In cadrul lucrarii ,,Poetica romanului romanesc interbelic", Gheorghe Glodeanu afirma ca G. Calinescu, optand pentru romanul de tip balzacian, respecta si trasaturile acestuia, reprezentative fiind: atenta observatie a socialului, utilizarea detaliilor, naratiunea la persoana a treia, existenta naratorului omniscient, observarea umanitatii sub latura morala, prezentare frescei Bucurestiului inainte de Primul Razboi Mondial.
Romanul ,,Enigma Otiliei" apare in anul 1938 si este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu, celelalte fiind ,,Cartea nuntii", ,,Bietul Ioanide" si ,,Scrinul
negru".
In crearea romanului sau, Calinescu opteaza pentru metoda balzaciana, acesta apartinand realismului clasic, dar avand si influente moderniste.
Insusi G. Calinescu defineste in anul aparitiei romanului tema acestuia ca fiind ,,monografia unei familii bucurestene". Asadar, autorul evidentiaza viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata in raport cu valoarea principala din societatea degradata din punct de vedere moral, aceasta fiind banul. Aceasta tema este de factura balzaciana, intreaga actiune fiind concentrata in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu.
Titlul initial, ,,Parintii Otiliei", reliefa ideea balzaciana a paternitatii, fiecare dintre personajele romanului determinand soarta Otiliei, ca niste ,,parinti". Motivul paternitatii se mentine, insa, la nivelul intregului roman chiar daca titlul a fost schimbat de editor, dovedind inclinatia lui Calinescu spre studiul acestei problematici. Astfel, Costache Giurgiuveanu o iubeste sincer pe Otilia dar nu ii asigura viitorul, sentimentele fiindu-i invinse de avaritie. Fata va fi nevoita sa se marite cu Pascalopol, care declara ca nu poate distinge ce este patern si ce este viril in sentimentele lui pentru Otilia. In cadrul familiei Tulea, destinele copiilor sunt stapanite de Aglae, acestora fiindu-le anulata sansa implinirii matrimoniale; retardul lui Titi se explica ca o tara pe care a mostenit-o pe linie paterna, pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor.
Fiind proza realista, scrierea ,,Enigma Otiliei" este caracterizata de prezenta detaliilor care ii confera veridicitate. Descrierea spatiilor (strada Antim, arhitectura, interiorul casei) si a vestimentatiei dau impresia de autenticitate.
Actiunea romanului se deschide in stil realist prin incadrarea in timp si in spatiu a personajelor. Adolescentul Felix Sima, absolvent al Lieului Internat din Iasi, vine la unchiul si tutorele lui in luna iulie 1909 pentru a urma Facultatea de Medicina.
Descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu releva si trasaturile de caracter ale acestuia, sugerandu-se de asemenea si contrastul dintre aparenta si esenta, acesta fiind un burghez imbogatit care insa nu detine fondul cultural necesar pozitiei sale.
Pentru a portretiza personajele, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Apar personajele tipice, mos Costache fiind avarul, Aglae ,,baba absoluta", Aurica fata batrana, Simion dementul senil, Stanica Ratiu arivistul, Titi retardatul, iar Stanica Ratiu un reprezentativ personaj pentru tipul parvenitului. Felix si Otilia, fiind caractere in formare, nu se incadreaza intr-o tipologie.
Competitia pentru averea batranului avar reliefeaza efectele in plan moral, ale obsesiei imbogatirii. Costache Giurgiuveanu detine imobile, restaurante, actiuni dar gandindu-se ca mai are timp, nu face nimic pentru a-i asigura viitorul Otiliei, desi o iubeste. Pe de alta parte, ,,clanul" Tulea, cum este denumit de Ov. S. Crohmalniceanu, doreste succesiunea totala a averii lui, plan pus in pericol de ipotetica infiere a Otiliei. Stanica Ratiu urmareste sa ia averea familiei Tulea, dar realizand ca batranul Costache are o avere mai mare incerca prin diferite tertipuri sa intre in posesia ei, lucru realizat intr-un final.
Sunt observate aspecte ale socialului ce tin de familia burgheza (casatoria, relatia dintre soti, statutul orfanilor). Din perspectiva ,,spiritului burghez", implinirea umana presupune intemeierea unei familii. Din acest motiv, casatoria ii preocupa pe multi dintre eroii romanului. Astfel, Felix vede casatoria ca pe o incununare a iubirii, realizarea sociala fiind pentru el atat afirmarea in plan profesional cat si intemeierea unei familii. Otilia alege sa se casatoreasca din nevoia confortului si a unei protectii. Pentru Stanica Ratiu, casnicia reprezinta doar un mijloc de parvenire, insurandu-se cu Olimpia doar pentru zestrea pe care nu o va primi niciodata. Titi traieste o experienta matrimoniala de scurta durata. Aurica, fata batrana, doreste sa se casatoreasca din vanitate. In familia Tulea, rolurile sunt inversate, Aglae fiind cea care detine autoritatea iar Simion cel care brodeaza, lucru evidentiat chiar in una din primele secvente ale romanului cand sunt prezentate personajele. Orfanii-Felix si Otilia au doi protectori, pe Costache si pe Pascalopol. Primul, desi este o victima a banului ii iubeste sincer pe cei doi orfani. Leonida Pascalopol simte nevoia de a o proteja pe Otilia, trecerea timpului transformandu-i afectiunea paterna in dragoste virila.
Romanul ,,Enigma Otiliei" este realizat prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea "dindarat" presupune un narator obiectiv, detasat, insa vor aparea si fragmente vazute de ,,ochiul unui estet". In acest sens, reprezentativ este fragmentul introductiv, in care naratorul este unul specializat, observand detalii pe care doar un specialist le-ar observa. Naratorul este omniscient, stiind mai multe decat personajele sale.
Asadar, ,,Enigma Otiliei" este un roman balzacian prin: veridicitate, utilizarea naratiunii la persoana a III-a, prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, motivul mostenirii, rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare, profunzimea observatiei morale.
