Sinonimia - analiza sinonimiei
Sinonimia este relatia de sens care se stabileste intre cuvinte care au aproximativ acelasi sens sau sensuri identice. Din aceasta definitie se intelege ca, din punct de vedere al echivalentelor semantice, vocabularul se poate organza in doua submultimi: 1) cuvinte fara sinonime, 2) cuvinte care au sinonime (in sinonimie intra nu numai cuvinte, ci si expresii sau locutiuni, de exemplu: a da ortul popii = a muri).
In cadrul ultimei submultimi (2) distingem doua categorii de echivalente semantice, ce permit urmatoarea structurare a submultimii cuvintelor sinonime: a) cuvinte identice ca sens, b) cuvinte apropiate ca sens.
a) Identitatea semantica totala este foarte rara, cuvintele aflate in sinonimie perfecta
fiind putine la numar: natriu = sodiu, generozitate = marinimie, a memora = a memoriza etc. Cuvintele identice ca sens se gasesc numai in anumite zone ale vocabularului, de obicei in limbajul stiintific, dar si aici ele nu constituie decat o intamplare explicabila prin prin provenienta termenilor sinonimi din limbi diferite. Intr-un anumit moment de dezvoltare a limbii, sinonimele absolute pot rezulta fie prin derivare, de ex.: plans = planset, insurat = insuratoare, fie prin imprumuturi, de ex.: parere = opinie, folositor = util s.a. Limba nu tolereaza asemenea cuvinte si, de aceea, ele fie dispar, fie sunt supuse, in timp, unui proces de diferentiere semantica si stilistica; de exemplu, in secolul al XIX-lea au aparut in limba romana doua siruri de substsntive postverbale, terminate in –tie/-tiune: petitie/petitiune, statie/statiune, formatie/formatiune etc. Din aceste perechi unele s-au diferentiat semantic (statie – statiune, formatie – formatiune s.a.), altele, la care sensul a ramas acelasi, au trecut in fondul pasiv al limbii, in exemplul nostru, cuvintele terminate in –tiune (petitiune, declaratiune s. a.).
b) Sinonimele apropiate ca sens ( numite si sinonome relative sau partiale, imperfecte) ridica problema interpretarii termenului aproximativ, din definitie, adica a precizarii limitelor intre care se poate vorbi de sinonimie, a intiderii zonei de fenomene careia i se poate aplica termenul aproximativ. Metodele traditionale de analiza a sinonimiei nu au reusit sa stabileasca cat de mare poate fi aproximatia si sa evite interpetarile subiective. Cercetarile mai noi in domeniul semanticii au precizat ca pentru a se putea vorbi de sinonimie trebuie indeplinite anumite conditii de sinonimie:
1. Cuvintele considerate sinonime trebuie sa fie identice sub aspectul obiectului denumit (al referentului), adica sa trimita la aceeasi realitate. Aceasta conditie este esentiala si obligatorie, chiar daca identitatea implica neglijarea unor aspecte particulare ale obiectului, fie ca sunt lipsite de importanta in situatia data, fie ca nu au cunostinta de ele.
2. Sinonimele sa fie substituibile in context, fara ca intelesul global al mesajului sa se modifice.
3. Sinonimia presupune o situatie concreta de comunicare; de aceea in determinarea ei trbuie sa se tina seama de :a) repartitia dialectala a termenilor ;
b) repartitia stilistico-functionala a lor.
„Aproximarea“ din definitia generala formulata initial, reprezinta, de fapt, neglijarea uneia sau a mai multora din conditiile formulate mai sus. Ca urmare, fenomenul sinonimiei partiale poate fi redefinit astfel: doua sau mai multe unitati de limba se pot afla in sinonimie daca desemneaza in mod global acelasi obiect in situatii in car distributia dialectala si cea cea stilistico-functionala sunt neglijate (constient sau nu).
Vom examina, mai amanuntit, condituiile de sinonimie prezentate mai sus. Precizam ca in baza unui sens anume, precis identificat, cuvintele (cele polisemantice) se grupeaza in clase, numite in mod curent serii sinonimice; daca i se cere unui vorbitor sa indice sinonimele unui anumit cuvant, acesta o face fara dificultate, pentru ca in mintea lui, clasa de sinonime este relativ bine constituita; dispunand, teoretic, de o asemenea serie, cand comunica, vorbitorul alege in functie de diferentele pe care le sesizeaza intre sinonime.
