SARA PE DEAL - Poezie antuma de Mihai Eminescu. Publicata pentru prima dala in "Convorbiri literare", an XIX, nr. 4, din 1 iulie .
Publicarea tarzie a poeziei a determinat o receptare eronata a sa, ca o scriere tarzie a lui Eminescu , acreditand ideea "ca autorul unei atat de izbutite poeme ar fi pus din nou stapanire pe toate virtutile sale creatoare" (Perpessicius).
Manuscrisele atesta insa ca textul inceput in jurul lui 187l-l872 si inclus initial in ansamblul poemului Ecb - era terminat in . Perpessicius identifica fragmente anticipatoare in proza, in ms. 2255 (La curtea cuconului Vasile Creanga, cea. 1872, in finalul unei descrieri a muncilor campului: "Stele izvorasc umede si aurite pe smaltul cel adanc si albastru al cerului, buciumul se aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor imple satul, carale vin cu boii osteniti, scartaind din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umar"), si chiar -in anumite pasaje din Geniu pustiu, redactat in 1869, alaturi de detalii descriptive ulterior incluse in inger si demon.
Abandonand limbajul traditional platonician, dar pastrand articulatiile de profunzime ale unei topografii mitice a universului, iubirea apare plasata sub semnul rotirii de zodii in prima varianta a poeziei Sara pe deal, inclusa la 1872 in Eca, ultimul avatar al poemei Ondina, dar publicata independent, cu unele modificari, abia in 1885.
Sara pe deal e unul din argumentele pe care se bazeaza polemica purtata de Ibraileanu cu editorii postumelor eminesciene, caci poezia, compusa in tinerete, e publicata intr-o perioada cand Eminescu , aparent redresat dupa primul atac al bolii, nu mai este capabil considera criticul -sa opereze retusarile necesare cristalizarii formei definitive. "Admirabila" in ansamblu, poezia e "inca putin in stare de nebuloasa", semn ca "Eminescu nu oranduise definitiv totul". Dovada, o scrie de "incoerente" si "contradictii logice" (G. Ibraileanu), pe care un spirit pe deplin lucid le-ar fi ocolit desigur: contradictorie este imaginea simultana a doua momente temporale care s-ar cuveni dispuse succesiv ("Stelele nasc umezi pe bolta senina" si "Luna pe cer trece-asa santa si clara"); ilogica este miscarea turmelor, care, in noapte, urca dealul etc, etc, etc. (G. Ibraileanu). Oricat de tar/iu publicata, Sara pe deal c, intr-adevar, 0 poezie de tinerete; nu insa prin "stangaciile" semnalate de Ibraileanu, ci prin elementele ei mitice, care constituie articulatiile de profunzime ale "lumii armonioase" a viziunilor poetice din tinerete. Contradictiile semnalate de Ibraileanu vizeaza in exclusivitate imperfecta concordanta a imaginii cu logica realului.
A discuta indreptatirea observatiilor criticului e o operatie inutila, atata vreme cat ele sunt formulate dintr-o perspectiva improprie lecturii textului poetic. Nu logica realului, ci coerenta interioara a imaginii este singura care ne intereseaza si, in acest sens, variantele ofera spectacolul unor modificari extrem de instructive. Unul dintre versurile incriminate de Ibraileanu - "Turmele-l urc, stele le scapara-n cale" - apare, intr-o prima varianta a poeziei, sub forma "Turme cobor, stele li ese in calc".
In varianta initiala, imaginea turmelor care, seara, coboara spre sat este cat se poate de fireasca si ea dovedeste un simt al realului care l-ar fi putut satisface pe Ibraileanu. Daca aceasta forma, perfect "logica", a fost abandonata in varianta definitiva, modificarea se datoreaza unificarii miscarilor poeziei intr-un sens ascensiv, conform unui imperativ stilistic care da tonul lucrarii. Reluand titlul, coriambul ce alcatuieste primul emistih (Sara pe deal) plaseaza sub accent doua motive-nuclcu temporal si spatial - care primesc in cuprinsul poeziei valoare tematica. Dincolo de aspectul de "idila gessneriana" (G. Calinescu), Sara pe deal, poezie interpretata cel mai adesea dintr-o perspectiva psihologica, dezvaluie structura de profunzime a imaginii ca o structura mitica (Z. Dumitrescu-Busulcnga).
"Idila" e o poezie a inserarii si a dealului; or, in contextul poeziei eminesciene, inserarea arc (dupa cum am vazut) valoarea de timp sacru, de perpetua reeditare a genezei. Ca timp al "izvorarii", cu clemente sau sugestii de imagine acvatica, e resimtita inserarea si in Sara pe deal; in sunetul de jale al buciumului, in glas de clopot vechi, in murmur de fluier, "Stelele nasc umezi pe bolta senina", iar apele isi celebreaza nasterea in planset de izvor ("Apele plang clar izvorand in fantane"). Daca sara, primul motiv tematic al poeziei, apare ca timp sacru, cel de al doilea motiv central, dealul} configureaza imaginea unui spatiu sacru. In Sara pe deal, universul e conceput, spatial, ca o dispunere pe verticala a trei planuri: valea "in fum", cu salul care "in curand amuteste", bolta senina in inaltimi si, intre ele, dealul, marcat prin prezenta salcamului "nalt si vechi".
