Uitat printre lucruri uitate - volum de versuri de Petre Stoica referat





UITAT PRINTRE LUCRURI UITATE
Volum de versuri de Petre Stoica.

A fost tiparit in anul 1997 in colectia "Biblioteca pentru toti" a Editurii Minerva din Bucuresti, cu o prefata de Cornel Ungureanu. Este o antologie de autor, ce selecteaza poezii din volumele: Pietre kilometrice (1963), Miracole (1966), Alte poeme (1968), Arheologie, blanda (1968), Melancolii inocente (1969), O caseta cu serpi (1970) Bunica se aseaza in fotoliu (1972), Sufletul obiectelor (1972), Trecatorul de demult (1975), Iepuri si anotimpuri (1976), O nunta de cenusa (1977), Un potop de simpatii (1978), Coplesit de glorie (1980), Prognoza meteorologica (1981), intrebare retorica (1983), Numai dulceata porumbelor (1985), Tango si alte poeme (1989), Piata Tien An Men II (1990), Visul vine pe scara de serviciu (1991), Manevrele de toamna (1996).

Titlul acestei antologii (a doua, dupa Orologiul, aparuta in 1968), care reia un fragment de vers din volumul Bunica se aseaza in fotoliu, spune deja foarte mult despre universul imaginar si starea lirica dominanta in poezia lui Petre Stoica Autorul ei este intr-adevar in primul rand un evocator nostalgic de evenimente si obiecte trecute intr-un depozit sentimental al memoriei, scoase din uitarea la care le-a condamnat trecerea timpului; o lume marginala, de provincie (aici banateana) resuscitata ca din albume vechi sau, cum spune chiar un titlu de poem, "de pe vremea filmului mut".

Una dintre primele poezii - aleasa din Pietre kilometrice -se si intituleaza Vechi targ din Banat si anunta atmosfera provinciala cu "caii de plug", copiii ascultand "melodia flasnetei monotona ca zilele verii", feeria modesta a balciului si a circului (aducand aminte de Povestea din sat a lui Adrian Maniu), micile petreceri la birt etc.

De la Miracole (1966) la Arheologie blanda (1968), acest univers castiga in extensiune si consistenta: atmosfera e mai degraba sarbatoreasca, duminicala, peste o lume ce defileaza sub privirile "fermecate" ale copilului:

"gramofonul pictat cu amorasi zburand peste cai", "focul fanfarei izbucnind in piata cu monument", "valsurile inserarii domoale", alaiuri nuptiale, un convoi funerar, "masina Singer", "automobilul Ford", "langa monumentul cu vultur functionarii pieptanati", "domnii profesori cu lavalierele
ca niste pasari cazute in praf si, invaluindu-le pe toate, "slow-fox"-ul si foarte sentimentala melodie La Paloma. Sunt cateva dintre reperele acestui mic univers desuet, devenit obiectul "arheologiei blande" a poeziei. Aceste carti consacra insa si un mod particular de constructie a textului, solidar cu tehnica "poeziei de notatie" a gruparii clujene din jurul revistei "Steaua", unde A. E. Baconsky vorbise despre "declinul metaforei" si promova o lirica mai degraba de atmosfera, unificata din mozaicul "impresiilor".

P. S. practica si el, mai mull chiar decat ceilalti stelisti (cu exceptia unui Victor Felea) o poezie in care descriptia isi asociaza fantezismul sentimental, elegiac si ironic (o ironie intotdeauna surazatoare, benigna).

Albumul cu fotografii, intr-un sertar.

Calendarul ingalbenit (din Alte poeme, 1968, apoi Sopron, Frizerul, Evocare al carei protagonist este tocilarul).

Oamenii acoperiselor. Ceasul de lemn (din Arheologie blanda) - tin de aceeasi "lume care moare intr-un anotimp
si reinvie in alt anotimp
ca pana la urma sa nu mai reinvie niciodata", poetul recuperand, cum scrie C. Ungureanu, "personaje, gesturi, efigii ale unei lumi disparute", si reabilitand "profesiunile umile care primesc insemnele miracolului".

