TROITA Nuvela de Gib I. Mihaescu. Desi inclusa abia in cea de a doua culegere a prozatorului. Vedenia, tiparita in 1929 in colectia "Gandirea", editata de vechea Carte Romaneasca, aceasta crcatie-etalon a nuvelisticii acelor ani reprezinta, de fapt, inca perioada "apostolatului" sau clujean (192l- 1923), concretizat "la varf tocmai prin contributia adusa la intemeierea revistei sub a carei emblema avea sa apara volumul. Anticipata tematic de povestirea Rataciti, publicata intr-o prima versiune, semnata Gibe M, inca in paginile revistei "Hiena"
(an. II, nr. 5, din 18 iulie 1920) si apoi, cu uneie dezvoltari si retusuri, in ziarul cel mai deschis colaborarii cu viitorul nucleu al "Gandirii" din acea etapa, "Vointa"
(an. I, nr. 110, din 7 ianuarie 1921), nuvela vede insa lumina tiparului mai intai in "Cugetul romanesc"
(an. III, nr. 1, martie 1924) - publicatie care tindea sa adune in jurul ei elita literara a intregii tari - si ulterior, cu doar cateva interventii de detaliu asupra textului (cf. voi. I al editiei de Opere, alcatuite de AI. Andriescu), in "Universul literat (:m. XLII, nr. 3, din 17 ianuarie 1926).
Unde beneficiaza si de un succint comentariu redactional -datorat, se pare, lui Perpessicius - din care aflam ca "zguduitoarea" creatie a prozatorului "afirmat si desavarsit" la "Gandirea" aparuse intre timp, in traducere germana, si in "Prager Presse", bucurandu-se de o excelenta primire in cercurile literare cehesti (cf. rubrica Ecouri, rcv. si nr. cit.).
Scriere "de antologie" in toate sensurile, Troita va fi reprodusa apoi, cu diverse prilejuri, si in alte periodice interbelice, precum ambitioasa revista scolara valceana "Muguri"
(an. I, nr. 8-9, august-septembric 1928), la care colabora si un talentat frate al lui Gib, Alexandru, disparut inainte de a se fi putut lansa cu o culegere, sau ziarul "Curentul"
(an. II, nr. 407, din 4 martie 1929), fiind retinuta in deceniile urmatoare si in cateva volume selective de profil, intre care O antologie (posibila) a schitei romanesti, alcatuita de M. Zaciu sub titlul Cu bilet circular (1974), ori mai cuprinzatoarea Antologie de proza scurta romaneasca (voi. IV), editata de N. Ciobanu in . Nu mai putin semnificativa este si optiunea manifestata prin traducerea nuvelei, dc-a lungul anilor, in limbile: italiana (Trio, in "Due lire di novclle", nr. 14, 1928, tr. Lilio Cialdea), maghiara (A kereszt, in "Erdelyi Hclikon", nr. 6, 1929, tr. Botos Janos), franceza (La troitza, in voi. Nouvelles roumaines, Paris, 1947, tr. Edmond Bernard), flamanda (De kruisberg, in voi. Werk uit Roemenie, Brussel -Den Haag, 1968, tr. Ankie Peypers), sarbo-croata (impreuna cu intamplarea si La "Grandiflora", in voi. Kod "Tri ringlovke", Bucuresti, 1969, tr. J. Sremcevici), germana (Das Marterl, in voi. ,Die schwarze Trahe" and andere rumanische Erzahhmgen, Tubingen Basel, 1970, tr. Edith Horowitz-Silbcrmann).
Tot in germana, si inca intr-una "la inaltimea textului original", cum ne incredinteaza o nota din "Calendarul"
(an. I, nr. 175, din 1 octombrie 1932), nuvela mai fusese de altminteri talmacita si de catre Konrad Richter, in lectura caruia fusese difuzata si pe calea undelor, in cadrul unei emisiuni pentru strainatate a postului nostru national de radio.
Elaborata dupa toate probabilitatile in iarna 1923-. Troita transpune in registru tragic episodul intitulat Rataciti si conceput cu vreo trei ani inainte sub forma, curenta in epoca (Sadoveanu este doar unul dintre numele ce ar putea fi pomenite in acest sens), a unui virtual "palier" dintr-o mai ampla povestire "in serii".
