ULISE Poem de Ilarie Voronca.
Tiparit in primavara anului 1928, la Imprimeria Union din Paris, in colectia "Integral", cu un portret al autorului de Marc Chagall.
A fost scris in cursul anului 1927, cand poetul se afla Paris, ca functionar la o banca. Fragmentar, a fost publicat mai intai in revista "Integral", nr. 5, aprilie 1928, numar in care se si anunta iesirea de sub tipar a volumului (secventele 5, 6, 12).
in iulie 1928, revista "unu", nr. 4, reproduce la rubrica "Antologie" un fragment din partea a doua, incluzand si imnul inchinat ceaiului. Se mentioneaza, cu aceasta ocazie, si tirajul cartii - 206 exemplare.
Dupa experientele constructivisl-integraliste din paginile unor reviste ca "75 H. P.", "Punct" si "Integral", cu un univers imaginar puternic impregnat de elemente caracteristice civilizatiei citadine tehnice, de "faza activista industriala", cerute de programele avangardiste ale momentului, intr-o sintaxa concentrata si austera, si dupa ce, in poemul de dragoste Colombo (1927), poetul isi perfectionase exercitiile imagistice abia disciplinate in tipare prozodice inca "clasice", Ulise realizeaza o prima sinteza de relief major a operei sale.
Calatorul mitologic emblematic e asimilat aici unui eu liric ce descopera cu neliniste sau cu incantare spectacolul dinamic al metropolei moderne (Parisul), definita anterior, in texte programatice, ca "imparatie a reclamelor luminoase", conturand un topos al orasului feeric, desfasurat caleidoscopic in fata unei priviri curioase, lacome sa inregistreze senzatia si imaginea inedite. Klibcrata de aura mitologica, "aventura" e coborata in cotidian si in "banalitatea" faptului comun, exaltat insa cu fervoare imnica. Primele versuri declara deja ca "inchin(a) un imn.. veac(ului) mediocritatii", in care "nu mai vanam ursul sur prin muntii americii
bratele noastre nu mai sangera paduri salbatece
ne operam visele ca intestine
singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor" - indicand o schimbare importanta de atitudine: eroismului, in fond romantic, al confruntarii cu o natura virgina, i se substituie gestul modest al insului anonim si solitar al societatii secolului XX, constrans la izolare, cautandu-se anxios pe sine si nerabdator sa comunice cu lumea din jur. Va prelua, astfel, ipostaza "reporterului" ce noteaza febril impresii si stari caracteristice pentru "veacul asigurarilor si al reclamei luminoase", acumuland notatii brute sau transfigurate metaforic:
"pe bulevarde sirenele autobusele // acompania/a in concertul prin fara fir", "scrasnesc din dinti marile cotidiane", "agentii companiilor de afisaj primenesc rufaria zidurilor", "se ascut zgomotele ca pumnale", "precupetii ridica obloanele somnului", "bulevardele se rumenesc ca paini in brutaria diminetii" etc. Cele mai diverse mesaje se incruciseaza in fata spectatorului antrenat in miscarea generala:
"strada te primeste ca o cutie de posta", "evenimentele se succed ca ferestrele", "sangele tau circula paralel cu metrourile".
O asemenea relatie cu "realul" indica expresiv insasi tehnica de constructie a poemului, care e una "siraultaneista" sau "cubista", de intersectare a impresiilor, senzatiilor, evenimentelor, planurilor reflectiei, cu modele intr-un poem ca Zona lui Apollinaire (1912) sau in scrisul unor Valery Larbaud, cu al sau Barnabooth, ori Blaise Cendrars, cu Proza transsiberianului, datand, ambele, din 1913 si cu ecouri largi in poezia franceza (v. Paul Morand) si europeana. Nu lipseste, dintre starile caracteristice, nici "panica" celui speriat de "semnalele" disperarii care-l cuprinde pe cautatorul "ciocnirii" cu celalalt si al "intretaierii" orbitelor, salvatoare. Secventelor agitate de film al "orasului tentacular" i se cauta corespondente simetrice in spatiile in care natura mai poate fi regasita, cu prospetimea ei telurica si culorile sale nealtcrate. Celebra secventa a cineca, a "pietii de legume", propune un astfel de spatiu, evocat cu ochi de pictor (lamand si cu o fantezie sugerand indraznet interferenta regnurilor.
Ceva din "poezia roadelor" pillatiana (careia il asociase si G. Calinescu, in Istoriasa) se prelungeste aici, in versuri ce fructifica si lectia de lirism fantezist insolit a lui Adrian Maniu:
"te opresti la vanzatoarea de legume
iti surad ca soparlele fasolele verzi
constelatia mazarei naufragiaza vorbele
boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci
ca lotci dovleceii isi vara botul, inainteaza
amurgesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul
iepuri de casa ridichii albi patlagelele
vinete innopteaza iata tomatele ca obrajii transilvanencelor" De pe un asemenea sol se incheaga imnul inchinat "fetei de hristos a cartofului", care urmeaza celuilalt imn vibrant, al ceaiului, din secventa a doua a poemului, ce inscrie pe fondul de agitatie angoasata o mica oaza de calm launtric, ce nu interzice fervoarea cantecului, intr-o desfasurare de variatiuni pe tema propusa:
"CEAI arsita cu buruieni si coacaze
racoare in caldura binecuvantare de rubin
voia si imparatia ta faca-se
culoarea ta e a carnii trecute in spin"
Partea a opta a poemului va aduce un alt elogiu imnic, oglinzilor:
"sunt oglinzi cu parfum de garoafe
sunt oglinzi cu parfum de busuioc
sunt oglinzi prinse cu agrafe
sunt oglinzi care nu se vad deloc
cum in oceanul atlantic curentii calzi
cum in glasul tau se umfla pauni" Asemenea versuri sunt emblematice pentru intreaga poezie a Iui Voronca, dominata de entuziasmul intampinarii sarbatoresti a lucrurilor, invitand la comuniune, incercand sa transforme orice intalnire cu lumea intr-un prilej de jubilatic. Asemenea "ocazii" sunt evocate in celelalte "capitole" ale poemului, dedicate lecturii gazetei de dimineata, marilor bulevarde, spitalului, salilor de gimnastica, circului, terenurilor de tenis, peisajelor romanesti - toate luate ca "teme" pentru ample "variatiuni" metaforice sau angajate intr-o densa retea metonimica ce mentine imaginatia intr-o stare de permanenta productivitate.
"Mediocritatea" veacului e, astfel, reabilitata prin infuzia de poezie ce insufleteste si innobileaza "reportajul".
Apreciind ca Voronca "isi compune in Ulise adevarata sa fata de poet dificil pentru profani", G. Calinescu se intreba daca- "E futurist, dadaist, suprarealist?", raspunzand:
"Toate si nici una", recunoscand, de fapt, o sinteza a acestor deschideri spre modernitatea cea mai acuta. Astazi se poate evalua mai exact aportul - foarte insemnat - al acestei carti la innoirea limbajului liric romanesc si a sintaxei poetice, in perfecta sincronic cu ceea ce se petrecea in anii 20 ai secolului trecut in spatiul european.
