SCHITA DE PORTRET Volum de proza scurta de Ioan Radin, aparut la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti in septembrie . Volumul contine "bildungsnovela" Schita de portret si un Jurnal de calatorie pe drumurile de fier ale patriei.
Echinoxist din prima generatie, a debutat apoi cu volumul de proza scurta Aventurile tanarului Serafim (1976), distins cu Premiul pentru debul al Uniunii Scriitorilor, !-a tradus pe rusul avangardist Daniil Ilarms (Un spectacol ratat, 1982) - poate prea devreme, fiindca scriitorul a fost "redescoperit" la noi abia dupa Revolutie -si si-a facut un nume in proza caustica, satirica de dinainte de 1990 ca un marginal impa de perfectiunea formei si de glacialitatea aparent neparticipativa, detasata a observatiei (piesa Vine asfaltul, inclusa in antologia Arhipelag a lui Mircea Iorgulescu, a facut furori). Azi, atmosfera pro/clor sale e inevitabil datata, fiindca ele se ocupa, fara exceptie, de suprarealitatca grotesca, excitata a comunismului, insa cititorul alent e invitat sa treaca peste incidentele conjuncturale din texte; pentru a descoperi atat un analist indirect, subversiv, taios si neconcesiv de sistem politic, aliat la marginea parabolei demistilicatoare, cat si un talent format, disciplinat de o foarte riguroasa asceza stilistica. Cultul perfectiunii formale e primul care sare in ochi la citirea textelor de mica suprafata ale lui R., urmat de bonomie, sarcasm, si de ironie pentru o lume spectaculara viermuitoare, inertiala, in care ierarhiile de moment sau de conjunctura se rostuiesc nu in functie de valorile reale, intrinseci ale indivizilor, ci in raport cu marja de secret "sislemic" pe care o poarta cineva cu sine.
In proza aceasta se vede perfect ca schizofrenia de comportament din totalitarismul romanesc s-a bazat pe articulatii sislemicc desavarsite, oamenii fiind ierarhizati nu numai in functie de identitatea lor sociala sau profesionala directa, evidenta, vizibila pentru toata lumea, ci si in aceea a cautionarii secrete (pile, cunostinte, relatii) pe care o intretineau in spatele rusinos si culpabil al cortinei. Jurnalul de calatorie e edificator in aceasta privinta, fiindca povesteste - intr-o nota ironica si sarcastica ce-l apropie pe R. de Ion Iovan -deambularea cu trenul a unui vesnic navetist pe distanta Timisoara- Targu Mures, alte destinatii nefiind nici ele imposibile, in functie de capriciile de moment ale CFR-ului sau de tinta reala, alta decat cea din Mers, spre care se indreapta garniturile (numite "compozitii" in volum, dintr-o pretiozitate totusi inexplicabila). Spatiul microsocial aleatoriu din acest traseu itinerant compartimentul de tren, garile, salile de asteptare, friguroase, mizere, restaurantele si bufetele de ocazie - duc la o competitie simbolica incrancenata intre oameni care se vad atunci pentru prima oara: calatorii isi disputa, dupa legile identitatii lor secrete, locurile eliberate multiplu, fraudulos, scaunele de la clasa I a salilor de asteptare (plus caldul relativ pe care ele il asigura), favoarea oscilanta a lor.
Nuvela itineranta, formata din instantanee narative, notatii de moment sau esantioane de observatie acuta, sarcastica, trimit, in cele din urma, spre o radiografie de sistem, fiindca, in miniatura, lumea calatorilor pe CFR reproduce disfunctiile intregii tari: trenurile nu vin sau sosesc la un alt peron decat cel prevazut in orar, sunt "limitate" pe traseu tara ca oamenii sa fi stiut ceva din vreme (unii calatori ramanand chiar in vagoane, oprite intr-un intuneric pastos numit gara), si-n toata aceasta harmalaie viciat organizata exista intotdeauna un invingator, mereu orgolios si mereu acelasi: perfectiunea autoafisata a sistemului (in cazul de fata: CFR-ul), care gaseste explicatii pentru toate, si atunci cand nu le gaseste, recurge la militie pentru a Ic impune pe cele "secrete", imaginare. Spectacolul e orwellian, in cel putin punctul sau de pornire: protagonistii au doar reactii, nu si initiative, ei "stiu" ca "nu e nimic de facut", ca sunt victimele unui sistem arbitrar, prezentat insa ca fiind absolut si impecabil. Nu e nici o mirare, astfel, ca la aparitia cartii in Targu Mures, unde autorul locuia, autoritatile au sugerat "amanarea" sine die a lansarii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca volumul a fost copios hacuit la cenzura, cititorul dispunand, azi, de o versiune la fel de arbitrara ca si cei care l-au editat. Radiera ideologica face ca din volum sa lipseasca si trimiterile evidente la lumea politica "majora" in care autorul - ea si noi, de altfel a viejuit, sugestiile fiind oferite exclusiv prin ricoseu, ceea ce solicita din plin complicitatea reconslructiva a cititorului.
