TOATE PANZELE SUS! Roman de Radu Tudoran.
Prima editie in volum: Toate panzele sas!, roman, coperta D. Stiubei, Bucuresti, Editura Tinerelului, . Pus la "index" dupa 23 august 1944, Radu Tudoran revine in 1954 cu Toate panzele sus!, carte comandata de "un editor inimos si intelept" si forjata din materia unor vechi vise de calatorie, Ia inalta temperatura a aspiratiilor de odinioara; o data cu a doua editie (din 1957), substantial adaugita si revazuta, romanul capata forma cunoscuta pana azi. Ignorata mai intai de critica puternic ideologizata a momentului, neglijata si mai apoi, Toate panzele sus! a fost in schimb primita cu un extraordinar entuziasm de publicul adolescentin (si nu numai) al epocii, avand de la inceput un succes Iara egal (comparabil in epoca doar cu cel al dresarilor lui Constantin Chirita), fiind una dintre putinele carti de dupa razboi care a izbutit sa supravietuiasca in conditii de deplina libertate ideologica, exclusiv datorita cererii pietei, atingand pana azi un tiraj (probabil record pentru Romania) de peste un milion de exemplare! Retiparita in numeroase (insuficiente lotusi!) randuri, romanul a fost de asemenea tradus, adaptat radiofonic, transpus scenic si chiar ecranizat, in 1976, in regia lui Mircea Murcsan si intr-o distributie devenita legendara (un serial TV in 12 episoade dupa care in primavara anului 1987 s-a adaptat pentru marele ecran o versiune prescurtata).
Dupa cum insa si reactia publicului contemporan o dovedeste, destinul literar al cartii e departe de a se ! incheiat:
"Aventura nu s-a sfarsit", avertizeaza autorul, cata vreme "si astazi exista undeva echipajul «Sperantei», asteptand sa ridice ancora".
Desi a scris mult, numele lui Radu Tudoran ramane totusi in chip fundamental asociat celui al romanului de fata. Faptul n-ar trebui sa surprinda, caci, daca orice literatura traieste in primul rand prin Poveste, iar povestea exemplara a lumii continua sa fie dinlru-nceputuri Odiseea, cu siguranta ca Toate panzele sus! reprezinta Odiseea exemplara a literaturii noastre, o odisee in care, "independent fata de tehnica epica, de tipologia si chiar de locurile comune traditionale ale genului// sute de personaje, de biografii senzationale, orientul si occidentul, geografia interlopa si lumea afacerilor, fenomenele meteorologice ale marilor si oceanelor si existenta navala" converg spre a realiza "unul dintre cele mai importante romane de aventuri ale literaturii romane"
(Marian Popa).
Daca povestea e prea cunoscuta pentru a o mai rezuma, in schimb merita amintite doua dintre sursele mai importante din care ia nastere aventura. Astfel, un prim reper il constituie tumultuoasa existenta a lui lulius l'opper (1857- 1893), explorator al unor tinuturi indepartate intre care si Tara de Foc (vezi Silviu Negut, Cautatori de noi taramuri. Bucuresti, Editura Eminescu, 1987).
Al doilea reper major il reprezinta insasi consemnarea participarii lui Charles Darwin la expeditia desfasurata intre 1831 si 1836 pe bricul "Bcagle"
(care va fi, de altfel, tradusa selectiv in romana chiar de Radu Tudoran).
in substanta sa profunda, insa, cartea incepuse sa ia fiinta inca demult, in cursul a trei ani petrecuti pe un sanlier dunarean unde, marturiseste scriitorul, "m-am straduit sa-mi construiesc o corabie, instrumentul stravechi de calatorie care a dovedit ca pamantul este rotund si a dus, prin toate peripetiile, la descoperirea lumii. Vroiam sa redescopar lumea, intr-o viziune personala, si speram sa ma descopar pe mine".
De aceea, cand editorul ii va propune proiectul, "cartea era traita in visele de pe malul Dunarii", iar "aulorul a convenit sa puna visul in carte", "sa-l transpuna in vorbirea curenta, pe intelesul tuturor oamenilor", daruindu-i totodata "scrierii intreaga experienta, fantezia, imaginatia si puterea de munca disponibile dupa atatia ani de tacere".
