lata un roman de dragoste, asa cum ati ghicit deja din titlu, dar si o drama a razboiului, povestita la persoana intai, din perspectiva (subiectiva) a eroului. Este, astfel un roman al memoriei si al interioritatii. Cat despre autor, el este un "fan" declarat al lui Marcel Proust si un romancier care nu astepta inspiratia: studiase filozofia, citise operele, scriitorilor europeni importanti ai epocii si voia sa innoiasca formula estetica si tematica romanului romanesc, in concordanta cu literatura, dar si cu stiinta si filozofia occidentala a inceputului de secol XX. O poveste asemanatoare, de dragoste si razboi, scrisa din perspectiva personajului principal, este Adio, arme de Ernest Hemingway.
Gen: epic
Specia: roman subiectiv
Opera si contextul cultural
|
Camil Petrescu (1894-1957) este unul dintre romancierii moderni din perioada interbelica si unul dintre cei mai mari scriitori romani. A avut o importanta activitate publicistica, fiind, intre 1934 si 1947, redactor-sef la Revista Fundatiilor Regale, iar in 1939, pentru scurt timp - director al Teatrului National. A semnat volume de versuri [Versuri. Ideea. Ciclul mortii - 1923, Transcendenta/ia - 1931), nuvele [Cei care platesc cu viata - 1949, Turnul de fildes - 1950), eseuri si articole teoretice [Teze si antiteze -1936, Modalitatea estetica a teatrului - 1937), studii de filozofie [Husserl - o introducere in filozofia fenomenologica - 1938, Doctrina substantei - postum, 1988), un memorial de calatorie [Rapid-Constantinopol-Bioram - 1930), piese de teatru (drame de idei: Suflete tari, Jocul ielelor, Act venetian, Mioara; comedii: Mitica Popescu, Caragiale in vremea lui) si romanele Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi [ 1930), Patul luiProcust (1933) si Un om intre oameni (roman istoric, ramas neterminat, vol. I - 1953, voi. II - 1955).
Apropierea lui Camil Petrescu de gruparea modernista a "Sburatorului", condusa de criticul literar Eugen Lovinescu, se bazeaza pe afinitati intelectuale care tin de increderea in destinul citadin al romanului romanesc si in sincronizarea formulei estetice cu proza europeana a vremii. Renunta la tematica traditionala, legata de figura taranului si de lupta sa pentru pamant si opteaza pentru naratiunea subiectiva, care, lasand in fundal socialul, aduce in prim-plan interioritatea, starile launtrice, gandurile si indoielile, tot materialul imaginatiei si al mintii. Povestea, ca si modul de a o spune, trece de la exterior spre interior.
Acest demers al romancierului este in concordanta cu mutatiile petrecute la sfarsitul secolului al XlX-lea si la inceputul secolului XX in filozofia europeana si, de fapt, cu noul mod al omului de a-si reprezenta lumea, de a se situa in univers si de a se pozitiona fata de sine insusi. In eseul "Noua structura si opera lui Marcel Proust", Camil Petrescu isi exprima aderenta la filozofia moderna si la romanul proustian. Astfel, potrivit filozofiei lui Henri Bergson si fenomenologiei lui Husserl, intuitia este facultatea fiintei umane prin care putem cunoaste cu adevarat, pentru ca intuitia inseamna in primul rand o "privire in noi insine", o intoarcere a privirii "asupra propriului continut sufletesc". Bergson a teoretizat, de asemenea, doua categorii temporale, realizand o distinctie fundamentala pentru noile relatii temporale care se stabilesc in romanul modern: timpul exterior, cantitativ, masurabil (60 de minute inseamna doar 60 de minute pentru oricine are ceas) si timpul interior, calitativ, al memoriei, parazitat de afecte, sentimente etc. (in 60 de minute pot rememora trei ani fericiti ai primei mele iubiri). O alta schimbare radicala este reprezentata de psihanaliza lui Sigmund Freud, care a demonstrat ca interioritatea fiecaruia din>re noi cuprinde straturi adanci, pe care nu le cunoastemisi nu le controlam, dar care conditioneaza anumite decizii, optiuni, atitudini, stari si chiar actiuni.
Abordarea operei literare
|
Tematica: Iubirea si razboiul - doua experiente fundamentale ale individului, care il determina sa isi reconsidere viziunea asupra lumii si fata de semenul sau (Celalalt/ Diferitul/Asemanatorul). Pentru Stefan Gheorghidiu, eroul cartii, iubirea si razboiul sunt dramatice verificari interioare, experiente ale cunoasterii, ale metamorfozei launtrice si ale regasirii de sine.
Compozitie si structura: romanul cuprinde doua parti ("Cartea intai" - povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, si "Cartea a doua" - experienta razboiului), structurate in sase, respectiv sapte capitole.
