umbra lui mircea la cozia -
Poezie de Grigore Alexandrescu, meditatie nocturna asupra trecutului istoric. Publicata mai intai in "Foaie stiintifica si literara"
("Propasirea") din 7 mai 1844, sub titlul Umbra lui Mircea sau o seara la Cozia, apoi in volumul Suvenire si impresii, epistole si fabule, Bucuresti, 1847, unde primeste titlul definitiv, Henry Stanley o selecteaza pentru a sa Rouman Anthology or Selections of rouman poetry ancient and modern, Hertford, 1856.
Poezia a fost compusa, dupa cum marturiseste chiar Alexandrescu
In Memorial de calatorie, in timpul excursiei (acute de acesta, impreuna cu Ion Ghica, Ia manastirile de pe valea Oltului, in anul . Pornind de la sugestii evidenl preromantice ("Ossian", Young, Volney), poetul roman le da o indrumare patriotica si, in stilul caracteristic autorilor pasoptisti, aduce in fata contemporanilor sai un exemplu demn de urmat. Marea sa performanta (confirmata de reactia cititorilor ulteriori, pana in zilele noastre) consta in impletirea convingatoare a pasajelor de evocare a atmosferei cu cele care exprima, discursiv, parerile sale in legatura cu trecutul si viitorul romanilor.
In text pot fi delimitate doua mari sectiuni: una in care este construita situatia poetica si in care scriitorul opereaza cu mijloacele descriptiei si ale sugestiei sonore; alta, teoretica si didactica, pe care doar sinceritatea ingenua a retorismului o salveaza de prozaism.
In subtexl circula, insa. ca un curent unificator, emotia patriotica autentica, ce innobileaza fiecare pasaj, dand straluciri de aur vechi metalului uneori tern al discursului. Poezia debuteaza parca in grave acorduri de orga, descriind cu maretie cadrul si utilizand cu perspicacitate sugestia auditiva. Caracterul solemn al primei strofe (care, cu mijloace sobre, realizeaza o remarcabila impresie de inchegat, aproape de perfectiune) isi pune pecetea asupra intregii poezii. El este obtinut prin masura ampla (15-l6 silabe, depasind clasicul "alexandrin romanesc"), prin frecventa vocalei lungi u si prin imbinarea cu sonoritati profunde a consoanelor nazale si dentale. O metafora reusita ("ale valurilor mandre generatii spumegate") creeaza totodata sentimentul timpului, impresia de comuniune cu trecutul si viitorul. Ca si celelalte poezii ale lui Alexandrescu, si aceasta este expresia unei luciditati fervente, care se cufunda in fluxul istorici, calauzita in aceeasi masura de sentiment si de reflexivitate. Strofa unnatoarc aduce noi indicii asupra cadrului si imprejurarilor.
E remarcabila aici descrierea gradata a venirii noptii, modul in care Alexandrescu (poate nu fara o involuntara reminiscenta din O noapte pe ruinele Targovistei a lui I. Heliadc Radulcscu) creeaza atmosfera de vraja, de asteptare a unui eveniment iesit din comun. Primul emistih al strofei a treia rezuma, intr-o expresie sintetica, esentialul descrierii anterioare:
"Este ceasul nalucirei".
Pauza marcata de punctele de suspensie, in prelungirea accentuarii paroxitone a cuvantului si a diftongului ascendent, mareste spatiul interior al versului, lasand parca loc golului de spaima ancestrala in fata intunericului si a presimtirii necunoscutului. Pasajul consacrat fantomei e construit in intregime din propozitii scurte, eliptice, separate de pauze care subliniaza fiecare element al comunicarii si sporesc impresia de mister si maretie. Natura e toata in miscare; glasul fantomei este repercutat de munti si paduri, ajunge in Transilvania; numele ei, rostit mai intai de poet, e repetat de deal, de Olt, de Dunare, care-l duce pana la mare. Imaginea arc un dublu scop: sa sporeasca dimensiunile colosalei fantasme si sa arate largimea spatiului romanesc pe care in trecut s-a exercitat puterea falnicului voievod.