Jose Ortega y Gasset
biografie |
Jose Ortega y Gasset s-a nascut la 9 mai 1883 la Madrid, intr-o familie cu traditii liberale (tatal sau era directorul unui cotidian democrat).
Urmeaza colegiul iezuit intr-o localitate de langa Malaga, apoi dreptul si filosofia la Universitatea din Deusto (Bilbao). Intre anii 1905 si 1908 studiaza la diferite universitati din Germania, unde va intalni profesori renumiti ai epocii: Hermann Cohen, Paul Natorp, Nicolai Hartmann. Din 1910 devine profesor titular al Catedrei de metafizica a Universitatii din Madrid. intemeiaza reviste devenite celebre in epoca, dar si mai apoi - "Espafia" (1915) si "Revista de Occidente" (1923).
Intra in politica intre anii 1930 si . La inceputul razboiului civil se refugiaza in Franta, apoi in Anglia si Portugalia. Revine la Madrid abia dupa zece ani. Moare tot la Madrid, in 1955.
Filosof, dar mai cu seama eseist stralucit, temele de meditatie ale lui Ortega y Gasset vor fi Spania, careia ii sunt dedicate carti devenite celebre - Meditatii despre Don Quijote (1914) si Spania nevertebrata (1921), iubirea - Studii despre iubire (1940), istoria, cultura, filosofia - Problemele timpului nostru (1923), Dezumanizarea artei si ganduri despre roman (1925), Revolta maselor (1930), Istoria ca sistem (1935), Velazquez si Goya (1950), Ce este filosofia? (1958), Niste lectii de metafizica (1966).
Prezentarea textului
Comentariu - Studii despre iubire |
Alegandu-si ca tema de meditatie iubirea, Ortega y Gasset indeparteaza mai intai din raza preocuparilor sale multimea intamplarilor particulare, povestile de iubire vazute ca istorii mai mult sau mai putin agitate ce survin intre barbati si femei, pentru a se concentra asupra esentialului. Acesta poate fi redus la cateva intrebari; iar raspunsurile pot servi ca definitii ale iubirii, lata intrebarile: "Ce anume fixeaza atentia unei femei asupra unui barbat? Ce gen de calitati ii confera acest avantaj unei anumite persoane in dauna sirului indiferent al celorlalte?"
incercarea de a formula caracteristicile iubirii vazuta ca eveniment ce antreneaza persoana umana in totalitatea ei aduce in discutie conceptii despre iubire ale unor filosofi ca Platon sau scriitori ca Stendhal. Primul este cunoscut datorita intelegerii iubirii ca "nazuinta de a zamisli in frumusete", ca enthousiasmous - miscare a sufletului nostru catre ceva mai bun, superior noua. "A te indragosti inseamna, pentru moment, a te simti fermecat de ceva si nu te poate fermeca decat ceva ce este sau pare a fi perfectiune." Iubirea nu este sinonima cu fericirea - cine isi iubeste patria moare uneori pentru ea, iar martirul isi da duhul tot din dragoste.
MISCAREA CENTRIFUGA.
Ortega y Gasset atribuie iubirii trasaturile unei miscari centrifuge; sufletul iese din sine si se deplaseaza virtual spre obiect "intr-un flux constant si-l invaluie intr-o sustinere calda, unindu-ne cu el si afirmandu-i, cu promptitudine si eficacitate, fiinta". "O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate probabil sa moara. Ramane grefata pentru totdeauna in sufletul senzitiv. Circumstantele -bunaoara departarea - ii vor putea impiedica nutrirea necesara, si atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface intr-un firisor sentimental, scurta vana de emotie ce va continua sa izvorasca in subsolul constiintei. Nu va muri insa: calitatea ei sentimentala dainuie intacta. In acea profunzime radicala, persoana care a iubit continua sa se simta absolut atasata de fiinta iubita. Hazardul o va putea duce de colo-colo in spatiul fizic si in cel social. Nu conteaza: ea va continua sa fie alaturi de cel pe care-l iubeste. Acesta e simptomul adevaratei iubiri: a fi alaturi de obiectul iubit, intr-un contact si o proximitate mai profunde decat cele spatiale. Este o convietuire de tip vital cu celalalt."
FALSITATEA TEORIEI LUI STENDHAL
Analizand conceptia despre iubire a lui Stendhal, Ortega y Gasset retine din ea numai ideea implicita ca iubirea este un impuls catre perfectiune. "Potrivit lui Stendhal, in sufletul apt de iubire are loc un proces asemanator (cristalizarii unei ramuri in minele de sare din Salzburg - n.n.). Imaginea reala a unei femei cade in interiorul sufletului masculin si incetul cu incetul se acopera cu suprapuneri dantelate imaginare ce acumuleaza pe imaginea nuda toate desavarsirile posibile. Teoria aceasta faimoasa mi s-a parut intotdeauna de o falsitate superlativa. Poate ca unicul lucru pe care-l putem salva din ea e recunoasterea implicita - nici macar declarata - ca iubirea este, intr-un anumit sens si intr-un anumit mod, un impuls catre perfectiune."
Dar care este traseul indragostirii? De ce alegem o anume fiinta din toate celelalte care ne inconjoara? Mai intai, eseistul spaniol recunoaste ca "indragostirea este un fenomen al atentiei, o stare anormala a acesteia care se produce la omul normal. () Daca aceasta (persoana - n.n.) stie sa-si foloseasca situatia privilegiata si alimenteaza in mod ingenios atentia respectiva, restul se va produce printr-un mecanism inevitabil. Cu flecare zi se va gasi si mai in avans fata de linia celorlalti, a indiferentilor, cu flecare zi va disloca un spatiu si mai mare in sufletul atent. Acesta se va simti tot mai incapabil de a nu-i mai acorda atentie celui privilegiat. Celelalte fiinte si lucruri vor fi treptat dislocate din constiinta. () Constiinta se ingusteaza si contine doar un obiect. Atentia ramane paralizata: nu inainteaza de la un lucru la altul. E fixa, rigida, prada unei singure fiinte. () Cu toate acestea, indragostitul are impresia ca viata constiintei sale e mai bogata. Reducandu-i-se, lumea i se concentreaza". Este, asadar, indreptatita afirmatia lui Ortega y Gasset ca "indragostirea e o stare de mizerie mentala in care viata constiintei noastre se ingusteaza, saraceste si paralizeaza".
