STARE DE ASEDIU - Volum de versuri de Dinu Flamand. A aparut in anul 1983, Ia Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Este a patra carte de poezie a autorului, dupa Apeiron (1971), Poezii (1974) si Altoiuri (1976).

Poeziile lui Dinu Flămând din aceasta carte atrag atentia asupra unor importante diferente fata de cele publicate anterior. Lumea prezenta cu precadere pana acum asociase date ale senzatiei fruste, cu trimiteri la spatiul arhaic-rural, cu elemente livresti, echilibrand voluptatea palparii materiei cu ceea ce poetul numea "instrainare familiara", distantare contemplativa, ordine intelectuala a viziunii. Sintagme precum "fiord de ierburi", "altoiuri mari si reci", "frumoase animale, forme in ger", "lumina in tine inghetand" indicau astfel de simbioze, iar dictiunea poemului dadea adesea o nota de ritualitate discreta discursului liric. Starea de asediu sugereaza inca din titlu un moment de criza a acestui echilibru: o constiinta nelinistita se substituie seninatatii relative a apropierii de lucruri, iar referintele la universul de origine devin mai curand accidentale, in momente de rememorare a copilariei (v. Ioana, Spaimele de la sapte ani, Un pumn de namol), a vreunui ritual taranesc sumbru-solcmn (v. Lari megalitici) ori a imaginii tatalui, prinsa in aceeasi aura "friguroasa"
(Pater).

Viziunea, cu tente intu-necat-expresioniste, a unui univers amenintat, de materii convulsionate, cu dislocari si rupturi grave, cu deschideri spre cosmar, se impune, in schimb, prelungind energia vilalista a primelor poeme sub semn schimbat; ierarhiile cosmice sunt precare, straturile se amesteca intr-o geologie tensionata, rebela oricaror "marcaje" ordonatoare.

Poemul insusi devine harta accidentata a acestei lumi a contrariilor:

"Cum sa stapanesti acest neastampar? // Tot astfel, poetul
marcand o culoare temporala in piscul muntelui
o culege sub forma de viitor intr-o pestera
starnita de cilii larvelor oarbe. Cea dintai dragoste
il viziteaza rece-n cosmaruri, sarutul
s-a labartai pe gatul iubitei precum literele scrijelite in scoarta arinului, /o grasa hieroglila in campul cu margarete"
(Marcaje).

Discursul liric isi face un program din inregistrarea acestor reliefuri contrastante, semnificativa si pentru accentuarea notei "realiste" a poeziei si indepartarea de perspectiva "metafizica":

"Daca si eternitatea va fi cenusie'/ asemeni zilelor ce-si inghesuie oasele moi
unele-ntr-altele,
ma gandesc sa accept si raul, dar si tiparul
inotand impotriva curentului,
casa dar si pestera infrunzita, in ea,
zambetul vostru, dar si saliva prelinsa in coltul gurii"
(Daca si eternitatea).

Textul poetic accepta definitia ca "poem orb, fara tema", deschis deopotriva "impotmolirii" in materia grea a lumii, cu dezordinea si dispersia ei ("Despre toate in disperare, despre toate in risipire!") si fixitatea privirii datatoare de geometrii stabile, recuperand ceva din prospetimea senzoriala a viziunii din poemele mai vechi:

"Lauda ochiului fix in prietenie cu fixitatea.
O lumina de licurici salta pe cutele creierului,
o furnica rosie strange farame de paine
pe tablia mesei.
Bucurie a ochiului si bucurie a labirintului
din ureche si bucuria narilor in preajma marului copt
si sarbatoarea auzului la acrisorul pocnet al
sarmei ruginite (o rupi peste deget
si sangele da sa tasneasca din pulpa),
bucurie de lucruri intregi"
(Ochiul fix).

Covarsitoare este insa starea de criza a relatiei cu exteriorul, de deteriorare a raporturilor cu sacrul.

Poetul stie (stia) ca "in poezie se cere sa tutuiesti un zeu", dar "zeii cartografi" de acum sunt vazuti cum "pregatesc sabatul", locurile sacre ale mitologiei se golesc de orice mister sub presiunea cotidianului prozaic, "desene rupestre, naive si sangeroase" acompaniaza imaginea "omnivorului biped" care ucide cu frenezie
in numele dreptatii lui schimbatoare"
(v. Cateva din cauzele imperfectiunii mele. Pregatiri, Eleusis, Omnivorul biped).

Aceste ingrosari si deplasari expresioniste ale liniilor merg mana in mana cu accentuarea dimensiunii confesiv-rellexive, a "comentariului", ce evidentiaza (pe alocuri, cu exces de cxplicitare discursiva) implicarea sau ruptura, dialogul dintre planul direct existential si fundalul cultural pe care se proiecteaza. Daca efuziunile lirice sunt programatic cenzurate ("Voi invata sa oftez cu o mare economie"), nu lipsesc, in schimb, ironia si sarcasmele, un fel de retorica negativa, un "patos in zdrente".



Poezia lui Dinu Flămând castiga, astfel, mult in mobilitate si libertate asociativa, isi imbogateste aria tematica si registrele de expresie. Distantat acum de conditia "princiara" atribuita poetului la debut (v. antologicul poem Organistul, din Apeiron), autorul acestei carti isi lasa textele sa fie impregnate de vitalitatea ignoranta de legi si tipare, poemul fiind lasat "orb, fara tema", dar poate sa-si traseze cu destula fermitate un spatiu al sau, in care actioneaza deopotriva forte pozitive si ale distrugerii (cum sugereaza excelentul poem, de factura "epigramatica" monlaliana, Poet batran).

Elocventa pentru amintita stare de "criza" a sensibilitatii si constiintei poetice este si nota accentuat polemica din cateva poeme ce contureaza o ipostaza grotesca a creatorului versatil (indeosebi Ovidiu la Tomis si Detaliu cu personaj liric), inscriind in discurs ecourile cat se poate de clare ale vremurilor celor mai negre ale dictaturii comuniste, cu consecintele ei dramatice si asupra statutului artei si artistului.

Prin toate aceste clemente, Starea de asediu e nu doar un reper major in evolutia scrisului lui I).

F., ci si un indicator pentru starea de spirit si schimbarile limbajului poetic din anii '70-' 80, concretizat in destinul unui scriitor reprezentativ pentru prima generatie "echinoxista".

Scriitori romani