Stefan Gliga - caracterizare
Pentru un autor care-si exerseaza "prerogativele" cu atata luciditate, arsenalul traditional, consacrat, al construirii personajelor va face si el prilejul unei atentii neobosite.
Un text "constient" de mecanismele care l-au generat nu va scapa sansa de a se observa si in acest moment al distribuirii rolurilor. Atent la artificialitatea ultima (sau prima) a tuturor elementelor scenariului epic (literar), si ironic de tot atatea ori, romanul Coaja lucrurilor sau Dansand cu Jupuita parcurge prescriptii fie deja intrate intr-o traditie a personajelor de roman, fie reformulate de romanul modem, experimental: de la schitarea clasica a unui portret fizic si moral al personajului pana la dezvaluirile memoriei si jocul asociatiilor acesteia. Arhitect, pilot de raliu, alpinist, Stefan Gliga e atat de dornic de aventura pe cat ii este necesara romanului pentru a se face, pe atat de relaxat contestatar pe cat se vrea romanul insusi. indrazneala si ambitia alpinistului il salveaza si in cotidianul "decazut", banal (intarzie la serviciu, dar exercitiul deja de rutina al escaladarii zidurilor il scoate elegant din incurcatura), temeritatea pilotului ii mentine printre colegi si cunoscuti o faima aparte, dar il si descalifica in ochii tatalui, autoritarul medic Gliga, sau in cei vigilenti ai conducerii pentru care Stefan este "elementul negativ", "tov. Gliga", cel care nu-si indeplineste prompt sarcinile, nu intelege importanta sedintelor si a rapoartelor si isi permite sa ia in deradere exigentele sistemului.
Mereu inocent in fata spiritului pedagogic al Cameliei ("Aici, isi zice Stefan, se cuvenea sa urmeze lectia de dirigentie: morala, amenintarile, represaliile, specialitati Camelia"), refractar la vocatia demiurgica a tatalui (si a autorului), Stefan incearca sa-si pastreze de fiecare data libertatea, flexibilitatea. Astfel, rareori situatiile, imprejurarile in care se gaseste il implica autentic, profund, intampinate fiind cu o usuratate a participarii la lume, generata se pare de esecul relatiei cu Camelia, dupa opt ani de casnicie, si de moartea tragica a bunului sau prieten Nestor, de care se crede vinovat, momente de criza cu care au legatura intr-un fel sau altul aproape toate gandurile, obsesiile, temerile lui Stefan, dezvaluite de interventiile glasului harnic al memoriei. Astfel, superficialitatea personajului e corectata de autorul grijuliu: cititorilor si asteptarilor lor li s-au oferit indiciile unei profunzimi, a unei substantialitati a personalitatii lui Stefan. Inconsistenta aparenta a comportamentului eroului capata un sens "dramatic" (iata-l pe Stefan reabilitat in fata cititorului alarmat) daca este vazuta in lumina dovezilor pe care le aduce memoria despre framantarile interioare ale personajului.