SCRISORI CATRE V. ALECSANDRI -
Scriere memorialistica de I. G., aparuta mai intai in "Convorbiri literare" intre aprilie 1880 si iunie 1887, si in doua volume la Bucuresti, in 1884 si .
In cel de al doilea, G. introduce, dandu-i numarul XXV, si discursul sau de receptie la Academie consacrat lui loan Campineanu si publicat mai intai in "Analele Academiei Romane", seria II, t. II, 1880.
Alcatuit dintr-o Introducthtne (aparuta mai intai ca scrisoarea cu numarul XXVI) si 24 de "scrisori" (la editarea in volum au fost intercalate intre ele si doua scrisori ale lui Alecsandri, singurele pe care acesta le-a redactat), textul lui I. G. este, dupa propria sa marturisire, rezultatul unei intelegeri cu prietenul sau, in urma careia cei doi ar fi trebuii sa-si povesteasca "unul altuia, suvenirile // din tinerete" cu speranta ca istorioarele cu pricina "ar interesa pe unii dintr-acci cari n-au trait p-accle vremi". Ele se alcatuiesc, deci, ca o manifestare tardiva a sentimentului cu privire la "rasapirea cea iute a trecutului" despre care vorbea Alecu Russo inca in 1851, in Studie moldovana si pe care l-au trait cu acuitate toti pasoptistii.
Intr-adevar, intre oamenii, mentalitatile, modul de viata, lecturile si limbajul primei si celei de a doua jumatati a veacului al XlX-lea deosebirile erau atat de mari, pasii efectuati de tarile romane in evolutia lor atat de numerosi, incat exista pericolul uitarii totale si, poate, al incomunicabilitatii. Russo il percepea mai ales ca o ruptura care putea primejdui dezvoltarea organica a natiei, G. si Alecsandri par a acorda mai multa atentie pierderii posibile de informatie si insista asupra aspectelor documentare si pitoresti ale reconstituirii trecutului. Formula folosita de G.
In diferitele capitole care compun scrierea este libera, atat in ceea ce priveste continutul, cat si modul de organizare a lui, adoptand din acest punct de vedere una dintre trasaturile caracteristice ale stilului epistolar (pe langa formula de adresare introductiva); dimensiunile scrisorilor sunt variate, materia pe care o trateaza, de asemenea, iar ordinea partilor componente, cu lotul spontana si imprevizibila. "Daca voiesli sa-ti scriu cateodata, nu-mi cere, te rog, sir la vorba //, ci lasa-ma sa fac cum pol si cum imi vine" spune autorul la un moment dat (XIX Capitanii Laurent), adresandu-se prietenului sau Aleesandri.
De fapt, din putinele pasaje cu caracter "programatic" ce pot fi recoltate din diferite parti ale Scrisorilor, nu se poale extrage decat intentia reiterata de a fi veridic ("Mie nu-mi esle iertat sa scriu decat numai atunci cand pot spune un adevar", VII Din timpul zaverii; vezi si XV Teodoros), dorinta de a crea o imagine cu adevarat concreta a trecutului ("a face sa se vaza cu ochii sufletului cele ce nu mai esista" si a "face sa se auza cu gandul cuvintele care sunau la urechi", XX Baltaretii) si constiinta ca proiectul unei scrisori poate suferi pe parcursul scrierii modificari esentiale [XXVII Nicu Balcescu). I. G. se lasa cu adevarat in voia inspiratiei si a amintirilor, procedand prin digresiuni si paranteze succesive, care largesc adesea campul subiectului intr-atal, incat titlul unor scrisori nu mai oglindeste decal pretextul, nu si continutul lor (de exemplu scrisoarea VII Liberalii de altadata cuprinde in realitate o caracterizare sarcastica a politicii contemporane si o profesiune de credinta personala, scrisorile XVIII si XIX Capitanii Laurent vorbesc de fapt mai mult despre actiunile sale in calitate de bei de Samos, iar scrisoarea XXVII Nicu Balcescu face un istoric al evenimentelor de la 1848 din Tara Romaneasca). Nici caracterul memorialistic al scrierii nu este totdeauna respectat cu strictete: scrisorile X Libertatea, XI Egalitatea si XXIV Insula Prosta au un caracter teorelic. primele doua lamurind notiuni politice cu rol crucial in edificarea statului roman modern, iar cea de a treia (care la incepui are, intr-un fel, caracterul unei "utopii") infatiseaza opiniile autorului cu privire la chestiuni economice (sisteme de stimulare a agriculturii si a industriei autohtone, puncte de vedere anii-prolectioniste, prezentarea detaliata a sistemului cooperativelor de consum si de productie s. a.), in toate aceste cazuri, apartenenta textelor respective la genul memorialistic presupune o interpretare foarte laxa a termenului, in sensul Ci si ele izvorasc, in ultima instanta, din experienta de viata personala a autorului si indeplinesc criteriul formal al adresarii catre V. Aleesandri.