Prin verbe (turmele urca dealul, casele ridica stresine vechi) si prin epitete (inaltul, vechiul salcam, clopotul vechi, stresine vechi) se configureaza imaginea unui univers terestru care, sub luna, sufera de o somnambulica aspiratie cosmica - nostalgie a inaltimilor si, in acelasi timp, a eternitatii, caci vechimea nu e decat substitutul, in ordine terestra, al duratei infinite (T. Vianu, R. del Conte). Acest sens al imaginii este evident du numai in miscarea turmelor (care ii parea ilogica lui Ibraileanu), ci si in transfigurarea salcamului - "pom rural de vale, de albie clisoasa" in repertoriul florei eminesciene alcatuit de G. Calinescu - intr-un arbore de deal. definit prin atribute atipice (nalt, vechi). In topografia universului pe care Sara pe deal o schiteaza, dealul apare ca punctul unde drumul turmelor se intalneste cu caile stelare. Este un fel de ax al universului, care uneste doua niveluri cosmice (pamant-cer), indeplinind functia mitica de axis muncii, o functie pe care, in postumele eminesciene, o are de obicei traditionalul munte sfant (Pionul, in Povestea magului calator fn stele, muntele dacic, "jumatate-n lume, jumatate-n infinit", in Memento mori). Aici, pe deal, adica in centrul sacru al lumii, si acum, in ceasul sacru al inserarii, este plasata "idila" din Sara pe deal.
Erosul isi dezvaluie astfel valoarea de principiu primordial, precum si natura duala. definita prin apartenenta la cele doua niveluri - terestru si astral - ale existentei, adica natura mediatoare, de daimon, asa cum apare el in invataturile Diotimci catre Socrate din Banchetul iui Platon. De aceea, in strofa nedefinilivata din Eco, eliminata in varianta publicata, momentul erotic din final este pus, direct, sub semnul rotirii de zodii: "imbratisati noi vom sedea la tulpina, / Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina, / C-alaturi cresc, dulci si rotunzi casi rodii - / Stelele-rt cer misca-auritele zodii".
In cuprinsul poemei Ea), Sara pe deal indeplineste functia unei "arii", o arie-ecou ce raspunde cantecului fetei, intr-o constructie de tip muzical, in care vocile soliste alterneaza cu miscari de ansamblu ritmate dansant. O functie asemanatoare indeplinea, spre pilda, cantecul Valhaidei in Serata sau cantecul Ondinei din Ondina. Dar, desi structura imaginii din Sara pe deal este reductibila la un arhetip mitic, materia imaginii apartine universului familiar, fapt care a determinat compararea atat de frecventa a poeziei eminesciene cu "pastelul inserarii" din Sburatorul lui Heliadc sau cu Noapte ele vara a lui Cosbuc. Abandonarea vizionarismului mitic si incorporarea structurilor mitice intr-o "anecdota" familiara - tendinta vizibila in evolutia materiei poetice de la Serata si Ondina ia Eco - e o trasa'ura caracteristica multor antume ale maturitatii eminesciene.
Dovedeste aceasta inferioritatea antumelor, incadrabile "romantismului minor" (I. Negoitescu), in raport cu postumele, care, singure, ar apartine marii poezii romantice, vizionare? Credem, mai degraba, ca nu e vorba de inlocuirea vizionarismului printr-o imagistica discursiva, ci de un proces de evolutie similar celui pe care poezia europeana il parcurge in etapa postromantica si pe care Blaga il definea, in Fetele unui veac. Comparand arta expresionista cu cea romantica si stabilind tendintele comune ("entuziasm cosmic", "tendinta spre absolut"), L. Blaga reproseaza romantismului realizarea acestor tendinte prin utilizarea unor mijloace exterioare, in primul rarul a "anecdotei cosmice": "Patosul cosmic e realizat de romantici in mare masura prin subiect, prin materie; expresionistii il realizeaza in afara de subiect, adica formal. Dinamismul elementar al unor campuri de varza de Van Gogh ni se comunica cu aceeasi putere de sugestie ca si miscarea prin spatiu a cutami erou romantic in lupta cu puteri supraomenesti. // Anecdoticul e inlocuit // prin linie, ritm, expresie.
Intru izbanda sa, romantismul acumula efecte materiale si efecte formale; expresionismul purifica mijloacele si, mai indiferent fata de subiect, inteteste felul de a vedea si de a trata realitatea de toate zilele". Abandonarea anecdotei cosmice in antumele eminesciene ar putea insemna asadar nu o saracire a viziunii poetice, ci o purificare si o modernizare a mijloacelor poeziei, carc-si realizeaza "entuziasmul cosmic" si "tendinta spre absolut" dezvaluind si ordonand in structuri mitice imaginile universului familiar.
Am putea marca inceputul acestui proces de modernizare prin poema Eco, in care materia mitica din Serata si Ondina e tratata, pe de o parte, cu detasarea ironiei pe care o da finalul poeziei si, pe de alta parte, e incorporata ariei Sara pe deal intr-o materie desprinsa din "realitatea de toate zilele".
