NITA GHITESCU, UN OM FARA NOROC.
Eroii schitei, Nita Ghitescu si Ghita Nitescu, sunt doi buni camarazi la o scoala de provincie unde nu straluceste niciunul printr-un prea mare sarg la invatatura. -Daca-i deosebeste totusi ceva, afara de conditia materiala, este fara indoiala talentul lor asa de diferit la scris: in vreme ce Ghita, cu degetele degerate si lipsit de "apucatura din ochi la lucru de piguleala", asterne literele cum nu se poate mai urat, Nita are "icoana la scris", intrecand cu mult chiar modelele caligrafice tiparite. La terminarea claselor primare, copil sarac fiind, Nita e indrumat de dascal sa mearga sa-si castige painea din darul ce i l-a dat Dumnezeu: sa se faca asadar copist pe undeva prin Capitala. Gratie unei cunostinte, afla indata de un concurs ce se tinea la unul din ministere pentru asemenea post. Concurenti se dovedesc destui, dar si Nita ofera examinatorilor sai o proba de toata frumusetea; totusi nu va fi printre cei alesi. Mahnit, dar fara a-si pierde speranta, Nita se hotaraste sa astepte rabdator, caci, vorba cunostintei, ,/nai sunt sase ministere: o sa se mai iveasca locuri"; si locuri se ivesc intr-adevar in cinci randuri la cate un minister si Nita concureaza din nou cu acelasi zel, dar si cu acelasi rezultat dezastruos care-l face pe nenorocosul candidat sa exclame iarasi, dar din ce in ce mai mahnii: ,,Si' ce frumos scrisesem, domnule!"
NITA Sl CHITA. SCHIMBURI DE ROLURI.
Tot mai ramane insa un minister, si nu mult trece pana cand si acela scoate un post de perfect caligraf la concurs. in asteptarea examinarii, Nita isi da toata silinta si exerseaza zi de zi Tel de fel de scriituri, dar chiar in ajunul celei din urma incercari, nu mica-i e mirarea intalnindu-si vechiul camarad, pe Ghita Nitescu, venit in Bucuresti pentru a se prezenta la acelasi concurs. Sa concureze la caligrafic Ghita cu Nita pare o gluma si totusi nu e, dupa cum ii explica Ghita colegului sau: insusi ministrul, catre care tanarul avea recomandatie, i-a poruncit sa se prezinte.
Pentru mai multa siguranta insa, Ghita ii ofera lui Nita trei poli ca sa nu se prezinte la concurs. Nita, cu mare nevoie de bani, dar si sigur pe talentul sau, n-ar fi incheiat niciodata asemenea targ, daca tocmai atunci cunostinta sa nu l-ar fi intalnit si nu i-ar fi spus ca i-a gasit deja un post mai bine platit si mai de viitor decat cel pentru care se pregatea sa concureze. Targul intre cei doi camarazi se incheie asadar intr-o forma chia'r mai avantajoasa pentni fiecare. Se vor prezenta amandoi la concurs, dar fiecare va iscali proba cu numele celuilalt; in schimbul a cinci poli Ghita va avea deci nu doar recomandatie, dar si o proba caligrafica de invidiat.
Coincidenta face ca de aceasta data la concurs sa fie doar doi candidati - fireste, cei doi vechi camarazi -, lucru care insa nu pare sa simplifice lucrurile, ba dimpotriva.
ERRARE HUMANUM EST
(fragment din text)
"Iesind de la concurs, in sala de asteptare. Ghita a multumit cu efuziune camaradului sau, iar acesta i-a zis:
- Numai noi doi am fost: recomandatie ai, caligrafie am, slava Domnului! Sa fie cat ai dracului, pe cine o sa numeasca?
N-apuca sa termine vorba Nita. si usa se deschise.
- Rezultatul concursului! striga solemn prezidentul comisiei. S-au prezentat doi concurenti: dd. Nita Ghitescu si Ghita Nitescu. A reusit domnul
- Domnul? intrebara intr-un glas cei doi concurenti.
- Domnul Nita Ghitescu!
