RULETA RUSEASCA - Volum de versuri de Ion Stratan. Publicat in 1993, la editura bucuresteana Cartea Romaneasca.
Intr-o creatie poetica abundenta si polimorfa, mai putin aliniata exigentelor programatice stricte ale "optzecismutui" (interesat, acesta, cu precadere de "concretul" si "prozaismul" vietii imediate), dar atrasa, in schimb, de spectacolul metamorfozelor cuvantului cu o pasiune amintind fantezia lingvistica ludica a unui Nichita Stanescu, dar si a lui Leonid Dimov, aceasta carte marcheaza un moment de sinteza intre ceea ce poetul numise undeva "cokteilarea surda de realuri", "zarul privirii prin hubloul lui Unu" si, pe de alta parte, intoarcerea elegiaca spre o lume cu ordinea periclitata, la orizontul careia
"o hoarda melancolica de vorbe
cerne inteles peste
peisajul deznodat".
"Ruleta ruseasca" - o spune si titlul - vizeaza, simbolic vorbind, sugestia unui spatiu de incercari repetate de a ajunge la "castigul" unei expresii poetice care angajeaza, de fiecare data, viata insasi, in demersul autentificarii actului scriptural. Acesta e definit, de altfel, in cateva texte cu caracter de ars poetica, in solidaritate cu actul trairii, avand vocatia inceputului si a originarului:
"ca si incercarea de a merge
a scrie se intampla cu adevarat
Ia inceput o singura data
De aceea nu scriu versuri, scriu
drumuri care nu vreau sa se piarda
in exercitiu, Doamne muta-ma dintr-un
loc intr-altul, Doamne, scrie cu mine
un cuvant dinaintea miscarii. Merg
ca si cum as scrie"
(Nu scriu versuri, scriu drumuri). |
Apropierea de "hemografia" sau "scrierea cu sine insusi" stanesciana c evidenta ca program, ca si, sub o emblema "neomodemista" similara, situarea poeziei in regimul unui "nu stiu ce", al indicibilului sau al trairii ce nu solicita explicatii si clarificari exterioare actului insusi. ("Traire" este si "pana de inspiratie", drept care, printr-un joc de cuvinte, ea poate servi, in alta pagina, drept instrument al scrierii poemului). Versurile din volumul de fala aproximeaza totusi poezia/existenta printr-o suita de "exercitii" foarte libere, propunand un evantai de atitudini si stiluri diversificat, eu o baza unitara, insa, asigurata de asimilarea sugerata dintre cuvant si traire, verbul devenind in egala masura "aclant" intr-un discurs liric in care "arta combinatorie" detine un rol important, incurajata si de o prozodie neabandonata, ca la alti confrati de generatie, iar realitatea pura si simpla a "notatiei" tinde sa se identifice substantei literale a textului. Cateva poeme ce deschid volumul sunt mai evident legate de "realitatea imediata", cu trimiteri la repere mostenite din geografia totalitara (Sediul politico-administraliv, Casa Scanteii, Casa Poporului). Sunt versuri in care pretextul livresc nu lipseste, dar jocul referintelor e mai degraba punct de plecare pentru o reflectie sau confesiune grava despre lipsa de perspectiva tocmai a "vietii imediate": ,.
"Ajunge o scanteie pentru a aprinde focul'
ajunge o 'Scanteie' pentru a-l intretine
patruzeci de ani. Vieti ale
parintilor nostri traite, ca si ale noastre
in spaima, grija si mila.
"Viata', cuvant care suna la noi
Cum ai spune 'covrig'". |
Altele, precum in cele doua excelente cicluri intitulate Cimitirul de masini, transcriu, cu o aparent rece aplicatie si cu o jucata pedanterie, "existente" automobilistice intr-un registru uman sau, mai bine zis, ambigui/ca/a pana la neutralizare relatia dintre cele doua unghiuri de perceptie. Rezultatul acestei combinatii de "hiperrealism" si fantazare e de ordinul comicului si al grotescului, cu efecte nelinistitoare, ca in orice actiune de placare a mecanicului pe viu:
"Masina era deosebit de silentioasa, numai ca
esapa enorm de mult monoxid de carbon.
