STRUCTURA MITURILOR
Importanta "mitului viu"
De mai bine de o jumatate de veac, savantii occidentali au situat studiul mitului intr-o perspectiva care contrasta in chip apreciabil cu, sa zicem, aceea a veacului al XIX-lea. In loc de a trata, ca predecesorii lor, mitul in acceptiunea obisnuita a termenului, altfel zis, drept o "fabula", o "fictiune", o "inventie", l-au acceptat asa cum era inteles in societatile arhaice, unde mitul desemneaza, dimpotriva, o "istorie adevarata" si, mai mult inca, foarte pretioasa dat fiind ca este sacra, exemplara si semnificativa. Dar aceasta noua valoare semantica atribuita termenului de «mit» face destul de echivoca folosirea lui in limbajul curent. Intr-adevar, acest cuvant e folosit azi atat in sensul de «fictiune» sau de «iluzie» cat si in sensul, familiar mai ales etnologilor, sociologilor si istoricilor religiilor, de «traditie sacra, revelatie primordiala, model exemplar».
Vom starui mai incolo asupra istoricului diferitelor semnificatii pe care cuvantul «mit» le-a imbracat in lumea antica si crestina (cf. capitolele VIII-IX). Toata lumea stie ca de la Xenofon (aproximativ 565-470 i.e.n.) incoace - care a criticat si inlaturat cel dintai expresiile «mitologice» ale divinitatii folosite de Homer si de Hesiod - grecii au golit treptat mythos-ul de orice valoare religioasa si metafizica. Opus atat lui logos cat si mai tarziu lui historia, mythos a sfarsit prin a indica tot «ce nu poate exista cu adevarat». La randul sau, iudeo-crestinismul considera de domeniul «minciunii» si al «iluziei» tot ce nu era justificat sau validat de unul din cele doua Testamente.
Nu in acest sens (dealtminteri cel mai obisnuit in limbajul curent) intelegem noi «mitul». Mai precis, nu stadiul mintal sau momentul istoric in care mitul a devenit o «fictiune» ne intereseaza pe noi. Cercetarea noastra va avea in primul rand drept obiect societatile primitive in care mitul este - sau a fost pana in timpul din urma - «viu», in sensul ca infatiseaza modele pentru comportarea omeneasca si prin insasi aceasta confera existentei semnificatie si valoare. A intelege structura si functia miturilor in societatile traditionale despre care este vorba nu inseamna numai a elucida o etapa din istoria gandirii omenesti, inseamna deopotriva a intelege mai bine o categorie de contemporani de-ai nostri.
Ca sa ne marginim la un exemplu, acela al asa-numitelor cargo cults ale Oceaniei, ar fi greu sa interpretam o serie intreaga de comportari neobisnuite fara a ne referi la justificarea lor mitica. Aceste culte profetice si milenariste proclama iminenta unei ere fabuloase de abundenta si de fericire. Indigenii vor fi din nou stapani asupra insulei lor si nu vor mai munci, caci mortii se vor intoarce in vapoare marete, incarcate cu marfuri, asemenea cargoboturilor uriase pe care albii le intampina in porturile lor. Iata pentru ce cele mai multe din aceste cargo cults necesita, pe de o parte distrugerea animalelor domestice si a utilajului, si pe de alta, constructia unor mari magazii in care vor fi depozitate proviziile aduse de morti. Cutare miscare profetizeaza sosirea lui Cristos pe un vapor de marfuri; o alta asteapta sosirea "Americii". O noua era paradiziaca va incepe, si adeptii cultului respectiv vor deveni nemuritori. Anumite culte implica de asemeni acte orgiace, caci interdictiile si obiceiurile pamantului sanctionate de traditie isi vor pierde ratiunea de a fi, si locul lor va fi luat de libertatea absoluta. Dar toate aceste acte si credinte se explica prin mitul inghitirii Lumii de catre neant, urmata de o noua Facere si de inscaunarea Epocii de Aur, mit de care ne vom ocupa mai departe.
