Origine si definitii
Termenul este atestat in limba franceza inca din secolul al Xll-lea (fr. roman), dar data de aparitie a primelor romane este inca imposibil de precizat. Criticii si teoreticienii literari au formulat opinii diferite:
a) s-a considerat ca romanul a fost, la inceput, o "postire imaginara a unor anturi cavaleresti si sentimentale", a carei valoare artistica era ignorata datorita frivolitatii subiectului si "exagerarii fanteziste a intamplarilor". Criticul francez A, Thibaudet considera ca originea romanului s-ar afla in ciclul legendelor cavaleresti cu Regele Arthur si in cartile de anturi;
b) altii considera ca romanul s-a nascut din epopeile antice, lliada, Odiseea, Eneida; romanul este, deci, epopeea lumii moderne: ca si aceasta in epoca antica, romanul reflecta o intreaga lume, reconstruieste imaginea omului si viziunea acestuia asupra unirsului;
Georg Lukacs considera ca epopeea si romanul sunt cele doua moduri ale obiectivarii marii literaturi epice. "Epopeea plasmuieste o totalitate de viata in sine inchisa, romanul cauta, plasmuind, sa dezvaluie si sa edifice totalitatea ascunsa a vietii." (in Estetica romanului, trad. de Viorica Niscov, Editura Unirs, Bucuresti, 1977)
c) conform altor opinii ale istoricilor si teoreticienilor literari, romanul s-a dezvoltat din cantecele epice (gesta) din Evul Mediu, care relatau fapte de vitejie si posti de dragoste si de onoare ale cavalerilor medievali.
Romanul domina, incepand cu secolul al XlX-lea, literatura europeana, fiind genul reprezentativ al lumii moderne si ocupand mereu primele locuri in topul cititorilor si al librarilor.
Caracteristici. Se poate spune ca romanul este specia tutelara a genului epic, aezvoltandu-se in jurul unuia sau mai multor nuclee narati, epice, care au in centru unul sau mai multe personaje. Prin urmare, romanul se defineste cel mai bine facand apel la doua concepte: naratiune si fictiune.
Romane a caror actiune este complexa, se desfasoara pe o multitudine de uri narati, dar exista si romane pe un singur ; exista romane in care personajele sunt angrenate in conflicte puternice, actiunea este extrem de alerta, dinamica, exista insa si romane care nu pot fi postite pentru ca in ele nu se intampla nimic, sunt dominate de un descriptivism impins la limita; adesea, romanul este o poste de dragoste, dar elementul erotic poate lipsi; poate fi scris din perspectiva unui autor omniprezent si omniscient, dar si din perspectiva subiectiva a unui singur personaj sau poate fi, asa cum l-a numit Mihail Bahtin, roman polifonic, in care se regasesc mai multe tipuri de discurs, mai multe voci.
Tipologie. In functie de continut, de tema dominanta (care influenteaza insa, ineviil, si forma in care este scris), romanul poate fi:
- de dragoste (erotic): Maitreyi de Mirceq Eliade, Matei Iii eseu de Radu Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu;
- istoric: este reprezentat de romancieri ca Walter Scott, Alexandre Dumas, Henryk Szienkiewicz, Mihail Sadoanu [Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-voda);
- de anturi: Fratii Jderi de Mihail Sadoanu, Cei trei muschetari de Alexandre Dumas, dresarii de Constantin Chirita;
- politist: Agatha Christie, Raymond Chandler, Amandoi de Liviu Rebreanu;
- SF: romanele lui Isaac Asimov sau noul curent din literatura americana, aparut sub influenta erei computerelor si a realitatii virtuale, numit cyberpunk si al carui portdrapel
este William Gibson;
- cu tematica sociala: Rascoala de Liviu Rebreanu, Germinai de E, Zola.
. Dupa tehnica narativa, impusa de un anume autor: de tip balzacian, stendhalian,
tolstoian, proustian, gidian.
. Dupa ceea ce reprezinta in raport cu realitatea: alegoric, fantastic, realist, expe-
rimentalist, parabolic, existentialist.
. Dupa amploarea epica: roman ciclic, roman-fresca, saga, roman-fluviu.
. Dupa cadrul social si geografic al actiunii: roman rural, urban, exotic.
In functie de curentul literar in care se incadreaza, romanul poate fi: realist (romanele lui Balzac, Liviu Rebreanu), modern (Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade), postmodern [Baronul din copaci de Italo Calvino, Femeia in rosu de Adriana Babeti, Mircea Mihaies si Mircea Nedelciu, Orbitor de Mircea Cartarescu). Romanul modern, dezvoltat in secolul al XX-lea, cunoaste o multitudine de ipostaze: roman de analiza psihologica, roman proustian (Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui Procust de Camil Petrescu, romanele lui Anton Holban), antiroman (Urmuz, Palnia si Stamate) etc.
Roman subiectiv este romanul in care naratiunea este la persoana intai, deci perspectiva asupra lumii este una subiectiva. Naratorul este prezent ca personaj in istoria postita, ca Marcel din In cautarea timpului pierdut de Marcel Proust, Sandu din Jocurile Daniei de Anton Holban, Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.