Cele mai interesante dintre scrisori (si ele sunt. totusi, cele mai numeroase) cuprind insa intr-adevar amintiri. Nascut in 1816 si traind pana la 1897, biografia lui I. G. se confunda aproape cu istoria secolului al XlX-lea, cel care a adus schimbari profunde pe plan european si unele inca si mai dramatice in destinul tarilor romanesti. Contemporan cu "ciuma lui Caragea" si cu revolutia lui Tudor Vladimirescu in copilarie, autorul participa la revolutia de la 1848, la lupta pentru Unirea Principatelor, apuca Razboiul pentru Independenta si in ultimii ani ai vietii isi reprezinta tara ca ambasador in Anglia reginei Victoria. In genealogia lui (in linie directa si colaterala) figureaza cativa domnitori ai Tarii Romanesti si ai Moldovei, iar viata l-a facut sa intalneasca numeroase personaje ilustre sau numai pitoresti, care i-au pus in miscare evolutia.
Bazate in cea mai mare parte pe memorie, deci vulnerabile la capitolul exactitatii de date si detalii (G. nu-si mai aminteste corect nici macar anul mortii bunului sau prieten Balcescu, pe care o situeaza in !), scrisorile lui infatiseaza insa foarte bine "fenomenele" sociale, politice, nationale, culturale care s-au petrecut in cursul veacului al XlX-lea si realizeaza magistral culoarea locala: tot ceea ce tine de modul de viata (locuire, imbracaminte, ceremonii, atitudini si raporturi intre oameni), de gandire (prejudecati, credinte, convingeri, nazuinte) si de exprimare (vocabular, formule de adresare si de politete, componente ale lexicului si influente straine) specific oamenilor atat de diferiti pe care i-a cunoscut in timpul lungii sale vieti. Scrisorile sale sunt pline de informatii pretioase relative la antecedentele si contextul catorva evenimente majore ale istoriei romanilor din Principate si mai ales din Tara Romaneasca (ultimele domnii fanariote, razboaiele ruso-turce, elaborarea Regulamentului Organic, imprejurarile alegerii ca domn a lui Gheorghc Bibescu, organizarea revolutiei de la 1848, epoca exilului, in general jocul de interese al marilor puteri pana pe la 1859), pe care le-a recoltat din amintirile parintilor si rudelor (printre acestea se numara, de exemplu, lancu Vacarcscu si fratii Constantin si Ioan Campineanu), dar mai ales din propria experienta. Bineinteles, interesul strict istoric al acestor informatii s-a diminuat cu timpul, o data cu studierea amanuntita a arhivelor, a crescut, in schimb, cel literar, artistic, I. G. oferindu-ne un caleidoscop plin de miscare si de culoare al vietii romanesti din timpul copilariei si maturitatii sale, (Asa cum se intampla in cazul a numerosi memorialisti, evenimentele mai recente, in speta cele de dupa 1860, nu mai sunt prezente decat prin cateva aluzii).
Pe langa bogatia de intamplari prezentate in scrisori (cele mai multe dintre ele adopta procedeul naratiunii auctorialc, cateva insa cum ar fi / Clucerul Alecu Gheorghescu, sau // Polcovnicul Ionifa Ceganu - dand cuvantul personajelor principale) I. G. creeaza in ele si o galerie variata si pitoreasca de personaje, acesta fiind, poate, aspectul pe care-l gusta cel mai mult cititorii din zilele noastre. Prieteni si tovarasi de idei, de actiune ori de preocupari literare (Nicolae Balcescu, Origore Alexandrescu, Nicolae Filimon, capitanul Laurcnt), personalitati politice pe care le admira (Ioan Campineanu, David Urquhard, generalul Colctti), figuri pitoresti ale epocii, pe care le-a cunoscut in copilarie sau despre care i s-a povestit (clucerul Alecu Gheorghcscu, Barzof, Baltarctu, haiducii Tunsu si Jianu), oameni cu destine iesite din comun (Teodor Diamant, Teodoros) si multi altii (intre care cei trei nebuni imposibil de uitat de la curtea banului Dumitrachc Ghica, infatisati in scrisoarea XXII Baltaretii) populeaza paginile scrisorilor cu existentele lor obisnuite sau exceptionale, dar totdeauna semnificative, inchegand imaginea unei Europe aflate in plin proces de transformare si a unui secol al XIX-lea de o mobilitate si o imprevizibilitatc uluitoare.
Totul o notita intr-un ziar al zilei, o calatorie cu trenul, intalnirea cu un cunoscut, o amintire razlcata rasarita in minte pe neasteptate sau pur si simplu placerea de a mai sta la taifas cu vechiul sau prieten Alecsandri devine pentru G. ocazie de a povesti. O amintire o cheama pe alta, digresiunile si parantezele se insira si se inlantuie, adesea punctul de plecare (ocazie sau pretext) este abandonat, iar faconda narativa a autorului se indreapta in directii la inceput nebanuite; tot timpul insa (cu rare exceptii, cum ar fi scrisorile cu tematica politica teoretica) ceea ce scrie G. este interesant, captivant chiar, deschizand cititorului perspective noi si incitante, oferindu-i detalii colorate, scene dinamice, dialoguri vii si dandu-i senzatia ca-i face cu adevarat accesibila o lume si un timp pe care le credea de mult acoperite de valul cenusiu si uniformizator al uitarii. Pana si in textele cele mai aride - cele pe care le-am caracterizat drept "teoretice" - G. gaseste prilejul de a introduce o scena sau o descriere care le anima, le concretizeaza sau le nuanteaza ironic (de exemplu, anecdotele introductive la XI Egalitatea, foarte "caragialesti", sau descrierea idilica de la inceputul scrisorii XXIV Insula Prosta).
In paginile scrisorilor, materia de viata arc o densitate uluitoare, fiecare cuvant si fiecare sintagma sunt grele de informatie, detasarea observatorului obiectiv alterneaza cu evocarea tandra, umorul bland cu ironia caustica, naratiunea cu descrierea si dialogul, trecutul indepartat retraieste brusc ca urmare a unor impresii de actualitate, evenimentele cu rezonanta personala se impletesc in mod firesc cu cele care au determinat soarta unui intreg popor, iar vocabularul asociaza termenii cei mai moderni ai stiintei politice si economice cu pitoreslile cuvinte de origine slavona, greaca sau turceasca, specifice vorbirii oamenilor de la inceputul veacului al XLX-lea. Din acest ultim punct de vedere, textul lui I. G. imita, parodiaza sau parafrazeaza, cuprinzand in propriu-i limbaj o intreaga istoric nationala.