Fapte similare s-au produs in 1960 in Congo cu prilejul dobandirii independentei nationale. In cutare sat bastinasii au scos acoperisurile colibelor ca sa lase sa treaca ploaia de monezi de aur pe care stramosii aveau s-o faca sa cada. Intr-alta parte, in delasarea generala, numai drumurile ce duc spre cimitir au fost intretinute, pentru a da stramosilor posibilitatea sa ajunga in sat. Pana si excesele orgiace aveau un sens, de vreme ce, potrivit mitului, in ziua in care va incepe Era Noua, toate femeile vor apartine tuturor barbatilor.
E foarte probabil ca fapte de acest gen vor deveni din ce in ce mai rare. Se poate presupune ca, drept urmare a dobandirii independentei de catre fostele colonii, "comportarea mitica" va dispare. Dar ceea ce se va intampla intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat nu ne va ajuta sa intelegem ceea ce s-a intamplat recent. Ceea ce ne intereseaza inainte de toate e sa sesizam sensul acestor comportari stranii, sa intelegem cauza si justificarea acestor excese. Caci a le intelege inseamna a le recunoaste drept fapte omenesti, drept fapte de cultura, drept creatii ale spiritului, iar nu drept rabufniri patologice ale instinctelor, drept bestialitate sau infantilism. Nu exista alta alternativa: sau ne straduim sa negam, sa minimalizam sau sa uitam asemenea excese, considerandu-le cazuri izolate de "salbaticie", care vor disparea cu totul, cand triburile se vor fi "civilizat"; sau ne dam osteneala sa intelegem antecedentele mitice care explica, justifica excesele de acest gen si le confera o valoare religioasa. Aceasta din urma atitudine este, dupa parerea noastra, singura care merita sa fie retinuta. Numai intr-o perspectiva istorico-religioasa sunt asemenea comportari susceptibile sa se impuna drept fapte de cultura si sa-si piarda caracterul aberant sau monstruos de joc copilaresc sau de act pur instinctiv.
Interesul prezentat de "mitologiile primitive"
Toate marile religii mediteraneene si asiatice dispun de mitologii. Este insa preferabil sa nu incepem studiul mitului pornind, sa zicem, de la mitologia greaca, sau egipteana, sau indiana. Majoritatea miturilor grecesti au fost povestite si, prin urmare, modificate, articulate, sistematizate, de Hesiod si de Homer, de rapsozi si de mitografi. Traditiile mitologice ale Orientului Apropiat si ale Indiei au fost cu grija reinterpretate si prelucrate de teologii si ritualistii respectivi. Ceea ce nu inseamna desigur ca: 1 - aceste mari mitologii si-ar fi pierdut "substanta lor mitica" si ca n-ar mai fi decat "literaturi", sau ca 2 - traditiile mitologice ale societatilor arhaice n-ar fi fost remaniate de preoti si de barzi. Intocmai ca marile mitologii care au sfarsit prin a se transmite prin texte scrise, mitologiile "primitive" pe care primii calatori, misionari si etnografi le-au cunoscut in stadiul oral, au o "istorie"; altfel zis, ele au fost transformate si imbogatite de-a lungul veacurilor sub influenta altor culturi superioare, sau multumita geniului creator al anumitor indivizi exceptional de inzestrati.
E totusi preferabil sa incepem cu studiul mitului in societatile arhaice si traditionale, chiar de va fi sa abordam mai tarziu mitologiile popoarelor care au jucat un rol important in istorie. Aceasta deoarece, in ciuda modificarilor lor de-a lungul timpului, miturile "primitivilor" inca mai oglindesc o stare primordiala. E vorba in plus despre societati in care miturile mai sunt inca vii, in care ele fundamenteaza si justifica intreaga comportare si intreaga activitate a omului. Rolul si functionarea miturilor sunt susceptibile (sau au fost pana in timpul din urma) de a fi observate si descrise de etnologi. In legatura cu fiecare mit, precum si cu fiecare ritual al societatilor arhaice, a fost posibil sa punem intrebari bastinasilor si sa aflam, cel putin in parte, semnificatiile date de ei. Evident, aceste "documente vii" inregistrate in cursul anchetelor duse la fata locului nu rezolva toate dificultatile. Ele prezinta in schimb avantajul, considerabil, de a ne ajuta sa punem corect problema, adica sa situam mitul in contextul sau sociologic originar.
