Pe harta sensibilitatii moderne, curentele de arta s-au succedat brusc. A fost, cu sfarsitul veacului-al XlX-lea, o abundenta proverbiala de "isme".
De la razboi mai ales. Europa a trecut prin framantari continue. Si, desigur, mai presus de pulsul individual, staruie pulsul epocei. Exista un fond social care fecunda stilul artistului in stilul vremei.
Realizarile de arta se proiecteaza pe un perete de contimpo-raneitate.
Transformarile stiintifice, politice - in vremea noastra acestea din urma s-ar putea reduce la lupta pentru sau impotriva nationalismului - vestesc curentele de idei si de arta precum in anotimp miresme vestesc ivirea plantelor. Timpul isi poarta in el insusi principiile, asemeni cangurului la san copilul.
E deci in insasi atmosfera vibranda a Europei justificarea acestei repezi succesiuni de curente. Totusi, efortul contimporan de neincetata cautare de forme noi si lepadare a celor gasite cuprinde o mai adanca semnificatie. E in el ceva din straduinta corabierilor de la sfarsitul Evului Mediu, intru aflarea unor noi drumuri spre Indii. Prin indrazneala unuia din ei, un continent nou ne-a fost daruit. Dar nici pasiunea celorlalti nu a fost vida. Imaginatia si cutezarea lor nc-a sfredelit meningea scrobita, ochiul bleg s-a trezit tire-bouchon unor infaptuiri neiscodite. Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India sufleteasca actuala. Dintre premergatorii acestia se va inalta maine Columbul unei lumi cu existenta virgina. Sub betia energiilor despletite coarde, pasul lor zgarie carnea secolului. Si fiecare deschide drum spre inima acestui ceas.
Suprarealismul e inca din seria straduintelor sus-amintite.
Pentru efortul acesta, entuziasmul nostru i-l daruim intreg. Pentru posibilitatile si fecundarea lui insa, rezervele noastre sunt infinite. Fata de avutia de inedit a curentelor precedente, suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu. Dimpotriva. Doctrina lui inseamna o intoarcere tarzie spre un izvor in trecut. Instituirea hasisului si visului ca principii de arta, dezagregarea excesiva apartinusera inca de mult expresionismului, acesta, la randul lui, reeditor al com-plangerilor nazale romantice. Pledoaria de sustinere a suprarealis-mului devine deci insusi actul lui de acuzare.
Eroarea era comisa de la inceput. Teoriile de psihiatrie ale lui Freud nu puteau initial sluji la realizari de arta. Transpunerea lor pe un plan strain insemna o denaturare. De fapt, subconstientul a fost intotdeauna utilizat de artisti. Era firesc. in dara de lumina a constiintei nu pot starui in acelasi timp decat sase pana la sapte imagini. Un material, asadar, insuficient pentru creatie. intreg avutul de sentimente, idei, amintiri, peisagii, fagaduinti, melodii salasluiese nenumarate in dezordine, ca grane in magaziile subconstientului. Din acestea gestul artistului se implinea. De aici ejacula inspiratia.
Ca doctrina, suprarealismui deci prezinta un principiu cunoscut. Paralel principiilor, realizarile de arta suprarealiste se reduc la o neschimbata repetare a cercetarilor dadaiste. De altfel, suprarealismui - ca doctrina - nu-si cere dreptul la realizari proprii. Efortul lui se margineste la o etichetare a realizarilor premergatoare sau actuale. In sensul acesta sunt etichetati suprarealisti: Shakespeare, Chateaubriand, Poe, Baudelaire, Rimbaud (acesta intr-adevar suprarealist), Mallarme, Jarry etc. in acelasi sens trebuie socotiti suprarealisti Adrian Maniu, in Paharul cu otrava, si uneori Urmuz.
Deplin suprarealist, si acela caruia suprarealismui ii datoreste mascat sistemul, e Tristan Tzara - incontestabil poet. Suprarealismui e insa (ca dinamica) inferior dadaismului. Suprarealismui e in analiza feminin expresionist.
Dadaismul era viril. Suprarealismui nu zdruncina. Si apoi esentialul: suprarealismui nu raspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne intereseaza. Experienta dadaista - am mai spus-o - a folosit. Prin aceasta, efortul modern de laborator luase contact cu creierul contimporanilor.
Cubismul, prin constructivism, isi deschidea un drum nou si pur de viata in spatiu.
Era de constructie a Europei incepea.
Organisme vii, plasmuiri in piatra, lemn, decor, avion se trezeau spre un pamant insangerat. Constructivismul: ordinea abstracta, cu armonie de legi si linii echilibrate, era castigat.
In clipa aceasta de sinteza fixa, dezagregarea suprarealismului nu avea [a] raspunde nici unei necesitati.. Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist nu putea lupta cu desenul construit masiv si viril constructiv ist. La glasul secolului integral, suprarealismui insemna deci o absenta. Azi ora infaptuirilor e plina. Poezie, muzica, arhitectura, pictura, dans, toate merg inlantuite integral spre o gara definitiva si inalta. Suprarealismui a ignorat glasul secolului strigand: integralism. Dupa expresionism, futurism, cubism, suprarealismui era tardiv. Nu dezagregarea bolnava romantica, suprarealista, ci ordinea sinteza, ordinea esenta constructiva, clasica, integrala. Sa nu uitam totusi ca in Galileea, profesorul din Nazarelh nu a fost singurul. Din toate partile Iudeei, in vremea aceea de framantare a provinciei romane, veneau cu glasul iedera spre ceruri aducatorii de credinte. Totusi, peste peisagiu! timpurilor, cuvantul lui Crist, cuvantul unic, a razbit singur, de-a pururi. Si cuvantul lui era cel mai abstract si cel mai pur. Mucenicia celorlalti rataciti in vreme nu a fost nici ea inutila.
in aspectul artistic contimporan, integralismul se va rosti darz. Gestul lui, fireste, nu e singurul. Dar in fata spectacolului de adio suprarealist, un lucru il vom striga cu tarie: Integralismul e in ritmul epocei; integralismul incepe stilul veacului XX.
{Integral, nr. l,mart. 1926)
