SALOMEEA - Poem dramatic de Adrian Maniu.
A fost publicat intr-un tiraj restrans, inlr-o editie nepusa in comert, la Bucuresti, in anul 1915, avand pe coperte desene de Theodor Pallady. Dintre cele opt sectiuni ale textului, au fosl tiparite mai intai in periodice urmatoarele: Capul lui locanaan vorbeste (in "Seara", 3 februarie 1914; in volum: Capul lui Ioan vorbeste); Neintalnirea (in "Seara", 28 aprilie 1914); Irod cheama dansul (cu titlul Irod cheama dansul Salomeii, in "Seara", 1 septembrie 1914); Moartea Salomeii si Roaba plange raspunsul (sub titlul Moartea Salomeii si raspunsul roabei, IV-V, in "Seara", 8 septembrie 1914); Ioan in pustie (in "Noua revista romana", nr. 8, 10-l7 mai 1915). Versiunile din volum aduc unele modificari fata de cele publicate in reviste (v. indeosebi Capul lui locanaan vorbeste.
Irod cheama dansul Salomeii). Direct in volum au aparut secventele Cantecul de pe drum si Herodiada e trista. Textul a fost reeditat, cu modificari nu intotdeauna inspirate, in incheierea volumului de versuri Drumul spre stele (1930) si sub titlul Salomeea sau Urmarile unei proaste educatiuni - in culegerea Cantece tacute (1965) si in Scrieri, voi. 2 (1968). Retiparit in forma din editia princeps in volumul Versuri, Editie, postfata si bibliografie de G. Gheorghita, Editura Minerva, Bucuresti, . Modelul poemului este "povestea in proza", parodica, Salome, a poetului simbolist-"decadent" Jules Laforgue (1860-l887), aparuta in volumul postum Moralites legendaires (1893). O piesa cu titlul Salomeea a scris, in limba franceza, si englezul Oscar Wilde (1893).
Inspirat de povestirea, in Evanghelii, a mortii lui Ioan Botezatorul, poemul dramatic al lui Adrian Maniu nu o respecta intocmai: in Biblie, Ioan ar fi fost intemnitai de Irod Antipa fiindca a condamnat casatoria acestuia cu Irodiada, fosta sotie a fratelui sau, iar uciderea lui ar fi fost ceruta de frumoasa fiica a acesteia, Salomeea, careia tatal vitreg, indragostit de ea, i-ar fi promis tot ce isi doreste pentru a o face sa danseze in fata sa, la un ospat.
In piesa lui Oscar Wilde, schema micii naratiuni evanghelice e conservata, insa prelucrata in sensul "decadentismului" sfarsitului de secol XIX, care facuse din femeia fatala si violenta si rafinat senzuala, un mit.
Protagonista concepuse o pasiune ardenta fata de apostolul prizonier, respinsa decis de acesta, care nu conteneste sa clameze profetic prabusirea pacatosului rege si adevanil eristic. Cerandu-i moartea, in ciuda opozitiei lui Irod, care vedea totusi in Ioan un spirit superior, Salomeea savarseste un act de razbunare, dar ramane indragostita patimasa de cel ucis, satisfactia omorului comandat asociin-du-se ambiguu cu senzualitatea. Monstruozitatea caracterului femeii il ingrozeste si infurie pe Irod care ordona slugilor s-o omoare. (Piesa lui Wilde a stat la baza libretului cunoscutei opere a lui Richard Strauss, Salomeea, compusa in 1902).
In "moralitatea legendara" a lui Jules Laforgue, modelul biblic sufera insemnate transformari. Irod Antipa devine, printr-un joc de cuvinte, tetrarhul Emeraude-Archetipas, stapan ereditar al unor Insule Albe Esoterice, care primeste in palatul sau fabulos, plin de artificii stralucitoare, vizita unor reprezentanti ai Satrapului din Nord, trimisi poate sa-l recupereze pe intemnitatul Iaokanann. concetatean al lor, care, distribuind poporului brosuri turbulente, si-a atras ura acestuia. De fapt, cei doi printi nordici se aflau intr-o calatorie pe mare, in cautarea de "colonii vag ocupate", si nu ajunsesera la curtea satrapului decat din curiozitate - si aceasta e atitudinea cu care strabat somptuoasele spatii ale palatului regal cu "singuratatea lor kilometric adanca", insotiti de demnitari precum "Marele Mandarin, Marele Maestru al Bibliotecilor, Arbitrul Elegantelor, Conservatorul Simbolurilor, Repe-titoml Gyneceelor si Selectiilor, Popa Zapezilor si Administratorul Mortii". Soarta "nefericitului publicist" cu ochelari si barba roscata, pe care-l gasesc in celula intins pe burta printre hartii si cerneala, nu-i intereseaza. Majoritatea paginilor acestei povestiri fantezist-ironice e ocupata de descrieri ce atesta gustul pentru artificiul estetizant al epocii, portretul Salomeei inscriindu-se in acest registru, ambiguu fiindca si submineaza ironic aceasta imagine despre lume. Celebrul dans lipseste, fiica lui Archetipas-Emeraude fiind pusa doar sa rosteasca un fel de mono-log-meditatie asupra Neantului si Vietii, in care, acompaniata de lira. invoca, intr-o deliranta imitatie de tirada tragica, "latitudini, altitudini, nebuloase", "fatale Iordanuri, Gange botezatoare, curenti siderali insubmersibili, cosmogonii ale Mamicii" (chemate, acestea, sa se "spele, la intrare, de pata mai mult sau mai putin originara a Sistematicului") si invita la "plutirea in deriva, cu pantecele inflorind ratacii in aer", "in parfumul risipelor al hecatombelor necesare", pentru a incheia intr-o fraza ritmata si rimata in virtutea inertiei asociative a cuvintelor:
