"
Dulcea mea amica.
Tu stii prea bine ca, daca este cineva care poate apretui pierderea ce ai suferit-o, acela sunt eu. Traind intr-o pozitie sigura si respectata, te vezi astazi, prin acea sigura lovire, expusa unor schimbari neasteptate, pe care nu le prevezi, pe care o natura sfioasa de femeie, precum e a ta, nici nu le poate prevedea si, daca linistea unui liman al vietii e adevarata fericire, tu cel putin, de n-ai fost fericita, ai avut o lipsa de suferinte intru cat acestea se nasc din greutatile vietii. Ai avut sprijin pe care-l respectai, precum o stiu eu insumi.
Si, daca-mi dai voie sa vorbesc de mine, de acea dureroasa dar adanca si intinsa fericire pe care atingerea in treacat a manei tale, zambetul tau, privirea ta trecatoare au rasfrant-o asupra unei vieti atat de izolate si lipsite de fericire precum este a mea: totusi eu nu voi uita ca acea fericire mi-a fost data intre patru pareti ai tai, ai lui.
Tu stii, dulce si neuitata amica, ca sentimentul de care-ti vorbesc nu e nimic banal, nimic care sa aiba ceva comun nici cu teoria placerii, la care se-nchina multimea celor fericiti, nici platitudinile unei tinereti necoapte. Nici tineretea, nici frumusetea ta, nici virtuti sufletesti, nici gratii fizice nu au fost cauza acelei simtiri care a aruncat 0 umbra adanca asupra vietii mele intregi. Eu nu cutez sa-i dau nume si nu i-am dat nicicand. Adesea exista lungi enigme matematice pentru a caror dezlegare iti trebuie o singura cifra cunoscuta. Adesea un complex intreg de cauze se dezleaga prin o singura cauza, necunoscuta inca.
Astfel, in viata mea, ciudata si azi si neesplicabila pentru toti cunoscutii mei, nu are niciun inteles fara tine. Nici nu stiu de ce tu esti parte integritoare a tuturor gandurilor mele, nici ma preocup s-o stiu, caci nu mi-ar folosi la nimic, dar este o legatura cu tine neesplicabila; de nu intre viata ta si a mea, dar desigur intre a mea si tot ce te atinge pe tine, intre a mea si rasuflarea ta pe pamant.
Veronica - e intaia data ca-ti scriu pe nume si cutez a-l pune pe hartie - nu voi sa~ti spun, dar tu nu stii, nici poti sti cat te-am iubit, cat le iubesc. Atat de mult incat mai lesne as intelege o lumejara soare decat pe mine fara ca sa nu te iubesc.
Tu nu m-ai facut fericit, si poate ca nu sunt nici capabil de-a fi, tu nu m-ai facut nici atat de nefericit incat sa ma nimicesc, dar ceea ce era mai adanc ascuns in sufletul meu privirea ta le-a scos la lumina zilei. Vazandu-te, am stiut ca tu esti singura fiinta in lume care in mod fatal, fara sa vrea ea, fara ca eu sa voiesc are sa determineze intreaga mea viata.
Tu stii prea bine ca nici sa te amagesc nu voi, nici imi pare bine de pierderea ce-ai suferit-o, si Dumnezeu stie de n-as muri ca s-ofac nefacuta. Tu stii asemenea ca nu fericirea mea o am in vedere si ca doresc toate nefericirile cu putinta daca aceasta ar putea fi pretul fericirii tale. Tu stii dar bine ca nu voiesc fericire si, desi tu esti in stare a-mi da - si numai mie mai mult decat ai tu insati, tu care, in zambete neinsemnate pentru altul pe mine ma indumnezeiesti, totusi am renuntat de mult de la fata cu toata fericirea, care pentru mine e una cu persoana ta; eu as putea sa mor nedorind alta nimic decat linistea ta; oricat de adanca ar fi durerea pentru pierdere, mor neademenit de dulci iluzii. Dumnezeu nu e in cer, nu-i pe pamant; D-zeu e inima noastra. Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic, si nimic avand lotul"
(BAR, ms 2279, 88r-92r)
BIBLIOGRAFIE:
Cand te-am vazut Verena, editie ingrijita de Simona Cioculescu, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1998; Popovici, D. - Poezia lui Mihai Eminescu, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1969; Negoitescu, Ion - Poezia lui Eminescu, E.P.L., Bucuresti, 1964.
PARTEA INTEGRATOARE A TUTUROR GANDURILOR MELE |
