Burgtheather provincial nu inceteaza sa spuna nici o clipa: ca asistam, in el, la caligrafia subtire, artizanala, a unui "cronicar" de bivuac casnic, protector, care a inlocuit viata cu urzeala cotidiana a literaturii. Ramane la latitudinea fiecarui cititor sa-l crediteze sau nu. Ceea ce scrie Livius Ciocarlie e insa admirabil, savuros, ca o invitatie la complicitate, autorul fiind -incontestabil - unul dintre Maestrii prozei noastre actuale - continuator spumos al liniei deschise de catre Radu Petrcscu, intr-o nota mai austera insa.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani