SALUDOS - Roman de Alexandru Ecovoiu, aparut in 1995 la Editura Est. Scris in 1987, in urma a doua volume ce reunesc in cuprinsul lor microromane, Fuga din Eden si Calatoria, romanul Saludos il va readuce pe autor in centrul scenei literare dupa o absenta de un deceniu.

Premiul Uniunii Scriitorilor din 1996, o nominalizare la Premiul "LiterArt - XXI" -SUA, Premiul "Observator-Miincben", precum si traducerile in limba franceza si germana, urmate in 1999 de o reeditare in limba romana, vor circumscrie o receptare extrem de favorabila a romanului in piata literara, declansand, implicit, discutiile polemice privind valoarea sa estetica.

Un roman "atat de putin romanesc", reticent atat prin tematica, cat si prin stil la climatul literaturii noastre, dupa cum il defineste Doina Tudorovici, Saludos se desprinde de exigentele estetice si de orizontul de asteptare al criticilor romani contemporani, situandu-se undeva dincolo de criterii generationiste si venind in intampinarea sensibilitatii cultivate de cititorul european al ultimelor doua decenii. inscriin-du-se in seria romanelor duale care exploateaza tocmai tiparele literaturii de masa pentru a declansa un joc intertextual inedit, ce se dezvaluie doar lectorului avizat, volumul pastiseaza stilistic specia romanelor de calatorie si aventuri, valorificand diegetieul si tensiunea narativa, accelerata intr-un ritm alert, care, indubitabil, captiveaza.

Departe, insa, de a fi doar o scriere comerciala atragatoare, Saludos isi construieste teza in opozitie cu toate principiile de poetica ale prozelor contemporane romanesti, subtil, dar lipsit de ostentatie, fara a-si dezvalui metarcfcrential mecanismul de constituire al corpului textual si regasind curajul povestirii savuroase, pline de naturalete. O pledoarie, postmodema, lotusi, pentru formele clasice ale epicului, descriind lumi si personaje, Iara a mai pune la indoiala conventiile, fara a miza pe o hibridizare stilistica autojusti-ficatoare, poate fi descoperita in insusi destinul protagonistului.

In acest sens, exercitiul stilistic extrem de dificil pe care autorul il realizeaza cu succes este acela de a urmari polemic o intreaga problematica, intr-un anahorctism total fata de insertii eseistice sau fragmente confesive problematizante, sustinand retorica demonstratiei in firul narativ pur. Avand drept protagonist un avatar modera al figurii Jidovului Ratacitor, un ultim mare calator in jurul lumii, desprins parca din romanele lui Jules Veme, Saludos este, in aparenta, un roman in care nu se teoretizeaza nimic si se intampla totul. Ecouri tarzii a nenumarate scene din cartile de aventuri se regasesc in incidentele autobiografice pe care Sey Mondy i le povesteste personajului narator, intalnit intamplator intr-un mic bistrou din Paris.

"Totul a pornit - scrie acesta din urma - de la o editie mai rara a Eseurilor lui Montaigne, pe care [] o rasfoiam intr-un mic bistrou", eveniment ce prilejuieste intalnirea cu Ultimul Mare Calator si nararea amintirilor acestuia. Precizarea nu este intamplatoare, intrucat modelul de viata in pribegie asumai de Sey Mondy raspunde aceleiasi estetici a efemerului, a tranzitoriului, implementata de Montaigne in apararea speciei eseului; nascut in apele oceanice, cetatean al lumii, lipsit insa de radacini, protagonistul va abandona de tanar orice destin care ar putea fi narat drept Bildungsroman, refuzand constructia de sine, consecventa, alegand o viata anti-sistemica, dedicata clipei, incidentului. Astfel, renunta la cursurile facultatii de filosofie de la Sorbona, pentru a se inscrie in concursul Tardiff Globe-Trotter, unde, in urma unui ocol in jurul pamantului, ultimul sosit va fi declarat castigator. Pretextul narativ este ideal pentru a ilustra premisele unei filosofii deconstructiviste anti-metafizice; neiiind un simplu hedonist, Sey Mondy se contureaza ca un personaj nietzschean pentru care clipa nu mai este o etapa tranzitorie inspre un tel absent, ci isi contine in sine semnificatia.

In ciuda unei aparente reintoarceri la idealurile clasice ale epicului, fabula din Saludos este anti-traditionalista, conslituindu-sc in opozitie cu sintaxa lineara a romanelor victoriene. Drumul, spatiu temporalizat, imagine alegorica a destinului si a firului narativ subsumat unui deznodamant menit a reda sensul traseului, este.