Incercare de a da o definitie mitului
Ar fi greu sa dam mitului o definitie care sa fie acceptata de toti savantii si care sa fie in acelasi timp accesibila nespecialistilor. Dealtminteri, este oare macar posibil sa gasim o singura definitie susceptibila sa imbratiseze toate tipurile si toate functiunile mitului, in toate societatile arhaice si traditionale? Mitul este o realitate culturala extrem de complexa care poate fi abordata si interpretata in perspective multiple si complementare.
Intrucat ma priveste, definitia care mi se pare cea mai putin imperfecta, dat fiind ca este cea mai larga, e urmatoarea: mitul povesteste o istorie sacra; el relateaza un eveniment care a avut loc in timpul primordial, timpul fabulos al "inceputurilor". Altfel zis, mitul povesteste cum, multumita ispravilor fiintelor supranaturale, o realitate s-a nascut, fie ca e vorba de realitatea totala, Cosmosul, sau numai un fragment: o insula, o specie vegetala, o comportare umana, o institutie. E asadar intotdeauna povestea unei "faceri": ni se povesteste cum ceva a fost produs, a inceput sa fie. Mitul nu vorbeste decat despre ceea ce s-a intamplat realmente, despre ceea ce s-a intamplat pe deplin. Personajele miturilor sunt fiinte supranaturale. Ele sunt cunoscute mai ales prin ceea ce au facut in timpul prestigios al "inceputurilor". Miturile reveleaza asadar activitatea lor creatoare si dezvaluie sacralitatea (sau numai caracterul "supranatural") operelor lor. In fond, miturile descriu diversele si uneori dramaticele izbucniri in lume a sacrului (sau a supranaturalului). Tocmai aceasta izbucnire a sacrului fundamenteaza cu adevarat lumea si o face asa cum arata azi. Mai mult inca: tocmai in urma interventiilor fiintelor supranaturale este omul ceea ce e azi, o fiinta muritoare, sexuata si culturala.
Vom avea prilejul sa completam si sa nuantam aceste cateva indicatii preliminare, dar se cuvine sa subliniem, fara intarziere un fapt care ni se pare esential: mitul este considerat drept o istorie sacra, asadar o "istorie adevarata" dat fiind ca se refera intotdeauna la realitati. Mitul cosmogonic e "adevarat", deoarece existenta lumii sta marturie in aceasta privinta; mitul referitor la originea mortii este de asemeni "adevarat", deoarece faptul ca omul e muritor il dovedeste.
Din faptul ca mitul povesteste asa-zisele gesta ale fiintelor supranaturale si manifestarea puterilor lor sacre, el devine modelul exemplar al tuturor activitatilor omenesti semnificative. Cand misionarul-etnolog C. Strehlow ii intreba pe australienii arunta de ce celebreaza anumite ceremonii, i se raspundea in chip invariabil: "Pentru ca asa le-au statornicit stramosii nostri". Iar populatia kai din Noua Guinee refuza sa-si modifice felul de a munci si de a trai si explica acest lucru in felul urmator: "Asa au facut ai nostri Nemu (stramosii mitici) si noi facem la fel". (.) Intilnim exact aceeasi justificare in rugaciunea care insoteste ritualul tibetan primitiv: "Asa cum ni s-a transmis de la inceputul facerii lumii, asa trebuie noi sa jertfim []. Asa cum au facut stramosii nostri in timpurile stravechi, asa facem noi astazi". Si tot aceasta e justificarea invocata de teologii si de ritualistii hindusi. "Trebuie sa facem ceea ce zeii au facut la inceput." (Satapatha Brahmana) "Asa au facut zeii; asa fac oamenii."(Taittiriya Brahmana).
