Socul oxigenului - volum de versuri de Ion Mircea - analiza referat





SOCUL OXIGENULUI - Volum de versuri de Ion Mircea.

A fost publicat la Editura Vinea din Bucuresti in anul 200. Se deschide cu o nota bio-bibliografica. Doua texte cu caracter confesiv inaugureaza si inchid cartea: Auditie de pe discul de aur si, respectiv, Poezia.

Cele doua texte ce incadreaza poemele contureaza o definitie a poeziei situabila in linia modernismului inalt, in evident si programatic contrast cu practica generatiei mai recente, interesate de "impactul cu realitatea", cu "viata imediata" in dimensiunile ei concrete, cu limbajul comun, cotidian, "prozaic".



Dimpotriva, Ion Mircea reabiliteaza asa-numita "poezie pura" caci ea "este si imagerie, 'gandire prin imagini', si gandire inefabila, rationament si rugaciune, muzica
beethoveninana si plans al balenelor", mizand pe o tehnica a sugestiei:

"e vorba aici de a recepta ceva inexprimabil cu mijloacele intraductibilului si ceva intraductibil cu mijloacele inexprimabilului".

Identificata cu "ora de geneza a fiintei poetului", nasterea poeziei e si act de recapitulare si de reinstaurare, ce reaseaza in contacte privilegiate mica lume a omului cu creatia universala profanul cu sacrul:

"F,a (poezia) e ambasada etimologica a Creatiei si insoteste peste lot in spirit drumul de la profan la sacru", "pune un 'si' intre incompatibilitati" si urmareste, precum Orl'eu, "sa-l recomande pe om nestematelor"; Acest foarte exigent program vizand un fel de transparentizare a fiintei privite in lumina spiritului se regaseste deplin in universul imaginar propriu-zis al cartii de fata. Fantezismul de factura estetizanta, remarcat in legatura cu un volum precedent, precum Piramida impadurita (1989), ar putea caracteriza si Socul oxigenului. Multe dintre poeme sunt, astfel, un fel de parabole ale transcenderii faptului comun catre orizonturi mai pure, actul cotidian cel mai obisnuit putand ti pretextul unor asemenea mutatii majore, intre, bunaoara, pamatuful si "lighenasul de arama" al celui care se barbiereste in fata oglinzii, arc loc o adevarata descoperire de sine, cu urcusuri pe "scara de fonta a sinelui" si coborari atestand maturizarea ("si cel care coboara este tatal tau deci tot tu") si cu finala revelatie a unui continent necunoscut:

"o alta lumina irumpe din petele de rugina ale oglinzii
si Dumnezeu ca un Columb isi pune steagurile pe fiinta ta"
(Departe de America. Descoperiea sinelui).



Marea tema cu varatiuni a poemelor este, de fapt, acest proces al oglindirii ca esentializare a lumii fenomenale. "Mi-am vazut urletul in oglinda" ar putea fi versul emblematic, rezumativ, al acestei viziuni purificatoare. Este de adaugat, insa, imediat ca acest regim nu e totusi unul al rupturii categorice de exteriorul mundan. ci vizeaza mai curand permeabil izarea frontierelor dintre cu si lume, asigurarea unui satut de vase comunicante intre cele doua entitati. Caci deschiderile spre exterior ale imaginarului sunt dublate, simetric, de imagini ale descinderii spre radacinile fiintei, pana la aproximarea cvasi-indclinitului, a "increatului", a latentelor originare. Marea traditie a acestor impulsuri imaginare e reperabila, in lirica romaneasca, mai ales pe traseul Ion Barbu (din Oul dogmat ic)-Nichila Slancscu (din

elegii), Ion Mircea atingand adevarate performante in ordinea sugestiei unor astfel de stari inefabile, pre-genetice, cand Duhul Sfant parc a se purta din nou deasupra apelor biblice. Poemul ce da titlul cartii ofera asemenea esantioane de "lume privita din afara ei", cum ar zice N. Stanescu:

"Un rozar de picaturi
cu iris,
un curcubeu purtat prin cer de pesti
inaripati, minusculi,
bule de oxigen cat nuca se inalta
din afluentul
mainii fagaduite: e chiar Timpul
citit de sus dc-un ochi
de pretutindeni si de nicaieri".



Asadar
m-am uitat la ceas
si m-am nascut".

Faptura nou-ivita ce intampina "socul oxigenului", al lumii fenomenale, conserva in sine memoria lichidului amniotic matern, prelungind, oarecum blagian, intunericul matricei originare (,Am vazut lumina zilei intr-o noapte") si regretul parasirii apelor de demult amniotice", in tipatul noului nascut se aude vocea mamei, iar acomodarea cu exteriorul mundan echivaleaza cu un dublu proces de comunicare-transfigurare. .ii: ordinul iluminarii si al muzicalizarii, al unei osmoze depline, ea si paradisiace, dintre termeni:

"Si-apoi armonia.
Fatul locuieste-n aceeasi incapere
cu toate limbile Pamantului
si e in permanenta strabatut
de un cantec alcatuit din
toate cuvintele lumii. La nastere
si la moarte,
cantecul il urmeaza fara un cuvant".

Mai mult inca, finalul poemului propune miscarea de intoarcere a noului nascut in "matricea nascatoarei", "in valea vie a mamei lui", incal cercul se inchide sub semnul totalei identificari, acum in sens invers, a zilei aflate abia la inceput si a noptii de obarsie, ca si a celor doua voci reciproc preluate:

"M-am uitat la ceas
si i-am zis,
cu vocea ei: Buna seara.

Buna dimineata,
mi-a raspuns,
absenta,
cu vocea mea".

Asemenea viziuni ambigue, in care se aproximeaza stadiul increatului sunt numeroase in textele cartii, si ele imprumuta, pentru a le conferi o nota de necesara solemnitale, dictiunea textelor sapientiale, mimand citarea unor ziceri din cartile inceputurilor si propunand mereu reunirea contrariilor, a regimului nocturn al imaginarului cu cel diurn:

"El inca nu s-a nascut
un fel de nor un fel de plasma un fel de albus de ou il inconjoara
si un fel de seara ii tine loc de oase.

pe drept cuvant se crede ca e orb si pe drept cuvant el vede cu tot trupul de parca ar fi apa.
adevar zic voua: celui care plange
Dumnezeu ii umbla pe pleoape"
(Lumea neagra sau Cat de frumoasa e femeia care a nascut un orb).

Intre "nenascut" si "nascut", puntile sunt intotdeauna intinse, aproximand indicibilul sau, mai degraba, tensiunea permanenta spre o expresie care sa-si conserve misterul si polisemia.



Distanta dintre obiecte apare astfel strabatuta de unde care vestesc o Atingere, contactul revelator, ce nu poate fi numit, ca atare, decat cu majuscula exceptiei:

"Doua obiecte - doua cuburi sau doua sfere - stau unul langa altul. Le e cu neputinta sa anuleze distanta dintre ele. Gravitatia e insasi meditatia lor asupra acestei distante. () Alteori, cand adierea se inteteste, lasa impresia ca danseaza in genunchi, pe o muzica auzita numai de ele.

Ce sa insemne asta? Asa cum noaptea e latina stelelor, tot ceea ce se intampla in aceste lumi anticipeaza Atingerea, prorocul Mangaierii"
(Atingerea).

O situare similara poate fi regasita in poemul Familia nevazuta, unde citim:

"Intre un cuvant si altul nu e tacerea ci un alt cuvant
nevazut
intre o familie si alta nu e o frontiera ci o alta familie
nevazuta

mortii unei familii si mortii celeilalte
tin in brate fiecare
un mort nevazut
nenascutii unei familii si ncnascutii celeilalte
tin in brate fiecare
un nenascut nevazut": mod "stanescian" de a sugera, la nivelul purei viziuni, amintita pcrmeabilitate-disponibilitate pentru sens a lumii, sortita sa ramana, pana la sfarsit, intr-un fel de indeterminare productiva pentru sugestia multipla - "dar nimeni nu poate fi in acelasi timp
si aici si dincolo
pentru a vedea nevazutul".



