SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER Doua ample nuvele fantastice publicate in 1940 la Editura Soccc din Bucuresti.
In legatura cu geneza acestui reprezentativ volum, gasim in Memorii II (Editura Ilumanitas, 1991, p. 47) urmatoarea dezvaluire utila: "In acea iarna 1940 m-a ispitit - si am scris-o intr-un ritm vertiginos - o nuvela fantastica. Secretul Doctorului Honigberger.
Voiam sa utilizez anumite fapte reale (existenta istorica a lui Honigberger, experientele melc personale din Rishikcsh), camuflandu-le intr-o povestire fantastica, in asa fel incat numai un cititor avertizat ar fi putut distinge adevarul de fantezie. Nuvela a aparut in "Revista fundatiilor Regale", si directorul Editurii [.,.] mi-a sugerat sa mai compun una de acelasi gen, ca sa le publice in volum. Asa am scris Nopti la Serampore, unde camuflajul putea fi repede descoperit de oricine cunostea Bengalul; intr-adevar, in jurul Seramporului nu exista nici o padure".
E regretabila neincluderea nici uncia dintre nuvelele acestui volum din 1940 in programa liceala de literatura pentru clasele a Xll-lea (ca, de altfel, si in versiunea romaneasca a Antologiei nuvelei fantastice din 1970 a lui Roger Caillois, facuta, ce-i drept, in circumstanta secunda, cam prin usa din dos, fara stirea alcatuitorului) in favoarea rasfatatei alegorii filosofice La tiganci. Fara a minimaliza virtuozitatea polifonica bogata in sugestii metaforice a emancipatei compuneri, va trebui totusi sa admitem ca resursele prozatorului pe taramul adevaratei epici fantastice sunt mult mai convingator ilustrate de cele doua creatii de tinerete, elaborate pe vremea cand scriitorul-filosof nu facea atata caz de deviza "camuflarii" si "irccognoscibilitatii miracolului". In locul suprapunerii ori confuziei deliberate a planurilor verosimil si suprafiresc, intalnim aici o constructie narativa specifica modalitatii clasice a genului, in care eflorescenta tramei cxtranaturale creste pe trunchiul robust al realitatii inteligibile, chiar daca preponderent initiatica. In speta, substanta acesteia din urma este oferita de reperele unor traditii ezoterice hinduse: yoga, in primul caz, tantra, in cel de al doilea. Mai consistenta e dimensiunea aceasta initiatico-doctrinara in Secretul Doctorului Honigberger, al carei talc decodifica "disparitia" yoginului Zcriendi, datorata aulo-proiectiei sale in miticul tinut din nordul Indiei numit Shambala.
Desigur, treptele descumpanitoarei experiente vizeaza ele insesi supranaturalul devreme ce "pranayamaV (ritmarea respiratiei) si continuitatea constiintei (somnul rasfrant peste starea "treaz in somn") continua cu unificarea constiintei (al carei ultim termen e postura catalcptica), cu iesirea din timp (verificabila prin aceea, se pretinde, ca experimentatorului cazut in transa nu-i creste barba zile in sir) si cu samyama, constand in capacitatea yoginului de a se face nevazut, dematerializandu-se o data cu dobandirea unei "constiinte impersonale". Totusi, aventura aceasta metafizica, in pofida spectaculosului buimacitor al trairilor, comporta coerenta unui program bizuit pe o succesiune de "tehnici preliminarii", "principii metafizice si retele yogine" infatisate nu fara o anumita acribie didactica (este invocat in repetate randuri Patanjali, dar si cartea lui E. despre yoga) si menite sa jaloneze descinderea mistica in "taramul miraculos"' al Shambalei, "tara inaccesibila geograficeste". De aceea, spre a inlatura impresia de "plan de munca" dus in chip lucrativ la indeplinire (amintind de suprafirescul "instrumental"), nuvelistul implementeaza naratiunii niste suplimentare arcane si semne de intrebare incitante. Cele mai semnificative par sa se afilieze tentativei de a invalui intregul demers intr-o retea de interdictii tabuistice. Mai intai, bunaoara, jurnalul lui Zerlendi, traitorul nemaipomenitei experiente (reprodus in tandem cu o alta relatare de persoana intai, cea a autorului) este transcris, ni se spune, cu caractere sanscrite si inclus, spre a i se pierde si mai mult urma de catre profani, in continuarea unor fragmente din Upanishade si a frazei liminare din Evanghelia de Pasti a lui loan. insa, mult mai socante devin, in maniera caracteristica a lui M. E., surprizele puse in seama naratorului auctorial spre finalul istorisirii. Revenit dupa trei zile spre a inapoia jurnalul doamnei Zerlendi (colaborarea cu aceasta fiind