Primul dintre cele zece mici poeme ale ciclului Rondelurile celor patru vanturi are ca tema imaginea stilizata a unei cupe de sticla produsa in celebra insula italiana Murano. Dupa cercetarile de istorie literara intreprinse de Adrian Marino, se pare ca aceasta serie de rondeluri a fost scrisa intre 1919 si aprilie . Rondelul cupei de Murano a vazut intai cerneala tiparului in 1927, o data cu aparitia in volumul Poema rondelurilor.
Tema, legata de spatii si realitati exotice, ii va fi fost sugerata autorului de calatoriile in spatiile italice efectuate in timpul gloriei antume. Si-a dezvoltat, astfel, un tip cu totul special de fantezie obiectuala, in directa filiatie cu teme si structuri simboliste. Parnasianismul formal (sau exterior) al textului nu i-a lasat autorului posibilitatea de a cuprinde in cele treisprezece versuri si refrenul, semnificatul textului: daca se desparte titlul (care enunta tema rondelului) de poemul in sine, semnificatia poeziei se ambi-guizeaza la maximum, nici nu stii despre ce e vorba. Aceasta e, cu siguranta, o trasatura modernista, nu singura, a rondelului. Sub aspectul unei ode inchinate unei cupe de Murano si cu un fior personal, se folosesc mai ales imagini vizuale din registrul solar, diurn, aproape exorbitante: .nu e de aur: e de raze", "schin-teierea-i de topaze", "e cerul tot de soare plin". Cu atat mai mult e o imagine insistent vizuala, cu cat laitmotivul formal, dar si de substanta al poemului e o fraza compusa din doua propozitii juxtapuse dintre care prima negativa, ca si cum s-ar incerca o corectie (aparent inutila) a imaginii ideale a cupei: .nu e de aur: e de raze".
Modernismul literar de origine franceza a impus, in epoca, ideea unei lumi reificate, transformata in simplu obiect. in literatura romana, aceasta idee e manifestata cand direct, cand eufemistic in ideologia simbolista, care inlocuieste naturalul (romantic) cu artificialul (modern), generator al unei diverse game de sentimente. Tot de atunci, obiectele patrund in poezie, generand revelatii ori scenarii fabuloase ale sensurilor si motivelor. Pe acest traseu se poate explica prezenta in acest poem delicios a unui obiect spre care se indreapta adoratia eului liric. Imaginea superlativa, lipsita de echivoc, e construita in putine propozitii scurte ce sugereaza un ritm rapid "al contemplarii", ca si cum in cateva randuri poti epuiza o descriere integrala a unui obiect ce (se) apropie de perfectiune. Prima strofa stabileste si o complicitate cu lectorul, caci subiectul poetic stie ca e "datatoare de extaze" (un plural ambiguu, plin de sensuri ce raman la latitudinea cititorului) si conchide sententios: "cu ea-n onoarea ta inchin". Devii in acest fel martor al unei scrupuloase descrieri a cupei, opera manuala a artistilor sticlari venetieni care au reusit sa materializeze absolutul si sa-l faca pe poetul insusi sa afirme: "E arta pura, fara fraze, I E cerul tot de soare plin". Se deconspira acum si traseul privirii, de jos in sus, iar cupa ramane asociata cu semnificatia metafizica a idealului intrupat de obiectul descris. Mai ramane doar punerea in relatie a acestei viziuni cu fondul sufletesc abia schitat, spre final, dar ingemanat in versul-laitmotiv cu farmecul cupei:
"Talaze largi, dupa talaze,
E sufletescu-avant deplin,
Nu e de aur: e de raze".
Asadar, semnificatia globala a rondelului e vizibila abia in final - identitatea dintre avantul / dorintele romantico-simboliste ale sufletului cu proiectarea in ideal a imaginii cupei. Se face o descriere sub forma unei largi, mari metonimii, pe o schema dinamica si ascensionala a elanurilor spirituale, pornind de la pretextul cupei de Murano. Fara aceasta identitate abia sugerata in final, rondelul de fata ar fi lipsit de anvergura, de dimensiune metafizica si ar ramane doar cu foarte atractivul ton contemplativ, incetinit de insistenta descrierilor.
Impersonalitatea ceruta de specia rondelului si cautata de Al. Macedonski in alte asemenea poeme e contrazisa, abandonata de o prezenta a eului liric abia marcata-n versul final din ultima strofa: "cu ea-n onoarea ta inchin".
Fiorul personal provocat de frumusetea cupei si de avanturile metafizice e impartasit si cititorului ipotetic.