Dupa cum am aratat intr-alta parte, chiar si comportarile si activitatile profane ale omului isi gasesc modelele in faptele fiintelor supranaturale. La bastinasii navajo "femeile trebuie sa se aseze cu picioarele incrucisate sub ele si intr-o parte, barbatii cu picioarele incrucisate inainte, pentru ca sta spus ca, la inceput, Femeia schimbatoare si Ucigasul de monstri s-au asezat in aceste pozitii." Potrivit traditiilor mitice ale tribului australian karadjeri, toate obiceiurile pamantului, toate comportarile au fost intemeiate, in "Vremea Visului", de doua fiinte supranaturale, Bagadjimbiri (de pilda, felul de a coace cutare graunte, sau de a vana un animal cu ajutorul unui ciomag, pozitia anume ce trebuie luata ca sa urinezi etc.).
Inutil sa inmultim exemplele. Dupa cum am aratat in Le Mythe de l'Éternel Retour (Mitul vesnicei intoarceri) si dupa cum se va vedea si mai bine in cele ce vor urma, functia dominanta a mitului este de a infatisa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor omenesti semnificative: atat alimentatia sau casatoria, cat si munca, educatia, arta sau intelepciunea. Aceasta conceptie nu este lipsita de importanta pentru intelegerea omului societatilor arhaice si traditionale, si vom starui asupra ei in cele ce vor urma.
"Istorie adevarata" - "Istorie falsa"
Vom adauga ca in societatile in care mitul inca mai este viu, bastinasii deosebesc cu grija miturile - "istorii adevarate" - de fabule sau de basme, pe care le numesc "istorii false". Autohtonii pawnee "stabilesc o deosebire intre «istoriile adevarate» si «istoriile false», si randuiesc printre istoriile adevarate in primul rand pe toate cele care se refera la originile lumii; protagonistii acestora sunt fiinte divine, supranaturale, ceresti sau astrale. Numaidecat dupa aceea vin basmele care relateaza minunatele aventuri ale eroului national, un om din popor care a devenit salvatorul poporului sau, eliberandu-l de monstri, scapandu-l de foamete, sau de alte calamitati, savarsind alte ispravi nobile si aducatoare de bine. Urmeaza, in sfarsit, istoriile in legatura cu asa-numitii medecine-men si care explica cum a dobandit cutare vrajitor puteri supranaturale, cum s-a nascut cutare sau cutare asociatie de samani. Istoriile «false» sunt acelea care povestesc aventurile si ispravile nicidecum inaltatoare ale coyotului, lupul campiei. Pe scurt, in istoriile «adevarate» avem de-a face cu sacrul si cu supranaturalul; in cele «false», dimpotriva, cu un continut profan, deoarece coyotul e extrem de popular in aceasta mitologie ca si in celelalte mitologii nord-americane, in care apare sub trasaturile unui inselator, ale unui misel, ale unui prestidigitator si ale unui desavarsit ticalos."
Indienii din tribul cherokee fac de asemeni deosebirea dintre miturile sacre (cosmogonia, crearea astrilor, originea mortii) si istoriile profane care explica, de pilda, anumite curiozitati anatomice sau fiziologice ale animalelor. Regasim aceeasi deosebire in Africa; negrii herero socotesc ca istoriile care povestesc inceputurile diferitelor grupe ale tribului sunt adevarate dat fiind ca se refera la fapte care au avut loc cu adevarat, in timp ce povestirile mai mult sau mai putin comice n-au nici un temei. Cat despre bastinasii din Togo, ei considera miturile referitoare la origine drept "absolut reale".
Iata motivul pentru care miturile nu se pot povesti oricum. In numeroase triburi ele nu sunt recitate in prezenta femeilor si a copiilor, adica in prezenta neinitiatilor. Indeobste, miturile sunt impartasite neofitilor de niste batrani instructori, in timpul perioadei lor de izolare in jungla, si aceasta face parte din initierea lor. In aceasta privinta, R. Piddington observa despre populatia karadjeri: "Miturile sacre care nu pot fi cunoscute de femei se refera indeosebi la cosmogonie si mai ales la instituirea ceremoniilor de initiere".
Spre deosebire de "istoriile false" care pot fi povestite oricand si oriunde, miturile nu trebuiesc recitate decat in cursul unui interval de timp sacru (in genere toamna sau iarna, si numai noaptea). Acest obicei s-a pastrat chiar si la popoare care au depasit stadiul culturii arhaice. La turco-mongoli si la tibetani, recitarea cantecelor epice ale ciclului Gesor nu poate avea loc decat in noptile de iarna. "Recitarea este asimilata unui farmec puternic. Ea ajuta la obtinerea unor avantaje de tot felul, indeosebi succes la vanatoare si la razboi [.]. Inainte de a se recita se pregateste o arie presarata cu faina de orz prajita. Ascultatorii sunt asezati de jur imprejur. Bardul recita epopeea timp de mai multe zile. Altadata, zice-se, se vedeau atunci pe aceasta arie urmele copitelor calului lui Gesor. Recitarea provoca asadar prezenta reala a eroului."
Ce dezvaluie miturile
Deosebirea statornicita de indigeni intre "istoriile adevarate" si "istoriile false" este semnificativa. Cele doua categorii de naratiuni infatiseaza "istorii", adica relateaza o succesiune de evenimente care au avut loc intr-un trecut indepartat si fabulos. Cu toate ca personajele miturilor sunt in genere zei si fiinte supranaturale, iar cele ale basmelor niste eroi sau niste animale minunate, toate aceste personaje au o trasatura comuna: nu fac parte din lumea cea de toate zilele. Si totusi indigenii au simtit ca e vorba de "istorii" radical diferite. Caci tot ce e relatat de mituri ii priveste direct, pe cand basmele si fabulele se refera la evenimente care, chiar daca au produs schimbari in lume (cf. particularitatile anatomice sau fiziologice ale anumitor animale), n-au modificat "conditia" omului ca atare.
Intr-adevar, miturile descriu nu numai originea lumii, a animalelor, a plantelor si a omului, ci si toate evenimentele primordiale in urma carora omul a devenit ceea ce e azi, adica o fiinta muritoare, sexuata, organizata in societati, nevoita sa munceasca si muncind potrivit anumitor reguli. Daca lumea exista, daca omul exista, lucrul se explica prin aceea ca fiintele supranaturale au desfasurat o activitate creatoare "in vremea inceputurilor". Dar alte evenimente au avut loc dupa facerea lumii si a omului, iar omul asa cum arata azi, e rezultatul direct al acestor evenimente mitice, el este constituit de aceste evenimente. E muritor pentru ca ceva s-a intamplat in illo tempore. Daca acest lucru nu s-ar fi intamplat, omul n-ar fi muritor; ar fi putut exista la infinit, ca pietrele, sau si-ar fi putut schimba periodic pielea, ca serpii; drept care ar fi fost in stare sa-si primeneasca viata adica s-o reinceapa la infinit. Dar mitul originii mortii istoriseste ce s-a intamplat in illo tempore si, povestind acest incident, explica de ce omul e muritor.
Am putea usor inmulti exemplele. Dar cele care preceda arata si asa indeajuns de clar de ce, pentru omul arhaic, mitul prezinta cea mai mare importanta, in timp ce basmele si fabulele nu. Mitul il invata "istoriile" primordiale care l-au constituit din punct de vedere existential, si tot ce se refera la existenta lui si la propriul sau mod de a exista in Cosmos il priveste direct.
Vom vedea indata consecintele pe care aceasta stranie conceptie le-a avut in ceea ce priveste comportarea omului arhaic. E cazul sa observam ca, asa cum omul modern se socoteste un produs al istoriei, omul societatilor arhaice se proclama rezultatul unui anumit numar de evenimente mitice. Nici unul, nici celalalt nu se considera "dat", "facut" o data pentru totdeauna, asa cum de pilda, se face o unealta intr-un chip definitiv. Un om modern ar putea rationa in felul urmator: sunt asa cum sunt azi pentru ca un anumit numar de evenimente mi s-au intamplat, dar aceste evenimente n-au fost cu putinta decat pentru ca agricultura a fost descoperita acum vreo 8.000 - 9.000 de ani si pentru ca civilizatiile urbane s-au dezvoltat in Orientul Apropiat antic, pentru ca Alexandru Macedon a cucerit Asia, iar August a intemeiat imperiul roman, pentru ca Galileu si Newton au revolutionat conceptia despre univers, deschizand calea descoperirilor stiintifice si pregatind avantul civilizatiei industriale, pentru ca Revolutia franceza a avut loc si pentru ca dupa razboaiele napoleoniene ideile de libertate, de democratie si de justitie sociala au rascolit din temelii lumea occidentala si asa mai departe.