Temele puritatii-transpa-rentei si ale intunericului nocturn, ale evanescentei pana la invizibil si ale somnului se impletesc si dialogheaza continuu in aceste poeme. "fiu nu ma vad
dar incep
sa-mi vad talal si fiul
cum privesc inapoi inspre mine
si se vad doar unul pe celalalt" - se poate citi undeva, iar in alte locuri:

"unul pretindea ca vede peste tot
si are o multime de ochi implantati de jur imprejurul capului
ca niste rulmenti", "altul avea din nastere
un ochi in celalalt
si astfel vedea ca vedea", in opozitie cu "omul bidimensional" pe fata caruia se proiecteaza "un film cu oameni care plang
in bezna unei sali de cinematograf sau cu cel care declara, stand pe intuneric, ca "de-atata plans (i)-a putrezit si usa".

intr-un text, poetul se inchipuie pe sine insusi ca pe o pereche de ochelari prin care femeia iubita citeste lumea ca entitate unica; altul, la modul subtil-manierisl, imagineaza prohibitia cafelei, cu efecte de generala cadere in somn pana si a insomniacilor care "se bucurau si ei si visau" si "ca o seara ce se topeste in noapte
mulatrii luau drumul Africii ancestrale si-al cimitirului negru din Guineea Bissau".

intreg efortul constructiei poemelor pare concentrat, in esenta, asupra decantarii imaginilor lumii din afara, proiectate pe un orizont de luminozitati si imponderabile dependente de realitatea subiectiva cea mai adanca:

"taina fiintei: noi insine adapostim adapostul.
Iar prostul e pururi afara" - se spune deja in poemul inaugural, Adapostul, unde figurile exteriorului apar caricaturizate si grotesti, incapabile sa perceapa substratul spiritual al lumii fenomenale.

Cautarea ultima vizeaza "tivul iluminat si festiv al finitei", pana si numele putand deveni un ecran in fata ochiului:

"Sterge numele tau
sa pot vedea afara".

O solutie ar fi, simbolic vorbind, iubirea, regasirea in cuplul androginie cu componente interschimbabile:

"la sfarsitul veacurilor
barbatul va fi femeie si femeia
barbat" - se scrie in amplul poem final Terra ballerina, intr-un fel de Cantare a cantarilor reeditata, spatiu larg pentru complicate, rafinate glose fantezist-manieriste pe tema acestei visate unitati, intr-un discurs privilegiind frecvent constructia oximoronica:

"femeia la randul ei
intra-n barbat
'imi place mai mult acest vestmant
decat daca as fi mireasa unui rege'
o fetita inchisa-n tatal ci
izbeste cu pumnisorii in panza de sac
a fiintei celuilalt
dar nu pentru a
dar nu pentru a i se deschide
dar nu pentru a
dar nu pentru a iesi la lumina
ea isi delimiteaza dinlauntru fieful dinlauntrului
si se dezmargineste marginindu-sc cu barbatul.

femeia nu arc umbra
pentru ca este inteligenta.
la auzul acestor cuvinte
oul nepamantesc din piata orasului
se intoarce pe partea cealalta
oftand"; sau:

"femeile
sunt orbitor de frumoase
de cand a murit ultima fetita de pe pamant.
numai coatele si genunchii lor stiu
cat a durat tractiunea
cate zile si nopti au tarat pe munte mireasma
pentru ca de acolo sa o arunce-n prapastia florii
care a zamislit-o.
in ciuda aparentelor
barbatul e numai concav",.. Si inca:

"inima ta e o tara cu un singur locuitor
iubito
inima ta e o patrie
sunt patriot.

iubitule
mi-ai spus candva ca soarele nu e cel mai din urma si cel mai adanc intuneric
iata eu sunt odaia cu ferestre in locul usilor
vino si locuieste-ma
ia-mi forma dandu-mi forma ta si orbind
lumineaza-ma intunecandu-ma".

In registrul consacrat, de ingegno manierist sunt scrise si concentratele poeme intulate Implozie, reproduse pe pagina in mici facsimile, mostre de cert rafinament al grafiei imaginii, cu care Ion Mircea si-a obisnuit de multa vreme cititorii, lata cateva:

"Din senin
acest O I s-a umplut cu sange"; "Frumoasa era.
nici ca se putea mai.
mergeam cu ea spre locul
unde l-am fi putut intalni pe rege"; "li noapte am de gand sa-ti scriu
dar scrisul meu e febril si sparge hartia
ca un negru beat adormit in zapada" in ansamblul unei opere de-acum limpede articulate, Socul oxigenului confirma si consolideaza o formula lirica de factura neomodemisla, exigenta cu sine, statornic increzatoare in puterea spirituala a poeziei, "atat de marc () si atat de smerita in acelasi timp, incat nasterea poeziei recapituleaza ora de geneza a fiintei poetului, indiferent unde si in care ceas al existentei sale s-ar afla".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani