William SHAKESPEARE
biografie |
Cel mai mare dramaturg si poet al Renasterii engleze (si unul dintre titanii literaturii universale) s-a nascut in 1564 in oraselul Stratford-on-Avon, ca fiu al unui manusar. A urmat cursurile colegiului din localitate. in 1586 a plecat la Londra, unde s-a afirmat repede in mediile teatrale, mai intai ca bun adaptator de piese de teatru, dar si ca actor si, in cele din urma, ca dramaturg. A devenit coproprietar al teatrelor "Globe" (1599) si "Blackfriars" (1609), din Londra.
Printre putinele intamplari sigure din viata lui se numara prietenia si protectia contelui de Southampton, pe care il va evoca in Sonete.
In jurul anului 1611 (?) s-a reintors in localitatea natala, unde si-a petrecut ultimii ani ai vietii. A murit in . Pe tot timpul sederii sale la Stratford n-a rupt legaturile cu lumea teatrala londoneza.
Paternitatea operei lui Shakespeare a starnit serioase dispute de-a lungul timpului. Fara a intra in detalii, vom spune ca astazi paternitatea ii este pe deplin confirmata. Shakespeare a lasat posteritatii doua poeme de mare intindere, Venera si Adonis (1593) si
Siluirea Lucrefiei (1594), 37 de piese de teatru si 154 de sonete.
Creatia literara a lui Shakespeare izvoraste dinlr-o viziune profund dramatica asupra lumii. De aceea si este esentialmente dramatica. Shakespeare isi pune definitiv pecetea geniului sau pe epoca teatrului elisabetan si pe umanismul specific Renasterii engleze.
In activitatea literara a lui Shakespeare se disting trei perioade:
Prima perioada (1590 - 1600) cuprinde comediile si dramele istorice dominate de optimism si entuziasm. Autorul afirma sentimente nobile (dragostea si prietenia, demnitatea omului, elogiul libertatii etc). Comediile apartinand acestei perioade prezinta o imbinare originala si contrastanta, uneori voit paradoxala, de elemente tragice si comice. Umorul gras, plebeu, uneori aproape trivial, face si el farmecul acestor comedii. Ideea fundamentala in dramele istorice este necesitatea statului centralizat si a monarhului absolut, dar intelept si luminat. Monarhul ideal este intruchipat de regele Henric al V-lea.
A doua perioada (1601 - 1608) cuprinde anii comediilor amare (cum li s-a spus) si indeosebi ai marilor tragedii. Asistam la un moment de criza a gandirii umaniste, specifica sfarsitului domniei reginei Elisabeta I, moment reflectat in tragediile shakespeariene. Ne aflam in Renasterea tarzie, cand foarte multi scriitori traiesc un fel de scadenta a iluziilor. Vechea lume (feudala) fusese inlocuita cu o alta mult mai perfida, cladita pe cultul banului si pe egoismul feroce. increderea in virtutile morale, in victoria binelui asupra raului (din lume) nu-l paraseste insa pe marele dramaturg.
A treia perioada (1609 - 1612) atesta o stare acuta de criza in gandirea lui Shakespeare. Realismul viziunii se atenueaza considerabil, cedand locul elementelor simbolice, idilice, uneori fantastice. in aceasta perioada scrie piesele Cymbeline, Poveste de iarna. Furtuna. Ultima a fost socotita "testamentul" lui Shakespeare, "un grandios acord final" cu care se incheie "monumentala simfonie" a creatiei shakespeariene.
Rezumand, vom retine ca, in decursul celor 21 de ani de activitate, Shakespeare a scris:
- 10 drame cu subiecte din istoria Angliei, dintre care amintim: Richard III, Henric IX, Henric IV, Henric V;
- 7 drame cu subiecte luate din istoria romana, dintre care amintim: Titus Andronicus, Iulius Caesar, Antoniu si Cleopatra, Coriolan;
- 5 "mari tragedii": Romeo si Julieta, Hamlet, Othello, Regele Lear, Macbeth;
- 15 comedii, dintre care unele "feerice", altele "amare". Amintim cateva: Comedia erorilor. Mult zgomot pentru nimic. Visul unei nopti de vara. Cum va place. Negutatorul din Venetia, Troilus si Cresida, Timon din Atena etc.