In acest roman de calatorie, dcconstruit. pentru ca, in mod paradoxal, protagonistul isi refuza mereu finalitatea. Sey Mondy, urmarit in permanenta de un alt concurent, Magirus, nu va fi nicicand ultimul venit pentru a lua premiul, pe care, in realitate, nici nu il doreste fiindca el nu este un ratacit in cautarea unei mult dorite Ithaca: "Dar azi eu nu sunt Ulise! Nici nu prea il suport, de altfel. [] Calatoria lui a fost o ratacire. A mea arc drept scop o noua intelegere a lucrurilor: milionul e doar un pretext. [] Cand voi castiga concursul, viata mea se va sfarsi." Prelungirea la nesfarsit a traseului, a jocului si, implicit, a naratiunii autobiografice are loc in virtutea unei trairi depline, dionisiace, a clipei. De aici provine, insa, un oarecare fragmentarism narativ, caci, cronologic, traseul insusi este marcat de discontinuitati, plecari si abandonuri ale oricarei forme de stabilitate. Fuga de sistem si de tentaculele acestuia devine pentru Sey Mondy o obsesie, personajul refuzand mortificarea oricarei forme statice si alegand premeditat devenirea, continua transformare heracliliana, plecarile si abandonarile successive pe care le descrie in "starea de Saludos": "Ceva intre salut si reverenta, armonia deplina cu mediul. [] Rezist si ma purific prin Saludos".

In esenta, tema pe care o de/volta autorul, in descendenta unui roman precum Pe drum al lui Jack Kerouac, este aceea a unei libertati problematice, mereu ingradite, chiar si in cazul unei vieti traite in margina-litatea angrenajului social, insa in acest caz fuga perpetua nu este doar denuntarea unei civili/atii faustizanle, ci are implicatii deosebite in plan gnoseologic. Libertatea pe care o traieste Sey Mondy este una anti-logocenlrica, orientata impotriva sensurilor transcendente, a adevarurilor stabile, metafizice, calatoriile sale aleatorii, capricii ale hazardului, fiind tot atatea itinerare narative, trasee fictionalizante ale povestirii. Nu intamplator, personajul narator si cititorul vor descoperi cu stupoare, inspre final, ca protagonistul este un calator fictiv, un ratacitor imaginar prin locuri nicicand vizitate, care refuza principiile gnoseologice desuete precum si o poetica a verosimilitatii mimetice. Acuzatiei lansate de narator, de a fi inventat totul, acesta ii raspunde: "Sa zicem. Dar asta nu te indreptateste sa dai buzna in viata mea imaginara. Ochii care nu vad decat ceea ce exista sunt orbi, asta nu stiu cine a spus-o."

Exigenta de a discerne cu exactitate intre adevar si fictional este denuntata implicit ca fiind inoperanta intr-o lume care se construieste, nu atat pe certitudini transcendente, ci pe aparente efemere. De altfel, finalul fabulei narate, moartea lui Sey Mondy, care confirma unele dintre detaliile povestirii sale isi lasa cititorii amatori de lecturi detectiviste intr-o completa ambiguitate, finalul deschis creditand ambele ipoteze.

Tema este nuantata, in finalul romanului, prin introducerea unui nucleu narativ inedit care pune in intriga un intreg angrenaj al unei puteri totalitariste, actionand subteran intr-un complot de talie mondiala, menit a instaura o noua ordine sociala prin eliminarea artistilor, in speta a celor creatori de mylhos-uri. Reiterand celebra scena a excluderii din cetate a poetilor, descrisa de Platou in Republica, autorul ingroasa tusele unei viziuni anti-utopice, condamnand, iarasi pe urmele lui Nietzsche, traditia occidentala a hegemoniei logos-ului. Asasinat, probabil, de membrii acestei societati secrete, Sey Mondy isi incheie, astfel, crearea continua a unei fictiuni care nu mimeaza un referent real, ci care, dimpotriva, isi instaureaza propriile simulacre ca referente ale realitatii. Nu altfel se explica ultimele cuvinte ale personajului narator, sedus si, involuntar, convertit de protagonist la realitatea mythos-ului povestit: "Chiar si Sey va fi dupa chipul si asemanarea MEA. Simt in mine ceva demiurgic".

Scriitori romani