Cuvantul stil vine de la latinescul stylus care inseamna condei. Naturalistul francez Buffon definea, inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea, stilul ca fiind intrebuintarea individuala a limbii, afirmand Ca "stilul este omul insusi" ("le style c'est l'homme meme"). Asadar, el considera ca fiecare individ are stilul sau, de aceea 1-a definit stil individual, iar in functie de imprejurarile in care cineva rbeste si de starea de spirit in care se gaseste, stilul poate fi:
a) stil neutru (indiferent): un raspuns dat unui trecator;
b) stil familiar (apropiat, intim): folosit intre "ai casei" sau cu prietenii;
c) stil solemn (grav, ceremonios, protocolar): se adreseaza unei oficialitati, unei persoane importante in ierarhia sociala.
Tudor Vianu, estetician, considera ca stilul reuneste ansamblul notatiilor pe care rbitorul sau autorul le adauga expresiilor sale tranzitive, iar Ion Coteanu, lingvist, afirma ca "poetic sau nu, stilul este si expresia verbala a unui mod de a gandi". Referindu-se la importanta pe care o are stilul in exprimarea ideilor, M. Riffaterre afirma: "Limba exprima, stilul subliniaza".
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
1. Corectitudinea este respectarea stricta a regulilor gramaticale, a ortografiei in vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism.
De exemplu: dezacordul ("ziaristii a participat la manifestare"), folosirea incorecta a acuzativului ("sectiunea care am luat-o"), cuvinte sau expresii enuntate gresit ("serviri", "in ceea ce privesc problemele") etc.
2. Claritatea este data de folosirea cuvintelor cu sensurile lor de baza bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt:
- obscuritatea - stilul confuz, greoi;
- stilul echic
