Scriitorul, criticul si istoricul literar G. Calinescu isi ilustreaza conceptiile estetice privitoare la romanul modern in "Enigma Otiliei", respingand proustianismul promovat de Camil Petrescu si optand pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar in care sunt prezente tehnici moderne, intrucat acesta sustinea ca "tipul firesc de roman romanesc este deocamdata cel obiectiv".
Factura balzaciana a romanului este data de tehnica de construire a personajului preluata de Calinescu de la romancierul francez si de temele abordate (mostenirea si paternitatea). Astfel, descrierea mediului in care traieste personajul inainte de introducerea propriu-zisa in scena a acestuia anticipeaza si ii reflecta caracterul, romanul debutand cu descrierea detaliata a strazii Antim si apoi a casei lui Costache Giurgiuveanu; starea de darapanare in care se afla locuinta si lipsa de gust a decoratiunilor indicand statutul social si trasaturile locuitorilor. Constructia personajelor marcheaza orientarea autorului spre o umanitate canonica si o psihologie caracterologica, exemplificandu-se astfel universalul existent in evenimente, optiunea pentru personajele tipologice fiind explicata de opinia criticului conform careia acesta era "un mod de a crea durabil si esential", spre deosebire de romanul subiectiv caruia ii lipseste puterea de a surprinde idei umane generale din lipsa acestei incadrari tipologice caruia sa i se inscrie o linie epica relevanta.
Romanul este balzacian si prin tema mostenirii: competitia pentru inavutire prin intrarea in posesia uni mosteniri cu scopul dobandirii unui statut social, la care se adauga si tema paternitatii, reflectata de titlul initial al operei ("Parintii Otiliei") intrucat fiecare dintre personaje determina intr-o masura destinul Otiliei, asemenea unor parinti, exprimand ideea conform careia copilul mosteneste numele, pozitia sociala si starea materiala a parintilor, trasandu-i-se astfel in linii mari destinul. Destinul multor personaje din roman este schimbat atunci cand le dispare tatal, cum ar fi Felix care este obligat sa vina in capitala pentru a-si continua studiile deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia paraseste casa dupa moartea tatalui vitreg Costache, iar Pascalopol ii intrerupsese studiile in strainatate dupa moartea tatalui, revenind in tara pentru a avea grija de mama sa si de mosie. De asemenea, statutul de orfan al lui Felix si al Otiliei evidentiaza lipsa de prestabilire a destinului lor, ele fiind si personaje neincadrate tipologic, Felix atingand maturitatea prin propriile experiente, iar Otilia ramanand mereu un caracter enigmatic. Ovid S. Crohmalniceanu afirma ca aproape toate personajele pot aparea in postura de parinti ai Otiliei: tatal vitreg Costache care "exercita lamentabil" acest rol, nesemnand actele pentru adoptie, desi o iubea; Pascalopol, a carui iubire fata de ea avea un caracter incert, fie viril, fie patern si chiar Aglae si Stanica care erau interesati de soarta Otiliei, fiindca ei urmareau mostenirea averii batranului in care fata juca un rol-cheie.
Un prim element de modernitate il reprezinta faptul ca actiunea se desfasoara in mediul citadin, romanul constituind o fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentand aspectele societatii sub determinare social-economica, reusita pe plan social a arivistului Stanica Ratiu dupa ce a furat banii batranului ilustrand ideea ascensiunii sociale prin mijloace imorale.
Romanul este alcatuit din mai multe planuri narative care urmaresc destinele personajelor: cel al Otiliei, al formarii lui Felix, care inainte de a-si face o cariera traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie, al membrilor "clanului" Tulea, al lui Stanica etc.
Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea (Aglae, o femeie rea, fiind sora lui mos Costache, cu sotul Simion, bolnav mintal si cei trei copii: Aurica- tipul fetei batrane - , Titi- retardat - si Olimpia, casatorita cu avocatul Stanica Ratiu, un om fata scrupule, vesnic cautand sa puna mana pe averea lui mos Costache) pentru obtinerea averii batranului si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima, absolvent de liceu la Iasi si ramas orfan vine in Bucuresti sa traiasca la tutorele sau legal, mos Costache si sa studieze medicina, indragostindu-se de Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine, pentru prezentarea acesteia intr-un mod cat mai realist.
Efectele in plan moral a obsesiei banului sunt evidentiate de competitia pentru mostenirea lui mos Costache, tipul avarului. Acesta, nutrind iluzia longevitatii si temandu-se de Aglae, desi acestea nu erau decat o masca pentru avaritie, nu pune in practica niciun proiect pentru a-i asigura viitorul Otiliei. In ciuda afectiunii sincere pe care i-o poarta, Costache amana semnarea actelor, din frica de a cheltui. Un alt "pretendent" la mostenire este Stanica, incercand toate metodele pentru a parveni, pretutindeni prezent si la curent cu toate amanuntele. Personajul sustine intriga romanului, el fiind cel care va "rezolva" conflictul averii in deznodamant furand banii de sub salteaua pe care statea mos Costache bolnav, provocandu-i acestuia moartea, dupa care o paraseste pe Olimpia, destramand familia Tulea.
Alaturi de avaritie, lacomie si parvenitism, aspecte sociale supuse observatiei si criticii romanului realist, sunt infatisate si alte aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copil, dintre soti, casatoria. Copiii familiei Tulea sunt neglijati, Aglae avand ca singur interes obtinerea averii, iar sotul Simion fiind atins de senilitate; astfel Aurica nereusind sa-si aranjeze o situatie, iar Titi, mostenind defectul tatalui sau (se reliefeaza inca o data ideea de paternitate) isi rateaza casatoria. Banul perverteste relatia dintre soti, idee demonstrata de faptul ca Stanica se insoara cu Olimpia doar pentru a-si face o situatie materiala. In cuplul Aglae - Simion cel din urma este total neglijat, in final fiind abandonat intr-un ospiciu.
Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei. Felix este gelos pe Pascalopol, intrucat acesta era un om realizat, elegant si rafinat care isi permitea sa satisfaca diversele capricii ale fetei si sa-i intretina cochetariile. Otilia isi manifesta afectiunea fata de Felix, dar este mai matura si dupa moartea batranului decide sa ii lase tanarului libertatea de a-si implini visul realizarii unei cariere, casatorindu-se cu Pascalopol, care ii putea oferi protectie. In epilog aflam ca Pascalopol i-a redat libertatea de a-si trai tineretea si ca aceasta s-a recsatorit cu un conte, pierzandu-si din magia tineretii. Felix se va casatori dupa ce isi va face o cariera, dobandind notorietate in mediul academic si stiintific. Cei doi barbati se vor intalni peste multi ani, cand fiecare va spune ce a insemnat Otilia pentru ei: in cazul lui Felix ea ramane o imagine a eternului feminin, iar Pascolopol recunoaste ca ca este o enigma. Caracterul misterios al Otiliei este realizat prin tehnica moderna a pluriperspectivismului, fiecare personaj avand o imagine diferita a ei (ea era "fe-fetita" lui mos Costache, Aglae o vedea ca pe "o dezmatata, o stricata", pentru Aurica era o rivala, pentru Felix era prima iubire, in Pascalopol trezind instinctul de a o proteja, in vreme ce Stanica o vedea ca pe o femeie interesanta) si a comportamentismului, prin care se realizeaza caracterizarea indirecta.
Un alt aspect modern il constituie interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate si mediu: alienarea si senilitatea. Mostenirea pe cale ereditara a handicapului mintal al lui Titi si transfigurarea obsesiei Aglaiei pentru avere in cea pentru casatoriei a Auricai exprima influentele parintilor asupra succesorilor, imbogatind implicatiile temei paternitatii alaturi de conditia orfanului.
Naratiunea este facuta la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv, relatand faptele in mod detasat, perspectiva fiind "dindarat". Insa impersonalitatea naratorului este incalcata de comentariile de specialitate, ale unui estet, precum detaliile arhitecturale amintite in descrierea strazii si a casei lui Costache, fapt ce il face pe Nicolae Manolescu sa afirme ca "Balzac are vocatia de a crea viata, Calinescu o are pe cea de a o comenta". Dialogul confera veridicitate si concentrare epica, realismul operei fiind dublat si de observatii si notarea detaliului semnificativ care devine mijloc de caracterizare indirecta a personajelor (de exemplu scena in care Felix intra in camera Otiliei si vede obiectele sale asezate dezordonat: partiturile indicand inclinarea ei artistica, sticlutele de parfum denotand cochetaria tinerei).
Afirmatia lui G. Calinescu conform careia romanul este o scriere tipic realista in care se infatiseaza prin intermediul unor personaje angrenate intr-o actiune o anumita idee, concentreaza programul sau estetic referitor la romanul modern pe care reuseste sa il aplice in opera sa, "Enigma Otiliei". Romanul este unul modern, in ciuda tehnicilor realiste preluate de la Balzac si a crearii unor personaje clasice, atingandu-si scopul de a zugravi ideea destinului marcat de paternitate prin relatiile dintre personaje si situatiilor cu care se confrunta acestea, ideile cu caracter universal neputand fi surprinse in mod esential decat dandu-se iluzia veridicitatii asigurata de scrierea de tip realist.
