Nicolae BALCESCU
biografie |
Nascut la 29 iunie 1819 in Bucuresti, decedat in 29 noiembrie 1852 la Palermo, in Italia, Nicolae Balcescu este considerat sufletul Revolutiei de la 1848 in Tarile Romane si este unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai generatiei de la . Este istoric prin vocatie, dar mai ales prin solicitarile epocii: creatiile sale de rezistenta vor fi realizate in acest domeniu.
Tineretea sa sta sub semnul unei duble fascinatii: una pentru studiu si eruditie, alta pentru virtutile militare; la abia 19 ani il aflam cadet in ostire, intr-o cazarma la a carei scoala era si invatator. Cunoscut n-avea insa sa devina gratie carierei militare, repede abandonata, ci datorita studiilor sale istorice, in cea mai mare parte publicate in revista pe care o scotea impreuna cu August Treboniu Laurian: "Magazin istoric pentru Dacia".
Debuteaza cu studiul Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum. in timpul Revolutiei de la 1848, Balcescu ia parte activa atat la evenimentele din Tara Romaneasca, cat si la cele din Ardeal. Dupa esecul revolutiei va pleca in exil si, pana la sfarsitul vietii, nu i se va permite intoarcerea in tara. in ultimii ani ai vietii, Balcescu isi va elabora lucrarea capitala la care cugeta de multa vreme: Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul. Din cele sase parti proiectate istoricul incheie doar patru (Libertatea nationala, Calugarenii, Servagiu, Unitatea nationala) si o scrie aproape in intregime pe a cincea: Miraslau.
Prezentarea textului - comentariu
Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul
|
"Un BARBAT ALES SI VESTIT."
Atat cat a fost scrisa, lucrarea monumentala reface evenimentele istorice cuprinse intre anii 1593 si 1600, al caror protagonist a fost Mihai Viteazul. Naratiunea incepe in vremea din urma a domniei in Tara Romaneasca a lui Alexandru Bogdan, pe cand Mihai nu era decat ban al Craiovei, vestit insa deja pentru calitatile sale: ,Jn acel timp de chin si de jale, stralucea peste Olt, in Craiova, un barbat ales si vestit si laudat prin frumusetea trupului sau, prin virtutile lui alese si felurite, prin credinta catre Dumnezeu, dragostea pentru patrie, ingaduiala catre toti deopotriva, prin sinceritatea, statornicia si darnicia ce impodobea mult laudatul sau caracter". De teama lui, Alexandru-Voda il condamna, sub invinuiri scornite, la moarte. E salvat intr-un mod aproape miraculos: calaul, "cand vede acel trup maret, acea cautatura salbatica si ingrozitoare", se inspaimanta si refuza a-l ucide. Presat de cererea poporului, voievodul e silit sa-l ierte, dar nu pentru multa vreme. Obligat sa fuga din tara, Mihai pleaca la Constantinopol, unde, cu recomandatii si daruri, reuseste a fi recunoscut drept domn al Tarii Romanesti. Aceasta se intampla in 1593, cand Mihai avea doar 35 de ani.
Desi venit pe tron cu sprijinul Portii, Voda nu va rabda prea mult birurile grele, desele pradari si dezordinea pe care turcii o faceau in tara. Se intampla ca tocmai in acea perioada papa, nemultumit la randu-i de puterea otomana, sa inceapa a face aliante intre tarile crestine pentru a i se ridica impotriva. Mihai promise deci a li se alatura.
Razvratirea incepe cu un complot caruia ii cad prada mai toti turcii ce se gaseau in tara la 13 noiembrie 1594 si, pentru ca vrajba sa fie completa, Mihai navaleste si asupra orasului Giurgiu, pe care il prada si il arde. Cu ajutor de oaste de la Sigismund Bathory (printul Transilvaniei), cu care avea alianta, Mihai intreprinde in iama dintre 1594 si 1595 o serie de atacuri fulgeratoare asupra oraselor de la Dunare: Harsova, Silistra, Rusciuc, Sistov, Cernavoda, Babadag, Oblucita, Turtucaia, Braila. Rand pe rand acestea trec prin sabia si focul ostilor lui Mihai. indrazneala lor merge in cateva randuri chiar pana la a trece muntii si a prada pana aproape de portile Constantinopolului. Cumplitei campanii de iarna a lui Mihai ii urmeaza revansa turcilor, dar impresionanta navala a lui Sinan in Tara Romaneasca e oprita la Calugareni, intr-o infrangere de necrezut. 180000 de soldati otomani nu pot tine piept celor abia 16000 ai lui Mihai. in retragerea lor prin Targoviste, Bucuresti si Giurgiu turcii sufera inca mari pierderi, cele mai grozave fiind la malul Dunarii. Despartindu-se de ajutoarele moldovenesti si transilvanene, Mihai incheie faptele acelei veri cu luarea cetatilor Nicopole si Vidin.
Intre timp, situatia aliatilor sai se schimba ingrijorator. in Moldova, Razvan e inlocuit de Ieremia Movila, credincios turcilor, iar Sigismund Bathory, print capricios, abdica de doua ori, ultima oara in favoarea cardinalului Andrei Bathory, si acesta avand intelegere cu turcii. Mihai schimba politica si incepe acea campanie pe care Balcescu o va numi "a unitatii nationale". in unsprezece zile Ardealul este supus si doar opt sunt necesare alipirii Moldovei. Dar stapanirea prea heteroclita, amenintarile din partea Austriei, Poloniei si Turciei, precum si intrigile nobililor provoaca inceputul nenorocirilor voievodului Mihai, culminand cu infrangerea grea de la Miraslau in lupta cu generalul Basta.