Tot astfel, un "primitiv" si-ar putea spune: sunt cum sunt azi pentru ca o serie de evenimente s-au petrecut inaintea mea. Dar el trebuie numaidecat sa adauge: evenimente care s-au petrecut in vremurile mitice, care constituie, prin urmare, o istorie sacra, dat fiind ca personajele dramei nu sunt oameni, ci fiinte supranaturale. Mai mult inca: in timp ce un om modern desi se considera produsul desfasurarii istoriei universale, nu se crede dator s-o cunoasca in totalitatea ei, omul societatilor arhaice e nu numai obligat sa-si rememoreze istoria mitica a tribului sau, dar el reactualizeaza periodic o parte destul de mare din ea. Aici sesizam deosebirea cea mai importanta dintre omul societatilor arhaice si omul modern: ireversibilitatea evenimentelor care, pentru acesta din urma reprezinta nota caracteristica a istoriei, nu constituie o evidenta pentru cel dintai.
Constantinopolul a fost cucerit de turci in 1453, iar Bastilia a cazut la 14 iulie . Aceste evenimente sunt ireversibile. Fara indoiala, 14 iulie devenind sarbatoarea nationala a Republicii Franceze, luarea Bastiliei se comemoreaza in fiecare an dar nu evenimentul istoric propriu-zis este reactualizat. Pentru omul societatilor arhaice, dimpotriva, ceea ce s-a petrecut ab origine e susceptibil sa se repete prin forta riturilor. Esentialul pentru el e, asadar, cunoasterea miturilor. Nu numai pentru ca miturile ii ofera o explicatie a lumii si a propriului sau mod de a exista in lume, ci mai ales pentru ca, rememorandu-si-le, reactualizandu-le, el e in stare sa repete ceea ce zeii, eroii sau stramosii au facut ab origine. A cunoaste miturile inseamna a afla originea lucrurilor. Cu alte cuvinte, aflam nu numai cum lucrurile au ajuns sa existe, ci si unde le putem gasi si cum le putem face sa apara din nou atunci cand ele dispar.
Ce inseamna "a cunoaste miturile"
(.) Vedem asadar ca "istoria" povestita de mit constituie o «cunoastere» de ordin ezoteric, nu numai pentru ca este secreta si se transmite in cursul unei initieri, dar si pentru ca aceasta "cunoastere" este insotita de o putere magica-religioasa. Intr-adevar, a cunoaste originea unui obiect, a unui animal, a unei plante etc., inseamna a dobandi asupra lor o putere magica, multumita careia reusim sa le dominam, sau sa le inmultim potrivit bunului nostru plac. Erland Nondenskiöld a relatat cateva exemple deosebit de sugestive, referitoare la indienii cuna. Potrivit credintei lor, vanatorul cu succes e cel care cunoaste originea vanatului. Iar daca izbutim sa domesticim anumite animale, putem face acest lucru deoarece vrajitorii cunosc secretul crearii lor. De asemeni, suntem in stare sa tinem in mana un fier rosu, sau sa apucam cu mainile serpi veninosi, daca cunoastem originea focului si a serpilor. (.)
E vorba de o credinta destul de raspandita si care nu apartine numai unui anumit tip de cultura. In insula Timor, de pilda, cand o orezarie merge prost, cineva care cunoaste traditiile mitice referitoare la orez se duce pe camp. "El isi petrece noaptea in cabana plantatiei, recitand legenda care explica cum s-a ajuns sa se cultive orezul (mit de origine). Cei care fac acest lucru nu sunt preoti." Recitand mitul de origine, ei silesc orezul sa se arate frumos, viguros si des, asa cum era cand a aparut pentru prima oara. Nu spre a-l "instrui", spre a-l "invata" cum sa se poarte i se aminteste cum a fost creat. El este silit in chip magic sa se intoarca la origine, adica sa reitereze crearea sa exemplara.