Textul debuteaza in termenii indeobste uzitati:
"imi povestea sublocotenentul Fotin de la al treizeci si saselea de obuziere", autorul cedandu-i in continuare acestuia rolul ew-ului povestitor. Cele patru personaje ale naratiunii (in versiunea din "Vointa", doar trei, ca si in nuvela de mai lar/iu).
aflate intr-o misiune de noapte pe linia frontului, pustie si inzapezita, sunt surprinse de un viscol naprasnic, starnit "dinspre stepele rusesti", care le spulbera orice sansa de a se orienta spre tinta cu mijloacele invatate la scoala. Amenintati in cele din urma sa devina simple "fantome de omat", orbecaind in balaia vantului ucigator, ratacitii isi datoresc salvarea doar instinctului sanatos al "mocofanului" Neacsu, care-si dezminte astfel eticheta de "cel mai greu de cap din baterie".
Explicatiile acestuia, desi de un empirism perfect intemeiat logic, sunt ridiculizate totusi, la intoarcere, de catre gradatii unitatii, amuzati de aparenta galimatie a camaradului fara trese ("biata desca", in limbaj cazon), care se straduieste a-i lamuri cum s-a orientat, urmarind zbaterile crivatului "inainte" si "de-a-ndoaselea" incheiere in poanta, a unei tensiuni prea anemice, de fapt, pentru a exploda. Reluarea dintr-o alta perspectiva a tramei si a descriptiei de cadru din aceasta povestire pare sa fi fost determinata de incidenta celor relatate de Fotin (care poate fi si un substitut al autorului insusi, ce-si exersa inca abilitatile "lehnice") cu intamplarea, pana la un punct similara, retinuta probabil ulterior din presa vremii si consemnata telegrafic pe unul din nenumaratele biletele cu idei si subiecte de santier pe care le-am avut sub ochi, candva, cercetand arhiva pastrata la Dragasani:
"Soldatii care, spre a se incalzi, ard dupa mari dezbateri si ezitari o troita".
Purtand in diagonala, ca si altele cateva, mentiunea "scris", aceasta notita ar constitui deci un fel de atestat suplimentar de "autenticitate" al nuvelei cu care tanarul scriitor raspundea invitatiei onorante de a se numara, la randu-i, printre colaboratorii "Cugetului romanesc"
(alaturan-du-se, altfel spus, unor mai vechi "coechipieri" precum Cezar Petreseu, Adrian Maniu, Al. Bu-suioecanu s. a.).
Procesul de refictionalizare a generat, de fapt, un text cu lotul nou. Autorul trebuie sa fi intuit de la bun inceput deschiderea spre imaginar a "faptului divers" carc-i retinuse atentia, cea dintai dezvoltare in acest sens fiind operata chiar in momentul transcrierii lui pe biletel cu adaosul, evident personal, "dupa mari dezbateri si ezitari".
Celelalte elemente de noutate se inlantuie apoi oarecum de la sine, urmand cerintele celei mai firesti inaintari spre climax. Un prim detaliu productiv in aricrplanul naratiunii este plasarea intamplarii in noaptea sfanta a Craciunului, cand relatia cu transcendenta, devenita o tema implicita a nuvelei, ar presupune un regim privilegiat.
In aceeasi ordine de idei s-ar mai putea retine, cel putin ca element de potentare a sugestiei, si reducerea, cu sau fara vreun anume indiciu de intentionalitate, a numarului de personaje al noului text, la trei (fata de cele patru ale textului-martor, din "Hiena").
Tentatia raportarii exprese la mitul magilor calatori pare sa nu-l fi ocolit de altfel pe autor. Dovada, versiunea din "Cugetul romanesc", unde miscarea astrilor pe bolta cereasca ii apare unuia dintre noii "rataciti" drept un posibil semn ca "Dumnezeu le arata calea ca odata celor trei magi"
(cf. Opere, I, p. 799).