Prima piesa din volum, "bildungsnovcla" Schita de portret, ofera ceea ce categoria literara calchiata in subtitlu si sugereaza de altfel: filmul de crestere al unui copil din Timisoara (orasul este recognoscibil), privit chiar din perspectiva particulara, "pilica" a acestuia, ceea ce-i ingaduie autorului sa recurga la licenta descriptiva a lupei de magnificare, prin care ororile sistemului sunt prezentate prin filtrul hiperbolizant al inocentei realiste. "Mihaita" (nume de cod autobiografic) trece, pe rand, prin experienta nasterii si a mortii (surprinde un muribund ocazional, fara sa inteleaga prea bine ce se intampla, apoi descopera si cadavrul, lasat acolo pentru a fi ridicat de nu se stie cine), sesizeaza reactiile toropite ale adultilor (si ale propriilor sai parinti) la evenimente care in codul "normal" al copilului ar fi presupus eroism sau cel putin rezistenta, frecventeaza fabulosul cinematograf Lyra, unde se prezinta, cosmelizat spre un rosu critic, resentimentar, diferite minunatii occidentale, participa la codul cavaleresc al tovarasilor sai de joaca, trece, frematator, dar abulic, prin prima experienta erotica, si devine, in cele din urma, un ins la fel de cuminte ca si parintii sai, nesuspectat de nimeni ca ar recurge la un gest de autodefinire curajoasa sau chiar de razvratire. Un sistem cenusiu produce in serie indivizi cenusii: mesajul e limpede. Cu toate acestea, copilul surprinde ~ si aici detectam cu adevarat maiestria literara a lui I. R'.! nervozitatea primara, surescitarea surda a victimelor: cenusiul de care aminteam e frenetic, dezlantuit, nervos, pe alocuri captivant, fiindca statul are grija ca supusii sai sa-si consume la timp energia, pentru a nu o folosi in scopuri subversive. Relatarea microisterici de grup e specialitatea lui Ioan Radin, aparand de altfel si in Jurnal de calatorie, in fervoarea nebuna, surescitata, cu care se ia cu asalt un tren care pleaca doar peste doua ore, in nelinistea cu care se scruteaza liniile goale, pentru a se ghici la timp pe ce peron va veni (fiindca nu trage niciodata la cel mentionat in tabele), in competitia acerba pentru cinci mititei apetisanti tara mustar (fiindca s-a terminat) sau pentru o ceasca sleita de ceai chinezesc, pe care chclnerita o aduce cu plicul taiat in jumatate, lasand consumatorii sa dezbata aprig ecuatia mistuitoare a diferentei matematice dintre plata comenzii integrale si injumatatirea acesteia din urma pe traseul microeconomic ezoteric dintre masa si bucatarie.
In Schita de portret, verosimilul halucinant c prezent la tot pasul: bunica protagonistului se trezeste de la o clipa la alta cu peretele casei proprii perforat, pentru instalarea unui difuzor nesolicitat, care "se pune la toti" (ca instrument ideologic, dupa reteta ecranelor omniprezente din 1984 al lui Orwcll), instalatorii asigurand-o ca nu se va opri niciodata, cu conditia, fireste, sa fie platit; in alta parte, zgomote nocturne suspecte biciuie spasmodic imaginatia detectivistica a locatarilor unei casc destul de maricele, se cheama "organele", se ia cu asalt acoperisul, se elaboreaza strategii si se ridica metereze, pistoalele sunt scoase din toc, pentru a se descoperi ca sursa freamatului noptatic vine, de fapt, din tribulatiile nu neaparat decente ale unor vagabonzi cu predispozitii lubrice.
In general, cand oamenii "stau linistiti" (singura lor preocupare cu adevarat substantiala intr-un sistem inertial, toropit), exista intotdeauna "cineva" pregatit sa-i arunce in neliniste: umbre dubioase stau la colt de strada si legitimeaza arbitrar trecatorii, pe sub geamuri defileaza dube de diferite forme si marimi, se lanseaza zvonuri otravite, membrii diferitelor familii sunt arestati fara preaviz sau dusi cu noaptea-n cap "la vanatoare", pe post de haitasi, la chermeze cinegetice la care vin sefii.
Inevitabil, autorul ajunge la ecuatia de incadrare a teatrului de marionete, ca metafora pentru macrosis-temul politic de ansamblu, in care unii trag sforile, avand mereu grija sa nu le slabeasca, iar ceilalti se supun docil sau de-a dreptul cu voluptate. intr-un astfel de moment, pe copil ,41 cuprinde o mila crancena, o jale imensa pentru tata, care e slab si plange, si pentru mama si pentru el insusi, si pentru toti ceilalti, ii vede pe toti oamenii mici si slabi, i se pare ca habar n-au ce se intampla cu ei, i se parc ca sunt niste biete papusi din carpe, cu care cineva se joaca asa cum ii place, ii face sa rada, ii face sa planga, iar ei habar n-au de asta, ci cred ca totul este adevarat, ca totul depinde numai de ei insisi." Ioan Radin a fost apreciat, la aparitia volumului, pentru radiografia literara a unor asemenea mistificari colective, si pentru altele asemenea lor. Desigur, laudele au fost mai degraba orale, consensuale, fiindca adevarul despre carte nu s-a putut rosti decat dupa decembrie 1989.