Cele doua parti ale romanului, disociate in functie de cele doua mari teme, sunt unificate de aceeasi perspectiva, unica, a constiintei personajul ui-narator Stefan Gheorghidiu. Scris la persoana intai, romanul este, deci, o naratiune actoriala, o lunga confesiune a eroului principal.
Exista doua categorii majore de naratiune: a) auctoriala (lai. auctoris, autor), desfasurata la persoana a lll-a de un narator omniscient si omniprezent, ca in Ion - romanul realist, obiectiv al lui Liviu Rebreanu; b) actoriala (de la aclor, personaj, cel care savarseste actiunea), la persoana intai, inevitabil subiectiva: Gheorghidiu nu ne povesteste decat ceea ce gandeste el, ce simte, ce traieste. Nu vom sti niciodata ce gandeste alt personaj, in primul rand Ela, despre Gheorghidiu, despre iubire, despre anumite situatii sau despre casnicia lor.
|
Camil Petrescu: "() ca sa evit arbitrarul de a pretinde ca ghicesc ce se intampla in cugetele oamenilor nu e decat o singura solutie. Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Dar aceasta-i realitatea constiintei mele/continutul meu psihologic Din mine insumi eu nu pot iesi orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai." (Noua structura si opera lui Marcel Proust)
Atentie! Nu confundati naratorul-personaj cu autorul, chiar daca pot fi gasite experiente similare, cum ar fi cea a razboiului, pe care si autorul concret a trait-o. E vorba doar de a imprumuta din experienta personala personajului, care esle o simpla "fiinta de hartie" dintr-un univers fictional. (Sou credeti ca este mai mult de-alat?) Aminti(i-va ce este un personaj alter-ego.
Fiind prezent ca personaj in istoria povestita, ca si Marcel din In cautarea timpului pierdut de Marcel Proust, Sandu din Jocurile Daniei de Anton Holban, Stefan Gheorghidiu este narator homodiegetic (< fr. homodiegetique, compus din gr. homos, "egal, asemanator" si gr. diegesis, "istorie" - v. Gerard Genette, 1972).
Constatam astfel o deosebire fata de romanul traditional, de factura realista, unde naratorul (hetero-diegetic, < fr. heterodiegetique, compus din gr. heteros, "diferit, altul" si gr. diegesis, "diegeza, istorie") este absent din istoria povestita, este in afara acesteia, nu participa la fapte, nu este nici martor al intamplarilor, nu intervine direct in istorie Naratorul heterodiegetic este cel din: Ion de Liviu Rebreanu, Morometii de Marin Preda, Razboi si pace de Tolstoi sau Educatia sentimentala de Flaubert. Povestirea este prezentata ca riltrandu-se prin constiinta unui narator care ramane anonim, este o persoana a lll-a cu aspect impersonal. Narator heterodiegetic este cel din romanul balzacian, realist, doric in terminologia lui Nicolae Monolescu din eseul Arca lui Noenarator omniscient si omniprezent", asemenea unui Dumnezeu romancier.
Incipitul romanuluiPrimul capitol al romanului ("La Piatra Craiului, in munte") se deschide cu cateva consideratii ironice ale tanarului sublocotenent Stefan Gheorghidiu (personajul-narator) la adresa fortificatiilor din Valea Prahovei din "primavara anului 1916", fortificatii care puteau fi foarte usor doborate: "Zece porci tiganesti, cu boturi puternice, ar fi ramat, intr-o jumatate de zi, toate intariturile de pe Valea Prahovei, cu retele de sarma si cu "gropi de lup" cu tot. (Gropile astea de lup erau cat cele pe care le fac, tjucandu-se, copiii in nisip, iar in fund aveau batut cate un mic tarus, ascutit apoi ca o teapa in sus.) Dupa socotelile Marelui Stat-Major din 1916 - adica din timpul bataliei de la Verdun - dusmanul care venea la atac avea sa calce, din nebagare de seama, in aceste gropi si sa se impunga in tepi, fie in talpa, fie in spate."
Urmeaza, in acelasi prim capitol, o discutie la cantina ofiterilor despre dragoste si adulter, in care opinia "conformista" ("Domnule, nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa.") a capitanului Dimiu si cea de "aparator al dragostei" ("unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea") a capitanului Corabu sfarsesc prin a-i trezi lui Gheorghidiu vechi indoieli si suferinte din dragoste.
Stefan Gheorghidiu: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. () Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca stii ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuie prezenta ei zilnica. () Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma. () Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt."
Tehnici narative specifice romanului de analiza psihologica:
1. memoria involuntara: Discutia dintre ofiteri ii readuce in memorie intreaga istorie de iubire, inceputa in timpul facultatii, casatoria si suspiciunea permanenta legata de (in)fidelitatea Elei, ce vor fi desfasurate in capitolele urmatoare ale primei parti, dupa care revenim in atmosfera razboiului. Astfel, capitolul al doilea, intitulat "Diagonalele unui testament", debuteaza cu fraza: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu c> colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala." Aceasta prima parte a romanului se cladeste pe sedimentarile memoriei afective a eroului.
