PREZENTAREA TEXTULUI poeziei
Sara pe deal |
Scrisa in anul 1871 si publicata in revista "Convorbiri literare" la 1 iulie 1885, poezia Sara pe deal este o idila, "o compunere de tinerete, pastrata inadins de poet, cea mai juvenila, mai suav neprefacuta poezie in exaltarea ei stangace" (G. Calinescu). Ea se inscrie in seria acelor poeme de tinerete in care iubirea apare ca "un rit de reintegrare in pierduta armonie cosmica, de recuperare a starii de farmec si a timpului echinoxial" (Ioana Em. Petrescu).
Poezia este marcata evident de semnele unui perfect echilibru intre elementele intregului, echilibru care-i permite in ultima instanta individului, purificat prin iubire, sa cucereasca "centrul sacru al lumii" (Ioana Em. Petrescu). "Sara", ca moment de echilibru intre noapte si zi, este asociata inca din titlu "dealulul", semn al unei calme sinteze a inaltului si a sacrului care este pe masura omului" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri). in aceasta situatie, in poezie nu exista un paralelism antinomic intre celest si terestru, din moment ce permanentei tendinte spre inalt ii corespunde o tentatie a celestului spre teluric. Terestrul si inaltimile comunica in mod evident: "Turmele-l urc, stele le scapara-n cale". Aspiratia spre inalt caracterizeaza in egala masura acvaticul (,Apele plang clar izvorand in fantane"), semnele prezentei omului (,Stresine vechi casele-n luna ridica") si este definitorie, mai ales, pentru om: "Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara".
Nu lipsite de semnificatii profunde sunt instrumentele muzicale, care, prin pozitia lor, unesc polii lumii (buciumul, fluierul) ori un clopot de dincolo de timp ("Clopotul vechi imple cu glasul lui sara"), al carui sunet anuleaza conditia temporala a individului. intreaga realitate sta sub semnul sacrului ("Luna pe cer trece-asa sfanta si clara"), iar timpul conturat de poezie este al unei permanente geneze, cand omul este contemporan nasterii formelor: "Stelele nasc umezi pe bolta senina". In acest caz, personificarile la care apeleaza poetul primesc dimensiuni de profunzime, sugerand ca intre planul obiectiv si cel subiectiv exista o comunicare sensibila, diferentierea definitorie a elementelor nu duce la incomu-nicabilitate: buciumul eminescian are in el o Jale" omeneasca, apele ,plang clar izvorand in fantane", in timp ce clopotul vechi umple "cu glasul lui sara".
Cosmicul eminescian se afla, fara indoiala, sub semnul unei simbolice cum-pene, prin care lumea isi pierde rigiditatea, inaltul si josul comunicand si putandu-si schimba pozitiile tara ca armonia intregului sa fie pusa sub semnul intrebarii: "Scartaie-n vant cumpana de la fantana" devine versul emblematic pentru un univers ale carui extremitati comunica pe deplin.
Finalul poeziei transcrie gestul ritualic al omului, care, implinit prin iubirea ce-i garanteaza depasirea cercului stramt al propriei conditii, reuseste sa se contopeasca pe deplin cu intregul, printr-un somn intr-un adevarat "centru sacru al lumii", marcat de un "vechi" salcam, care isi dezvaluie pe deplin convingator "functia de axis mundi" (Ioana Em. Petrescu).
Poezia Sara pe deal
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorind in fintine;
Sub un salcim, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfinta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi cesele-n luna ridica,
Scirtiie-n vint cumpana de fintina,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stina.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cimp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! in curand satul in vale-amuteste;
Ah! in curand pasul-mi spre tine grabeste:
Linga salcim sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti de draga.
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata? |
Bibliografie:
Calinescu, G. - Opera lui Mihai Eminescu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970; Petrescu, Ioana Em. - M. Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica, Ed. Minerva, Bucuresti, 1978; Petrescu, Ioana Em. - Eminescu si mutatiile poeziei romanesti, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989; Negoitescu, Ion - Poezia lui Eminescu, E.P.L., Bucuresti, 1974; Caracostea, Dumitru - Arta cuvantului la Eminescu, Ed. Junimea, Iasi, 1980.
