Logo referatelecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX referat



Traditionalismul


Termenul isi are originea in cuvantul "traditie", care se refera la obiceiuri, datini, credinte, mijloace de expresie ce se transmit de la o generatie la alta, datorita unui atasament profund pentru tot ceea ce inseamna valorile arhaice ale spiritualitatii.

Traditionalismul este o miscare ce cuprinde orientarile culturale, literare si social-po-litice din prima jumatate a secolului XX opuse miscarii novatoare reprezentate de modernism. Cele doua miscari functioneaza in antiteza, tensiunea dintre ele generand dinamica oricarui moment al istoriei ideilor si a valorilor umanitatii.

Traditionalismul deriva in literatura romana, intr-o oarecare masura, din romantismul pasoptist, care exalta valorile nationale si din ideile nationaliste eminesciene, ce idealizau trecutul neamului, formele statale patriarhale si considerau taranimea singura clasa pozitiva a societatii romanesti.
Se caracterizeaza printr-o viziune idilica asupra satului romanesc si asupra istoriei, prin pretuirea folclorului, interesul fata de problematica taranului si fata de specificul national, accentul pus pe etic, etnic si social, de multe ori in defavoarea esteticului, opozitia fata de institutiile moderne, fata de inovatiile culturale, considerarea mediului citadin ca periculos pentru puritatea sufletelor.
In primele decenii ale secolului, ideile traditionaliste se regasesc in cadrul miscarii samanatoriste initiate de Semanatorul, revista infiintata de Al. Vlahufa si G. Cosbuc la 2 decembrie 1901, si al carei articol-program, "Primele vorbe", reactualizeaza directiile Daciei literare.
Constituit in jurul lui Nicolae lorga, devenit mentorul miscarii, samanatorismul capata accente ostile la adresa modernismului (refuzul poeziei simboliste, refuzul civilizatiei urbane etc). El se opune influentelor straine, considerate primejdioase pentru cultura noastra si propune o literatura care sa lumineze poporul si sa sustina ideea intrarii in universalitate prin nationalism.
Tot de factura traditionalista este si miscarea social-politica poporanista initiata de revista Viata romaneasca, aparuta la lasi in 1906, al carei ideolog a fi Constantin Stere, iar din 1920, Garabet Ibraileanu. Atitudinea din prima perioada, caracterizata printr-o simpatie exagerata pentru taranul asuprit, va fi temperata in a doua serie a revistei, dominata de critica sociala si de pledoaria pentru raspandirea culturii in randul maselor populare.
In perioada interbelica, traditionalismul s-a concentrat indeosebi in jurul revistei Gandirea, aparuta la Cluj in 1921, sub directia lui Cezar Petrescu si D.l. Cucu. Din 1922, revista se va tipari la Bucuresti sub conducerea lui Nichifor Crainic si isi va inceta activitatea in 1944. In numerele sale vor publica scriitori de marca ai literaturii romane (Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Tudor Vianu, Mateiu Caragiale, Gib I. Mihaescu, Mircea Eliade etc), oferind o imagine bogata asupra fenomenului literar romanesc.
Eclectica la inceput, mentinand o linie moderat traditionalista, prin Nichifor Crainic ea isi formuleaza doctrina gandirista, la care nu adera insa toti colaboratorii. Printr-o serie de articole-eseu, dintre care cel mai important este "Sensul traditiei" (1929), directorul revistei fixeaza noile directii concentrate in cateva concepte, precum autohtonism si ortodoxism.

Nichifor Crainic: "Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone, o creatie culturala proprie. [] Expresie a poporului, creatia populara e in functie de popor."

"Samanalorul a avut viziunea magnifica a pamantului romanesc, dar n-a vazul cerul spiritualitatii romanesti []. Peste pamantul pe care am invatat sa-l iubim din Samanotorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe."


Traditionalismul gandirist cultiva, de asemenea, folclorul, pe care il investigheaza in zonele lui magice, cu bogat fond mitic (credinte, obiceiuri, rituri stravechi etc), la care adauga cultul limbii nationale si al stramosilor.
Eugen Lovinescu: " pretutindeni un fasait al vremuirii, o nostalgie dupa timpurile de odinioara, un sentiment de dezradacinare si o dorinta de intoarcere la natura si la locul de bastina".
Atentie! Traditionalismul interbelic nu se poate sustrage insa manifestarilor moderne ale spiritului, sensibilitatii moderne. Chiar daca va cultiva aceleasi forme, trairea este una noua: "Traditionalismul e un stil, o formula inventata de poetii moderni, iesiti din scoala simbolismului. El reprezinta, inlauntrul poeziei moderne, una din tendintele acesteia, tendinta de autoconservare ce se opune evolutiei prea rapide, in alte directii, a poeziei moderne []. Asa incat traditionalismul este mai degraba un program decat o sensibilitate reala: sensibilitatea este una singura, poezia insasi nu este altfel decat moderna; unii poeti, insa, cu buna stiinta, se opun schimbarii, cultivand o atitudine ostila fata de nou, redescoperind traditia." (N. Manolescu)

Modernismul


Modernismul este un curent cultural identificabil in cultura romana de la sfarsitul secolului al XlX-lea pana in anii '60 ai secolului XX, fiind o forma de manifestare a modernitatii si constituind eticheta aplicata de obicei, in sens larg, celor mai recente forme de expresie ale spiritului novator in planul creatiei artistice.