Calatoria e, (si) aici tema principala, toate celelalte teme si motive (ale solidaritatii, ale aventurii, ale caularii, ale cunoasterii etc, dar in primul rand ale Prieteniei si ale Tainei) subsumandu-i-se intr-o stransa interdependenta, ca tot atatea laitmotive.
Ca orice voiaj exemplar, ea se desfasoara simultan in trei dimensiuni: in geografie, in cunoastere si in ordine initiatica. Si intr-adevar, proiectand aventura pe intinse suprafete geografice, de la Marea Neagra sau Marea Rosie Ia Stramtoarea lui Magellan, scriitorul reuseste sa surprinda cu doar cateva linii, in contururi One, "cu o remarcabila plasticitate si pregnanta a locurilor, a mediilor sociale, a oamenilor in individualitatea lor inconfundabila"
(H. Candroveanu) si prin doar cateva detalii pitoresti si/sau semnificative, intreg specificul unor lumi si al unor epoci, complexa polifonic a glasurilor locurilor (culori, arome, sunete, senzatii, dar si ecourile sufletului profund al civilizatiilor).
Calatoria e, insa, nu mai putin, si una intru cunoastere, intr-adevar, in ordine umana particulara, personala, un prim "motor" al aventurii il constituie cautarea unei pierdute fiinte dragi (simbolizata de figura lui Pierre Vai liant, caci calatoria lui Anton Lupan se face pentru a-l cauta pe Pierre Vaillanl, asa cum acesta la randul sau viseaza sa plece pentru a-si cauta tatal disparut); in acest sens, romanul e si o "marc carte a Prieteniei".
Totusi (pe langa prietenie) motivatia primordiala a calatoriei "Sperantei" este alta si ca origineaza, in ordine umana universala, impersonala, in acea "dorinta de a cunoaste" pe care "toti oamenii o au sadita in firea lor" si care ii anima "pentru a dobandi o pricepere a lucrurilor, si nu in vederea unui folos oarecare"
(Aristotel, Metafizica, I, A, I), dorinta pusa in roman sub sugestivul semn al personalitatii lui Darwin. Aceasta pura sete de cunoastere se traduce (la european) intr-un "sentiment anabasic al destinului"
(L. Blaga), intr-o eterna nazuinta de a ajunge "acolo unde nimeni nu a ajuns inca", interesata nu de dimensiunile mizei, ci de semnificatiile ei.
Dar daca in romanul lui Radu Tudoran setea de cunoastere isi pastreaza, in ordine pragmatica, puritatea prin gratuitate, in schimb in ordine ideala ea nu ramane deloc gratuita, dobandind astfel o frumusete si o noblete sporite. intr-adevar, cu demnitate, modestie si devotament si intr-o maniera profund altruista, malelotii romani actioneaza pana la capat in numele Omului, pentru binele intregii umanitati (si pentru cinstea neamului lor).
Mai mult. subordonand (lara nimic demonstrativ), idealul cunoasterii celui al compasiunii, al ajutorarii semenilor (episodul cu alcalufii), ci ajung sa reprezinte nu doar omenirea ci, mai important (si mai dificil), omenia. Dincolo insa de elanul nestavilit al aventurii, o nota grava, rezonand nostalgic, melancolic, avertizeaza: petele albe de pe harti sunt lot mai rare si marea epopee a cuceririi spatiului terestru se apropie de sfarsit. E acesta sfarsitul unei lumi, al unei epoci, al unui mod de via fa si al unui soi aparte de oameni (stravechea specie a exploratorilor), dar si sfarsitul unei varste a libertatii, a sperantei, a iluziei si a inocentei pe care doar promisiunea unui mereu nou/alt orizont o facuse posibila. Or, intr-o lume in care pragmatismul si certitudinea alunga treptat pura aspiratie spre orizont si mister (asa cum eficientele cargoboturi vor alunga ultimele corabii), marinarii de pe "Speranta" sunt ultimii romantici, ultimii visatori si cavaleri ai Idealului care, dincolo de culoare si pitoresc, raman sa mai intruchipeze (cu o candoare unica in literatura de gen) aceasta fundamentala aspiratie a omului: daca "secolul nu mai are maretie"
(exclama la un moment dat Pierre Vaillanl).
eroii lui Radu Tudoran dovedesc ca mai au ei forta de a-i conferi maretie. In sfarsit, romanul e si o calatorie initiatica (ordonata de trei chemari: a departarilor, a prieteniei si a iubirii).