"Ca avance par stances, dans Ies salves des valves, en luxures sans ccsures, en surplis apalis qu'on abdique dans l'oblique des derives primitives". Cererea decapitarii lui loan apare in final mai degraba ca un capriciu al femeii, in urma discursului care-i plictisise pe ascultatori, iar "indata ce obiectul i-a fost livrat", Salomcea il arunca in mare, alunecand ca insasi si zdrobindu-se de stanci, dupa ce isi luase un avant prea mare. Poemul lui Adrian Maniu pastreaza, in linii mari, trama povestirii biblice. Un monolog al lui loan in pustie, abia tulburat, in gravitatea elogiului facut frumusetii divine a lumii, de scurtele interventii ale unui "cor de tunete subpamantene", a lui Satan si a "leprosului din pestera", vag ironice, precede chemarea de catre Irod a dansului Salomeei; ca Ia Oscar Wildc, insa, eroina isi marturiseste, inaintea decapitarii acestuia, dragostea pentru profet (v. secventa a treia, Neintalnirea). Poetul roman aduce o nota de grotesc si caricatura inexistenta la cei doi autori-modcl, facand capul lui loan sa vorbeasca (v. Capul lui loan vorbeste), pentru a-si marturisi, la randul sau, pe un ton dezinvolt-paradoxal, iubirea ascunsa pana atunci, din timiditate
"Eu te-am iubit
in chip profund
timid, ca toti nemuritorii
in ocaziuni funebre",
intr-un fragment in care apar si alte replici (Salomeea, Calaul, Roaba, Vrajitorul si chiar Decorul si Cantecul), toate punand in evidenta conventia teatrala a momentului. Tonalitatea grava reapare in "Cantecul de pe drum" al Salomeei, alungata de Irod, evocand un peisaj autumnal melancolic, asociat tristetii celei ce se desparte de "toate jocurile"; o "procesiune de printese" care se indreapta "inspre morminte", lauda cantecul groparilor ce pregatesc un nou lacas, evocand "fata cea mai subtirica, in ochi cu flori de levantica" - anticipare a mortii Salomeei. Sub titlul Herodiada e triata, un monolog al sotiei lui Irod vorbeste despre satisfactia acesteia de a-si fi realizat "planul chibzuit" si despre intentia de a jertfi zeilor, drept recunostinta, un taur, in timp ce, "in culisele departarii" se aud vorbele Salomeei ce contempla, in peisajul de toamna crepusculara, rugul "pe care se jertfeste un / taur, alb in ce priveste culoarea". Moartea Salomeii, propune, in continuare, un monolog al protagonistei ce-si deplange alungarea si ratacirea, acompaniind reprosurile adresate de departe tatalui pedepsitor, cu amintirea lui Ioan,
"omul din pamant care vorbea prea mult
de zenit'.
In finalul poemului. Roaba plange raspunsul, lamentatia slujitoarei se adreseaza stapanei moarte, fara sa uite iubirea ucigasa a acesteia, si pregatindu-se, la caderea noptii, sa-i acopere cu pietre trupul pandit de animalele de prada. Cum se poate vedea din acest scurt rezumat, ansamblul e conceput mai curand ca o suita de poeme decat ca o piesa de teatru.
Un conflict dramatic propriu-zis, urmarit in cresterile si caderile lui de tensiune, lipseste, iar personajele sunt prezente mai degraba simbolice. Adrian Maniu se apropie in acest sens mai mult de Jules Laforgue decat de Oscar Wildc, transformand evenimentul relatat de Biblie intr-un pretext poetic de fanlazare ironic-elegiaca. Mai fidel schemei narative biblice decat poetul francez, el ii urmeaza totusi exemplul in privinta raportarii demitizanle la ea. Caci daca pasajele de un lirism grav, trecut, cum se intampla frecvent la poetul nostru, prin filtru descriptiv, sunt numeroase in Salomeea, nu mai putin frecvent apare comentariul meta-textual, chemat sa sublinieze conventia^-lirica sau dramatica - la care se recurge.
In privinta celei dintai, e de retinut in primul rand un anumit grad de stilizare a cadrului in care se petrece "actiunea". Ceea ce in dramaturgie apare ca indicatie de decor c substituit aici prin discursul lirico-descriptiv, ce uzeaza din plin de metafora plasticizanta, adesea indrazneata si tradand gustul estetizant al autorului. In secventa a doua, de exemplu (Irod cheama dansul), "in lampi greoaie infloreste focul / ca aurul din inima de musetel", in timp ce "lunara lampa" e un "clopotel / atat de mut"; sau;
| "Acum e tot orasul adormit. S-au stins luminile patrate. in rada corabiile s-au despanzit ca o padure-n iarna".; |
| "Vreau urechea ta carc-i atat de milostiva si de mare, sa se plece, sa m-asculte, cu plictiseala si-ndurarc. As cere paine si doua pastile de parfum" |
