Stanislaw Lem s-a nascut la 12 septembrie 1921 in orasul Lvov, unde a si inceput sa studieze medicina, in .
Absolva Facultatea de Medicina din Cracovia abia in 1948, an in care si debuteaza ca scriitor, cu romanul Omul din Morte. Urmeaza, la scurte intervale, romanele Astronautii (1951), Norul lui Magellan (1955)^ Se succed apoi romanele Eden (1959), Jurnalul gasit in baie, intoarcerea din stele si Solaris, toate in 1961; in 1965, Ciberiada si Vrajitoarea.
Cartile autorului aparute in ultimii ani dezvaluie posibilitatile tot mai variate de expresie, de atitudine fata de realitatea bulversanta a sfarsitului de secol si mileniu: Provocarea (1984), Pace pe pamant (1987), La ce folosesc balaurii (1993).
Cele mai multe dintre scrierile sale au aparut in Polonia in mai multe editii, au fost traduse in peste 30 de limbi si tiparite in peste zece milioane de exemplare. Marea sa popularitate pe plan mondial in domeniul literaturii S.F. nu este egalata astazi decat de un Czestaw Mitosz, laureat al Premiului Nobel pentru poezie, sau de Andrzej Wajda, cunoscutul regizor de film si teatru.
Prezentarea textului
OMUL SI LITERATURA |
S.F. Literatura stiintifico-fantastica surprinde reactiile umane la schimbarile pe care le aduc stiinta si tehnologia. Adevarata literatura S.F. nu ar fi putut sa fie scrisa anterior secolului al nouasprezecelea. Abia odata cu revolutia industriala din ultimele decenii ale secolului al optsprezecelea frecventa schimbarilor devine destul de intensa pentru a putea fi observata intr-o singura viata.
Tot ceea ce imagineaza scriitorul S.F. sta sub semnul unui evident paradox: imaginile, civilizatiile extraterestre se nasc din (si nu pot depasi) capacitatea specifica omului de a conceptualiza si schematiza. Aceste noi teritorii, aceste alte fiinte specifice domeniului S.F. sunt "extraterestre" doar in masura in care reusim noi sa le concepem astfel. Aceasta prima doza de uman inerenta stiintifico-fantasticului se imprima intregului discurs. De aici si prima dimensiune care ofera valoare textului. E adevarat ca literatura incepe parca sa nu mai semene cu ea insasi, instrainandu-se de specificul pe care i l-au conturat secole de traditie. Literarul se "dezumanizeaza" in masura in care in S.F. principalii eroi devin masina, robotul, colonia lunara cu toate accesoriile ei tehnologice superdezvoltate. Cu toate acestea, umanul e mai mult ca oricand prezent in acest tip de literatura, el este filtrat, redefinit, supus unei noi provocari. Literatura stiintifico-fantastica vine sa oglindeasca o noua criza a umanului. Valoarea literaturii S.F. izvoraste tocmai din acest fapt, iar romanul lui Stanislaw Lem o demonstreaza cu prisosinta.
Pe statia pamanteana Solaris, care pluteste deasupra oceanului unei planete uriase, soseste un "nou-venit". De pe astronava Prometeu, Kelvin, astronautul psiholog, coboara pe planeta care suscitase interesul pamantenilor de zeci de ani, astfel incat se nascuse o noua stiinta, "solaristica". Pare ca exista aici un singur "locuitor", oceanul, care acopera aproape toata suprafata planetei si care este departe de a fi asemanator cu ceea ce poarta acelasi nume pe Pamant: "Suprafata lui talazuitoare putea da nastere unor forme cat se poate de diferite, cu nimic similare celor terestre. In acelasi timp. ramanea o totala enigma scopul - de adaptare, de cunoastere sau oricare altul - al eruptiilor plasmatice uneori atat de violente". De-a lungul timpului generatiile succesive de cercetatori au incercat sa gaseasca alte si alte explicatii, sa argumenteze noi teorii despre activitatea si natura oceanului. Anii de cercetari duc la concluzia existentei unui ocean viu, care pare sa se exprime in limbajul matematicii prin impulsuri electrice, magnetice. Se ajunge la o noua si ultima ipoteza: este un "ocean-creier", un ocean ganditor.
Primirea care i se face lui Kelvin il descumpaneste pe acesta. Este privit mai intai cu spaima, i se da apoi un avertisment pe care nu il intelege, nu primeste explicatii care sa clarifice imprejurarile sinuciderii prietenului si profesorului sau Gibarian, unul din cei trei oameni care se aflau pe Solaris inainte de sosirea sa. in camerele si pe coridoarele statiei, Kelvin are permanent senzatia unei alte prezente, cei doi cercetatori ramasi pe Solaris, Snaut si Sartorius, se comporta si arata bizar, pe culoare isi face aparitia un oaspete straniu in contrast uluitor cu decorul si specificul statiei. Kelvin se crede ajuns in pragul nebuniei, caci peste tot se aud pasi desculti, dincolo de usile inchise se poarta dialoguri surprinzatoare cu interlocutori care n-ar fi trebuit sa existe pe statie. Reusind sa se convinga ca nu este bolnav mintal, Kelvin este nevoit sa admita ca aparitiile inexplicabile ale "oaspetilor" nu sunt rodul unor halucinatii.
"FOCARELE DE INFECTIE ALE MEMORIEI." |
Situatia exceptionala in care se gaseste eroul culmineaza cu vizita unui nou oaspete, aceea a tinerei Harey. De zece ani Kelvin traise cu povara sufleteasca a sinuciderii acestei fete, moarte pe care era incredintat ca o provocase. Kelvin nu inceteaza nicio clipa sa creada ca o vede in vis, ceea ce ii ingaduie sa se bucure de prezenta diafana a iubitei. Tot ceea ce urmeaza insa il convinge ca este vorba despre una dintre acele misterioase aparitii carora le fusese deja martor pe statie, innebunit, Kelvin nu poale decat sa incerce sa indeparteze acest spectru, ceea ce si reuseste: o trimite pe fata in spatiu, lansand o racheta pe o orbita circulara in jurul lui Solaris. Vizitele de care au parte locuitorii statiei pot reprezenta ravnitul Contact cu o alta civilizatie, insa procedeul la care recurge oceanul poate constitui si forma unei agresiuni, ba chiar se pare ca o forta diabolica se joaca cu mintile celor trei oameni. Oaspetii statiei au trasaturi exceptionale, ranile lor se vindeca aproape instantaneu, dovedesc o forta fizica uluitoare. Ei sunt intruchipari ale reprezentarilor celor trei cercetatori despre fiinte umane pe care le cunoscusera si care le-au ramas in amintire ca "procese inhibate, inchise in sine", ca ,focare de infectie ale memoriei". Oaspetii nu pot fi facuti sa dispara, ei se intorc mereu. Kelvin intelege ca si Harey o va face, ca trebuie sa accepte prezenta ei, si intr-adevar o a doua Harey apare la bordul statiei.
Cei trei cercetatori vor incerca sa ajunga la o rezolvare, la o "normalizare" a situatiei, ceea ce vor si reusi intr-un final, dar succesul se dovedeste amar.
Calatoria in spatiu, adaptarea la mediul extraterestru si incercarea de a supravietui intamplarilor teribile constituie fundalul pe care se pun anumite probleme intr-o lumina noua. Pe coridoarele tubulare pustii, in aeroportul invadat de obiecte, in laboratoarele in care se inghesuie aparate, instalatii, prezenta oamenilor se diminueaza parca, pierde din semnificatie si pregnanta. Ceea ce se intampla pe Solaris vine sa intampine si sa invie temeri care nu sunt ale cercetatorului sau ale astronautului Kelvin sau Snaut, ci ale fiintei umane insesi. Apar o multime de intrebari: cum reusesc sa ies din cercul vicios al plasmuirilor unei boli mintale de vreme ce nu ma pot situa in afara mea si nu ma pot verifica din exterior? cum se defineste normalitatea unui om? ("Cine-i normal? Cel ce n-a faptuit niciodata ceva respingator? Dar nici nu s-a gandit vreodata la asa ceva? Si chiar daca nu s-a gandit constient, poate ceva dintr-insul a gandit-o sau a aparut spontan, cu zece, ori cu treizeci de ani in urma") Ce ne indeamna sa pornim in Cosmos? Cat din ceea ce ne face oameni constituie o piedica in a intelege ,jocuri" straine de noi, cu reguli pe care nu le-am fi putut prevedea sau imagina? (,JDaca nu vom putea scapa de oaspeti, ne vom obisnui si vom incepe sa convietuim cu ei, iar daca Autorul lor le va modifica regulile de joc, ne vom adapta celor noi") Si cat din ceea ce incepem sa cunoastem se pierde pentru ca pur si simplu nu ne este vizibil? Cum pornesti sa explorezi spatii noi cand cele din tine au ramas nesondate, misterioase? ("Oare poti fi raspunzator de propriul subconstient? [] in mine exista ganduri, intentii, sperante naprasnice, inaltatoare sau criminale, despre care nu stiu nimic")
MONSTRUL DIN OM
(fragment din roman)
"- Omul normal a continuat. Cine-i normal? Cel ce n-a faptuit niciodata ceva respingator? Dar nici nu s-a gandit vreodata la asa ceva? Si chiar daca nu s-a gandit constient, poate ceva dintr-insul a gandit-o sau a aparut spontan, cu zece ori cu treizeci de ani in urma. Poate s-a si aparat de acel gand si apoi a uitat si nu se mai temea de el, stiind ca nu va trece niciodata la infaptuirea lui. Da, iar acum imagineaza-ti ca fara de veste in plina zi, printre alti oameni, intalneste acel Gand intrupat, inlantuit de sine, indestructibil. Ce are atunci de facut? Ce se intampla atunci? Taceam. Statia, a soptit Snaut. Ai atunci de-a face cu stafia Solaris.
