Silviu ANGELESCU
biografie |
Silviu Angelescu s-a nascut Ia 24 ianuarie 1945 in Bucuresti. Este absolvent al Facultatii de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii bucurestene, in .
Din 1972 este asistent, iar din 1973 lector la aceeasi facultate.
Isi ia doctoratul in filologie cu teza Tipare portretistice in epica orala si culta, pe care o va publica in 1985 cu titlul Portretul literar. Urmeaza cariera universitara. Colaboreaza la reviste de specialitate ("Cahiers roumains d'etudcs litteraires", "Limba si literatura", "Limba si literatura romana" s.a.), cu articole si studii pe teme de istorie literara si folclor.
A publicat, singur sau in colaborare, culegeri de folclor. Opera care il fixeaza in patrimoniul literaturii noastre este romanul Calpuzanii (1987), foarte bine primit de critica literara. Marian Papahagi afirma despre roman ca este "parodic si hiper-textual (asemanator, pana la un punct, scrierilor pseudo-istorice ale lui Stefan Agopian), deopotriva conte philosophique si istorie pitoreasca (), scris intr-o curgatoare limba romana arhaizanta"
UN ROMAN PARODIC SI HIPERTEXTUAL |
In romanul Calpuzanii, Silviu Angelescu utilizeaza formula romantica a "manuscrisului gasit", pentru a obtine "o savuroasa, pitoresca si esopica istorie plasata in vremea lui Nicolae Mavrogheni" (Marian Papahagi, Dictionarul Scriitorilor Romani, A - Q. Manuscrisul reprezenta "unicul document scris in limba paleosarmatica" si era format din gramatica acestei limbi si din cronica unor intamplari petrecute in timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni, pe care o valorifica si autorul in scrierea sa sub titlul Calpuzanii - roman rastalmacit dintr-o limba necunoscuta de Silviu Angelescu. Paleosarmatii considerau scrierea "o primejdioasa amagire si un act de revolta impotriva eternei miscari, deci un ultragiu la adresa zeilor adorafi. un pacat". Din acest motiv si-au luat masuri de precautie magica": "Blestemul Iui Hereantipota a fost rostit si nimic in limba noastra nu va cunoaste amagirea de a fi scris" Puterea blestemului preotului isi dovedeste eficacitatea (manuscrisul devine in urma unui incendiu "un ghem pastos, inform, zdrentuit") si autorul ramane doar cu o copie a celei de-a doua parti pe care o incredinteaza cu teama editorului.
Roman "parodic si hipertextual", scris in limbajul arhaic de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Calpuzanii surprinde cu ironie moravurile unei societati corupte. Silviu Angelescu dovedeste o adevarata maiestrie in manuirea acestui limbaj, care sub pana lui devine o creatie lingvistica plina de verva si umor.
Epicul cartii (partea cea mai putin dezvoltata de scriitor!) e simplu: Grigoras Zlatescu ot Zlata, Tanasc Harmozek, Sotir Mogojescu ot Glavacioc si Triglava (boieri si carturari), nemultumiti de nedreptatile savarsite de Nicolae Mavrogheni si de oamenii acestuia (Ianache Drakinos, Dumitrache Turnavitu), se hotarasc sa-l inlature pe domn; in acest scop ei pun la cale falsificarea unei mari cantitati de bani ("calpuzani" inseamna falsificatori de bani) ce urma sa fie trimisa Portii drept tribut; autorii complotului sunt demascati si pedepsiti, mai putin Sotir, care reuseste sa scape si sa devina haiduc.
Daca epicul este partea cea mai "firava" a cartii, nu acelasi lucru putem spune despre realizarea personajelor, unde Silviu Angelescu este un expert. intalnim in roman personaje reale si imaginare, personaje "pozitive" si "negative", aproape toate dotate cu o extraordinara locvacitate si dorinta de aventura.
Carturarul Tanase Harmozek ("dascal de ritorica si greceste") tine chiar un discurs despre arta vorbirii si prezinta intr-o maniera umoristica teoria sa despre formarea cuvintelor: " Vorbele care capata la-ncepatura lor pe ne se cheama negative, care-i pe letineste. fiindu. imi pare mie. tot o vorba intoarsa cu ne, care-l surpa si-i rastoarna talcul. Deosebim dara o ciocnire inlauntrul vorbirii intre doua puteri vrajmase: gativele si negativele. Siragul gativelor, macar c-aici nici eu nu stiu bine ca n-am aflat scris pe la altii, se face din vorbele fara ne (). Nu numai cu ne se fac negative, ci si cu ba la care-am putea zice noi, ca sa nu-ncalcim lucrurile, bagative: laie, adica neagra, si balaie, adica alba, plavana, cum ar veni la partile femeiesti, si lan - balan, pentru partea barbateasca, dara lan, pe cat am bagat de seama, nu se mai zice decat la ogor, care-i negru, adica lan, dupa ce l-a zdruncinat plugul".
Prozatorul construieste portretele in maniera cronicareasca, prezentarea lui Mavrogheni amintind de modul in care este realizat portretul lui Stefan cel Mare, din cronica lui Grigore Ureche: ,flu erea Voda barbat frumos, ca erea slut la chip si buzat la gura. Erea Voda om nalt de statura si mai mult uscat, suiet, negru Ia obraz, semuind harapilor, cu miscari iuti ca nevastuica". Este conturata imaginea unui domnitor fanariot "lacom, aprig, crunt si aplecat din scrinteala si nestiinta catre tiraniC dornic de a fi laudat (Grigoras facuse "neste stihuri"' despre domn in care curgeau "laudele ca garla"). Fiecarui personaj care intra in scena i se face mai intai o caracterizare prin simpla enumerare a trasaturilor fizice si morale. Iata in acest sens prezentarea lui Tanase Harmozek: "om nalt, lat, bortos, galagios, fudul si mare spuitor de lucruri ne-ntelepte". Onomastica este semnificativa pentru caracterizarea unor personaje (explicatia numelor este data chiar de autor in cadrul textului): Triglava (Trei capete - om intelept), Neagranastere, Kazal (,Jioscaiu poama rea").
Cartea este scrisa intr-un registru vesel: frecvente sunt comicul de limbaj ("vorbe groase", calugarul "toiegeste" amautii) si cel de situatie (Sotir ii cedeaza mirelui Dumitrachita hainele cu care el vine imbracat in calitate de invitat la nunta acestuia). Comicul se imbina adesea cu miraculosul tipic basmelor: un tigan este inviat dupa ce a fost stropit "cu neste ape tari si l-au infasurat intr-o naframa neagra si-au zis asupra-i neste vorbe ce nu s-au inteles"; din greseala capul ii este asezat invers si trebuie rasucit "ca un surup" pentru a reveni in pozitia normala. In cateva scene ale romanului comicul aluneca spre dramatic si "vorbeste despre timpul circular al existentei umane" (Mircea Mihaies).
In ciuda titlului (intalnit si in literatura franceza - Andre Gide - Les faux monnayeurs), ne aflam in fata unui text de o absoluta originalitate, mai ales in domeniul limbajului, incat te intrebi care este felul in care vorbeste Silviu Angelescu de obicei. Romanul, bine primit de critica vremii, da la iveala un prozator de o certa valoare.
POVESTEA STRAIELOR
(fragment din text)
"Au ramas, ce-i dreptul, vestita nunta ce-au facut-o, c-aufost cu multe intamplari si foarte vesela, cum nu stiu sa mai fi fost de-a tune i alta la fel. C-au capatat Dumitrachita de la Voda cal de ginere, ce i-au adus la poarta cu meter-haneaua si cu arnauti ce chiuiau si dadeau din pistoale, dara nu cu plumbi, ce numai cu iarba si cu fultuiala, sa nu vateme pe careva. Si-au venit insusi vladica, dupa cum au dorit Voda, si le-au schimbat inelele, c-aufost logodna mare, macar c-au avut ceva necaz Dumitrachita la acea logodna, dara l-au dat la spate, c-aufost bucuros. intamplarea au fost asa: Au venit Dumitrachita la casa lui lani calare pe armasarul ce i-au daruit Voda, umbland fudul, cu nasul pe sus si cu mana-n sold, ca armasarul, ce-i dreptul, au fost frumos foarte, sur la par si pintenog la picioare. Si-l tot juca Dumitrachita prin ograda lui lani, pe sub ferestre, ca vazuse capete de muieri pe dupa perdele. Si, pesemne, s-au lasat pe armasar un taune de cei rai, ca alta n-au putut fi, iara dobitocul, muscandu-l taunele, de durere ce-au avut au sarit pe doua picioare si-au ranchezat, incat Dumitrachita, luat fara veste, s-au pravalit din sa intr-un glod mare ce-au fost acolo, fiindu vremea ploioasa, de unde, iesind cu mare greu, numai ochii i s-au mai cunoscut in cap, c-au inchis ochii cazand.
Si-au sarit slugile de l-au dus in casa, intr-o cotineata, ca-n casa n-au ingaduit lani sa-l duca, ca astepta sa vie vladica si Voda. Si-au avut Dumitrachita atunci o grija mare, ca pentru nunta numai un rand de straie-si targuise, ca n-au avut mai mult din ce. Si i-au dat lani neste straie de-ale lui. numai c-acelea, fiindu lani mic, nuprea-i veneau lui deloc, ce-i sedeau ca de bogdaproste. Si-asa l-au dus in casa de l-au aratat catre vladica, care si-au facut cruce, cam pe furis, sa nu-l vaza. Si-au fost norocul lui Dumitrachita c-au venit pitarul, pana sa vie Voda. Iara Sotir. avandu patima fuduliei, au venit dichisit in halat siniliu, cu margeni fesute-nfir de argint, si pe cap gugiuman negru, de samur, cu fundul tot siniliu. Iara pe sub halat au avut o atila. stransa pe mijloc cu brau lat de sal si-mpodobita cu gaitanuri, peste neste nadragi nautii, stramti pe pulpe si varati in cizme unguresti, cu pintenii de argint. Si-avea diamanticale batute prin bumbi, prin paftale si-n plaselele hangerului ce-au avut la brau intru care, lovind soarele, tot fulgere si scantei scaparau, de-fi luau lumina ochilor. Si, vazandu pitarul starea in care au fost ginerica, l-au tras de-acolo in alta odaie si l-au invesmantat cu ale sale, lasandu-se pe sine numai in camasa si-n nadragi, pana i-au adus de-acasa altele, c-au zis ca nu-i cu cale si nu se cade, macar ce va fi fost sa saza asa in ziua aceea mare, sa-l rada slugile. Pentru care mult bine au zis in urma Dumitrachita de Sotir, ca l-au socotit ca pe un frate ce nu l-au lasat la greu si la suparare."
|
BIBLIOGRAFIE:
Angelescu, Silviu - Calpuzanii, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1987; Mihaies, Mircea - Reconstituiri, in "Orizont", nr. 19/1988; Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel - Dictionarul Scriitorilor Romani, A - C, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1995.