Prima conditie, obligatorie, in recunoasterea sinonimelor este identitatea referentiala. Intr-o clasa de sinonime alcatuita de vorbitor sau oferita de dictionare, cuvintele sunt grupate pe baza unor componente comune de sens. Pentru stabilirea sinonimiei intereseaza toate componentele de sens indiferent de tipul lor, deoarece atat asemanarile, cat si deosebirile trebuie urmarite. Diferentele pot fi puse in evidenta comparand intre ei termenii dintr-o serie conform principiului ca un cuvant isi stabileste valoarea in relatie cu celelealte unitati din aceeasi clasa; in felul acesta se poate raspunde la intrebarea cate componente de sens trebuie sa aiba in comun sinonimele: in principiu, toate, iar daca apar diferente, trebuie precizate de ce tip sunt ele. Dificultatea de a aprecia numarul de componente de sens comune provine din faptul ca el este variabil in functie de precizia cu care se urmareste identificarea referentului. De exemplu, in clasa pom, copac, arbore, pentru orice vorbitor este clar termenii au niste trasaturi de sens comune, dar prezinta si unele diferente. Daca intereseaza ca cele trei cuvinte denumesc o planta cu tulpina lemnoasa, inalta, cu o coroana de crengi si frunze, ele se pot substitui unul cu altul si pot fi considerate sinonime – Sta la umbra unui copac / arbore / pom – in acest caz se retin insusirile comune, iar diferentele sunt neglijate ca neinteresante. Situatia se schimba cand obiectul la care trimite sensul este particularizat, cand stim ca facem referire la un brad sau la un mar; in acest caz, oricaruia ii putem spune arbore, dar bradului ii vom spune copac, in timp ce marului ii vom spune pom – diferentierea apare atunci cand se au in vedere si semele (trasaturile de sens) +/-‘cu fructe comestibile’ si +/- ‘cultivat de om’. Este evident ca relatia de sinonimie se schimba in functie de perspective, de nivelul la care se face aprecierea.
Verificarea identitatii de sens a termenilor dintr-o clasa (serie) este conditia primordiala a recunoasterii sinonimelor, dar ea nu este suficienta pentru a decide asupra identitatii functionale a acestora.; de aceea comportamentul contextual si cel stilistic sunt considerate drept conditii ale sinonimiei.
Contextul poate fi inteles atat ca ca enunt ( mai mult sau mai putin dezvoltat), cat si ca varianta stilistico-functionala a limbii; de exemplu, a muri = a deceda, au definitii care pot fi reduse la aceleasi componente de sens: ‘a inceta’ + ‘din viata’, deci exista o identitate semantica; totusi ele se substituie numai in contexte in care apar substantive nume de persoana (omul, femeia, barbatul, prietenul a murit / a decedat); alaturi de substantive care denumesc animale este acceptat numai a muri.
Restrictiile de folosire sunt atat de mari uneori, incat sinonimia, respectiv substitutia, nu este valabila dcat pentru un singur context: de ex., acru si batut se pot substitui reciprocnumai in contextul lapte.
Registrul stilistic identic sau diferit al sinonimelor este de o extrema importanta pentru posibilitatile de care dispune vorbitorul in alegerea unui termen intr-o situatie data. Marcile stilistice introduc restrictii, deoarece limiteaza substitutia sinonimelor, chiar daca acestea sunt semantic identice, si chiar daca, in principiu, pot aparea in aceleasi contexte; de exemplu, a fura si a sterpeli nu se pot inlocui oricand, intrucat al doilea termen este specific limbajului familiar, deci limitat ca intrebuintare; in limbajul oficial el nu poate sa apara si nici intr-un text formulat in limbaj literar, ingrijit.
Demonstratia se poate face si cu termeni de origine dialectala diferita, care desi au acelasi referent, de exemplu curechi si varza, desemneaza aceeasi planta, dar nu se pot substitui, intrucat primul este dialectal, iar al doilea este termen din limbajul literar curent.
Sinonimia si hiponimia.
Hiponimia este o relatie semantica stabilita pe baza unui principiu ierarhic si care asociaza un termen mai restrans, specific (hiponim), unuia mai general (hiperonim); este o relatie de incluziune unilaterala a sensurilor unitatilor lexicale considerate si demonstreaza caracterul ordonat, structurat al vocabularului.De exemplu, in enuntul Mi-a adus flori, FLOARE poate fi substituit prin CRIN, TRANDAFIR, LALEA,dar nu si invers. Relatia de sinonimie se poate confunda cu relatia de hiponimie, dar cele doua nu se acopera decat partial: PURPURIU este, in acelasi timp, un hiponim si un sinonim al lui ROSU. Dar din punct de vedere logic hiponimia se distinge de sinonimie: implicatie bilaterala pentru sinonimie, implicatie unilaterala pentru hiponimie.
Sursele sinonimiei.
1. Principala sursa a sinonimiei este imprumutul din limbi difrite a unor cuvinte care desemneaza acelasi referent; de exemplu, pantece (lat.) = foale (lat.) = stomac (sl.) = abdomen (romanic). In acest sens, sinonimia poate aparea intre cuvinte mostenite din latina (ingust – stramt), intre cuvinte de origine latina, pe de o parte, si cuvinte de alte origini, pe de alta parte: punte (lat.) = pod (sl.), timp (lat.) = vreme (sl.); cetate (lat.) = oras (magh.); oaspete (lat.) = musafir (tc.); incet (lat.) = agale (ngr.); negot (lat.) = comert (romanic).
2. Derivarea, formarea de cuvinte si expresii este o alta sursa a sinonimiei. De exemplu, derivatul a nadajdui de la nadejde, de origine slava, devine sinonim cu a spera, de origine latina.
3. Dubletele etimologice – cuvinte provenite din acelasi etimon, prin filiere si a date diferite: de exemplu, tarziu = tardiv < lat. tardivus.
4. Polisemia - este sursa indirecta a sinonimiei, pentru ca prin dezvoltarea unui camp de expansiune sinonimica , fiecare sens al unui polisemantem poate avea sinonime mai apropiate sau mai departate, dupa gradul de precizie cu care este identificat referentul, iar polisemia se desface in sinonimie ; de exemplu :
ASPRU :
1. cu suprafta zgrunturosa care da la pipait o senzatie neplacua ;(despre fire de par) ; sin. :TARE, TEPOS ;
2. (despre apa) care contine din abundenta saruri de calcar ; sin. CALCAROASA ;
3. (despre vin) care are gust intepator ; sin. ACRU;
4. greu de suportat; sin. INTENS, PUTERNIC, INVERSUNAT;
5. care provoaca suferinte, greu de indurat (vant aspru, iarna aspra, robie aspra) ;
6. (despre om si manifestarile lui) lipsit de indulgenta ; sin. SEVER, NEINDUPLECAT, NEINDURATOR, NECRUTATOR.
Sinonimele obtinute prin desfacerea pe sensuri a cuvantului polisemantic nu sunt echivalente intre ele. Deci un cuvant polisemantic se poate desface in atatea sinonime cate sensuri (sau trimiteri la referent) are continutul lui. Inca un exemplu, cap are pentru sensul ‘parte superioara a corpului la om si animale’ sinonimele : capatana, scafarlie, devla s.a. ; pentru sensul ‘conducator’ sunt sinonimele capetenie, sef, comandant,s.a. ; pentru sensul ‘partea dinainte a unui obiect’sunt sinonime frunte, inceput etc.
Analiza sinonimiei
Analiza componentiala releva ca relatiile de sinonimie reprezinta o modalitate de organizare a lexicului. Se porneste de la principiul ca sinonimele se organizeaza in clase de termeni (cvasi)echivalenti numite curent serii sinonimice. Analiza componentiala isi propune sa verifice identitatea de sens a presupuselor sinonime. Verificarea identitatii semantice a termenilor ce alcatuiesc clasa se face relevand componentele de sens, urmarind in ce masura semele sunt comune tuturor termenilor din serie, diferentele fiind puse in evidenta din aproape in aproape, verificandu-se echivalenta sau non-echivalenta unitatilor presupuse sinonime.
Analiza componentiala a sinonimelor pune in evidenta termeni care nu se diferentiaza semantic, termeni care se diferentiaza prin seme substantiale(care descriu propriu-zis continutul semantic al termenilor) si/sau seme graduale. De exemplu, USCAT ; SEC ; ZBICIT ; DESHIDRATAT ; SECETOS sunt glosati in dictionar prin definitii asemanatoare din care retinem ‘lipsit de umezeala, apa (in grade diferite)’, se grupeaza pe baza semelor comune ‘adjectival’,‘nonumiditate’. Dar aceste trasaturi de sens nu sunt suficiente pentru a acoperi continutul termenilor. Ei mai au in plus alte trasaturi care ii caracterizeaza si, totodata, ii diferentiaza. Astfel USCAT si SEC contin trasatura ‘grad nedefinit’, ZBICIT si ZVANTAT se caracterizeaza prin ‘grad mic’, iar DESHIDRATAT si SECETOS prin ‘grad maxim’. In afara de aceste trasaturi graduale, termenii se mai diferentiaza prin seme de substanta : ZBICIT ; ZVANTAT ; DESHIDRATAT contin semul ‘actiune realizata’, dat fiind ca provin din participiile trecute ale unor verbe care denumesc actiunea, iar SECETOS se caracterizeaza prin ‘cauzat de lipsa precipitatiilor’.
