Simina - caracterizarea personajului din romanul Domnisoara Christina



Ceva din tanara ucisa in 1907 s-a pastrat in Simina, sora de numai noua ani a Sandei. De o precocitate usor observabila, Simina este cu totul diferita de ce ar trebui sa fie copiii la varsta ei.

Chiar si infatisarea ei surprinde imediat: "O frumusete atat de perfecta, incat parea artificiala. Chiar si dintii erau prea stralucitori, parul prea negru, buzele prea rosir. Seriozitatea fetei, agerimea privirii, inteligenta ei vie ii pun mereu in incurcatura pe adultii pe care stie sa-i provoace, sa-i admonesteze sau sa-i manipuleze.

Fantezia ei nelimitata, puterea ei ascunsa de a intelege gesturi sau cuvinte, toate ar fi fost de bun augur daca nu ar fi fost egalate de o agresivitate demonica, de o instinctualitate pronuntata, de o rautate abia camuflata de "aceiasi ochi inocenti, aceeasi bine ascunsa sigu-ranta". Usurinta cu care descopera si controleaza slabiciunile, teama, compromisurile celor din jur ii permit sa-si puna in aplicare scenariile, sa-i atraga in cursele ei sau ale Christinei: "Egor fusese inspaimantat de glasul cu care pronuntase Simina ultimele cuvinte.

Intotdeauna stia sa sublinieze cuvintele, sa le dea sensuri voite de ea, sa ti le implante ca un fier rosu in inima". Nu de putine ori umiliti de abilitatea Siminei, infricosati de nefirescul fortei ei, Egor, domnul Nazarie sau doctorul sunt rand pe rand obiectul amuzamentului malitios al fetitei: "Simina incepu sa zambeasca.




Doctorul o privi jara sa-i inteleaga seriozitatea obrazului, ochiul ei dur, zambetul ei strivitor. Ce copil precoce". Si nu numai acestea o fac pe Simina diferita de ceilalti, ea este si singura care se alatura neconditionat planurilor Christinei, cea care asteapta strigoiul in locuri tainuite, cea care bate aleile in miez de noapte cu pas neauzit, fara urma de teama sa indeplineasca dorintele domnisoarei Christina.

Chipul ascuns al Siminei, abia intrezarit de sora sau de mama ei, se reveleaza in final unui Egor cu mintea incetosata de groaza intamplarilor ("Rasul nu mai semana cu rasul obisnuit al Siminei. Si glasul ei era schimbat, poruncitor, senzual, feminin") sau celorlalti doi musafiri, domnului Nazarie si doctorului, care o urmaresc in noapte parca hipnotizati. Afinitatile clare intre Simina si domnisoara Christina hranesc o forma de atasament stranie pentru ceilalti, vitala pentru fetita demon. Moartea strigoiului o atrage si pe cea a copilei, un dublu fidel al domnisoarei Christina.