Opera lui Shakespeare este un fel de "teatrum mundi", in care natura umana este prezenta in toate ipostazele sale: de la trivialitate, josnicie si abjectie, pana la sublim.
Shakespeare a fost tradus si la noi destul de devreme. in preajma anului 1848 aparea Iulius Cezar, in tipografia lui I.H.-Radulescu. Astazi avem tradusa in romaneste intreaga opera dramatica a lui W. Shakespeare.
DRAGOSTEA SI MOARTEA
Comentarea textului |
Desi inclusa in seria marilor tragedii, unii cercetatori inclina sa considere aceasta piesa mai degraba un imn inchinat dragostei, tineretii si puritatii sufletesti, un imn neegalat de nimeni in literatura universala.
Subiectul tragediei Romeo si Julieta, imprumutat dintr-o nuvela a unui scriitor italian, isi are locul de actiune la Verona. Familiile Montague si Capulet se urasc de moarte. Vrajba dintre ele a tulburat adesea linistea veronezilor. Ura lor neimpacata va fi, in cele din urma, pricina mortii celor doi tineri indragostiti, Romeo si Julieta, care, sfidand vrajba dintre parinti, vor ramane, si in moarte, legati prin iubire. Cei doi se casatoresc in taina, in chilia calugarului Lorenzo. Romeo va fi nevoit sa plece in surghiun la Mantua, deoarece il omorase in duel pe Tibald, varul Julietei, un ins arogant si belicos, care uraste cumplit familia Montague si pe Romeo. Batranul Capulet voieste s-o marite pe Julieta (desi foarte tanara) cu Paris, pe care fata nici nu-l poate suporta in preajma-i. Sfatuita de Lorenzo, Julieta inghite o bautura care o cufunda intr-un somn letargic, asemanator mortii. Aceasta se intampla in preajma zilei in care trebuia sa-l urmeze pe Paris, ca mireasa, in fata altarului. Pregatirile de nunta cedeaza locul ritualului de inmormantare. Jelind-o, familia o duce la capela. Conform stratagemei puse la cale de Lorenzo, dupa 24 de ore Julieta urma sa se trezeasca, iar apoi sa fie dusa la Romeo. Despre acest scenariu Romeo este instiintat intr-o scrisoare care, insa, nu va ajunge la timp in mana lui. De la Baltazar, slujitorul sau, afla ca Julieta doarme in "cripta seculara" a familiei. Zdrobit de durere, cumpara de la un spiter o doza tare de otrava: ,^4sa de tare, ca s-alerge iute/Prin toate vinele si cel satul/De viata, care-o bea, sa cada mort" si se intoarce la Verona. La randul sau, Lorenzo este ingrijorat ca, peste trei ceasuri, Julieta urmeaza sa se trezeasca in sinistrul cavou. Romeo intra in cimitir cu o torta, insotit de Baltazar. Este surprins de Paris, in timp ce deschidea mormantul. Paris venise sa puna flori la mormantul Julietei. Nestiind cine este, il ameninta pe Romeo cu arestarea. Cei doi se dueleaza. Paris este rapus. Agonic, ii cere lui Romeo sa deschida cripta si sa-l culce langa Julieta. Abia dupa ce Paris cade mort, Romeo il vede Ia fata si-1 recunoaste.
Romeo o mai admira pe Julieta pentru ultima oara, dupa care bea otrava si, la randu-i, cade si el mort. Trezindu-se din somnu-i letargic, Julieta contempla tragedia. Vazand cupa cu otrava si realizand cauza mortii lui Romeo, il saruta, in speranta ca i-a mai ramas pe buze o picatura de otrava care sa-i dea "moartea-n veci vindecatoare". Apoi se injunghie cu pumnalul lui Romeo.
Prinsi de strajeri, Lorenzo si Baltazar sunt adusi in fata Ducelui din Verona. Cei doi reproduc intocmai cele intamplate. Ducele ii admonesteaza pe Montague si Capulet cu cuvintele:
"Ce ziceti voi acum, dusmani de moarte?
Ei, Capulet! Ei. Montague! Vedeti
Ce greu blestem pe ura voastra zace.
Cum Dumnezeu va bate prin iubire!"
Cei doi isi dau mana impacarii deasupra gingaselor trupuri sacrificate de vrajba oarba dintre familiile lor.
Respectand oarecum canoanele tragediei clasice, piesa are doua prologuri (v. actele I si II), rostite de corul reprezentat de un servitor imbracat in negru, si un fel de epilog, chiar daca nu este numit astfel.
Urmarind canavaua subiectului, cititorul este izbit de replici si microdiscursuri ce comunica adevaruri etcm umane si o poezie a tragicului nemaiintalnite la alti autori. S-ar putea da multe exemple in acest sens. La un moment dat, Romeo face teoria amorului legat la ochi, dar si elogiul frumusetii. indemnat de Benvolio s-o uite pe Julieta, in-dreptandu-si privirea spre alte "frumuseti", Romeo da o replica extraordinara: "Invata-ma sa uit (subl. n.) intai de toate". Si mai departe: "Adio dar! Nu poti sa-mi dai uitarea". Adica "uitarea" de a uita Frumusetea (in sine), ceea ce ne duce cu gandul la lumea Ideilor platoniciene.
Celebra ramane insa scena "balconului" din actul II, scena 2, in care Romeo dialogheaza cu Julieta, dupa ce o cunoscuse la un bal dat de familia Capulet.
SCENA BALCONULUI
(fragment din text)
"ROMEO:
De rani nu-i pasa celui care-i teafar
(Julieta se iveste la o fereastra de sus)
Dar taci!
Ce straluceste-acolo oare?
Sunt zorile si Julieta-i soare.
Rasai, o, soare sfant, ucide luna.
N-o vezi ce palida-i acum, nebuna?
E galbena de ciuda si-i geloasa
Ca tu, care-i slujesti de preoteasa,
O-ntreci in farmec!
O, de n-ai sluji-o
E trist doar giulgiu-i de vestala moarta.
Tu leapada-l: nebuna-i cine-l poarta.
Stapana mea e O, ar fi de-ar sti-o!
Vorbeste ochiul ei, ii voi raspunde.
Sunt prea-ndraznet, ea nu-mi vorbeste mie.
Doi astri, cei mai mandri de pe cer.
Vin ca sa roage ochii Julietei
Sa straluceasca in lipsa lor in sfere;
Ci dac-arfi acolo, ochii ei,
Acei doi astri-n capul Julietei,
S-ar rusina de stralucirea fetei
Ca zarea lampii de lumina zilei.
Si ochii dusi in ceruri ai copilei
In sfere-aeriene s-ar aprinde
Asa de viu, ca pasarile-ar prinde
Sa cante parca n-ar fi noapte.
Iata! Isi las-acum obrazu-ncetpe mana
O, ce n-as da sa fiu manusa ei
Si sa-i ating obrazul!
Julieta:
Vai
ROMEO:
Vorbeste
Vorbeste inca inger de lumina.
Ca-n noapte tu-mi straluci de slava plina
Deasupra mea, ca-naripatul sol
Al cerului, pe care muritorii
II urmaresc nauci, cu ochii-n gol.
Cum suie galopand viteaz pe norii
Alene-umflafi de vant vaslind departe
In poalele vazduhului Julieta: Romeo!
De ce esti tu Romeo? Uita-fi tatal!
Tagaduieste-ti numele, ori daca
Nu vrei - o, jura-mi ca vei fi al meu,
Si-atunci de tot ce sunt m-oi lepada si eu!
ROMEO:
Sa mai ascult, ori sa vorbesc?
JULIETA:
Vrajmas
Mi-e numele tau numai! Tu ramai
Acelasi, chiar de n-ai fi Montague!
Ce-i Montague? Nu-i mana, nu-i picior,
Nu-i brat, nu-i fata, nicio alta parte.
Un nume ce-i? Un trandafir, oricum
Ii spui, iti da acelasi scump parfum!
Asa Romeo, de nu-i spun Romeo,
Nu pierde din desavarsirea lui
Nimic Arunca-fi numele, Romeo!
Si-n schimbul unui nume care n-are
Nimic cu line-aface - ia-ma toata!
ROMLO:
Fac tot ce-mi spui: deci spune-mi doar: «iubite».
Primind asa botezul nou, fi-o jur
Ca nu mai vreau sa fiu Romeo-n veci!
Julieta:
O, cine esti tu, ce-adumbrit de noapte
Patrunzi in taina mea?
ROMEO:
Eu, dupa nume,
Nu stiu si nu-fi pot spune cine sunt.
Si numele, fiindca fi-e vrajmas.
O, scumpa sfanta, mi-e urat si mie.
Sa-I am in scris, l-as rupe!
Julieta: Nicio suta
De vorbe n-a sorbit urechea mea
Din gura la, dar vocea fi-o cunosc:
Nu esti Romeo, tu, un Montague?
ROMEO:
Nici unul nu-s, nici altul, de nu-fi place.
JULIETA:
Cum ai venit aici si pentru ce?
E zidu-nalt, greu de sarit, si locul
Acesta-i moarte. Ada-fi aminte cine esti -
De te-ar zari vreunul dintre-ai mei!
ROMEO:
Aripile iubirii ma-naltara,
Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea.
Iubirea-ncearca tot ce iarta firea
Iubirii si de-aceea nu ma tem
De toti ai tai!
JULIETA:
Dar daca te-ar zari.
Vai, te-ar ucide!
ROMEO:
chii tai frumosi
Sunt pentru mine mai primejdiosi
Ca douazeci de spade de-ale lor.
Priveste bland: privirea ta blajina
Ma apara de ura lor haina!
JULIETA:
Tu stii ca noaptea-mi adumbreste fata,
Altcum mi s-ar zari-n obraji rosata
De tot ce m-auzisi spunand-nainte.
O, ce n-as da sa pot sa fiu cuminte
Si sa tagaduiesc tot ce-am vorbit.
Dar asta mi-i cu neputinta.
Spune, Tu ma iubesti?
Stiu ca vei zice: "da!"
Si eu te cred.
Dar daca-mi juri.
tu poate Iti calci cuvantul si asa se zice,
Ca Joe rade de amanti sperjuri.
Frumosul meu Romeo, de ti-s draga,
O, spune-mi-o cu inima intreaga.
Si de socoti c-am fost prea lesne-nvinsa,
M-oi arata ursuza, ne-ndurata,
Voi zice nu, ca tu sa-ti dai silinta
Sa ma castigi. Altminteri niciodata!
Frumosul meu Romeo-s prea duioasa
Si poti sa crezi de-aceea ca-s usoara.
Dar crede-ma ca sunt mai credincioasa
Decat acelea care stiu sa para Mironosite.
Poate ca si eu
Marturisesc, ma prefaceam straina,
Dar tu ai fost jos in gradina,
Si, pan' sa prind de veste, m-ai surprins
Cand izbucnea iubirea-mi mai aprins,
Deci iarta. Nu-mi lua acea pornire
Drept un usor capriciu de iubire,
Tradat astfel de noaptea-ntunecata
ROMEO: Copila, jur pe sfanta luna, care
Chenar de-argint pe varf de pomi brodeaza
JULIETA: O, nu jura pe luna-nselatoare,
Ce-si schimba discu-n fiecare luna.
Nu vreau sa fii si tu din cei ce mint
ROMEO:
Pe ce sa jur?
JULIETA: Nu jura deloc!
Sau jura doar pe nobilul tau suflet!
Pe sfantul idol din altarul meu.
Si te voi crede"
|
BIBLIOGRAFIE:
Dictionar al literaturii engleze - coordonatori: Ana Cartianu si Aurel Preda, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970; Drimba, Ovidiu - Istoria literaturii universale, voi. I, Ed. Saeculum, Bucuresti, 1997; Kott, Jan - Shakespeare, contemporanul nostru, E.L.U., Bucuresti, 1969.
