Spitalul special - piesa in doua acte de Iosif Naghiu - comentariu referat





SPITALUL SPECIAL - Piesa in doua acte de Iosif Naghiu. Distinsa cu premiul UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 1993, a fost publicata, in 1994, la Editura Unitext in colectia Piese noi din cadrul serici Dramaturgi romani contemporani. Premiera absoluta a piesei are loc in 7 mai 1996 la Teatrul "Bacovia" din Bacau.

Deopotriva farsa tragica, in descendenta teatrului absurd al anilor saizeci, si parabola politica extrem contemporana, Spitalul special este un text dramatic intru totul simptomatic pentru literatura cu tematica posteomunisla. O literatura proliferanta, de altfel, nu doar la noi, ci in toate tarile cx-comuniste, marcate de paradoxala nostalgie a trecutului traumatizant. Piesei ii succede un eseu cu inflexiuni de manifest teatral, intitulat Visul romanesc si omul revolutiei prabusite, in care Iosif Naghiu isi expune poetica dramaturgica, pornind de la autocomentariul celor cinci drame ale "prabusirii" eroului revolutiei decembriste. Alaturi de Spitalul special, acestea sunt Celula poetului disparut, Aerisirea, Monstrul si Ghilotina. Teatral de dinainte de 1989 putea opta pentru a fi uneori subversiv, in opinia lui Iosif Naghiu , doar prin aluziile contestatarc, printr-un metaforism anacronic si prin mitologizarea bovarica a frustrarilor individuale si de grup. Miza teatrului de astazi ar trebui sa se adecveze, in schimb, noului context istoric si politic. O data cu constatarea ca "visul romanesc se indeparteaza tot mai mult de imaginea propusa de revolutia din decembrie", dramaturgul pledeaza pentru un teatru al furiei.

Acesta devine acum aproape un concept estetic si o solutie a recuperarii decalajelor in evolutia limbajului dramatic: "in anii '60 reprezentantii lealrului furios acuzau, prin tirade nimicitoare, elitismul, unor categorii, conservatorismul englez.

In acelasi timp, insa, in America, alti dramaturgi scuturau eu sarcasm bazele «visului american» Acum iata, furia amanata timp de decenii paraseste mitologia, metafora si isi indreapta taisul ironic catre omul revolutiei prabusite". Celuia poetului disparut poate fi considerata drama identitatii pierdute a creatorului de literatura. Simptomatic este cazul protagonistului Daniel Pana - fost poet dizident, inchis pe vremuri pentru poemele sale pamfletare -, care sufera o criza de creatie o data eu disparitia dictaturii. Spitalul special transcrie tot o farsa grotesca a prabusirii identitatii, cea a eroului revolutionar, pe de-o parlc. ca si a teroristului sau, pe de alta parte.

Tema reversibilitatii si a ambiguitatii relatiei calau-vielima (stapan-sluga, erou-terorisl, me-dic-pacienl etc.) este recurenta in farsa tragica, de la Durrenmatt si Kriseh pana la loneseo, Beeketl, Pinter sau, mai recent, la bulgarul llristo Boieev (in piesele acestuia Colonelut-pasare si Colonelul si pasarile). De asta data, relatia dintre Pitu ("eroul") si Lautaru (teroristul), ori cea dintre Dr. Burlacu (calaul) si Dr. Deseara (victima) sunt marcate de un didacticism provenind din teatrul epic brechtian. Schematismul caricatural al caracterelor, ca si transparenta mesajului cu cheie provoaca mai degraba un tip de receptare "propriu teatrului de cabaret: aluziv-ilustrativ-polemic" (Sebaslian-VIad Popa). Caracterul ostentativ al elementelor de teatralitate si accentul pus pe butaforic in mai multe didascalii (scena fiind dominata, de exemplu, de "luna galbena, de carton", manevrata la vedere de Sandu Mecanicul, cu ajutorul unei prajini) se asociaza cu distantarea afectiva, la care se recurge in constructia unor personaje marionelizate, cum ar fi Dr. Burlacu, directorul spitalului, Dr. Paun, fost secretar de partid, sau Cpt. Suciu, procuror militar.



Ca intr-o clasica farsa absurda, actiunea este aproape inexistenta, parand sa lase locul, in spirit ionescian, unei tensiuni^ ori macinari in gol a mecanismului teatral.

In fond, tensiunea leatralitatii pure, care, pentru loneseo, era prin excelenta antitematica si antiideologica, se canalizeaza, la Iosif Naghiu, inspre o interpretare parodica a vietii politice si a societatii civile postdecembriste. Directorul spitalului. Dr. Burlacu, pretinde a avea o etica a sa, adecvata vremurilor postrevolutionare: "indexarea controlata a binelui ca protectie umana si sociala". Ei i se ataseaza o metoda de terapie "homeopatica" inedita: teroristii de la revolutie sunt cazati in paturi alaturi de victimele lor, fara a li se diagnostica macar imbolnavirea morala, traumele si vinovatiile trecute.

Experimentul medical "special" din salonul cu numarul (cum altfel!) 22, unde sunt internati eroul Pitu si calaul sau, Lautaru, arc un elevat scop etic si reverberatii metafizice chiar, ca in melodrama: anihilarea raului, prin tratarea problemelor "organismului uman si social totodata". Acuzata ca ar sabota actiunea de anesteziere morala a victimelor si calailor postrevolutionari, doctorita Deseara va fi ea insasi transformata in victima (adica in pacient), violata si supusa unui interogatoriu agresiv, asemanator pseudodialogului ionescian dintre Politist si Choubert din Victimele datoriei.

Replicile spontan "filosofice" se conformeaza unei paralogici a terorii, care declanseaza Ia randu-i rinoecrizarca "railor" si "bunilor" deopotriva: "Te deranjeaza barbatii?[1 iti plac femeile? [] Esti vulgara Ia pat? [] Bolsevica? [] Frigida? [..,] Esti medic sau pacient? [] Barbat sau femeie?". Pe acest "nesfarsit pat de spital al tranzitiei", o noua ipostaza a lui circum mundi, de fapt, orice sentiment de vinovatie se relativizeaza cu ajutorul injectiilor false si al pseudoterapiei de autosugestie. Rezultatul este destramarea identitatii, o data cu pulverizarea oricarei logici bazate pe opozitia binara (de lipul barbat-femeie, chiar).

Topos al tragicomediei grotesti, spitalul doctorului Burlacu este totodata si matricea confectionarii unor noi fantasme identitare, chemate sa inlocuiasca "gaura din steag" (despre care vorbea, de pilda, filosoful Slavoj Zizek, in Zabovind in negativ), adica golul ramas in urma prabusirii visului revolutionar decembrist. Eroul Pitu, raisonneur autoironie la adresa propriei meniri, se intreaba privind rostul derizoriu al unei posibile noi revolte in numele acelorasi principii: "Cum e mai bine? Sa participi la revolutie si sa ramai fara dinti, sau sa rostesti de la tribuna un impecabil discurs? Golul creat intre dintii ramasi degeaba da nastere cugetarii daca nu poti sa o exprimi". intrebarea pe care dramaturgul si-o formuleaza lui insusi prin vocea propriului personaj isi gaseste raspunsul nu in sfera moralei ori politicii, ci in aceea a esteticii si poeticii propriei creatii. "Visul eliberarii" este inlocuit cu furia, relevanta din punct de vedere dramatic, a unui teatru in care metaforele poetice si jocurile semantice aluzive sa dispara in favoarea unei cvasi-transparente parabolice.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani