Romanul este o suma de tipuri umane: un avar, o fata enigmatica, un tanar cinstit si ambitios, un mosier rafinat, o "baba absoluta", un idiot, un parvenit, si asa mai departe!
Stanica Ratiu este un personaj caruia scriitorul ii confera un rol activ in desfasurarea epica, el fiind acela care, in final, schimba cursul vietii majoritatii personajelor romanului. Este un parvenit de tip nou, produs al societatii inceputului de secol XX, societate care aspira spre modernitate. Vechile metode care ii ridicasera pe scara ierarhiei sociale pe Dinu Paturica sau Tanase Scatiu nu mai corespundeau noului stadiu de dezvoltare a societatii burgheze de la inceputul secolului, a carei schelarie devenise tot mai complicata.
Demersul narativ al romanului desavarseste un personaj foarte complex, al carui echivoc psihologic pune cititorul in deruta. Ca si alte personaje ale romanului, Stanica este dornic de a se imbogati, de aceea trebuie inteles, inainte de toate, prin prisma preocuparilor lui de a face avere.
Pentru Stanica, produs tipic al societatii in care traieste, banii reprezinta totul: temelia unei casatorii bazata pe "dragoste si fericire", renu-mele in cariera de avocat, succesul in viata politica si in societate.
Provenind dintr-o familie ce numara foarte multe rude intre care s-au impartit diferitele mosteniri, avocat fara procese, lipsit practic de orice mijloace de trai, Stanica s-a casatorit cu Olimpia, de la care spera sa obtina o avere multumitoare. Scriitorul ni-l prezinta de la inceputul romanului in disputa pentru mostenire cu clanul Tulea. Stanica, un barbat "de o sanatate agresiva", cu "parul mare si negru, foarte cret si cu o mustata in chip de musca", imbracat "intr-un costum de soie-ecrue deschis", purtand o cravata infoiata ca "o lavaliera", isi face aparitia impreuna cu Olimpia in salonul casei din str. Antim, unde se adunasera toti ceilalti in acea seara de vara, cu scopul de a-I determina pe socrul sau, Simion Tulea, sa-i dea partea de avere promisa.
Ca si in cazul celorlalte personaje, scriitorul prefigureaza un tip in ceea ce are el esential. infatisarea si tinuta vestimentara este a unui om de lume, in pas cu moda, a carui deplina siguranta reiese si din gesturi, miscari, dar principala modalitate de a se impune ramane vorbirea sa: "Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator".
Portretul schitat in primele pagini din acest unghi este amplu nuantat pe parcursul naratiunii. Stanica pare ca nu savarseste ceva anume pentru a se imbogati (Dinu Paturica si Tanase Scatiu urmeaza un plan foarte riguros, premeditat, pentru a-si atinge scopul). Ca si in cazul Aglaei, de multe ori eforturile lui se desfasoara in gol. Stanica nu intrevede, cel putin pana la un punct, care ar putea fi modalitatea de a se imbogati, el asteapta "lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul viefiF. De aceea alearga dintr-un loc in altul, colporteaza stiri, da sfaturi, face promisiuni pe care nu le poate onora, pune la cale tot felul de aranjamente, se amesteca in viata particulara a tuturor, fiind inepuizabil. Pentru toate acestea, are la indemana o singura arma: teribilul flux verbal.
Comparabil cu eroii caragialieni, Stanica tine adevarate discursuri oratorice despre societate, libertate, morala, religie, poezie etc. si in special despre familie ca fundament al societatii.
Stanica se casatoreste cu Olimpia facand "un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu". Marea iubire cu care el insusi se iluzionase s-a stins insa prea repede, si Stanica si-a dat seama ca Olimpia nu este genul de femeie care l-ar putea ajuta in vreun fel in ascensiunea sa, de aceea se hotaraste sa se desparta de ea. Dar Stanica este mereu pregatit, nu se lasa descoperit in fata cititorului.
El da o haina stralucitoare ticalosiilor sale: se desparte de Olimpia deoarece este privat, dupa moartea lui Relisor, de "fericirea paternitati!', in el "se da" "o lupta dureroasa intre sentimente si datorie". Stanica este labil, se contrazice de la un moment la altul, are o capacitate de adaptabilitate fantastica, asemenea unui actor desavarsit care joaca altfel cu fiecare. Bun cunoscator de oameni, Stanica exercita asupra interlocutorului o adevarata presiune psihologica. Acesta n-are timp sa-i raspunda, nu incearca sa-l contrazica. In timpul bolii lui Costache Giur-giuveanu. Stanica povesteste despre diferite decese "cu o viteza satanica", inspaimantandu-l pe batran.
Cu toata abilitatea sa, masca incepe sa-i lunece, dezvaluindu-i adevaratele intentii. De la un anumit punct al naratiunii, casa si ograda lui Costache Giurgiuveanu devin universul in care Stanica se misca zilnic, pandind averea lui Mos Costache. Stanica se furiseaza in casa acestuia, rasare din umbra cand nici nu te astepti, il descoase pe batran asupra testamentului, aduce un doctor care-l consulta cu forta cand acesta se imbolnaveste etc.
In cele din urma, afland unde-si ascunde Mos Costache banii, ii fura, determinand moartea acestuia.
Personajul devine odios si, fara urma de remuscare pentru moartea batranului, joaca in continuare comedia minciunii. El mai ciupeste si din banii gasiti in saculet de Aglae, iar la inmormantarea batranului se arata "cel mai patruns de evlavie". imbogatit, Stanica se realizeaza ca avocat, punandu-si o firma aurita:
"Stanica Ratiu avocat", se casatoreste cu Georgeta, prin intermediul careia este propulsat in viata politica.
Spre deosebire de Aglae, eforturile il duc pe Stanica la reusita. inseamna acest lucru aprobarea de catre autor a conduitei unui asemenea personaj? Cu siguranta ca nu! G. Calinescu supune dispretului o societate (cea de la inceputul secolului nostru) in care mijloacele de parvenire au devenit foarte subtile, presupunand o abilitate iesita din comun.
Stanica Ratiu iese din tiparele clasice ale arivistilor din literatura romana si universala. Stanica "are geniu".