Treptat, coabiteaza cu acest univers festiv-melancolic o viziune bucolica, amintind de "panismul" blagian, precum in poemul Marelui Hesiod, cu dragoste ("El sta pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vii si livezi,
si cu pleoapele coborate priveste la stele
sa afle ce fac radacinile.

Cand se ridica dimineata din somn
in ritmuri moi isi scarpina barba
din care cad petale de cires") si o lirica "naiva", cu trimiteri la pictura lui Henri Rousseau-Vamesul (v. Cand maestrul Rousseau a plecat unde trebuie), ori exploatand alte repere livresti, cu precadere din lumea civilizatiei tehnice incipiente.

In Bunica se aseaza in fotoliu (1972), subiectul liric se mai poate imagina "sambelan la curtea coniacului" unde scria "partituri de dragoste si iarna
(se) ducea la french cancan" si stapanea "aerostate cu heliu" Un poem programatic, Cu umbrele tale, din acest volum, proclama, din aceeasi perspectiva a marginalitatii fertile pentru lirism, retragerea de pe scena vietii literare:

"F. atat de bine sa nu ai aur premii literare herbare
nimeni nu te cheama la receptii plusate astfel
dormi linistit cu umbrele tale si pururea parca
regretele iau forma norilor ce pleaca spre moarte
mie imi place noaptea sa ascult ticaitul ascuns
din inima patefoanclor sparte miresme scumpe
se ridica discret din imortelele melc dispuse
pe o carte veche e atat de bine sa traiesti
uitat printre lucruri uitate".

Cu timpul, aceasta situare intr-un fel de zona periferica isi asociaza motivul mai grav al imbatranirii, despartirea elegiaca de timpul cand subiectul liric se simtea "ocrotit de Andersen":

"sunt singur azi
pe campul indreptat spre oceane cu soare spre limanuri
cu hortensii lampioane si muzici dar azi sunt batran port
aproape patru decenii de lemne pe umeri"

Poezia ramane insa un spatiu securizant, conturat acum mai curand in registrul melancoliei, - lume in care se regaseste - cum spune titlul cartii din 1972, Sufletul obiectelor. Cateva dintre cele mai remarcabile poeme ale lui Petre Stoica se afla aici, "Lenta moarte purtata pe aripi de albine" e impartasita cu viata fragila a lucrurilor umile -obiecte de bucatarie, evenimente neinscrise in nici un calendar:

"Brusc masina de calcat se razbuna
isi deschide aripile si depune oua de jar
acolo in biblioteca porumbeilor", "pe fata de masa pluteste duh de sosuri din timpuri
uitate", "azi scrie in horoscop spalatul rufelor ceapa
si scurta plimbare la cimitir cu fluturii", "batatorul de covoare in ajunul sarbatorilor mari
e tridentul unui zeu pe oceane de praf
obiectul cautat a iesit prin urechea memoriei
doar sufletul lui mai pluteste indaratul
borcanelor cu priviri impasibile totu-i

posibil pe-o vreme cu ritmuri de ploaie", "si masina de calcat se scufunda incet
in adancimi de rugina in memoria timpului
discret absorbindu-ne".

Asemenea versuri au permis situarea poetului in linia unui Ion Pillat, cel al poeziei interioarelor si al "camarii cu fructe", dupa cum printre "descendentii" lor s-a putut rosti numele lui Emil Brumam. Multa vreme - de fapt, toata vremea - poezia lui Petre Stoica se mentine, cu mici abandonuri, reparate de frecvente reveniri - in spatiul reveriei evocatoare si al fantazarii ironic-elcgiace. "Dar mie imi place aroma portocalei
si nu carnea ei" - se scrie intr-un text din Trecatontl de demult (1975), iar un scurt poem, intitulat Stiu, favorizeaza, fata de poezia marilor intrebari si experiente existentiale, lirismul programatic mai modest al surprinderii imponderabilelor, atingerilor suave dintre lucruri, contemplarii oarecum gratuite a peisajului scaldat intr-o atmosfera aburoasa, propice calmului launtric:

"Stiu ca spatiul meu launtric e (acut pentru experiente mai dure
mie insa imi place sa privesc
cum norul acela atinge cu genele sale mereu umezite
copacii casele mormintele si urmele
de argint al oilor seara".

