SERENADA LA TROMPETA - Roman de Sanziana Pop, publicat in 1969, la Rditura pentru Literatura.
Structura suprarealista a romanului Serenada la trompeta se vadeste progresiv, nascuta mai intai dintr-o suma de alunecari in oniric ale vocii narative, recognoscibile ca atare doar o data cu punerea in pagina a momentelor "trezirii".
Cartea porneste astfel un discurs la persoana intai ce pare a constitui o scriitura de factura psihologica, nu departe insa nici de formula constructiei de natura realista a universului povestit. Accentele melodramatice suni compensate in chip fericit prin "corecturile" aduse mereu de omniprezenta ironie, ce corijeaza discursul imprimandu-i o aura ludica - un ludic imprumutand uneori nuante tragice sau grotesti.
Caci destinul protagonistei, Puica-Neagra, dupa cum isi declama singura identitatea, pe parcursul unei hilare ore de franceza, sau Pinella, dupa cum o numeste un personaj numit Sef. se naste in roman din fasiile povestite de insasi eroina, cu reveniri repetate si contrapunclc obsedante, construind saga unei familii a carei linie feminina concepe existenta ca pe o aventura a libertatii, la limita paroxistica a trairii. Fata cu parul rosu, de cincisprezece ani, a carei confesiune ironic-ingenua naste pasta epica a cartii, apare ca prizoniera a Casei de piatra, spatiu echivoc al mortii si pasiunilor pervertite, in care un unchi-IIarpagon detestat (Comandorul) impune draconic legea existentei la minimum, redusa la aspectele ei mecanice, programate.
Fiica a unei femei pasionale, ce-si ratacise mintile la moartea sotului (executat, se pare, la sfarsitul razboiului) si ajunsa a rataci goala prin munti, in vazul padurarilor, Pinella reface, in casa unchiului, destinul Cenusaresei, alaturi de bunica sa, Manana (Maria Oniga). Prima parte a cartii, intitulata Ziua intai.
Tu l-ai iubit, el te-a iubit, e axata mai degraba pe o formula a verosimilitatii descrierii si construieste imaginile evanescente ale parintilor, rechemati din umbra memoriei inspre o existenta legendara, de imagini exemplare si modele ale trairii pasionale, precum si povestea fragmentara a destinului Mananei, acum prizoniera unui scaun pentru invalizi, si care-si afirmase setea de libertate printr-o aventura scandaloasa, la saptezeci de ani, cu un necunoscut Politist. Aproape balzacian, figurile unui bestiarium ciudat se insiruie pe pagina cartii.
Ele constituie, pe de-o parte, un set de personaje-tipuri (Comandorul, tante Alice si fiica lor Clara-Maria-Despine, Mezanfan-grotesca profesoara de franceza sau Erji, subrcta-taranca, devotata si sclava a familiei precum in romanul victorian), un conclav de figuri statice, conventionale, scurtcircuitat din cand in cand de aparitii halucinante (Mutcr, Manana, Leonard-politistul, Schuster, Iacob-Enius-Diocletian ori Uli cel Blond, fiul pastorului), ce muta textul din regimul verosimilului in cel al halucinozci, conferindu-i o factura pronuntat initiatica si substituind tipurilor simboluri.
Pe aceasta structura tensionata, scindata a romanului, partea a doua (Ziua a doua. Vivere pericolosamente) configureaza calatoria prin Cetate a protagonistei, in cautarea unor fapturi "curate", nepervertite de aburul otravit al Orasului, pentru a veghea, in prima noapte de somn vesnic, la mormantul Mananei. Periplul este unul initiatic, intrucat, dupa cum declara insasi eroina, forma de libertate totala la care aspira e aceea a iesirii din sine ("Vreau libertate totala. Vreau sa scap de mine neaparat.