Romanul obiectiv isi ia numele de la tipul de naratiune dominant: la persoana a lll-a, obiectiva. Naratorul este omniscient si omniprezent [naratiune auctoriala, proiectie abstracta a autorului), nu are o voce personalizata si nu intervine direct pentru a judeca fapte, intamplari, comportamente ale personajelor. Creatorul romanului romanesc obiectiv este considerai Liviu Rebreanu [Ion, Rascoala) - in perioada interbelica. Au mai utilizat formula obiectiva, printre altii, G. Calinescu [Enigma Otiliei, Bietul loanide), Marin Preda [Moromefii) Roman modern este romanul dezvoltat la noi incepand cu perioada interbelica, caracterizat prin: predilectia pentru analiza psihologica, pluriperspectivismul, problematica extrem de complexa, explorarea zonelor liminale ale sufletului uman, tematica . citadina, apelul la tehnici narati complexe, cum sunt introspectia, "personajele-reflec-tori", personajul-narator, alternantele temporale etc.
O alta sintagma frecnt utilizata este roman traditional, cu sensul de roman care are urmatoarele caracteristici: tematica este una social-istorica, personajele fiind exponentiale pentru o tipologie si pentru o categorie sociala (de regula, taranul roman), o constructie rafionalista, deductiva si previzibila a subiectului, unicitatea perspectii narati, scriitura la persoana a lll-a, naratorul omniscient si omniprezent. Ex: Ciocoii chi si noi de Nicolae Filimon, Mara de loan Slavici. Prin tematica, mai poate fi considerat roman traditional Ion de Liviu Rebreanu.
In eseul tipologic despre romanul romanesc, intitulat Arca lui Noe, cel mai important critic literar al perioadei postbelice, Nicolae Manolescu, sileste trei forme majore ale romanului nostru, in functie de structura narativa si de viziunea asupra lumii si creatiei pe care o propune, de fapt, fiecare autor.
Exista, astfel, trei varste ale romanului romanesc, cu denumiri care reflecta la origine stiluri arhitectonice:
1. romanul doric:
- zugraste o lume omogena si rationala;
- valorile grupului, ale colectivitatii le integreaza pe cele ale individului;
- morala colectivitatii triumfa asupra valorilor individuale;
- personajul e un caracter, "adica o unitate relativ sila, indiferent de actiunea in care se afla prins, care-l confirma sau il infirma, fara a-l modifica fundamental"; este reprezentativ pentru o categorie sociala;
- autorul este omniscient si omniprezent, asemenea unei instante supraindividuale, necontestate si autoritare: stim ce fac personajele, ce gandesc, ce istorie au, in ce lume traiesc;
- prefera faptele prezentate in ordine cronologica, iar ca mod de expunere domina nprafiunea si descrierea in detaliu a lumii;
- dorinta autorului este de a crea iluzia vietii, de a prezenta realitatea in toata complexitatea ei.
"Romanul traditional - in care El este intotdeauna Eu, cel care nareaza este intotdeauna cel care scrie - asaza iluzia vietii mai presus de aceea a artei. Autorul fiind Dumnezeu, opera Lui e o Carie a Facerii. Doricul romanului (cum il vom numi de aici inainte) apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si Creatorul."
Ex.: Mara de loan Slavici, Padurea spanzuratilor si Ion de Liviu Rebreanu, Baltagul de Mihail Sadoanu, Rusoaica de Gib Mihaescu, Bietul loanide de G. Calinescu, Morometii de Marin Preda si Cronica de familie de Petru Dumitriu.
2. romanul ionic:
- morala comuna e substituita de morala individuala;
- personajele nu mai sunt reprezentati pentru o categorie sociala si nu mai sunt caractere, individul nu mai urmareste sa se integreze in lume, ci sa integreze lumea propriului sine;
- "socialitatea lasa locul intimitatii"; sunt romane ale memoriei si ale interioritafii: eroul "se afla "a la recherche du temps perdu" si deopotriva in cautarea unei identitati. Experientele lui - erotice sau spirituale - se opun lumii";
- locul epicului, al faptelor este luat de analiza trairilor;
- ordinea nu mai este cronologica, temporalitatea s-a subiectivizat;
- locul naratorului omniscient l-a luat naratorul-personaj;
- confesiunea, naratiunea la persoana I.
Ex.: romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui Procust de Camil Petrescu, Adela de Garabet Ibraileanu, romanele lui Anton Holban, Maitreyi de Mircea Eliade si romanele lui Alexandru Ivasiuc.
3, romanul corintic:
- personajul nu mai este un ins cu biografie si statut social bine conturat, devine un "om fara insusiri", un anonim, o fantosa, marioneta "trasa de sfoara de un autor a carui vocatie surana o constituie jocul";
- cultiva ironia, mitul, simbolul, satira expresionista.
" un Dumnezeu jucaus reface lumea. Romanul de acest lip este unul al ingenuitatii pierdute. Nu mai e vorba de sublimul creatiei dintai, ci de un surogat de creatie, de dupa potop. Romanul devine un fel de Arca a lui Noe incarcata de biete fapturi ce s-au salvat de la inec: o lume de supravietuitoare. Ironia e uneori tragica, impanzind romanul de toate formele grotescului, burlescului si caricaturii."
Ex.: romanul Cimitirul Buna-Vestire de Arghezi si proza lui Urmuz, romanele lui Max Blecher, Craii de Curtea che de Mateiu Caragiale, Creanga de aur de Mihail Sadoanu, romanele lui Stefan Banulescu, George Balaita, D.R. Popescu si Nicolae Breban.
Se poate spune ca romanul ionic din clasificarea lui Nicolae Manolescu este roman modern, iar romanul corintic este postmodern. Mare parte din romanele integrate in categoria doricului pot fi considerate traditionale, cel putin ca formula estetica (realista), desi tematica se schimba, trecand de la rural la urban, asa cum se intampla cu Bietul loanide si Enigma Otiliei de G. Calinescu.
