SIMETRIA FIERBINTE - Volum de poeme de Dan Stanciu. Publicat in 1994, la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Cuprinde ciclurile Doua sute de singuri (dedicat Lygiei si lui Gellu Naum), Antitristul si Simetria fierbinte.

De la primele randuri ale acestei carti de poezie, mai degraba cu alura de poeme in proza, care mimeaza o fie si fragila structura narativa, frapeaza insolitul asociatiilor verbale, realizate ca in virtutea diclcului automat suprarealist. Totul pare aici produsul unei "dereglari sistematice a tuturor simturilor", dupa formula cunoscuta a lui Rimbaud, aplicata acum la "simtul" textual, la legaturile logice si formale dintre cuvinte. Aparenta de articulare gramatical coerenta nu se verifica si la nivelul imbinarii "logice" a frazelor, care mizeaza, dimpotriva, pe deturnarile de sens, atribuirile de predicate aberante, atasarile de calificative inadecvate continutului caracterizat, intr-un joc permanent al provocarii cliseelor si al deschiderii de piste inedite pentru sugestia poetica. Gellu Naum insusi il situa atunci pe aulor alaturi de acel "pumn de oameni in glasul carora exista presimtirea poeziei viitorului", iar criticii l-au asezat alaturi de "reprezentantii cei mai autorizati" ai suprarealistilor nostri (Florin Manolescu), remarcand, totusi, ca poetul "are si constiinta unei alte epoci literare, in care stilul avangardelor dateaza si, reluat, capata semnificatii noi, legate de recircularea unei formule istorice intr-o «epica» mai cursiva, disimulala de salturile lexicale neasteptate, dar totusi perceptibila in transparenta versurilor (acolo unde sunt ele transparente, din loc in loc)" (I. B. Lefter).

Tot atunci se notau, de catre confrati poeti precum Ion Stratan, "nuantarile poeziei postmoderne (intertextualitate, oralitate, epic, cotidian) intr-un feeric carusel de transgresare a regnurilor". Asemenea note raman intru totul valabile si in acest volum, unde autorul procedeaza, cu o noua efervescenta imaginativa, la numita "transgresare", pe o linie posl-avangardista in care s-ar putea regasi un soi de sinteza intre, sa zicem, pastisele urmuziene impinse la exces si gratuitate de un Grigore Cugler in al sau Apunake, si rafinatele, subtil-ironicele deraieri de la bunele maniere ale comunicarii poetice din scrisul lui Gellu Naum. Gustul inscenarii ludice de situatii verbale primeaza, oricum, aici, ajungandu-sc la o comedie sui generis a limbajului, cu repere in practici precum cele din naumianul Vasco de Gama. Deja din primul text, in firava rama narativa se contureaza un spatiu si o atitudine prin excelenta ludice, intr-o temporalitate sarbatoreasca, infinit disponibila:

"Duminicile (cand se innoia apa si erau aruncate la crematoriu scenele uzate) puteam sta in parcul de la subsol pe saltele fumurii privind Ia ceva sau jucand uragan. Era locul cotat drept cel mai drag zeilor patinatori si atitudinile elastice te chemau sa le iei". Tot aici se vorbeste despre "adoratorul efectelor tulburi de la intrare", care pune intrebari precum: "pe cine au desemnat sortii / sa duca plicul", "care e zona pe care vrem s-o golim de anumite foi vetuste / unde vom depune jarul si sub ce nume ne aprindem". Iata, asadar, invocat hazardul drag dadaistilor si suprarealistilor, opozitia mostenita de la toate avangardele fata de "vechi", "scanteia revelatoare" si "lumina imaginii" generata de intalnirile fortuite dintre cuvinte, prezente la un Voronca sau Breton. Nu lipseste, tot in paginile liminarc, sugestia efortului de expresie, pentru "a spala afazia", prin practicarea unei arte combinatorii chemate sa invinga formulele literare iesite din uz ("Ceva nematematic instala acolo abacuri printre urne cu scrum vocal"), si a dificultatii autenticei innoiri:

"Numai ca norul n-a avut brici.
A scos un fulger moale care doar a ciupit
Mutul Iara a-l face tandari.

O piele a spus vino alteia dar s-a varat eczema
intre ele Soapta a primit ciment"
(Gura care vede).

Simtind, ea altadata maestrul Gellu Naum. ca "lumea a inceput sa puta" ("Oricum toate put spunea cel mai tacut dintre ei"), discipolul purcede la o improspatare radicala a expresiei.