Kalevala povesteste cum batranul Väinämöinen s-a ranit grav pe cand construia o barca. Atunci "a inceput sa teasa farmece, asemenea tuturor vracilor magicieni. Spuse vorbele de vraja,/ Lungi descantece rostit-a, / Potrivi cum se cuvine / Preascunsele cuvinte, / Dar nu-i mai veneau in minte / Vorbe despre fier, inalte / Ce i-ar fi inchis si rana, / Ar fi fost zavor puternic / Pentru rani de fier facute, / De otelul cel albastru." In cele din urma, dupa ce a cerut ajutor altor vrajitori, Väinämöinen a exclamat: "Stiu de und' se trage fierul, / Unde se nascu otelul; / Aerul fu-intaia muma, / Cel mai varstnic din frati, apa; / Fierul fu din toti mai tanar, / Se ivi, la mijloc, focul. / Ukko, zeul cel mai mare, / Cel Atoateziditorul, / Desparti de aer apa, / A retras din mari pamantul; / Bietul fier nu se nascuse, / Nu avea puteri sa creasca. / Ukko, zeul cel din aer, / Amandoua palmi frecat-a, / Degetele lui, pe toate, / Pe genunchiul lui, pe stangul; / S-au nascut din el trei fete, / Mandre fiice ale Firii; / Catestrele fura mume / Ale fierului, - obarsii / A' otelului albastru."
E cazul sa notam ca, in acest exemplu, mitul originii fierului face parte din mitul cosmogonic si il prelungeste intrucatva. Detinem aici o nota specifica, extrem de importanta, a miturilor de origine, nota pe care o vom studia in capitolul urmator.
Ideea ca un leac nu-si produce efectul decat daca ii cunoastem originea e foarte raspandita. Il vom cita din nou pe Erland Nordenskiöld: "Fiecare cant magic trebuie sa fie precedat de un descantec care vorbeste despre originea leacului folosit, altfel acesta nu-si produce efectul [.]. Pentru ca leacul sau cantul sa-si produca efectul, trebuie sa cunoastem originea plantei, felul in care a fost zamislita de catre cea dintai femeie". (.)
Vom vedea in capitolul urmator ca, intocmai ca in mitul lui Väinämöinen citat mai sus, originea leacurilor este strans legata de povestea originii lumii. Vom preciza totusi aici ca e vorba de o conceptie generala care se poate formula in felul urmator: nu se poate indeplini un ritual daca nu i se cunoaste "originea", adica mitul care povesteste cum ritualul a fost indeplinit pentru prima oara. In timpul serviciului funerar, samanul na-khi, dto-mba, canta: "O sa-l insotim acum pe mort si o sa avem parte de noi dureri. / O sa dansam din nou si o sa-i doboram la pamant pe demoni. / Daca nu stim de unde vine dansul, / Nu trebuie sa vorbim despre el, / Daca nu cunoastem originea dansului, / Nu putem dansa". (.)
In cele mai multe cazuri nu ajunge sa cunoastem mitul de origine, trebuie sa-l recitam; ne proclamam intrucatva stiinta, o aratam. Dar asta nu e totul: recitand sau celebrand mitul originii, ne lasam patrunsi de atmosfera sacra in care s-au desfasurat evenimentele miraculoase. Timpul mitic al originilor este un timp "tare", deoarece el a fost transfigurat de prezenta activa, creatoare a fiintelor supranaturale. Recitand miturile ne reintegram in acel timp fabulos si prin urmare, devenim intr-un fel "contemporanii" evenimentelor evocate, ne impartasim din prezenta zeilor si a eroilor. S-ar putea spune, intr-o formula sumara, ca "traind" miturile iesim din timpul profan, cronologic, si patrundem intr-un timp calitativ diferit, un timp "sacru", deopotriva primordial si recuperabil la infinit. Aceasta functie a mitului asupra careia am staruit in Le Mythe de l'Éternel Retour se va desprinde si mai bine in cursul analizelor care vor urma.
Structura si functia miturilor
Aceste cateva observatii preliminare ajung sa precizeze anumite note caracteristice ale mitului. In linii generale se poate spune ca 1 - mitul, asa cum il traiesc societatile arhaice, constituie istoria faptelor fiintelor supranaturale; 2 - ca aceasta istorie este considerata ca fiind absolut adevarata (pentru ca se refera la niste realitati) si sacra (pentru ca este opera fiintelor supranaturale); 3 - ca mitul se refera intotdeauna la o "creatie", el povesteste cum a ajuns un lucru sa existe, sau cum au luat nastere o comportare, o institutie, un fel de a munci; acesta e motivul pentru care miturile constituie paradigmele oricarui act omenesc semnificativ; 4 - ca, avand cunostinta de mit, cunoastem "originea" lucrurilor, si astfel ajungem sa le dominam si sa le manipulam dupa bunul nostru plac; nu este vorba de o cunoastere "exterioara", abstracta, ci de o cunoastere pe care o "traim" in chip ritual, fie narand mitul in cursul unei ceremonii, fie efectuand ritualul caruia el ii serveste drept justificare; 5 - se poate spune, in sfarsit ca, intr-un fel sau intr-altul, "traim" mitul, in sensul ca suntem patrunsi de puterea sacra, exaltanta a evenimentelor pe care ni le rememoram si le reactualizam.
"A trai" miturile implica asadar o experienta cu adevarat "religioasa" de vreme ce ea se deosebeste de experienta obisnuita a vietii cotidiene. "Religiozitatea" acestei experiente se datoreaza faptului ca reactualizam evenimente fabuloase, exaltante, semnificative, asistam la operele creatoare ale fiintelor supranaturale; incetam de a mai exista in lumea de toate zilele si patrundem intr-o lume transfigurata, aurorala, impregnata de prezenta fiintelor supranaturale. Nu e vorba de o comemorare a evenimentelor mitice, ci de reiterarea lor. Personajele mitului redevin prezente, devenim contemporanii lor. Aceasta mai implica de asemeni ca nu mai traim in timpul cronologic, ci in timpul primordial, timpul in care evenimentul a avut loc pentru prima oara. Iata motivul pentru care se poate vorbi despre "timpul tare" al mitului: e timpul prodigios, "sacru", cand ceva nou, ceva tare si semnificativ s-a manifestat din plin. A retrai acel timp, a-l reintegra cat mai des cu putinta, a asista din nou la spectacolul operelor divine, a regasi fiintele supranaturale si a invata din nou lectia lor creatoare, iata dorinta pe care o putem descifra ca in filigran in toate reiterarile rituale ale miturilor. Pe scurt, miturile reveleaza ca lumea, omul si viata au o origine si o istorie supranaturala si ca aceasta istorie e semnificativa, pretioasa si exemplara.
N-am putea incheia mai bine decat citind pasajele clasice in care Bronislav Malinowski a incercat sa formuleze natura si functia mitului in societatile primitive: "Considerat, din punctul de vedere a ceea ce e viu intr-insul, mitul nu reprezinta o explicatie menita sa satisfaca o curiozitate stiintifica, ci o povestire care face din nou sa traiasca o realitate originara si care corespunde unei profunde nevoi religioase, unor nazuinte morale, unor constrangeri si unor imperative de ordin social si chiar unor exigente practice. In civilizatiile primitive, mitul indeplineste o functie indispensabila: el exprima, scoate in relief si codifica credintele; salvgardeaza si impune principiile morale; garanteaza eficacitatea ceremoniilor rituale si ofera reguli practice ce urmeaza sa fie folosite de om. Mitul e asadar un element esential al civilizatiei omenesti; el nu numai ca nu reprezinta o vana afabulatie, ci este, dimpotriva, o realitate vie, la care nu incetam sa recurgem; nu o teorie abstracta sau o desfasurare de imagini, ci o adevarata codificare a religiei primitive si a intelepciunii practice [.]. Toate aceste naratiuni constituie pentru bastinasi expresia unei realitati originare, mai ampla si mai bogata sub aspectul semnificatiei decat aceea actuala, si care determina viata imediata, activitatile si destinele omenirii. Cunoasterea pe care omul o are despre aceasta realitate ii reveleaza sensul riturilor si al sarcinilor de ordin moral, precum si modul in care trebuie sa le indeplineasca".