Simbolica peregrinare nu doar prin Spatiu, printre taramuri si popoare dintre cele mai felurile, ci si prin Timp, prin varstele istorice ale omenirii, prin chiar Aventura Omului, calatoria constituie un traseu initiatic organizat dupa un principiu labirintic, presarat cu tot atatea incercari-probe (dintre care nu lipseste nici chiar gandul renuntarii) la capatul carora indivizii (pelerini a caror conditie esentiala este miscarea) isi (aulo)con firma umanitatea. omenia lor funciara.
In acesl sens, cartea se arata a fi si un Bildungsroman, un roman al formarii si forjarii, (re)crislalizarii unor caractere prin ucenicia la scoala unor aspre incercari, De altfel (avertizeaza scriitorul in Prefata) "prima mea dorinta, odata ce m-am invoit cu mine insumi sa scriu cartea, a fost ca oamenii sa existe, vii si credibili, proiectati peste aventura imaginata si poate imposibila".
Si intr-adevar. Anton Lupan (exemplarul lup de mare urmat eu devotament de oamenii sai - un erou pozitiv care nu plictiseste), Gherasim (vajnicul carmaci taiat parca in stanca), buclucasul (dar inimosul) Ismail, iscusitul tintas Ieremia, carcotasul "don Juan" Ilaralamb, tacutul Cristea Busuioc, naivul, dar promitatorul ucenic-marinar Mihu, frumoasa si nevinovata "sirena" Adnana (protagonista, alaturi de Anton Lupan, a delicatei intrigi erotice ce nu putea lipsi din povestire), cruntul pirat Spanu, excentricul gangster Stricland, tragicul metis Black Pedro etc. suni tot atatea reusite artistice majore ale scriitorului, niste personaje de neuitat, ce ciocoiesc de viata (fictionala) pana la a evada din pagina. Un rol aparte in economia ansamblului revine lui Pierre Vaillant, un frumos si ciudat personaj-absenta ce patroneaza (si impulsioneaza) aventura, ca un discret, dar mereu prezenl (in filigran) spirit tutelar; marii (surprinsa in tablouri de neuitat, fie in clipele ei de liniste, fie in cele de dezlantuita furtuna, o prezenta cu chipuri si ritmuri infinit variate ce "umple" cartea, marele suprapersonaj in raport cu care destinele tuturor celorlalte personaje se definesc): si corabiei insesi (marea "Speranta" cvasi-mi(s)ticul vehicul al Aventurii echivalat unei fiinte vii si indragite).
Mostra de umanitate ideala, voit exponentiala, echipajul ca intreg e si el o izbanda semnificativa a cartii, fiind deopotriva un adevarat microcosm masculin (nuantat de tusa femininului); un creuzet multietnic (expresie a sufletului multiplu si traditional tolerant al Levantului); si un micwcolectiv urmarit in complicata lui dinamica de grup. Ca structura narativa, Radu Tudoran ramane si acum credincios aceluiasi gen de roman, epic si empiric ("roman anglo-saxon", VI. Strcinu) adoptat inca de la inceput, o formula estetica "de scoala veche", ideala insa pentru subiectul abordat.
Pe parcursul sau, diversitatea ritmurilor naratiunii traduce fidel suflul specific fiecarui episod in parte, dupa cum decupajul precis si montajul alert, contrapunctic, asigura story-ului o desfasurare fluida, cinematografica. Organic impletit cu epicul (adesea chiar generat de acesta), lirismul atotprezent confera cartii o vibratie adanca (desi discreta), contribuind din plin la senzatia de autenticitate. Consubstantial perspectivei romantice propuse de autor, lirismul parcurge aici o ampla gama, de la lirismul nostalgic al evocarii unor lumi si epoci disparute, la delicata emotie lirica a discretei ispite erotice care e tanara Adnana, si pana la poezia esential(izat)a ("sa va spuna corabierii") a omului singur (dar si tovaras cu altii) sustinut intre doua spatii infinite, cel al boltii instelate si cel al intinderilor de ape, de o simpla imbinare de lemne, rod al nemasuratei sale ingeniozitati, dar si al curajului sau prometeic, in sfarsit un lirism ce condenseaza pe alocuri in veritabile (mici) poeme in proza ("glasurile marii", "cantecul sirenei", "si oamenii au tainele lor" etc).
Cronica a unei calatorii anuntate (ce n-a (mai) avut Ioc decat intru fictiune), aventura ia mereu nastere, intreaga, pentru autor, dar si pentru personaje, in primul rand in vis. Acest specific ii asigura naratiunii o benefica detasare si distantare ce transforma lotul intr-un joc superior, bazat pe un pact implicit (dar si explicit formulat in Prefata) cu cititorul (caruia autorul-naratorul, de altfel, i se adreseaza adesea direct, peste naratiunea principala la persoana a IlI-a), conform caruia romancierul isi ia de fapt libertatea de a regiza Povestea (si Aventura) intr-un registru ludic si ironic (cu precizarea scriitorului ca "Garantia intelegerii noastre raman oamenii, imutabili, pcsle limp si peste aventura").
Alaturi de vibratia genuina a Vietii ce freamata in paginile cartii, acest permanent "zambet in coltul gurii" afisat de autor (ce merge insa de la rasul linistit la cel dezlantuit, intrucat umorul e o dimensiune constitutiva si esentiala a romanului) converteste, in spirit (post)modcrn, conventia (una dintre cheile intregii creatii a lui Radu Tudoran ) - o conventie de altfel ostentativ etalata printr-o abundenta acumulare de locuri comune ale literaturii de aventuri - dintr-o summa a stereotipurilor de gen intr-un scenariu exemplar, intr-un traseu arhetipal in care toate aceste clisee, resemantizate, devin repere de neocolit. De- si re- construita astfel (prin zambet=distanta asumata si prin autenticitate), conventia (genul) e salvata de la inactualitate, capatand o viata noua, cu termen nelimitat.
Un rol aparte in exceptionala receptare a romanului revine tara indoiala momentului istoric al aparitiei lui: intr-o epoca sumbra, Toate panzele sus!, oaza de culoare si libertate, soca si cucerea prin refuzul oricarui angajament, ea revendicandu-se in totalitate (si cu o superba normalitate) de la niste valori umane perene, ferite cu grija (si cu succes) de imixtiunea desfiguratoare a ideologicului. Dar magia (inefabila si intraductibila) a acestei carti speciale trebuie cautata dincolo de orice factor circumstantial si dincolo chiar de ceea ce criticul ar putea sa formuleze conceptual: citind-o, trebuie evitat orice exces hermeneutic in incercarea de a regasi romantismul originar, inocenta, candoarea tineretii in fata orizonturilor etern misterioase ale lumii, adica tocmai acea stare a fiintei din care vraja cartii ia nastere in chip primordial. Iubita cu consecventa de catre tinerii (si nu numai) din toate generatiile, care au crescut avand in ea un reper deloc neglijabil al devenirii lor spirituale si sufletesti, Toate panzele sus! a fost totusi trecuta sub tacere cu aceeasi ^consecventa de catre establishment-ul literar. In schimb, unii dintre copiii de odinioara (azi la randul lor la varsta consacrarii) dovedesc luciditatea de a aprecia corect reala pondere a cartii si curajul de a o recunoaste:
"La varsta scolara" marturisea la un moment dat Mircea Cartarescu (in "Curentul", nr.174, 27 iulie 1999) "citim carti «pentru tineret»: aventuri, SF, calatorii care ne marcheaza viata mai mult decat orice carie vom cili in viitor (n-as fi scris Levantul daca n-as fi cilii de zece ori in copilarie Toate panzele sus.', despre care sustin ca este una dintre cartile determinante ale culturii romanesti").
Nu putem decat sa-i dam dreptate lui Mircea Cartarescu si, cu sentimentul propriei datorii de recunostinta fata de capodopera fara varsta a maestrului Radu Tudoran, sa Salutam in aceasta "mica odisee romaneasca"
(. Rotaru) care e Toate panzele sus! una dintre cele mai reusite doua carti pentru tinerii (de toate varstele!) din literatura romana postbelica (alaturi de Ciresarii lui C. Chirita) si una dintre capodoperele genului din literatura universala, o carte de gratie care a depasii asta/i, la aproape o jumatate de veac de cand a fost "lansala la apa", statutul de simplu fenomen literar sau de public, intrand definitiv in randul miturilor, al "povestilor nemuritoare" ale Lumii