Memoria involuntara - declansarea spontana a amintirilor, provocata de un parfum, un tablou, o arie muzicala, un cuvant, o imagine, un peisaj. Discutia de la popota joaca, in acest fel, rolul madeleinei (briosei) din romanul lui Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut.
2. introspectia: Rememorand relatia cu Ela, Stefan Gheorghidiu isi analizeaza reactiile sufletesti pana la cele mai mici nuante, isi interpreteaza orice gest, orice gand, de la inceput ("Sa tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al personalitatii mele.") si pana spre finalul povestii de iubire ("Si totusi imi trece prin minte, ca un nour de intrebare Dar daca nu e adevarat ca ma inseala? Daca din nou am acceptat o serie gresita de asociatii?").
Introspectia = privirea inlauntru, modalitate specifica romanului de analiza psihologica, prin care personajul isi analizeaza starile sufletesti si le verbalizeaza in formula monologului interior.
Reactiile interioare, gandurile si trairile lui Gheorghidiu sunt, de cele mai multe ori, reflexe ale reactiilor, atitudinilor si cuvintelor Elei: "Parca nu stie ce poteci de moarte am in suflet, si tacerea mea o face sa vorbeasca incontinuu, ca un orator care nu mai poate incheia si se avanta inutil, dupa asociatia intamplatoare a frazelor. Imi taie, cu prea multe gesturi, friptura in farfurie. Si cum se cunoaste ca a imbatranit."
3. acronia: Cum in partea a doua a romanului se inchide bucla temporala produsa de rememorarea povestii de dragoste, cu toate momentele ei semnificative (printre care excursia de la Odobesti, atunci cand Ela pare sa flirteze cu un oarecare domn G. si secventa narativa de mare sensibilitate din capitolul "Asta-i rochia albastra", atunci cand cei doi au o sansa de reconstruire a cuplului), partea a doua ne aduce din nou actiunea in vremea razboiului. Asadar, evenimentele nu mai sunt prezentate in ordine cronologica (ca in romanul realist), ci in ordinea importantei afective, in functie de urmele pe care le-au lasat in memoria si in sufletul personajului-narator.
Acronia (a-Chronos, in afara timpului linear) este un efect al neconcordantei dintre timpul din istorie (desfasurarea logica a evenimentelor) si timpul din discurs (timpul povestirii, al nararii). Este un artificiu specific romanului proustian, folosit pentru rememorari si pentru nararea in planuri paralele.
De la capitolul al doilea pana la "Cartea a doua" avem de-a face cu un timp afectiv, calitativ, dilatat in cadrul de la inceputul romanului, al serii de razboi. Partea a doua reface experienta razboiului, prezentata, ca si experienta iubirii, din perspectiva constiintei personajului-narator si in forma unui flux al constiintei.
4. autenticitatea: daca pentru romanul realist cuvantul-cheie este verosimilitatea, in romanul subiectiv, al confesiunii, importante sunt impresia de sinceritate absoluta, refuzul cliseelor si al schematismului psihologic, originalitatea si renuntarea la stilul frumos (anticalofilia).
Constructia personajului in romanul subiectiv, de analiza psihologica:
|
. spre deosebire de romanul realist, personajul nu mai este reprezentativ pentru o categorie sociala; nu mai conteaza atat mediul social, cat individul si inferioritatea;
. problematica social-economica de anvergura este suspendata in favoarea banalului si a detaliului care dobandesc alte semnificatii in constiinta personajului;
. personajul evolueaza intr-un mod imprevizibil, destinul, fatalitatea nu mai domina fiinta umana;
. introspectia dezvaluie un intelectual complicat sufleteste, care pune permanent sub semnul intrebarii datele pe care le are despre lume si despre persoana iubita, rapor-tandu-se la parametrii ce tin de absolut, este caracterizat de o mare capacitate de analiza si sinteza, un tip lucid si oarecum inadaptat, cu orgoliul ranit.
Finalul: intors de pe front, Gheorghidiu hotaraste sa se desparta de Ela, lasandu-i o parte din avere si "tot trecutul".
"Stefan Gheorghidiu este un cerebral capabil de o mare finete a analizei, foarte nesigur insa pe el interior, minat de o necontenita nevoie de a se verifica. Este prins intr-un orizont inchis: «Prabusirea mea launtrica era cu atat mai grea, cu cat mi se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in puterea mea de deosebire si alegere, in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele.»" (Nicolae Cretu, Constructori ai romanului, Editura Eminescu, Bucuresti, 1982, cap. "Romanul ca metafora epistemologica")
Concepte operationale folosite: actiune, autor, final, incipit, narator, personaj, perspectiva narativa, naratiune, roman (modern, subiectiv), tema
