SUFERINTA URMASILOR - Roman reprezentativ al lui Ion Lancranjan, publicat in 1978 la Editura Eminescu si reeditat, cu revizuiri minime, in 1985, in colectia "Biblioteca de proza romana contemporana".
Prin tematica si raportare consecventa la "cantitatea de real" si la "reliefarea adevarului" faptelor, "ca singura solutie fericita si rodnica, pentru fiecare carte in parte"
(Nevoia de adevar, 1978), Suferinta urmasilor continua asa-zisa "epopee rurala" a deceniului sase, deschisa la Ion Lăncrănjan cu Cordovanii (1963) si preia, ca mobil menit sa-i alimenteze constant conflictul, subiectul povestirii Copca din volumul Fragmentarium (1969).
Considerata de critica drept "cea mai profunda realizare a lui Ion Lancranjan"
(Cristian Livescu), "moment de sinteza"
(Mireea lorgulcscu) al operei acestuia, superioara stilistic si compozitional celorlalte scrieri ale autorului, Suferinta urmasilor si-a incitat recenzentii la "clasari" dintre cele mai diverse r "roman-dezbatere"
(Ion Maxim), "roman politic si istorie"
(Gcorge Arion), "roman taranesc"
(Mireea Popa), "roman «poporanist»"
(Dan Culcer), "roman istoric mitic"
(Ioan Alexandru) - iscand in cele din urma replica lui Lăncrănjan , refractar "incadrarilor" si inregimentarilor, dar dovedind in acelasi timp complexitatea posibilitatilor de abordare carora li se deschide cartea, valoroasa prin insasi generozitatea proteismului si heterogenitatii sale. Construit prin acumulari prospective si retrospective, romanul se compune din noua parti carti - ce alterneaza dramatic, ca intr-o ampla dcstasurarc simfonica, discursul epic parcimonios cu descatusarile lirice, descrierea realista cu analiza psihologica, urmate de un epilog quasi-po-ematic menit sa calmeze involburarea capitolelor anterioare.
Cu un incipit ex abrupto care ne proiecteaza fara explicatii in interiorul dramei personajului principal, Cartea intai, conceputa simetric cu Epilogul ~ prin tonalitate si functie compozitionala -, concentreaza, intr-o naratiune fragmentata de dialoguri laconice, oameni si fapte, locuri si momente cheie necesare descifrarii premiselor conflictului deja prefigurat, toate asezate sub semnul transfigurarilor temporale subiective ale rememorarii:
"Retraisc [Monu - n. n.], astfel, atunci, in cateva saptamani numai, intr-o perioada scurta dar fabuloasa, ale carei dimensiuni se schimbasera, pe masura ce se umpluse de intamplari si de ganduri, de simtaminte si de nazuinte, toata viata lui, cea pe care o traise si pe care ar fi vrut sa o traiasca" Condensata, prin amintire, in cele cateva zile de dinainte de moarte, viata lui Monu se csentializeaza, focalizandu-si, cinematografic, topoi fundamentali. "Mormantul lui Niculac", "copca Ravecai lui Pilu [s. a.]", drumul din razboi "pana la victorie [s. a.] Pana la Volga Pana-n Siberia " se constituie fiecare intr-o varianta a acelui acolo care va reveni obsesiv in carte, un acolo din moarte si de dincolo de ea, de unde se aduna prin anamnesys cathartie Lita si Niculae, Mosu sau Traianu Tomii, intemeietorul Darjei. Rememorarea primilor ani petrecuti impreuna cu sotia sa, Lita, inainte de razboi - "vremea aceea de imbobocire st de risipire", joia patimilor si "cele douasprezece evanghelii" in "biserica mica si povarnita", "necazurile si dorurile [s. a.]" din razboi, povestea venita dinspre legenda a craiului facator de "tara", "om ca toti oamenii [], dar cam nazdravan" si chiar descrierea cu inflexiuni naturaliste a inclestarii cu Ionel al lui Tancus au ceva din hieratismul lucrurilor care, sugereaza Lăncrănjan, acoperite de timp, au ramas suspendate undeva intre viata si moarte, intre cer si pamant, asemenea imaginii laitmotiv -"viziunea [s. a.] aceea grozava" - a plugurilor arand in cer, "miscandu-se prin lumina", reiterate simbolic (uneori frizand tezismul) ori de cate ori autorul vrea sa puncteze tensiunea conflictului.
Cartea a doua reia si dezvolta intamplari abia sugerate in prima parte (aceeasi tehnica a reluarilor explicative va sustine si capitolele urmatoare, ele insele potentiale "carti" de sine statatoare - "microromane" - cu o formula a lui Zaharia Sangeorzan), completand in etape succesive portretul lui Monu un altfel de Moromete, peste care s-au pravalit prefacerile istoriei si nerabdarea timpului - si schitand in tuse dure, definitive, figurile activistilor Victor Josan, Salvina Zoltca si nelipsitului Ionel Draghici.
Desfasurarea faptelor, plasate in timp intre 1945 si 1966, de-a lungul carora se contureaza caracterul personajelor, nu este complicata: urmarit de razbunarea lui Ionel, Simion Moldovan (Monu) va fi eliminat pe nedrept din partidul in care intrase si activase cu buna credinta, va fi apoi "trecut la chiaburi" si obligat sa plateasca taxe si impozite absurde, ba, mai mult chiar, va fi intemnitat in urma unor false acuze aduse de acelasi Ionel ajuns presedintele comunei. Trama ramane, in fapt, un pretext pentru dezvoltarea adevaratului conflict intre traditie si modernitate, intre lumea patriarhala, unde taranul isi avea rolul sau bine determinat si "innoirile" socialiste ce rastoarna valorile si ambiguizeaza statusurile:
"O lume a fost pe pamant - isi aminteste Monu cuvintele sibilinice ale unui camarad de front care "citeste" hesiodic in cartea lumii ajunsa parca la varsta de fier -, o lume de lut si de lemn, si in locul ei va veni alta, de beton si de fier! Si noi, acum, de aia ne batem, sa invingem fierul! Dar fierul va fi mai tare si ne va invinge el pre noi, dupa cum sta scris in cartea lumii [s. a.] Si-atunci, mai copii si mai llacai, toti o sa fim de beton si de fier! []
Ascultati aicea, Ia glasul pamantului si la cuvantul ingerului! " Dominata de simboluri thanatice, partea a treia devine o carte a mortii, nu numai a marfii lui Niculac - copilul lui Monu, scos de la scoala pentru a-i constrange tatal sa intre in colectiva, isi va gasi linistea intr-o copca a Muresului, aceeasi prin care se "petrecuse" si Mama din Drumul cainelui -, ci a intregii "lumi de pamant si de lut", si a timpului ce, sfaramat de nerabdarea oamenilor, "se sparsese, se rupsese in bucati, nu mai avea nici un Dumnezeu si nici o fata [s. a.], era al tuturor si al nimanui", "fiindca moartea tiu-i numai zbatere, teama si spaima, moartea e asteptare, e tacere si trecere".
De aceea, "clopotirea" neintrerupta de Monu trei zile si trei nopti va cadea asupra satului, simbolic, mai putin ca o comemorare a trecerii si mai mult ca o trezire din asteptare si tacere, ca o intoarcere catre trecutul legendar care va forma subiectul celei de-a patra carti. Tranzitand idilic intre mit si realitate - "fiindca la noi, ca si la alte popoare vechi, explica didactic autorul, asa s-a pastrat si s-a fiiurit istoria, impletindu-se mereu cu legenda, nascand balade si mituri"-, istoria Darjei, salul "matca", se desface "ca in poveste", de la "descalecarea" Traianului Tomii - intemeietorul cu destin si varsta ("traise mult de tot, o suta si cincizeci si sapte de ani") de patriarh biblic si pana la iesirea la lumina a locuitorilor intre care un loc aparte il ocupa stirpea Moldovanestilor, urmasii pastorului singuratic venit de departe, de dincolo de resemnarea ciobanului mioritic, "cu o singura oaie, Baluta, care umbla mereu dupa el, cu un caine mare, ciobanesc, pe care ii chema Barbat, eu un fluier de cires sau de fag", si cu o cunoastere a lucrurilor de dincolo de viata si de moarte, "plecai si intors de pe taramul celalalt, ca asa zicea el cateodata, [] ca daca ai fost la un pas de moarte, ori daca ai trecut dincolo de ca, alland apoi ca ai tai au vrut sa te omoare, si chiar le-au omorat, cu gandul, e asa de parca «te-ai inlurnat de pe alt taram, asemanator cu asta de-aicea, ca noi si cand murim lot aicea ramanem, dar mai linistit, mai lainic »".
Nu intamplator, asadar, devenit noul mentor al satului, stramosul lui Monu va da viata in Darja Calusului, joc a carui descriere ii va prilejui lui Lăncrănjan nu numai ivirea catorva pagini memorabile prin sensibilitatea si realismul cu care reusesc sa esentializeze un obicei stravechi ce "nu e numai joc, e ruga si blestem, e impotrivire si strigat, e inchinare si infruntare a cerurilor, e cantec de jele si doina haiduceasca, de nesupunere, e un semn pe care il dam noi Soarelui, ca mai suntem aicea, pe pamanturile astea ale noastre"), ci si incifrarea unei noi metafore pivot care sustine -alaturi de metaforele plugurilor arand "cerul de pamant" si tineretii fara batranete fi vietii fara de moarte edificiul ideatic al romanului, transferandu-i inspirat centrul valoric din plan real in plan simbolic. Din aceasta perspectiva, inserarea, fara modificari, a intregului basm al Tineretii in cartea a sasea nu mai este perceputa ca o curioasa si gratuita addenda, ci, proiectata pe fundalul copilariei desfasurate sub aura legendara a Litci, ca nucleu generator de semnificatie mitica. Pentru ca, in zarea plina de taine si de nedumeriri a batranei vrajitoare Mita, calendarul nescris al satului, venita parca din alt taram, din alta zodie, ca sa adune intr-insa darurile Sfintei Vineri - "vorbea cu toate lucrurile si cu toate fiintele din lume" - si puterile Mumei Padurii, timpul - masurat aici in povesti multe, cantece si descantece, dezlegari si legari -, se schimba, ca pentru Fat-Frumos, din vreme uitata in vreme amintita, fiindca, tot ca in basm, "lumea de lut si de lemn" a lui Monu e ca omul, "fara astampar, nu poate sta locului si-n incremenire nicicum [] se preface in tarana si se intrupeaza din tarana, iara si iara, ca intr-o inlantuire pe care n-o poate rupe nimenea! " Regimului teluric al prefacerilor taranii din Tinerete fara batranete . Lăncrănjan ii suprapune regimul solar al simbolismului Calusului si pe cel aero-acvatic al aratului in "vinetie si azur, lacrima si scrum" din visul-viziune al lui Monu, definit el insusi ca "plug [] si om, [] fiul Soarelui si fratele cel mai apropiat al taranii", cu scopul explicit de a sugera elementaritatea, organicitatea satului traditional si a oamenilor lui. Tocmai de aceea, autorul insista obsesiv asupra "inradacinarii", a inflexibilitatii eroului principal, conceput, exponential, ca "duh al pamantului", "cel de pe urma taran, din cel de pe urma sat".
Nevoia de reprezentativ duce, insa, uneori, la personaje construite, schematic, intr-o singura tusa ingrosata si simplificatoare, menita sa marcheze strident antitezele (Salvina Zollea, Ion Draghici etc).