- Dar ce pot fi, in definitiv, toate astea? am intrebat eu sovaitor. Doar nici tu nu esti criminal si nici Sartorius
- Tu insa, Kelvin, esti psiholog! m-a intrerupt nerabdator. Cine n-a avut candva un astfel de vis? Halucinatii? Gandeste-te la fetisistul indragostit, sa zicem de o zdreanta murdara, si care, ba amenintand, ba implorand, isi pune pielea la bataie ca sa dobandeasca acea netrebnica otreapa adorata. E distractiv, nu? Ca in acelasi timp este scarbit si innebunit de obiectul pasiunii lui, fiind gata pentru el sa-si primejduiasca insasi viata si egaland in iubire chiar sentimentele lui Romeo fata de Julieta Astfel de lucruri se-ntampla. Dar intelegi, probabil, ca trebuie sa existe si situatii pe care nimeni n-a indraznit sa le infaptuiasca in afara gandirii sale, situatii ivite in anumite clipe de decadere, de nebunie sau de halucinatii, numeste-le cum vrei. Dupa aceea cuvantul devine trup. Asta este totul.
-Asta este totul, am repetat fara noima cu un glas dogit. Capu-mi vuia. Dar dar statia? Ce are aici de-a face statia?
- Probabil ca te prefaci, a murmurat Snaut. Ma privea iscoditor. Doar de Solaris vorbesc mereu, numai de Solaris si de nimic altceva. Nu-i vina mea, daca toate astea se deosebesc atat de flagrant de asteptarile tale. De altfel, ai trait destule ca sa ma asculti pana la capat. Pornim in Cosmos pregatiti pentru orice, adica pentru singuratate, pentru lupta, pentru chinuri si pentru moarte. Desi din modestie n-o spunem cu glas tare, totusi ne gandim adesea ca suntem mareti. Si inca nu-i totul, fiindca spiritul nostru de sacrificiu se dovedeste a fi o poza. Ceea ce ne mana nu este catusi de putin sa cucerim Cosmosul, ci doar sa extindem la limitele acestuia Pamantul. Unele planete sunt inghetate ca polii, altele pustii ca Sahara sau tropicale ca jungla braziliana. Suntem umanitari si nobili, nu vrem sa subjugam alte rase, vrem doar sa le transmitem valorile noastre si sa Ie preluam in schimb mostenirea. Ne consideram cavalerii Sfantului Contact. Este o a doua minciuna. Nu cautam pe nimeni in afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Ne este indeajuns aceasta in care traim, dar fiindca incepem sa ne sufocam in ea, vrem sa descoperim in alte parti propria noastra imagine idealizata; intruchiparile ei le cautam uneori in civilizatii mai evoluate decat a noastra, alteori le regasim in viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de alta parte insa, exista ceva ce nu acceptam, impotriva caruia luptam; doar nu reprezentam chintesenta virtutii terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici asa cum suntem in realitate, iar cand ne dam arama pe fata, cand ni se dezvaluie latura pe care o tainuim, atunci nu mai vrem sa fim de acord!
- Ce-nseamna deci cele intamplate? l-am intrebat, ascultandu-l cu rabdare.
- Ceea ce singuri doream: contactul cu o alta civilizatie. Am realizat acest contact, si iata ca monstruoasa noastra uratenie, bufoneria, ridicolul sunt marite ca sub microscop!!"
|
BIBLIOGRAFIE:
Lem, Stanislaw - Solaris, versiune romaneasca de Adrian Rogoz si Teofil Roii, sub coordonarea lui Ion Hobana, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974; Ciberiada (povestiri), traducere si postfata de Mihai Mitu, Ed. Albatros, Bucuresti, 1976; Edificiul nebuniei absolute, traducere si prefata de Tudor Popescu, Ed. Univers, Bucuresti, 1995.