- Dati-mi voie, domnule director, zise Nita atins, pe cand Ghita nu stia ce sa creaza; trebuie sa fie o greseala! Poate ca n-ati vazut bine probele!
- Cum? intreba aspru directorul, prezidentul comisiei.
- Slava Domnului! Adaoga Nita ne cunoastem ce putem Trebuie sa fie, nu Nita Ghitescu, ci Ghita Nitescu.
- Domnule! nu-ti permit sa fii rau crescut! ma-ntelegi? Am zis bine: a reusit d. Nita Ghitescu!
Dar d. Nita Ghitescu nu s-a lasat biruit de asprimea d-lui prezident al comisiei; foarte obraznic, a strigat si mai tare:
- Nu se poate, domnule director! V-ati inselat! Uitati-va la probe!
Tonul cu care a zis «uitati-va la probe!» a facut un efect straniu asupra superiorului: i-a impus, parca; acest domn a raspuns:
-In fine, errarehumanum est sa vedem
Si zicand acestea, a scos din buzunar un plic, pe care camaradul Iui Nita-l cunostea bine, si din plic a tras o scrisorica; s-a uitat pe ea cu bagare de seama, si, cu tonul mai bland, zambind:
- Stii ca ai dreptate dumneata? Asa e! Vezi? confundasem in adevar, a reusit d. Ghita Nitescu.
- Asa da! A raspuns plin de satisfactie d. Nita Ghitescu. Si d. director, grav, se retrase-nchizand usa."
|
LUMEA PE DOS
Povestea banala a celor doi colegi de scoala este, in fond, o poveste cu talc. Finalul, la prima vedere absurd, al acestei istorii ce evoluase pana atunci intr-o monotonie si o previzibilitate evident intentionate pune in lumina caracterul carnavalesc, "pe dos" al acestei lumi. Dezordinea este data in primul rand de absenta oricaror fundamente morale si valorice. Aici individul nu are identitate (ori are una usor substituibila): vezi simetria goala a numelor personajelor: Ghita Nitescu si Nita Ghitescu. Valoarea este un criteriu de selectie inoperant, inlocuit cu succes de "recomandatie". Mediocru, pus in imposibilitatea de a se valida prin el insusi, eroul caragialian e mereu in cautarea unui protector. "Cunostinta", "amicul" capata atributele unei autoritati veritabile, ele reprezinta un fel de institutie eficienta, omniprezenta. Astfel de situatii vom intalni si in alte "momente": Lantul slabiciunilor, Bacalaureat. intr-o societate bazata pe asemenea principii competenta e chiar un dezavantaj. Semnul clar al ignorarii regulii numarul 1: asigurarea unei amabile protectii. "Icoana" la scris a lui Nita nu face nicio para chioara; abia interventia cunostintei reuseste sa miste lucrurile. Talentul si recomandatia se opun atat de categoric unul alteia, incat orice conciliere se dovedeste imposibila. A le avea pe amandoua este ceva atat de absurd, atat de neinteles incat produce confuzie si neliniste, cum se intampla cu directorul celui din urma minister.
Toate semnele acestui univers sunt rasturnate: cumintele e nebun si nebunul intelege. Cat timp personajele evolueaza normal, ele fac figura unor eroi donquijotesti: vezi peregrinarile lui Nita din minister in minister. Cand comportamentul lor intra sub incidenta absurdului comic (Ghita vrea sa devina caligraf, Nita protesteaza vehement impotriva declararii sale drept castigator si zambeste cu satisfactie cand e scos din joc), e semn ca se integreaza normal, ca reactioneaza coerent fata de lumea in care traiesc.
Ironia ce insoteste pe dedesubt discursul epic este dublata de una ce tine de viziune. Personajele lui Caragiale stau adesea sub un destin ironic, manifestat ca "vice-versa". Asemeni personajului din Doua loturi care arc numerele castigatoare la loterie, dar invers, Nita nu poate reusi la concurs decat atunci cand este, de fapt Ghita.
BIBLIOGRAFIE:
Cazimir, Stefan - I.L. Caragiale fata cu kitschul, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1988; Calincscu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. a II-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Cioculescu, Serban -Caragialiana, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1977.