plasata intre toamna lui 1934 si mijlocul lui 1935, in vreme ce performantele evocate de doctorul Zerlendi se intinsesera dc-a lungul a doi ani si opt luni, intre 10 ianuarie 1908 si 10 septembrie 1910), autorul nu o mai gaseste pe fosta-i amfitrioana, despre care jupaneasa pretinde succesiv ba ca este bolnava, ba ca plecase la tara. Stupoarea creste iruptiv peste cateva luni cand, primit fiind de Smaranda, fiica doamnei, nu mai este recunoscut de catre nici una dintre cucoane si i se spune ca vasta biblioteca cercetata de curand ar fi fost risipita demult, sub ocupatia germana din timpul razboiului (prefacere constatata aievea de catre musafir de indata ce paseste in stiuta incapere careia i-a fost atribuita o alta destinatie), ba chiar si ca jupaneasa intalnita si mai recent ar fi murit hat cu 15 ani in urma. Iar, pentru ca tacamul disparitiilor deconcertante (si simetrice in raport cu cea de capetenie, a lui Zerlendi) sa fie complet, copilul Hans (pare-se, fiul Smarandei si al unui antecesor german al naratorului), reintalnit in curtea casei boieresti de pe strada S aflata in curs de demolare, nu mai raspundea nici el la numele cunoscut, ci la acela de Stefan. Pe de alta parte, in avanscena povestirii, o alta suita de decese simptomatice anunta asijderi analogic si parca premonitoriu, rasfrangerile metafizice ale traiectului epic. Evenimentele cu pricina sunt in numar de patru; doctorul sas Honigberger se prapadeste indata dupa ultima lui intoarcere din India. De asemeni, in urma unei alte descinderi in aceeasi tara, dar si a contactarii doamnei Zerlendi, a murit si romanciera Bucura Dumbrava. Urmeaza la rand decesul celor doi predecesori ai autorului intru explorarea manuscriselor lui Zerlendi: ofiterul german Hans (rapus intr-un accident de vanatoare) si prefectul, fratele doamnei Zerlendi, dupa ce adusese, in aceleasi scopuri exploratorii, un francez. Complementara in egala masura fata de intelesul ocult al tramei epice este trasatura dominanta a fizionomiei si comportamentului personajelor feminine. Mai cu seama, alura gotica a doamnei Zerlendi, exteriorizand parca o misterioasa familiarizare cu lumea de dincolo, merita amintita: "Nu imbatranea ca toata lumea aceasta doamna. Sau, poate, imbatranea asemenea femeilor din alte veacuri; intelegand, intr-un chip tainic, ca prin moarte se va apropia de marea iluminare a tuturor intelesurilor".
Aceleiasi stranii invoieli cu transcendentul, in speta cu banuitul consemn tabuistic al tacerii lasat mostenire de catre sotul sau, pare a-i apartine si refuzul ei (ca si al fiicei sale) de a-l recunoaste pe narator, colaboratorul solicitat inainte. Sugestia receptarii unei indrumari extra-firesti este destul de pregnanta, desi sugerata intr-o ambigua formulare interogativa: "imi dadeam seama ca, din motive necunoscute mie, nici una din ele nu voia sa ma recunoasca. Sa fi actionat astfel in urma unei influente nevazute, venite de dincolo ?". Concluzionand, trebuie sa admitem ca, desi povestirii nu-i lipsesc cateva epatante strafulgerari fantastice, temeiul substantei sale aminteste mai mult de modalitatea cultivata in veacul al XVlII-lea de Ann Radcliffe, _proprie, altfel spus, unui gotic de atmosfera. Ln schimb, in cealalta nuvela, localizata pe de-a-ntregul pe meleagurile rodnice in izvodiri mitico-magice ale Indiei, factorul epic suprareal comporta o mai spectaculoasa anvergura. Mai intai, se cuvine sa observam ca reintalnim si aici tripla stratificare tipologica, in functie de gradul de initiere a personajelor. Treapta de sus, a "prelatilor", hierofantilor si inteleptilor disciplinei ezoterice, personificati anterior de legendarul "aventurier" sas Honigberger, este reprezentata aici de aparitia in sectiunea terminala, asadar opusa din unghi compozitional, a medicului-ascct Swami Shivananda (nume real, inregistrat in Memorii). Rolul protagonistului Zerlendi, prin urmare, al "preotului" oficiant al ritualului ezoteric, este preluat de catre enigmaticul "uneltitor" al "pataniei" extranaturale Surcn Bose, practicant laumaturgic al doctrinei Tantra.
In sfarsit, experimentatorul se identifica iarasi cu acelasi indianist auctorial, exponentul unei alte (si aici singure) persoane intai, caruia i se alatura, sporindu-i credibilitatea, alti doi martori de aceeasi conditie, anume autoritarul olandez Van Manen si evlaviosul rus Bogdanof (persoane amintite asijderea in Memorii).