Imagineaza personaje de pura comedie lexicala - Seful Bicelor, Ciripeii, Vice-Dintele, Reprezentantul Sobarilor, un Just etc. - in simulacre de intriga (v. La charmante Provokation), replici parodic-hilarc, amintind de gratuitatea imprecatiilor din Blesfeme-lc argheziene ("Exprima-m-as pe logica ta raspunse ecoul (dintre croi) // Sa-ti puta legitimatia am adaugat eu").

Peste tot, constiinta ca ne aflam in text e prezenta ("A-veam de compus un marc numar de apropieri brutale", "Scriam ceva am oprit textul Sa se raceasca am zis"), iar placerea manevrarii Iui in toate sensurile e fara limite. Desigur, ceea ce atrage atentia imediat este extrema mobilitate asociativa a cuvintelor, transferul insolit de insusiri, care face din fiecare fraza/vers un foarte bun conducator de tensiune semantica, surprizele "manieriste" succedandu-se intr-un ritm sustinut, aproape fara sa lase pauze de respiratie cititorului provocat la noi rupturi de sens si deopotriva la tot atatea deschideri spre noi coagulari, mereu relativizate, ale intelesurilor, incepand cu titlurile poemelor, universul promis se anunta tulburator si enigmatic, incitand la fantazari dintre cele mai indraznete: Lectia de vid, Miezul grabit. Distanta pace. Simetria fierbinte; in text, orice vocabula poate deveni personaj sui generis, - substantive, atribute, adverbe se antropomorfizeaza, arbitrarul calificativelor mentine lectura in stare de alerta. Exemplele pot fi luate de oriunde: "Conform unui principiu nefiert zona gemea de incerti'*, "Mi-am incetinit setea"; "Capete de culoarea fierului obosit n-am intalnit in activitatea mea"; "Minunea abia infrunzea"; "Un larg vad se deschide si intra frica pe cabluri"; "A venit un pret sa ma cheme"; "La focul umed al noului plin"; "soarele altei lumi unde locuia Ultimul Unu unde forfotea Nimeni"; "monstrul asezat in jilt digera torta cam greu I se umflase ura" ; "Locuia departe la bariera Verbului"; "in aer mai plutea mirosul acelei ultime intrebari" etc. etc. Clisee si stereotipii de vorbire sunt deviate expresiv, cu o adevarata placere de jucator, contaminarile sonore devin productive poetic, alaturarile oximoronice de termeni conserva tensiunea imaginilor.

Cu astfel de mijloace, poetul construieste viziuni ca si onirice, scene himerice, exploateaza ilogicul si absurdul, isi ofera posibilitati de deformare grotesca a diverselor situatii "epice". Printre cele mai inchegate sunt de citat secventele intitulate Animala, trei la numar, in care se propun mici naratiuni ce recicleaza elemente de basm popular (cu insertii de elemente de civilizatie moderna), de "povestire de vise" - gustata in mediu suprarealist -, cu toate interferentele de planuri si viziuni halueinatorii si, la nivelul frazei, cu libertatile unei ars combinatoria neintimidate de nici o regula prestabilita. Imaginatia plastica si purul joc lingvistic se conjuga, vag prinse in labila organizare epica, cu personaje ce nu sunt decat masti de cuvinte, proiectii libere ale fanteziei poetice. Iata, intr-un "rezumat" foarte strans, secventa secunda din acest triptic: "Pe intuneric se ivise un medic imens cu cap de aparat Locuia departe pe la bariera Verbului dar mirosise el ceva rar in aer si s-a repezit incoace Acum ii lua Animalei pulsul // Ea se usca Simtea cum isi pierde presiunea // O priveam cum reface un drum rosu pe care ar fi trebuit sa existe si umbre de plopi si clipe de pace si ascultam ce-i turna doctorul in nisa intelegerii // A convins-o // S-a scuturat de restul fostei dureri si a privit din nou catre mine imi faceam de lucru cu niste cuvinte colorate le grupam pe nuante / Mai e unul gri in pat - mi-a zis - E "tu" // M-am dus sa-l scol"

Cu astfel de procedee, poemele lui Dan Stanciu reusesc -infruntand riscul unei anumite monotonii a insolitului si surprizei permanente - sa mentina textul intr-o stare de tensiune semantica provocatoare. Reciclarea, remarcata, a procedeelor larg utilizate de poetica avangardista, cu distantarile dictate de timpul diferit al scrierii acestor poeme, reuseste sa mentina viu sentimentul ca, intr-un soi de realitate paralela cu cea data, se poate imagina un univers cu (ne)reguli proprii, la dispozitia imaginatiei noastre celei mai libere, intr-o pozitie pe care titlul cartii de fata o numeste expresiv "simetria fierbinte".

Scriitori romani