Se desemneaza ca antonim al traditionalismului, manifestandu-se ca un fenomen de ruptura, diferenta fata de vechile formule estetice si insumeaza toate curentele post-romantice: simbolism, expresionism, imagism, dadaism, suprarealism, futurism, neo-modernism etc, toate "fetele modernitatii", cum spune teoreticianul Matei Calinescu.
Pentru a descrie fenomenele culturale specifice acestei perioade, exista trei termeni: modernitatea, care desemneaza epoca culturala, modernismul - curentul literar si artistic dezvoltat in modernitate, si adjectivul modern, cu o arie mai larga de utilizare, insemnand tot ceea ce este actual, contemporan, nou.
Termenul de modernism a fost utilizat pentru prima data pentru a denumi o miscare literara in America latina in 1890, de catre scriitorul Ruben Dario. Cel care defineste termenul de modern ca pe un concept estetic este scriitorul francez Charles Baudelaire: "Modernitatea este tranzitoriul, fugitivul, contingentul, jumatatea artei, a carei cealalta jumatate este eternul si imuabilul".
Modernismul se defineste in opozitie cu traditia care apara un anume ideal de frumusete neschimbator si transcendent si conoteaza noul, schimbarea, diferenta. Artistul modern cauta "caracterul frumosului actual", tocmai de aceea accentul cade pe originalitate (vezi cap. "Poezia. Notiuni introductive").

La noi, inceputurile ideologiei moderniste se datoreaza criticului interbelic E. Lovinescu, conducator al cenaclului "Sburatorul". La inceput, revista omonima isi propusese sa descopere noi autori, scriitori tineri, debutanti. Cu timpul, Lovinescu a devenit un mentor si un conducator cultural, un amfitrion care conducea sedintele cenaclului literar in propria casa. Volumele de critica si teorie pe care Ie-a publicat au sporit si au consolidat pozitia grupului si afirmarea ideologiei moderniste. In Istoria civilizatiei romane moderne (1924-1926), Lovinescu prezinta evolutia societatii romanesti pe drumul spre modernitate, subliniind ca nu influentele orientale sunt importante din acest punct de vedere: "orice progres al culturii romane e un produs al contactului cu apusul". Efortul de sincronizare a civilizatiei si culturii romanesti cu modernitatea apuseana a insemnat mai intai o "imitatie" care porneste de sus in jos, si care apoi a dus la adaptarea, asimilarea si internalizarea formelor de cultura occidentale, institutionale sau spirituale. Sociologic, acest proces "revolutionar" a fost simultan cu ridicarea unei categorii sociale progresiste: burghezia oraseneasca. In Istoria literaturii romane contemporane (1925 -1929), criticul trateaza directiile de modernizare a literaturii romane si "sincronizarea" ei cu literatura europeana. Marele roman romanesc interbelic (Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Anton Holban s.a.) este, de fapt, un fenomen reprezentativ pentru modernitatea literaturii romane si care datoreaza destul de mult activitatii sustinute, in primul rand prin cenaclul sau, de catre Eugen Lovinescu. In evolutia poeziei, criticul de la "Sburatorul" observa, in volumul al doilea din Istoria literaturii romane contemporane, contributia "decadenta" a poetilor traditionalisti grupati in jurul revistei Samanatorul, in opozitie cu poezia moderna, al carei inceput il reprezinta simbolismul (Minulescu, Bacovia). Criticul stabileste, de asemenea, importanta liricii argheziene in contextul "sincronizarii" literaturii romane cu cea europeana. insemnatatea criticului Eugen Lovinescu este capitala pentru impunerea si sustinerea, la noi, a canonului modernist. In conceptia sa, modernismul se opune traditionalismului. Sustinand "mutatia valorilor estetice" de-a lungul timpului, Lovinescu numeste moderna - in acord cu acceptia generala a termenului - orice forma recenta a spiritului novator al creatiei estetice. Tolereaza si modernismul de avangarda si experimental, desi pare adeptul unui modernism moderat, bazat pe diferentiere fata de vechi, traditional. Modernismul reprezinta un factor de progres in vederea sincronizarii cu marea literatura europeana contemporana. Iar aceasta sincronizare se face pe baza "imprumutului" si "imitatiei", in concordanta cu un anume "spirit al veacului", numit de Tarde "saeculum", care determina o configuratie similara a manifestarilor spiritului, indiferent de tara in care acestea se manifesta. Criticul considera ca evolutia culturii nu are loc numai pe baza unor forme de cultura mostenite, ci mai ales imprumutand forme noi, care isi dezvolta ele insele fondul autohton, valoric. Astfel, ii da o replica lui Titu Maiorescu, criticul de la Junimea, care combatuse tendinta culturii romane de a dezvolta "forme fara fond".