Daca partea a sasea -cartea Litei - este urmata, simetric, de cartea "cresterilor si descresterilor" lui Ionel, capitolul al optulea il inscrie pe Monu, simbolic, in randul strabunilor sai ilustri. Esecul miscarii planuite de acesta intr-o ultima incercare, disperata, de salvare a lumii patriarhale, de implinire a propriului dat, imuabil juxtapus scenariului biblic al Cinei de Taina prin cei treisprezece protagonisti ai episodului - si exemplelor invocate cu obstinatie, ca intr-o litanie - Avram Iancu, Horia, Closca si Crisan -, completeaza aura sacri ficiala a personajului al carui destin de erou de tragedie antica, supus lacum-ului, va fi implinit prin uciderea propriei sotii, intr-un moment de ratacire.
De altfel, exploatarea "filonului tragic" al istoriei romanilor face parte din programul literar al lui Ion Lăncrănjan , care isi construieste personajul astfel incat sa anuleze definitiv tezele impotriva carora se ridicase si inainte (V. Filonul tragic, in volumul Nevoia de adevar)% potrivit carora romanii ar fi un popor "rabdator", "tranzactional", "combativitatea indelungata si indaratnica nefiind in caracterul nostru" (Cf. D. Draghicescu, Din psihologia poporului roman si M. Ralea, Fenomenul romanesc).
Cartea a noua, a explicatiilor titlului si a motivatilor finale ale comportamentului lui Monu - "aceasta fiind de altfel suferinta urmasilor [s. a.], adevarata lor povara, ca trebuie sa se gandeasca la tot ce a fost, bun sau rau, urat sau frumos, daca vroiau, intr-adevar, sa mearga mai departe [] si ca sufera cu atat mai mult, cu cat au fost mai buni si mai sanatosi cei dinaintea lor", - inchide in arc reflex volumul prin reluarea visului din primul capitol, dupa aceeasi tehnica a anticiparilor momentelor de criza prin intruziuni onirice premonitorii. Forta scrisului lui Lăncrănjan consta si in aceasta intuitie a gradarii tensiunilor prin aglutinari de secvente ce intermediaza intre vis si trezie, avand ca finalitate sondarea profunzimilor psihicului uman, dar si sugestii de decodare simbolica a unor imagini - sau chiar personaje - concepute ca liante ale diferitelor sale creatii. Lae Cordovanul - aparitie episodica in Suferinta urmasilor, dar personaj principal in romanul Cordovanii -, luliu Jcler - activist model si sustinator neconditionat al lui Monu, viitorul narator in Fiul secetei, sau copca Ravecai lui Pilu, Mama din Drumul cainelui sunt astfel de clemente ce unesc scrierile lui Lăncrănjan intr-un ciclu, un fel de roman fluviu al mutatiilor socialiste.
in plan alegoric, insa, doua dintre aceste ocurente periodice se fixeaza in memoria lectorului: imaginea calului tranzitand intre viata si moarte, incarcata cu aceleasi valente psihopompe - fie ca este tovarasul de drum al lui Fat-Frumos plecat in cautarea "tineretii fara batranete ", El-Zorab-ul lui Nicolae ce ramane sa strajuiasca locul pustiit de viata de unde s-au petrecut pe rand, ca dintr-o Vale a Plangerii, membru familiei lui Monu, sau calul "desprins din vijelie" care ii indreapta pasii Ravecai lui Pilu catre copca ispasirilor definitive - si simbolismul apei purificatoare, exploatai pe parcursul intregului roman si reluat in Epilog prin episodul iesirii din matca a Muresului "invaltorat" de potopul ce acopera pamant si oameni, ca intr-o ablutiune finala "a lumii ce a fost" in numele "lumii ce va veni", "pentru ca, noteaza autorul in Caloianul - romanul cu rezonante antice de scenariu osiric -, ceea ce intra in apa nu moare decat aparent!"