Analiza componentiala are o importanta practica, pentru ca releva diferentele de sens intre cuvinte care la prima vedere, pot fi considerate sinonime duce la constientizarea acestor diferente, la deprinderea de a invata si utiliza corect cuvintele limbii si, in ultima instansa la obisnuinta de a opera corect o selectientre cuvintele pe care limba le pune la dispozitie.
Analiza contextuala trebuie sa releve identitatile si diferentele in utilizarea sinonimelor ; utilitatea ei rezultadin aceea ca posibilitatile de substitutie a unui sinonim cu altul reprezinta, in ultima instanta, proba identitatii de sens dintre acestia. In acelasi timp, stabilirea identitatilor sau a diferentelor de sens intr-un context dat este o posibilitate de validare si de rafinare a analizei semice. In interiorul unei clase de sinonime a caror identitatede sens a fost verificata pe baza analizei semice, termenii se diferentiaza alcatuind subclase , in functie de preferintele de combinare contexuala. Aceasta inseamna ca, desi echivalente la nivelul sistemului, sinonimele nu pot fi oricand substituite in orice context, limitele utilizarilor contextuale fiind impuse de uz. De exemplu, FERTIL , RODITOR , MANOS , BOGAT sunt identici sub aspect semantic, deoarece se caracterizeaza prin aceleasi trasaturi ‘adjectival’, ‘fertilitate’, ‘grad nedefinit’. Sub aspectul posibilitatilor de combinare contextuala, se observa diferente : toti se combina ca sol, teren, pamant, zona, dar in vecinatatea substantivului recolta nu sunt admiti decat MANOS si BOGAT.
Analiza stilistica pune problema selectiei pe care vorbitorul o opereaza in momentul formularii unui mesaj (nivelul actualizarii).
Marcile stilistice diferite limiteaza substitutia unui sinonim cu altul, chiar daca acestea sunt semantic identice si chiar daca, in principiu, pot aparea in aceleasi contexte. De exemplu, membrii seriei A MURI, A PIERI, A SE PRAPADI, A DECEDA, A RAPOSA, A SE STINGE, A DISPAREA, A SE DUCE se diferentiaza stilistic, chiar daca semantic toti se caracterizeaza prin aceleasi trasaturi si se combina cu substantive din clasa denumind persoane. In functie de apartenenta la o varianta functionala sau alta, membrii seriei se diferentiaza astfel : a) cei caracterizati prin marca ‘literar’ - A MURI, A PIERI, A DECEDA, A SE STINGE, A DISPAREA, A SE DUCE, A RAPOSA ; b) termeni marcati prin ‘nonliterar’ – A SE PRAPADI. Discutarea sumara a acestui exemplu arata ca marcile stilistice creeaza restrictii in interiorul unei serii sinonimice.
Aspectele pe care le releva studiul stilistic al sinonimelor nu tin numai de expresivitatea termenilor ci si de tipul de text in care acestia sunt utilizati.
Teme
1) Sprijinindu-va pe definitiile de dictionar, faceti analiza semica a cuvintelor: racnet, chiot, strigat, tipat, urlet, comparati sensurile, introduceti-le in contexte potrivite si precizati tipul de relatie semantica care se stabileste.
2) Se da clasa de sinonime : a se strica, a se deteriora, a se defecta, a se avaria. Stabiliti tipul de sinonimie, pornind de la urmatoarele cerinte:: - identificarea componentelor de sens comune;
- gasirea contextelor comune, in care substitutia este posibila;
- gasirea contextelor specifice, care subliniaza diferentele de sens.
3) Stabiliti, prin gasirea unor contexte potrivite, ce tipuri de diferente se incalca pentru a face posibila sinonimia intre a derapa – a aluneca, a scranti – a luxa, inima – cord, a fura – a sterpeli – a subtiliza, copil – fiu – baiat, casa – cladire – imobil.
4) Grupati pe coloane, dupa inteles, urmatoarele cuvinte: a insela, nenorocire, victorie, biruinta, a tainui, napasta, a ispiti, izbanda, belea, necaz, reusita, a ascunde, a camufla, mizerie, a ademeni, succes, a masca, a pitula, realizare, a amagi.
Se cere: - identificarea trasaturilor de sens care permit gruparea cuvintelor;
- pe baza definitiei lexicografice sa se puna in evidenta diferentele de sens.