De asemenea, Lovinescu afirma autonomia esteticului, luptand impotriva amestecului valorilor si impotriva confuziei etnic-estetic.
incurajeaza "poezia noua" (simbolismul, expresionismul) ca fiind expresia unei alte sensibilitati. Apreciaza: intelectualizarea si rafinarea sensibilitatii si a expresiei moderne, ca si "integrarea inconstientului in arta" sau poezia "de notatie si atmosfera".
In proza, opteaza pentru "trecerea de la subiectiv la obiectiv" si de la "rural la urban", adica pentru proza obiectiva (de aceea l-a promovat pe Liviu Rebreanu, autor cu tematica rurala), tematica citadina si analiza psihologica.
S-au impus, pornind din scoala modernista a criticului, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Gib.l. Mihaescu, Mihail Sebastian s.a.
Distinge intre "modernismul teoretic", dezvoltat in jurul gruparii si revistei Sburatorul sub imperiul "sincronizarii" literaturii romane cu "spiritul veacului" si modernismul experimental din jurul revistelor avangardiste: Contimporanul, Integral, unu, 75 HP, Punct.
Avangarda este o alta "fata a modernitatii" interbelice, care a cunoscut mai multe curente: dadaismul, constructivismul, suprarealismul. Le sunt comune ruptura cu traditia, spiritul negator, experimentul ca arta si practica estetica, dorinta de a forta limitele literaturii pana la absurd si autodistrugere. Dispretuiesc "modernitatea burgheza" si traditia culturala.
Dadaismul european, care are ca denumire un cuvant francez provenit de la "dada", "marota, idee fixa", a luat nastere prin initierea revistei Simbolul (1912) la Bucuresti, de catre Tristan Tzara, Ion Vinea si Marcel lancu. S-a impus odata cu miscarea organizata la Cabaretul Voltaire din Zurich, unde Tristan Tzara, Hugo Ball, Hans (Jean) Arp si Marcel lancu organizeaza lecturi de poezie, resping traditia in toate formele ei, refuza distinctia dintre viata si arta, militeaza pentru experiment, accidental, hazard, oniric, antiliteratura. Dadaismul este unul dintre cele mai nihiliste si anarhice curente ale avangardei, care s-a autodizolvat - in 1922, Tristan Tzara a declarat: "Miscarea Dada a murit!".
Constructivismul, promovat de revistele Contimporanul, unu, Integral, sustine o arta eliberata de constrangerile traditiei, aspirand catre abstract si care trebuie sa imite tehnica moderna. "Jos Arta / caci s-a prostituat!" - spunea un "manifest" semnat de Ion Vinea in 1924, iar Sasa Pana indemna "Cetitor, deparaziteaza-fi creierul!" (1928). Poezia devine "pictopoezie", versul este o asociatie arbitrara de cuvinte, avangardistii sustinand ca se poate face literatura taind cuvintele dintr-un ziar, amestecandu-le intr-un recipient si alaturandu-le la intamplare, in functie de "hazard": "Vantul e patrat invers 50 lei util gazometru" (Ilarie Voronca).

Odata cu grupul suprarealist - Gherasim Luca, D. Trost, Gellu Naum, Virgil Theodorescu -, care se sincronizeaza cu suprarealismul european initiat de Andre Breton, poezia isi descopera noi teritorii: inconstientul, zonele abisale, visele, "suprarealitatea" care nu mai pastreaza legile unei lumi "logice", "reale". Principalul mijloc de creatie este, acum, "dicteul automat", scrierea in functie de fluxul liric care transcrie o practica sau o perceptie a vietii, fara interventii ulterioare ale constiintei creatoare. Gellu Naum este considerat unul dintre marii poeti suprarealisti ai lumii.
Spiritul negator si experimentalist al avangardei, ca si incrancenarea impotriva traditiei si chiar impotriva modernismului sunt manifestari ale unei dorinte irepresibile de libertate. Prin avangarda, modernitatea si-a consumat propria negatie.