Ucenicul neascultator - roman de George Bălăiţă referat





UCENICUL NEASCULTATOR Roman de George Balaita, publicat in 1978 la Editura Albatros. E distins cu Premiul Academiei si tradus in germana in 1982 la editura Kriterion. Conform declaratiilor autorului din prolog, romanul facea parte dintr-o proiectata trilogie.

Povestea lui Naum Capdeaur, pe care incepe sa o desfasoare acest roman, e cuprinsa in peisajul orasului Albala, spatiu imaginat deja in romanul din 1975, Lumea in doua zile. Dupa informatiile pe care cititorul le primeste in debutul cartii, aceasta face parte dintr-un "roman vast", o proiectata trilogie ce n-a mai fost realizata niciodata. intregul ar fi dorit sa contureze un personaj, Naum, vazu! "nu ca un caz, ci ca o creatie universala".

in acest sens, romanul e de inteles ca o perpetua constructie concomitenta sau succesiva de planuri, de fire narative, de imagini si personaje, toate orbitand in jurul unui centru constituit mai putin dintr-un caracter-personaj obisnuit, cat dintr-unul plural: Naum perceput (construit aproape cubist din colaje) prin cat mai multe si diverse fatete, niciodata accesibil printr-o perspectiva privilegiata, lipsit de certitudinea si limpezimea statutului stabil si autoritar. Acest fapt pare cu atat mai surprinzator cu cat romanul e conceput ca o cronica a lui Naum insusi, scrisa despre "neamul Adamilor", cei ce traiesc "sub umbra batranului Toma".



E, insa, o cronica anuntata uneori ca abia proiectata de catre personajul Naum (povestit de altcineva, o nedefinita privire narativa care refuza sa-si justifice autoritatea), e alteori o cronica ce se scrie ("iar in odaia lui plina de carti, nepotul Naum scria", "Artimon povesteste si Naum scrie"), pentru ca, intr-un joc constient de propria sa modernitate, in text sa se faca in cateva cazuri referire la textul insusi ("am scris intre altele si o carte despre Adamii mei").

Scrierea cronicii Adamilor, de la stramosul Toma din satul Modra si pana la chiar Naum, e un proces de formare dublu, implicand atat fresca propriu-zisa, cat si pe cel care o scrie. Aici intervin avertizarile de la inceput ale autorului-model, care doreste sa scrie despre Naum si mai putin despre Adami. Critica romanului a trecut deseori foarte repede peste relevanta acestui amanunt: George Bălăiţă scrie in fapt despre scris, despre creatie, despre felul cum textul, uneori asemeni unei oglinzi, alteori unui creion ce deseneaza in aer un portret rapid, isi scrie propriul autor, il formeaza, il instituie. Altfel spus, prin scris, o parte din cel asezat asupra foii de hartie ramane in afara timpului fara ca vreodata drumul inapoi de la cuvantul scris spre om sa poata fi refacut.

Pe aceasta coordonata, Ucenicul este mai evoluat decat Lumea Fara a fi doar o performare mai putin reusita a procedeelor exersate in romanul din 1975, fara a fi un roman social, dorind, dupa moda epocii, sa dezvaluie mai mult sau mai putin voalat "obsedantul deceniu", Ucenicul este in primul rand un roman despre roman, despre arta de a imagina, despre privirea accesibila prin cuvinte. Cititorul obisnuit cu simbolisica exhibata a cartii anterioare, cu posibilitatile repetate de a analiza tematic si psihanalitic un univers fictional darnic in indicii si nu in ultimul rand favorizat de aspectul incheiat, echilibrat, si ca atare, implinit al romanului respectiv, se va agata de tematica sociala a Ucenicului si de handicapul acestuia de a fi doar o parte a unui intreg. Romanul isi poarta insa propriile indicii, doar ca acum sunt indicii cu privire la procedeul scrierii si nu la un univers interior pentru care scrierea e doar mijloc. Imaginea e "atat de apropiata si clara, ca un sambure misterios intr-o lumina orbitoare", se spune in paginile cartii. Perceptia imaginii devine obiectul interesului, perceptia geamului prin care privesti, a perdelei pe care vantul o umfla, a tusei, si mai putin a desenului. intr-o alta portiune a textului se afla un indiciu si mai revelator:

"un amanunt poate fi o fanta ingusta pe unde abia daca trece raza, apropic-te insa, pune acolo ochiul tau treaz si vei vedea o vale adanca, nesfarsita, mari versanti impaduriti, ceturi misterioase si o apa in departare, cerul foarte luminos si chiar zapada vesnica, cea mai de sus. Fiindca eu situez, amanuntele intr-o ordine mereu schimbatoare si mereu noi solutii se ivesc".

In acest mod e vazul (si asa exista) Naum: ochiul se plimba pe chipuri si spatii diferite, insista convins ca permanent i se va deschide un nou inteles si descopera treptat din amalgamul de fete pe cea cautata, cea care paradoxal era tot timpul acolo, fiind "fanta ingusta" descoperita de "ochiul treaz" al lecturii, scrisul. Romanul e populat de personaje numeroase, fiecare cu povestea proprie, intersectand undeva destinul lui Naum, personaje ce acapareaza pagini intregi atentia, uilandu-l pe cronicar.



E mai intai drumul lui Visarion Adam si al fiului Alexandru cu masina de la Albala la Modra, prilej pentru incursiuni narative in timpi diferiti si pentru un subtil mecanism de constructie ce plaseaza in acelasi spatiu o calatorie inversa facuta de batranul Toma.

O calatorie dinspre Vaduri intr-o noapte cu viscol il contine apoi si pe Naum, alaiuri de Dabija si soferul Dutii, drum ce se termina prin moartea celor din urma. Tematica mortii, a bolii si a transfigurarii, pe care le contin sau impun in exterior, parc a fi ucenicia necesara a cronicarului. Moartea batranului Toma, maiestuoasa, are loc in capitolul central; boala lui Visarion din capitolul final are capacitatea de a-l transforma, moartea falsa a lui Alexandru e o evadare de sub autoritate, iar arestarea lui Filip Adam, o schimbare de destin. Toate sunt urmate de pedagogia scrisului, de cronica propriu-zisa ce "se scrie incet, vrea sa cuprinda totul", de jocul de lumina si intuneric pe care il cuprinde creatia ("cat scriu, este lumina. Cand am incheiat papirusul, este intuneric").

O data in plus, e limpede de ce Ucenicul (si in egala masura trilogia proiectata) e o carte despre Naum. Indirect, e o carte a felului cum un univers ia viata, se afla in lumina doar in procesul creatiei, neprecedandu-l si, la fel, nereusind sa-i supravietuiasca. O carte a procedeelor e o carte a amanuntelor, a detaliilor, a ratacirii narative.

Nici o logica nu e privilegiata, ci doar capriciul. Majoritatea personajelor din jurul lui Naum (de la Visarion la Dabija, Rafail Finti sau Al. Vestea) se afla in functii de decizie si isi exercita autoritatea fara alta justificare decat capriciul de moment. Exista apoi o suita de personaje (in special soferii, de la Pascu la Dutu si Palaloga, fostul activist ce declara cu emfaza ca "am fost sofer" si care, sugesliv, trecand de la grupul ascultator la cel dominant, predica arta scrisului intr-o lunga convorbire cu Naum pe marginea cronicii) ce sunt obligate sa urmeze capriciile celorlalti si sa le suporte consecintele. Naum insusi e "ucenicul neascultator", cel care n-ar avea in mod normal autoritatea pe care o da scrisul (e scris, e parle a unei cronici despre el in interiorul careia scrie o cronica despre altii), dar si-o asuma sau, mai exact, se afla in procesul formarii ce implica aceasta asumare:

"astfel statea la o fereastra sau in vreo scorbura Naum, varul nostru al tuturor, si vedea totul si auzea si gandea. Un flusturatic, dar mai stii ce poate iesi pana la urma dinir-unul de astia?".

George Bălăiţă scrie, ca si Naum, captivat de deliciile ochiului ce priveste prin fanta ingusta ce ascunde profunzimea. Constructia frazei e preocupata obsesiv de culoarea in care lumea infatisala va fi perceputa.

Pe spatii mici, scriitorul urmeaza tactica poemului ("nisipul are pantecul larg si nesatul ca marea si gura lui este pestera inceputului"), pe spatii largi mizeaza pe stralegia picturii care ofera unitate prin acumulare de imagini diferite, necesare insa ca fond asupra caruia privitorul revine continuu cu intelesuri sub forma unor spirale ("inceputul unui imperiu se afla intr-un vartej, intr-o spirala").

E un roman lent, pentru ca "pana la Naum drumul e lung si intorlochial", e plin de "straturi minerale succesive, siruri de incaperi neluminate, ochiuri de apa adanci, balti secate, urme inselatoare de zapada".

Concretetea imaginilor e falsa, stabilitatea lor e una picturala, strabatuta de densitatea unei miscari abia perceptibile, dar totusi evidente, capabila sa dea "viata"
(asa cum cerc Palaloga in dialogul cu Naum despre arta scrierii) si farmec. Cititorul e obisnuit cu ritmul rapid al romanelor, constructii interesate in primul rand de fabula, cucerind prin senzationalul evenimentelor; romanul lui George Bălăiţă cauta, la capatul opus al intensitatii ritmului, fascinatia insistentei, a unui timp rabdator sau, mai degraba, a unei arte ce stie ca fiecare imagine, fiecare cuvant nu mai are legatura cu timpul, e in afara sa.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani