Taranimea - Personaj colectiv in romanul Rascoala



Roman realist.

Personaj colectiv secundar, dinamic, unidimensional, reprezentativ.

Modalitati de caracterizare:

- caracterizare directa: schite de portrete facute de narator sau de alte personaje; elemente de autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial.

Constiinta colectiva a taranilor din Amara se cristalizeaza treptat, prin acumulari succesive de evenimente.

Taranimea insetata de pamant reprezinta personajul colectiv din romanul Rascoala. Ea este caracterizata ca un tot unitar inca de la inceputul cartii de catre arendasul Rogojinaru: taranul roman "e numai rau si prost, si lenes"'. Celelalte personaje vin doar sa nuanteze aceasta descriere. Astfel, pentru Simion Modreanu sau Grigore luga, taranul e talpa tarii, care ar trebui sa se bucure de unele drepturi. Dimpotriva, pentru Miron luga, boierul din Amara, taranul e numai o unealta agricola, careia ii trebuie un stapan autoritar, iar pentru Nadina taranul este o fiinta primitiva. Dorinta primordiala de pamant, ce anima spiritul multimii, este evidentiata in tot cuprinsul romanului: "Taranul vrea pamant. Scurt. El atata stie si asta il doare" - afirma avocatul Baloleanu. Consubstantialitatea cu pamantul e calitatea determinanta a taranului lui Rebreanu. Mana lui Petre Petre, un taran de pe mosia boierului Miron luga, e ,grea si aspra si reavana ca pamantul" - spune naratorul-Obsesia comuna pentru pamant apropie sufletele celor multi si creeaza o constiinta unica, ce actioneaza intr-un singur sens: posesia asupra pamantului Constiinta colectiva a taranilor din Amara se cristalizeaza insa treptat, prin acumulari succesive de fapte, ce starnesc agitatia multimii: Serafim Mogos e brutalizat de jandarmi pentru un furt inventat; Nadina intentioneaza sa vanda mosia Babaroaga, pe care taranii o ravneau; Aristide, fiul arendasului Platamonu, o batjocoreste pe fata lui Chirila Paun; invatatorul Dragos e arestat; soferul Nadinei il urecheaza pe fiul lui Pavel Tunsu. in aceasta atmosfera tensionata e lansata vestea aparitiei misterioase a "vestitorilor" rascoalei, a calaretilor pe cai albi, care sfatuiesc taranii sa imparta pamanturile. Ei nu sunt decat proiectia mitica din sufletul taranimii a instinctului de proprietate asupra pamantului, care va cauza izbucnirea violenta din timpul rascoalei. Simptomele acestei violente se vadesc in cuvintele si in gesturile taranilor: Trifon Guju bate coasa "ca sa fie bine batuta"', iar Marin Stan isi loveste boii, ocarandu-i cu vorbele: "Sa nu fii boier ca te~a luat dracul!".

Pe parcursul desfasurarii actiunii, Rebreanu observa cu finete cum in sufletele oamenilor se impletesc frica si lasitatea cu dragostea de pamant. Din masa de tarani se desprind cateva individualitati, care au o functie simbolica: Petre Petre e intruparea energiilor elementare, amintind de Ion al Glaneta-sului, din romanul Ion al aceluiasi autor; Lupu Chiritoiu e indraznet si priceput la vorba, pe cand Luca Talaba e intelept si temator. Oricum, in preajma revoltei populare, naratorul analizeaza starile de constiinta de parca ar vorbi despre un singur personaj:

"Taranii ascultau si-l priveau nemiscati, cu ochi ca de sticla. Sutele de fete cu aceeasi expresie pareau a fi ale aceluiasi cap, cu aceleasi ganduri si simtiri, un singur si acelasi om in infinite exemplare, ca un produs in mare al unei uzine uriase".




Degenerarea constiintei colective in manifestarile crude ale rascoalei e urmarita de Rebreanu prin procedeele traditionale ale prozei de analiza psihologica: descrierea obiectiva a actiunii personajelor si introspectia. Faptele taranilor rasculati sunt de o brutalitate extrema: Petre Petre o siluieste pe Nadina, Toader Strambu o va ucide, Chirila Paun il juganeste pe Aristide Platamonu, plutonierul Boiangiu e batut aprig. Rafuiala finala cu boierul Miron luga e o dezlantuire de energii instinctuale. Reactiile taranilor releva caracterul dezorganizat al miscarii, insa telurile lor comune ii fac sa actioneze sinergie, asemeni hoardei primitive. Exista doua mari puncte de ruptura in constiinta gloatei, determinate de excitatii exterioare, ce constrang multimea la reactii violente.

Primul punct de ruptura e provocat de iesirea nestavilita a 'ui Miron luga, care, in fata furiei colectivitatii, nu-si mai poate controla discursul. Al doilea punct de ruptura se datoreaza focurilor de arma trase de mosier. Acestea intaresc in tarani instinctul violentei, dublandu-l cu instinctul de conservare. Panica si furia ii fac pe sateni sa-l zdrobeasca pe Miron Iuga si sa incendieze conacul boieresc. Miscarea ulterioara a maselor e reprezentata metaforic; ea capata o dimensiune cosmica, amintind de talazurile marii infu. riate, semn ca Rebreanu vede in dezlantuirea multimii tumultul naturii primitive. Reprimarea sangeroasa a rascoalei va fi numai o replica data taranilor din partea autoritatilor.

Conturarea eroului colectiv il recomanda pe Liviu Rebreanu ca intaiul analist remarcabil al sufletului multimii din literatura noastra. El ne ofera pentru prima data o cuprindere a colectivitatii taranesti intr-o privire ampla si unitara.