THALASSA. MAREA EPOPEE Poem in proza de Al. Macedonski. Numit de autor si roman, sau epopeea simturilor. Redactarea, desfasurata dc-a lungul a 14 ani, incepe la 1890, aproape paralel in franceza si romana. Mici fragmente din varianta franceza apar initial in reviste din tara in "Le Cri de Bucarest", nr. 2, nov. 1904, unde o notita indica subtitlul, L'Epopee sexuelle, cuprinsul celor 12 capitole, care dau, fiecare, senzatia unei culori si in "Le Beau Danube bleu", nr. 5, apr. 190. Terminata in 1905, versiunea franceza intitulata Le Calvaire de feu apare la Paris in 1906, insotita de un prospect volant de prezentare a autorului si a operei, un "roman" avand ca tema "voluptuoasa aventura a unui tanar erou, victima torturanlci sale virilitati", consumata intr-un "prestigios decor de azur si soare" dintr-un Orient promitator de "voluptati intelectuale".
"Poema senzualitatii" poarta dedicatia "Frantei, aceasta Chaldee".
Chiar fragmentara, lectura starneste vii ecouri pentru "puternica imaginatiune"
(Emile Faguet), "stralucirea neobisnuita a imaginilor, violenta coloratiune a cuvintelor, lirismul covarsitor, aproape exasperant"
(Peladan), pentru "fantezia extraordinara si strania ceata de mister si de simbol"
(Jean Richcpin).
Adrian Marino va observa ca publicarea scrierii in Franta reprezinta "incercarea cea mai serioasa de cucerire a gloriei europene", prin toate relatiile literare stabilite si cultivate la Paris, unde calatoreste in acest scop intre 7 sept. si 20 oct, 190. Tudor Vianu si apoi A. Marino au remarcat afinitatea tematica si unele coincidente cu romanul Trionfo della Morte de D'Annunzio. Versiunea romaneasca, intitulata Thalassa. Marea epopee, a fost publicata in revista "Flacara" din 1916, prefatata explicativ prin Cuvinte despre Thalassa. Anterior, un prim capitol, Noaptea de argint, publicat, in "Literatorul", nr. 12, 1893, fusese retiparit in Cartea de aur, 1902, impreuna cu notele titrate Cu privire la Thalassa, unde e semnalat principiul corespondentelor simboliste si indicata sursa livresca a titlului, Anabasis de Xenophon. Alte trei postfete inedite, scrise in 1915, izvorate din constiinta noutatii scrierii in peisajul literelor romanesti, atrag atentia ca "Thalassa este, inainte de orice, o cucerire a putintei de a spune in romaneste tot ce abia a putut sa fie rasfrant de suflet si de minte in cea mai puternica dintre limbile de azi - cea franceza", precizare importanta, care ar face necesar un studiu lingvistic comparativ al celor doua versiuni ale textului; de asemenea, se subliniaza ca "Marea epopee va ramane cartea dezrobirii de prejudecati si a unor adanci cercetari .sufletesti".
In postfata intitulata Cuvintele de la urma, unde isi prezinta metaforic scrierea drept "templu ridicat cu varful condeiului", M. sintetizeaza cuprinsul cartii alcatuite in linie "simpla si clasica" astfel:
"Povestirea mea se desfasoara intr-unui si acelasi loc: o insula pustie - Lewki in vechime - Insula Serpilor astazi si, pentru mine, de aci-incolo Insula Thalassa - o insula pustie si, ca priveliste, marea. Templul este dar antic ca si povestea. Cele ce se petrec intr-insul scanteiaza de colori si ard de patimi".
La nivel superficial-epic, intamplarile sunt putine. Venit in Ostrovul Serpilor cu misiunea de a-l inlocui pe vechiul paznic al farului, Thalassa, un tanar cu alura apoloniana si farmec levantin "de senzualitate tulburatoare", devine, in postura de "ales" al lui Eros, "robul si totodata imparatul insulei".
In cursul unei furtuni, o salveaza din naufragiu pe Caliope, frumoasa copila cu care va impartasi o rascolitoare aventura a simturilor razvratite. Criza cuplului, determinata de "coborarea din lumea visului in a realitatii", se va incheia cu moartea celor doi. Rezumatul scriitorului din Cuvintele de la urma ofera, insa, prin elementele accentuate, adevarata cheie de lectura a cartii. Ceea ce conteaza aici e aspiratia mistuitoare atribuita protagonistului si care nu difera prin nimic de cea care sta la temelia intregii opere a autorului nostru - "iesirea din real", din timpul succesivitatii mecanic cronometrate, adica din "cearcanele inguste" ale "vietii pieritoarc"
(Noaptea de ianuarie).
De data asta, evadarea e conceputa in termeni intempestivi, ca "azvarlire" "afara din viata obicinuita", printr-o tentativa ce ofera implicit criteriul valorii operei sale:
"Cred ca mi se datoreste recunostinta, caci nu este putin lucru sa nimicesti imprejurul tau, pentru tine si pentru altii, ticalosia si uratenia vietii".
Prioritatea in arta poetica a scriitorului revine insulei - una din marile obsesii macedonskiene.
In 1901, de pilda, cand publica Lewki, poetul sublinia ca "aceasta poema e poate cea mai de capetenie intre poeziile melc".
Superlativul se datora identificarii in "zvelta insula", in "stanca solitara" a propriei imagini de poet insingurat. Contemplandu-si chipul in oglinda ostrovului, M. exclama:
"Ca tine, sunt si culme si abise".
Evocarea "sculpturala, parnasiana"
(A. Marino) a Insulei Leuke e importanta mai cu seama prin reactualizarea unui generos capitol de mitologie insulara, europeana si autohtona totodata. Cum se stie, Insula Alba strabate traditiile unor epoci indepartate, atestata fiind in lucrarile unor scriitori si calatori din vechime. Diodor din Sicilia, in Biblioteca istorica, vorbeste de existenta pe acest ostrov a unui templu consacrat lui Apolo Musagetul.
In folclorul nostru (v. colindele din colectiile Alexici si G. Dem. Teodorescu), amintirea acestui 'emplu staruie in arhitectura Manastirii albe cu V altare din prundul Marii Negre - "dalba manastire", "Manastirea-de-Tamaie" sau "Manastirea Domnilor".
Reflexe mitice ale Insulei Albe pot fi depistate, la Eminescu, Creanga, Dan Borta, M. Eliade.