SERENADA LA TROMPETA - Roman de Sanziana Pop, publicat in 1969, la Rditura pentru Literatura.

Structura suprarealista a romanului Serenada la trompeta se vadeste progresiv, nascuta mai intai dintr-o suma de alunecari in oniric ale vocii narative, recognoscibile ca atare doar o data cu punerea in pagina a momentelor "trezirii".

Cartea porneste astfel un discurs la persoana intai ce pare a constitui o scriitura de factura psihologica, nu departe insa nici de formula constructiei de natura realista a universului povestit. Accentele melodramatice suni compensate in chip fericit prin "corecturile" aduse mereu de omniprezenta ironie, ce corijeaza discursul imprimandu-i o aura ludica - un ludic imprumutand uneori nuante tragice sau grotesti.

Caci destinul protagonistei, Puica-Neagra, dupa cum isi declama singura identitatea, pe parcursul unei hilare ore de franceza, sau Pinella, dupa cum o numeste un personaj numit Sef. se naste in roman din fasiile povestite de insasi eroina, cu reveniri repetate si contrapunclc obsedante, construind saga unei familii a carei linie feminina concepe existenta ca pe o aventura a libertatii, la limita paroxistica a trairii. Fata cu parul rosu, de cincisprezece ani, a carei confesiune ironic-ingenua naste pasta epica a cartii, apare ca prizoniera a Casei de piatra, spatiu echivoc al mortii si pasiunilor pervertite, in care un unchi-IIarpagon detestat (Comandorul) impune draconic legea existentei la minimum, redusa la aspectele ei mecanice, programate.

Fiica a unei femei pasionale, ce-si ratacise mintile la moartea sotului (executat, se pare, la sfarsitul razboiului) si ajunsa a rataci goala prin munti, in vazul padurarilor, Pinella reface, in casa unchiului, destinul Cenusaresei, alaturi de bunica sa, Manana (Maria Oniga). Prima parte a cartii, intitulata Ziua intai.

Tu l-ai iubit, el te-a iubit, e axata mai degraba pe o formula a verosimilitatii descrierii si construieste imaginile evanescente ale parintilor, rechemati din umbra memoriei inspre o existenta legendara, de imagini exemplare si modele ale trairii pasionale, precum si povestea fragmentara a destinului Mananei, acum prizoniera unui scaun pentru invalizi, si care-si afirmase setea de libertate printr-o aventura scandaloasa, la saptezeci de ani, cu un necunoscut Politist. Aproape balzacian, figurile unui bestiarium ciudat se insiruie pe pagina cartii.

Ele constituie, pe de-o parte, un set de personaje-tipuri (Comandorul, tante Alice si fiica lor Clara-Maria-Despine, Mezanfan-grotesca profesoara de franceza sau Erji, subrcta-taranca, devotata si sclava a familiei precum in romanul victorian), un conclav de figuri statice, conventionale, scurtcircuitat din cand in cand de aparitii halucinante (Mutcr, Manana, Leonard-politistul, Schuster, Iacob-Enius-Diocletian ori Uli cel Blond, fiul pastorului), ce muta textul din regimul verosimilului in cel al halucinozci, conferindu-i o factura pronuntat initiatica si substituind tipurilor simboluri.

Pe aceasta structura tensionata, scindata a romanului, partea a doua (Ziua a doua. Vivere pericolosamente) configureaza calatoria prin Cetate a protagonistei, in cautarea unor fapturi "curate", nepervertite de aburul otravit al Orasului, pentru a veghea, in prima noapte de somn vesnic, la mormantul Mananei. Periplul este unul initiatic, intrucat, dupa cum declara insasi eroina, forma de libertate totala la care aspira e aceea a iesirii din sine ("Vreau libertate totala. Vreau sa scap de mine neaparat.

La revedere.") si a proiectiei de sine. uneori bovarica, in structura ratacitorului inspirat, intr-o incercare de repetare/reconfigurare a mitului donquijotesc al derealizarii romantice, baladesti a lumii.

Din acest moment, "derapajele"' in halueinatoriu devin o conditie a existentei, iar logica discursiva se topeste intr-un imaginar in pasta caruia datele realitatii se "curbeaza" pana la topire, formuland o viziune a carei logica ramane definitiv legata de datele afectului
"Zidurile caselor se bombasera evident, ferestrele isi iesisera din orbite, usile erau inguste si neputincioase pentru pantecele acelea mult revarsate peste trotuar. Si daca nu ma tragea de mana o femeie eu sandale din piele de bou, m-ar fi strivit, desigur, ultimele doua case din colt, turtite prin crestere una de alta /..,/ Bulbucate, ochiurile de geam stateau sa plezneasca dobandind privirea aceea fioroasa de broaste pornind la atac" etc).

O poetica a starii vine sa suplineasca asadar "realismul" si "verosimilitatea" universului descris. Pentru o atare formula, irealitatea imediata de tip blecherian pare cea mai adecvata eticheta, aducand dupa sine inclusiv inventarul de "locuri bune" si "locuri rele", care insa, in romanul Sânziana Pop, nu mai sunt cautate pentru artificiile (grotesti sau delicioase) pe care le procura personajului, ci ele "se intampla" calatoarei pe masura ce aceasta descopera (si ia in stapanire) labirintul lumii. Interpretarea universului ca fictionalizare (subiectiva) a lui devine astfel modalitatea fundamentala a instituirii lumii romanesti, iar simbolistica elementelor organizeaza, prin aditie, harta unui spatiu altfel, ostil, dar provocator, pe care fiinta il parcurge cu aplicatie, determinare, dar si ironic.

Contcmplandu-se adesea pe sine ca strain, personajul scapa astfel din capcana oglinzilor opace ale lumii, cautand mereu lumina si mantuirea, concretizate in scena ultima a vegherii mormantului, cand ritualul final al aprinderii candelei si al onorului pentru moarta (pentru moartea insasi) consemneaza depasirea ultimei probe a initierii si obtinerea libertatii definitive. Mantuita acum, eroina isi poate implini destinul, caci, fiica a mamei sale, lumina cautata este aceea a iubirii ca ardere

"Tu arzi acum, Uli

Arzi Uli. Te rog

L-am luat pe Uli de mana si am plecai pe pietrisul aleii batut, si eu cantam, si Uli ardea mai departe.".

O caramida in plus la edificiul suprarealismului romanesc si aparut in siajul imediat al onirismului saizecist, romanul Serenada la trompeta isi afirma cu insistenta individualitatea, semnaland prezenta unei prozatoare cu o putere imaginativa remarcabila, dar care nu-si refuza o cota a lirismului ce-i construieste profilul specific.

Scriitori romani