O tehnica ce se insinueaza lot mai substantial in aceasta opera este cea, mult cultivata de suprarealisti, a asocierilor de obiecte incongruente, cat mai indepartate intre ele, generatoare de "merveilleux", provocand uimirea si chiar o anumita stare de neliniste.



Ea apare mai pregnant incepand cu volumul Iepuri si anotimpuri (1976), unde numeroase poeme sunt construite in temeiul unei sintaxe cu structuri repetitive, de ordinul anaforelor, de natura sa incite la suite de variatiuni pe aceeasi tema. Textul e, mai mult decat oricand, mozaical, dar o anumita unitate de stare lirica e asigurata, pastrandu-se si necesara mica-mare tensiune generata de socul intalnirilor insolite ale elementelor ce compun imaginea si care compenseaza relativa monotonie a "schemei" de articulare a discursului:

"S-a facut dimineata si vanatorii se intorc de la lucrarile lor sangeroase
s-a facut dimineata si un submarin atomic a disparut in burta pestilor
s-a facut dimineata si nimeni nu m-a decorat", "aceste maini care golesc tarata timpului din ceasul din perele
aceste maini care inchid ochii mortilor din fotografie
aceste maini care arata viitoarea directie a vantului

aceste maini instelate in contextul albastru al zilei", "este adevarat ca palaria mea liroleza a ramas definitiv agatata in cuier
este adevarat ca morile de vant ne intimideaza daca nu suntem precauti
este adevarat ca mi-ar place sa fiu milionar pentru a putea despagubi fluturi de noapte
este adevarat ca iarna nu e bine sa umbli fara mustati

este adevarat ca adevarul se compune
din cescute extrem de fragile" E un procedeu ce se regaseste pe larg in volumul Un potop de simpatii (1978), "simpatiile" fiind, de fapt, cele fortate de fantezia poetica ce asociaza incompatibilele sau compune mici scene absurde. Tematica marginalizarii voluntare a poetului, ce se doreste sustras avanscenei pe care se petrec evenimentele "majore" ale lumii literare, reapare in forta in volumul ironic intitulat Coplesit de glorie (1980), in poeme numite, multe dintre ele, Interviu sau Jurnal: e o lirica a autopersiflarii blande, justificand, in fond, optiunea pentru cotidian si viata imediata ("corectata, desigur, prin fantezie), in contrast cu solemnitatile "metafizice" ale poeziei cumva dominante in epoca:

"Aceasta primavara ma gaseste
impovarat de glorie si preocupat de gandul
ca trebuie sa-mi schimb roata la bicicleta", "mi-am comandat un zeppelin ca sa fac
zilnic inconjurul judetului meu preferat", "trag zavorul portii si gloriei mele ii ordon
sa se plimbe in pielea goala pe strada
la fel cum gainilor din curte
le ordon sa termine cu monotonul lor cotcodacit", "pentru mine poezia nu-i fete de l'intellect
doar un felinar in ceata
cum?
sau un fluture pe degetul indragostitului
ce cred despre Valery?
fiecare vers al lui e un sicriu de cristal" Poet "tara diplome si decoratii
fara cerneluri de argint
fara flacoane cu parfumuri
fara clopote de alarma", se marturiseste a trai doar o "existenta banala".

Un alt registru e cultivat, in schimb, in intrebare retorica (1983), unde viziunea se tulbura, capatand accente expresioniste adesea sumbre, trimitand, desigur, la o anumita lirica germana, foarte bine cunoscuta de excelentul traducator care e poetul, dar si la textele ultime ale unui A. E. Baconsky, din, bunaoara, Corabia lui Sebastian. Asemenea elemente patrund si sub titlul aparent idilic Numai dulceata porumbelor (1985), in care ecourile istoriei recente sunt tulburatoare, poetul devenind atent la "cronica zilei maloase" in care "Jean-Paul Sartre ingenuncheaza in fata
grasutului Cohn Bendit" si "metafizica umbla infasurata in carpe".

O anumita distanta fata de reveria sentimentala si fantezismul ironic din alte carti se simte imediat. Textul se deschide spre o lume de contraste violente, ce se vor inregistrate fara emfaza, optiunea mergand din nou catre simplitate:

"eu subscriu pentru o carte cu poeme simple din care
izbucnesc mirosurile si zdrentele erei atomice
sau behaitul oilor manate la abator
intr-un cuvant o carte din care
se ridica suspinul poetului cu degetele prinse in usa

va rog sa-mi iertati preferintele
si faptul ca fumez tigari atat de ieftine".

Din acest moment, poezia lui Petre Stoica va parasi rar starea de neliniste, niciodata clamata emfatic, desigur, insa foarte prezenta:

"dar indaratul micutului semn de intrebare ce se ascunde?
teama agonia neantul", "Exact acum cand musc din mar
se naste un copil in vecinatatea abatorului
si a curtii in care se spanzura vaduvul orb", "tristetea mea este sociabila si imprastie arome de vanilie"

O adevarata radicalizare a vocii se petrece insa (se poate petrece) abia in placheta Piata Tien An Men II, publicata in 1990, si care este rasfrangerea directa a dramaticelor evenimente legate de evacuarea Pictii Universitatii din Bucuresti de catre fortele de ordine ale puterii "emanate" dupa Revolutie si de ravagiile provocate de "mineriada" din iunie . "Scriu numai pentru morti - ei sunt singurii
care mai deslusesc ceva", "De atata vreme deasupra orasului nostru
pluteste o duhoare pestilentiala

greu se descompune duhul tiranului!" - spun cateva versuri semnificative pentru angajamentul civic al poetului. Ultimul ciclu din antologic, Manevrele de toamna (1996) se raporteaza la vechile evocari nostalgice de ..lucruri uitate" de la o evidenta distanta, -vechile manevre de toamna, care "aveau nuanta smochinei iar dragostea purta in pat volanase" -zice un poem - "vor ramane in amintire".

Poetul e atent acum mai degraba la noile "manevre", de data aceasta politice, invaluind sub retorici zgomotoase ("cresc tropote tropote", ies la rampa "profesorii de vacarm", "bolboroseala comediantilor umflati cu drojdii balcanice") "realitatile noastre slefuite de maluri prin secole".



Li se contrapune, cu o noua prospetime, doar poezia tandra, dincolo de deceptii si de imaginile grotesti cu care se confrunta zilnic, a batranetii, capabila inca sa proiecteze viziuni purificatoare in lumea imunda:

"in acest orasel golit de trecut
si plin de cantare false
traieste o femeie sora diminetii
rasfoieste carti si imbraca
rochii de iasomie

nimeni nu o vede

eu ii simt lumina care-mi spala ruinele trupului".

Cercul poeziei lui Petre Stoica se rotunjeste astfel, regasindu-si filonul unitar care strabate un teritoriu liric foarte diversificat in aparenta. Poetul "notatiei", dar si al fantazarii ludice si ironice, al miracolului adesea nelinistitor pe care il pot provoca intalnirile socante, de mostenire suprarealista, dintre elementele ecuatiei imagistice, contemplativ si senin melancolic, dar si nelinistit in fata spectacolului unei lumi in deriva, histrion intr-un spectacol regizat carnavalesc, solitar si marginal, cultivator al expresiei simple, adesea nude, insa si rafinai creator de efecte cvasi manieriste, isi conlirma si prin aceasta reprezentativa antologie locul, cu mult mai important decat cel acordat, poate, "oficial" printre novatorii liricii romanesti din secolul XX.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani