(1901), autor Alexandru Vlahuta.
Scrierea Romania pitoreasca este un amplu jurnal de calatorie, alcatuit din trei parti (cu titlurile: Pe Dunare; Pe Marea Neagra; in muntii nostri), carora li se adauga doua fragmente de mai mici dimensiuni (Valea Prutului si Tara. Poporul).
Scrisa cu intentia de a zugravi frumusetile tuturor regiunilor tarii. Romania pitoreasca se impune atat prin remarcabilele pagini descriptive, cat si prin conturarea dimensiunii istorice a acestor locuri.si a poporului roman, in pasaje care au uneori accente de oda.
Tara. Poporul este capitolul final al operei Romania pitoreasca si se constituie intr-un fel de concluzie a intregii calatorii, dar si intr-un veritabil poem in proza pe care scriitorul 1-a creat la capatul peregrinarilor sale.
Prima parte a fragmentului evoca procesul nasterii poporului roman pe locurile vechii Dacii, subliniind totodata vitejia strabunilor nostri care, de-a lungul secolelor, au luptat pentru apararea tarii, tinand piept tuturor acelora care au dorit sa devina stapani "pe mo-sioara noastra": "Ca trestia neam indoil sub vant, dar nu neam rupt (). Stie numai bunul Dumnezeu cu cat sange neam platit noi pamantul acesta, scump tuturor romanilor"
Ca ideal de conducator al neamului romanesc. Alexandru Vlahuta il numeste pe "gloriosul Stefan", cel care a lasat cu limba de moarte urmasilor sai urmatorul indemn: "mai bine muriti prin sabia dusmanului decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre".
De la evocarea istoriei Vlahuta trece la descrierea peisajului tarii: "Din strasina muntilor ce-nalta marginea tarii de la Severin pana la Dorohoi, rauri frumoase, datatoare de viata, si nenumarate parale se despletesc, in carari de argint, peste-ntinsele se-suri ale Valahiei si printre dealurile blande ale Moldovii". Campia Ialo-mitei esle prezentata printr-o enumerare de epitete: "tacuta, neteda, uscata", ca un "vast ostrov insetat" in mijlocul apelor "ce-mpodobesc pamantul Romaniei".
Pasajul urmator este dedicat capitalei tarii, locului in care odinioara isi pastea turmele legendarul Bucur si care a cunoscut rapide transformari: "in fala scundelor si saracacioaselor chilii, unde-acum optzeci de ani dascalul I^azar punea in mana copiilor cea dintai carte romaneasca, se-nalta falnic palatul universita(ii, iar pe locul acela sfant s-au asezat trei statui: Eliade, Mihai Viteazu, Cheorghe Lazar - poetul, eroul si apostolul".
Ultima parte a fragmentului este un imn inaltat poporului roman, "podoaba cea mai aleasa si mai mandra-ntre podoabele larii".
in sufletul "nespus de duios" al poporului roman, in ciuda tuturor suferintelor pe care le-a indurat, "am gasit" -spune autorul - "izvorul curat al frumoaselor lui cantece si inlelesul istoric al trainiciei si sta-ruinlii noastre pe acest pamant".
intregul fragment este strabatut de o imensa dragoste si respect pentru tara si neamul romanesc, pentru lupta sa neintrerupta in vederea apararii pamantului stramosesc. Vlahuta se intreaba retoric: "ce popor a avut pe lume o soarta mai apriga si mai zbuciumata, ce neam de oameni a stat mai viteaz si mai intreg in fala atator dureri!"
Este firesc, conchide scriitorul, ca intr-o "Iara asa de frumoasa, c-un trecui asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept", dragostea de tara sa fie "o adevarata religie" si fiecare dintre locuitorii ei sa fie mandru atunci cand spune: "Sunt roman!".