Toti cei care se indragostesc, se indragostesc la fel. Singurul element care nu e pur mecanic in el este inceputul. Dar nu exista nicio calitate care sa provoace in mod universal indragostirea. Toti se indragostesc la fel, dar nu din acelasi motiv.
Datorita atentiei fixe asupra unei persoane, indragostirea a fost comparata cu hipnotismul sau cu mania, dar si cu entuziasmul mistic. Insa pe cand misticul asteapta gratia divina sa se pogoare asupra lui, indragostitul este posedat de o forta activa care-l impinge spre obiect. indragostitul si misticul au in comun "starea de gratie": "Cand celalalt concorda, survine o perioada de «unire» transfuziva, in care fiecare isi transfera in celalalt radacinile propriei fiinte si traieste - gandeste, doreste, actioneaza - nu din el insusi, ci din celalalt. () Cand «survine» insa extazul amoros si iubita e a noastra sau, mai exact, ea este eu si eu iubita, apare pe chip acel epanouissement gratios prin care se exprima fericirea. Ochii isi imblanzesc privirea care devine parca elastica si aluneca peste toate, fireste, fara a se fixa temeinic pe nimic: mai mult decat vazand, binevoind sa mangaie obiectele. La fel, gura ramane intredeschisa intr-un suras universal ce picura necontenit pe la comisurile buzelor".
DIFERENTE SUFLETESTI
Structura sufleteasca diferita a barbatului si a femeii este extrem de importanta in indragostire. "Sufletul feminin tinde sa traiasca cu o singura axa atentionata, care in fiecare epocaa vietii sale e fixata asupra unui singur lucru. Pentru a o hipnotiza sau a o face sa se indragosteasca e suficient sa-i captam acea raza unica a atentiei. in comparatie cu structura concentrica a sufletului feminin, in psihismul barbatului se gasesc intotdeauna epicentre. () Femeia indragostita se framanta de obicei fiindca i se pare ca nu-l poate avea niciodata in fata ochilor in integritatea sa pe barbatul iubit. il gaseste mereu cam distrai, ca si cum, venind la intalnire, si-ar fi lasat dispersate prin lume zone intregi ale sufletului. Si, viceversa, barbatul sensibil s-a simtii deseori rusinat vazand ca este incapabil de radicalism in daruirea de sine, de totalitatea prezentei aduse in dragoste de catre femeie. Din aceasta pricina barbatul stie ca e totdeauna neindemanatic in dragoste si incapabil de perfectiunea pe care femeia izbuteste sa o confere acestui sentiment."
ALEGEREA
Alegerea in iubire este determinata de revelatia adancului latent -,Exista insa situatii, momente ale vietii, in care, fara a-si da seama, fiinta omeneasca marturiseste portiuni intinse din intimitatea sa decisiva, din ceea ce este ea in mod autentic. in alegerea iubitei, barbatul isi reveleaza fondul esential, ceea ce si femeia face in alegerea iubitului. Tipul uman pe care-l preferam in celalalt schiteaza profilul propriei noastre inimf. ,frobabil nici nu exista decat un singur lucru cu un grad si mai mare de intimitate ca iubirea: cel care s-ar putea numi «sentiment metafizic» sau, daca vrem, impresia radicala, ultima, bazala, pe care o avem despre Univers."
Frumusetea care atrage coincide rareori cu frumusetea care provoaca indragostirea. "Indiferentul ar gasi frumusetea in liniile mari ale fetei si ale figurii - ceea ce, intr-adevar, obisnuieste a se numi frumusete. Pentru indragostit, marile linii, arhitectura persoanei iubite pe care o percepe de la distanta, s-au si sters. Daca e sincer, va da numele de frumusete unor mici trasaturi izolate, departate unele de altele: culoarea pupilei, comisura buzelor, timbrul vocii" "A iubi este ceva mai grav si mai semnificativ decat a te entuziasma de liniile unei fete si de coloritul unui obraz; inseamna a te pronunta pentru un anumit tip de umanitate anuntat simbolic in detaliile figurii, ale vocii si ale gesticii. () Iubirea presupune o aderare intima la un anumit tip de viata umana care ni se pare cel mai bun si pe care-l gasim performant, insinuat in alta fiinta."
Iubirea este intr-adevar in mod decisiv alegere, dar si modelare: ,Jubirea ii apropie pe indivizi intr-o convietuire atat de stransa incat nu lasa intre ei distanta necesara pentru a percepe modificarea produsa de unul asupra celuilalt. In general, influenta femeii este atmosferica si, ca atare, omniprezenta si invizibila. Nu este chip sa o previi si sa o eviti. Patrunde printre interstitiile prudentei si actioneaza asupra barbatului iubit asemenea climei asupra plantelor. Modalitatile ei radicale de a simti existenta isi exercita bland si continuu presiunea asupra trasaturilor sufletului nostru si sfarsesc prin a-i impartasi configuratia specifica".
BIBLIOGRAFIE:
Ortega y Gasset, Jose" - Studii despre iubire, traducere de Sorin Marculescu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995; Platon - Banchetul, in Dialoguri, E.L.U., Bucuresti, 1968.