FAPTELE CARE CONTUREAZA PERSONALITATEA VOIEVODULUI. |
Balcescu isi condimenteaza relatarea cu o serie de anecdote si de scene impresionante, menite a contura personalitatea voievodului. Pe popa Stoica, un preot ce-si luase obiceiul ca, dupa liturghie, sa plece cu credinciosii la vanat turci, Mihai pune sa-l dezlege de cele sfinte si, dandu-i sabie, il face general de pedestrime. Cand se trezeste surprins nepregatit de navala hanului Gherei ce aducea cu sine mai bine de 34000 de soldati, Mihai alege o solutie disperata, strangand in graba 6000 de oameni si plecand sa-i izbeasca pe tatari. Uimit peste masura de asemenea indrazneala, hanul nu are curaj sa se bata si trece in graba hotarele tarii. in fine, la Calugareni, cand dupa trei respingeri ale ostasilor sai soarta bataliei e in grea cumpana, Mihai insusi o inclina in favoarea-i, prin propriul exemplu: "Ridicand ochii spre cer, marinimosul domn cheama in ajutoru-i protectia mantuitoare a dumnezeului armatelor.
Smulge o secure ostaseasca de la un soldat, se arunca in coloana vrajmasa ce-l ameninta mai de-aproape, doboara pe toti cei ce se incearca a-i sta impotriva, ajunge pe Caraiman-Pasa, ii zboara capul, izbeste si pe alte capete de vrajmasi si, facand minuni de vitejie, se intoarce la ai sai plin de trofee si fara a fi ranit". Mihai este aprig, dar nu crud: ii iarta pe boierii care comploteaza impotriva lui, iar in fata capului dusmanului sau, cardinalul Andrei Bathory, care fusese ucis cu cruzime, fara stirea sa, varsa lacrimi, exclamand: "O. saracul popa, saracul popa!", apoi ii pedepseste pe vinovatii ce asteptau rasplata.
CONDUCATORUL MILITAR
Mihai-Voievod Viteazul |
Incheiem aceasta prezentare cu un portret pe care Balcescu i-l face acestui domn razboinic:
"Mihai isi iubea ostasii si cea dintai a Iui ingrijire era pentru dansii. Totdeauna in mijlocul lor, facandu-le necurmat cautare, cercetand trebuintele lor, cand aratandu-le familiaritatea unui camarad, cand vorbindu-le cu puterea si marimea unui domn, cand cu dragostea unui parinte, el fermeca si rapea mintea si inimile ostasilor. Vitejii din toate partile si din toate natiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le fagaduia biruinti slavite, caci ei stia bine ca el isi tine fagaduiala, si infocarea lor era asa de mare cat si increderea lor. Cu asemenea capitan ei erau gata a intreprinde tot, siguri ca vor izbuti. Ei era mandri de dansul si mandri de ei insisi, gandind ca fac parte dintr-o armie nebiruita"
|
In elaborarea operei sale, Balcescu pornea de la o conceptie extrem de optimista asupra progresului, o utopie - din punctul de vedere al istoriei asa cum o concepem azi: "fiecarepas a vietii omenirei este un pas in aceasta cale care o apropie de Dumnezeu; () fiecare pas al ei este un triumfal binelui asupra raului". Misiunea istoricului devenea in aceste conditii tocmai punerea in evidenta a mersului lumii sub supravegherea providentei, caci "orice natie, precum orice individ, are o misie a indeplini in omenire". Alegerea figurii lui Mihai Viteazul si felul in care este aceasta abordata vor fi semnificative in acest sens: el e reprezentativ ca erou al crestinatatii si ca erou al neamului sau, pe care a incercat a-l aduce la unitatea ce i se cuvenea. Prin calitatile sale, el slujeste ideea de erou providential.
Barbat devotat unor idealuri mai presus de el si inzestrat cu un curaj Si o vointa iesite din comun, Mihai izbandeste in lucrari ce ar fi parut imposibile oricui. Paradoxal pare faptul ca, in ciuda culorii concrete pe care istoricul stie sa o dea evenimentelor, in ciuda anecdotelor particularizatoare, figura lui Mihai nu se individualizeaza pana la a ne pune in fata un om, ci ramane atasata unei zone ideale, evoluand continuu in plin sublim, lucru la care contribuie si interventiile exaltate ale autorului in text. Faptul este insa de inteles, caci pe Balcescu il intereseaza in Mihai simbolul, conducatorul a carui vointa se uneste cu cea a providentei. Caderea lui Mihai nu este datorata pur si simplu tradarii celor din jur sau vreunei greseli tactice, ea are motive mai adanci, stand in neintelegerea pana la capat a misiei eroului (Mihai, de exemplu, nu-i elibereaza din jugul lor pe romanii din Ardeal, sprijinindu-se in planurile sale razboinice pe nobili). Istoricul ii va deplange asadar marelui om esecul, dar, nu mai putin, il va considera just, meritat. Balcescu nu nazuieste la o simpla reconstituire din fapte nude, pe el il intereseaza puterea de exemplu a evenimentelor, intelesul moral ce se poate extrage din ele. Pentru aceasta. Ioana Em. Petrescu gasea ca "Balcescu face din Mihai figura cea mai impersonala a cartii - o existenta in care individualul se estompeaza, tinzand spre simbol", in cele din urma, eroul dispare de pe scena istoriei, dar izbanzile sale, misiunea sa raman spre a fi duse mai departe: "..si toata aceasta visare, tot acest frumos ideal national de atunci se infiinta."
BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. a II-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Manolescu, Nicolae - Istoria critica a literaturii romane, voi. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990; Negoitescu, Ion - Istoria literaturii romane, Ed. Minerva, Bucuresti, 1991; Petrescu, Ioana Em. - Configuratii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981.