Deosebirile cele mai bogate in substanta, dintre povestire si nuvela, rezida insa negresit la nivelul - mai de profunzime al calitatii personajelor si al modului in care reactioneaza ele, in confruntarea cu stihiile.
Ceea ce se impune cu precadere, in aceasta privinta, discernamantului oricarui cititor avi/al este ca. fata de figurile mai curand de anecdota cazona ale istorisirii lui Fotin, eroii acestei "excelente naratiuni de atmosfera psihica", cum o defineste N. Manolescu, sunt niste veritabile personaje tragice. Tarani de pe meleagurile familiare prozatorului (singurul "citadin" ar fi tiganul Mandin, pripasit la Dragasani, care nu-si dezminte insa prin nimic esential apartenenta la "lumea" celorlalti), cei trei ostasi, surprinsi o data eu lasarea noptii de urgia viscolelor nistrene, traiesc momentele de incordare ale acestei "lupte" fara arme si strategii omologate invocand interventia salvatoare a "comandamentului" din eter care indrumase, in viziunea lor, si "oistea" Carului-Mare, spre zenitul ipoteticului Tohatin (reper geografie amintit si in paginile Rusoaicei).
O fac cu supunere in cuget si cu umilinta in glas sau cu "cruci largi cat tinea pieptul", cum procedeaza dascalul Palalaie, mana dreapta, in civilie, a parintelui Klcftcrie din Cermcgestii Valcii.
Ori prin gesturi discrete, dar cu egala semnificatie in context (Miercan facandu-si semnul crucii "cu varful limbii", Mandin, "in fundul buzunarului",..).
Raspunsul le vine insa mai degraba ca un lest de credinta si fidelitate, asemeni aceluia propus odinioara de Isus, lui Petru (ale carui "lepadari", trei si ele la numar, tocmai fusesera evocate de tarcovnicul vizionar, in propovedania sa sincopata).
Caci aratarea cu trup matahalos, ivita din bezna in varf de troian, nu este decat o momeala cruda a destinului, ispita careia nici falsii magi nu-i pot opune rezistenta. Miercan si Mandin, mai atasati realului, dau fara preget prioritate celor trupesti, aprinzand "namila" de lemn ca sa se incalzeasca.
In vreme ce dascalul, cu mintea epuizata de intrebari metafizice si invadata, in cele din urma, de "palalaia inchipuirii"
(N. Manolescu), se prabuseste iremediabil, sufleteste, vazand cum arde "chipul lui Dumnezeu", pe rugul profanator al "vandutilor".
Tensiunea pricinuita de aceasta viziune halucinanta a "invierii lemnului", din colosul supus unui ritual pagan, atinge paroxismul cand Miercan, scrutand "departarile negre" ce starnisera nelinistea lui Mandin, rosteste cuvantul de groaza, cantarind cat o sentinta la capatul unei confruntari inegale:
"Lupii!"; nuvela incheindu-sc cu imaginea - mai putin canonica si de o indubitabila relevanta expresionista - a unui Crist razbunator, adevarat Jupiter fulgurator, "marit cat intreaga troita" si cu parul "valvoi de flacari, cu brate amenintatoare de flacari, groaznic la chip, asemeni unei vedenii apocaliptice, () gata sa se naruie ca o revarsare de jar peste turburatorii marirei lui singuratice".
Aproximarea "vinei tragice" a magilor ce nu-si mai urmeaza steaua este lasata de autor (poate si cu intuitia dificultatii unei anume optiuni) in seama cititorului; ca si decizia in ce priveste deznodamantul "faptic" al nuvelei, ce nu exclude si alte concretizari, nu neaparat aliniate "viziunii eschatologice a dascalului posedat"
(N. Balota), chiar daca ultima notatie de cadru trimite la "trambita de apoi a dreptatei".
Cert este, oricum, ca interesul prozatorului se concentreaza, in Troita, cu mai mult succes poate ca oriunde, in nuvelistica sa din acei ani, asupra revelarii cu precadere a "proceselor sufletesti carc-l conduc pe om in preajma halucinatiei", cum pe drept puncteaza Al. Andriescu, cercetand mecanismele regresiunii lumii reale in fata celei imaginare, in creatia lui Gib I. Mihăescu