Cu loate ca era deosebit de simpla, ea pierdea deosebit de
mult acid azotic.
in ciuda faptului ca era
extrem de rapida, masina a fost oxidata dupa cum
urmeaza: portierele de catre monoxidul de carbon, capota de catre acidul azotic
Astfel ca, evaporata, ea putea fi servita la
micul dejun, din eafetiera, en gros sau en dctail"
(Trei). |
Mai mult, in al doilea poem al ciclului, jocul mecanicii textuale se impune in prim plan, pana Ia substituirea obiceiului propriu-zis:
"Traseul 131 se retrase la depou
de pe strada aviator Banciulescu pe traseul lui 131
Traseul lui 131 se intinde de la prima
cifra 1 la ultima cifra 1 trecand prin cifra 3" |
Noi trasee, din grupajul secund cu acelasi titlu, fac sa se intalneasca, provocand revelatoare accidente, masini si ingeri: "ingerul a traversat in goana, in goana / Istoria noastra pe roate si contemporana / ingerul a traversat in fuga, in fuga, / El, care era de fapt doar o ruga // Si-a fost lovit frontal de o masina / Fara de vina, iara de vina" (B). O alta directie poetica exploateaza suita de Elegii la Notre-Dame, de "instantanee" pariziene foarte prelucrate, ce orienteaza notatia evenimentului cotidian spre reflectia abstracta, in timp ce poemele de sub titlul generic Editie critica se dedau jocului intertexlual, intr-un dialog cu versuri eminesciene de tinerete, desfasurat cu o voce grava si intr-un limbaj in care, montate, dezvaluie deopotriva distanta fata de niste file de album liric fanat si un fel de nostalgic a varstei auroralc a poeziei, trezita in cititorul de astazi, intors elegiac spre propria conditie:
"Nimic nu vestea
Roz-alb-aurora. cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin I Nimic nu vestea cadenta aceasta
Versul rupt, metaforele anlichizante
Citatul si italienismele
Asa fuge animus cu anima
in dimineata fiintei. O calarire
in zorii unui fel de basm, care
Se leaga de cosmarurile noastre
Insomniace dupa-amiaza
Saltandu-ne pe-un cal II Sunt versurile si clipele si sentimentele
Si anii
Pe cand cu profume pe blanda ei fata I Si-l confie campului
in par ebenin.
Da. Si anii. (1866, 15
27 mai)". |
Filonul elegiac prezent si in volumul precedent, Lux (1992). gaseste de asemenea prelungiri importante prin remarcabilul grupaj "sapiential" intitulat Covoare, varianta, intr-un fel, a "sfaturilor" slanescienc, cu un adanc sentiment al precaritatii lucrurilor si al relatiei dintre om si lume. Sub forma unor concentrate "scrisori" catre prieteni, notatia faptului obisnuit devine confesiune melancolica si apel la vegherea echilibrului fiintei fragile si a intamplarilor ei:
"draga loan M., Nimic nu s-a intamplat
de cand nu ne cunoastem. Acum, ziua
isi tese acidul cu bunavointa unui viol.
Acum nu mai stiu ce era din tot ce parea
foarte fix. Prind si cuvantul acum ca pe o gaza pe pagina si cred ca prezentul
e singura dovada a intamplarii in lumea asta de destine.
Draga loan, ai grija, te rog, de ce se intampla". Sau: "Draga Alexandru M., Am fost impreuna departe
Eu-tu. Suspendati deasupra Elvetiei visate de tine,
ca o metafora a faptului ca trecem deasupra a lot
ce ne dorim mai mult. A ramane. A sta.
Cineva a venit pentru mult timp si nu a mai plecat.
Ai grija de tine, cel din fotografiile de demult"
|
Cel ce spune undeva ca a crezut ca poate "umple lumea cu himere nonviolentc" se lasa nu o data fascinat si de un orizont metafizic, iarasi mai putin ingaduit de programul "gencrationist", precum in poezia ce incheie volumul, O lumanare din ceara de timp, undo se aude un fel de rugaciune izvorata din constiinta imperfectiunii omului si a verbului sau in fata eternului inceput divin:
"Doamne, cum m-ai suportat
Sa respir? Sange si cuie ti-am fost
Fir cu fir
Doamne, cum m-ai suportat
Sa numar? Cruce de lemn tot mai grea
La tine pe umar.
Doamne, cum m-ai suportat?
Numai cuvinte ce tulbura
Sensul regesc.
Iarta-ma, Doamne. Nu am stiut.
Fii mereu inceput".
De notat sunt si "experientele" ludice cu aer parodic, inegale in rezultatele lor, din ciclurile Mica publicitate sau Bucuresti-Ploiesti, care rotunjesc portretul liric complex propus de aceasta carte reprezentativa a lui Ion Stratan
