STARE DE ASEDIU - Volum de versuri de Dinu Flamand. A aparut in anul 1983, Ia Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Este a patra carte de poezie a autorului, dupa Apeiron (1971), Poezii (1974) si Altoiuri (1976).
Poeziile lui Dinu Flămând din aceasta carte atrag atentia asupra unor importante diferente fata de cele publicate anterior. Lumea prezenta cu precadere pana acum asociase date ale senzatiei fruste, cu trimiteri la spatiul arhaic-rural, cu elemente livresti, echilibrand voluptatea palparii materiei cu ceea ce poetul numea "instrainare familiara", distantare contemplativa, ordine intelectuala a viziunii. Sintagme precum "fiord de ierburi", "altoiuri mari si reci", "frumoase animale, forme in ger", "lumina in tine inghetand" indicau astfel de simbioze, iar dictiunea poemului dadea adesea o nota de ritualitate discreta discursului liric. Starea de asediu sugereaza inca din titlu un moment de criza a acestui echilibru: o constiinta nelinistita se substituie seninatatii relative a apropierii de lucruri, iar referintele la universul de origine devin mai curand accidentale, in momente de rememorare a copilariei (v. Ioana, Spaimele de la sapte ani, Un pumn de namol), a vreunui ritual taranesc sumbru-solcmn (v. Lari megalitici) ori a imaginii tatalui, prinsa in aceeasi aura "friguroasa"
(Pater).
Viziunea, cu tente intu-necat-expresioniste, a unui univers amenintat, de materii convulsionate, cu dislocari si rupturi grave, cu deschideri spre cosmar, se impune, in schimb, prelungind energia vilalista a primelor poeme sub semn schimbat; ierarhiile cosmice sunt precare, straturile se amesteca intr-o geologie tensionata, rebela oricaror "marcaje" ordonatoare.
Poemul insusi devine harta accidentata a acestei lumi a contrariilor:
"Cum sa stapanesti acest neastampar? // Tot astfel, poetul
marcand o culoare temporala in piscul muntelui
o culege sub forma de viitor intr-o pestera
starnita de cilii larvelor oarbe. Cea dintai dragoste
il viziteaza rece-n cosmaruri, sarutul
s-a labartai pe gatul iubitei precum literele scrijelite in scoarta arinului, /o grasa hieroglila in campul cu margarete"
(Marcaje).
Discursul liric isi face un program din inregistrarea acestor reliefuri contrastante, semnificativa si pentru accentuarea notei "realiste" a poeziei si indepartarea de perspectiva "metafizica":
"Daca si eternitatea va fi cenusie'/ asemeni zilelor ce-si inghesuie oasele moi
unele-ntr-altele,
ma gandesc sa accept si raul, dar si tiparul
inotand impotriva curentului,
casa dar si pestera infrunzita, in ea,
zambetul vostru, dar si saliva prelinsa in coltul gurii"
(Daca si eternitatea).
Textul poetic accepta definitia ca "poem orb, fara tema", deschis deopotriva "impotmolirii" in materia grea a lumii, cu dezordinea si dispersia ei ("Despre toate in disperare, despre toate in risipire!") si fixitatea privirii datatoare de geometrii stabile, recuperand ceva din prospetimea senzoriala a viziunii din poemele mai vechi:
"Lauda ochiului fix in prietenie cu fixitatea.
O lumina de licurici salta pe cutele creierului,
o furnica rosie strange farame de paine
pe tablia mesei.
Bucurie a ochiului si bucurie a labirintului
din ureche si bucuria narilor in preajma marului copt
si sarbatoarea auzului la acrisorul pocnet al
sarmei ruginite (o rupi peste deget
si sangele da sa tasneasca din pulpa),
bucurie de lucruri intregi"
(Ochiul fix).
Covarsitoare este insa starea de criza a relatiei cu exteriorul, de deteriorare a raporturilor cu sacrul.