Rolul Scolii ardelene referat





Osirdia patriotica a cronicarilor a fost de mare insemnatate, scotind lumii la vedere, dupa expresia lui Mi-ron Costin, adevarul istoric fundamental ca poporul roman din Muntenia, Moldova si Transilvania, adica din vatra stramoseasca a Daciei, are o unitate de netagaduit, intemeiata pe comunitatea de origine si limba, pe vechimea si continuitatea lui pe acest pamint. Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, in imprejurarile specifice epocii, efortul de a demonstra vechimea, unitatea si continuitatea neamului romanesc se conjuga cu actiunea dinamica a desteptarii constiintei nationale, cu lupta pentru dobin-direa drepturilor si libertatilor legitime ale romanilor subjugati, pentru dreptate sociala si eliberare nationala. Semnalul acestei lupte il dau romanii din Transilvania oprimata de Imperiul habsburgic, prin marea rascoala taraneasca din 1784, condusa de Horia, Closca si Crisan. Rascoala a avut si un caracter social si unul national, romanii cerind nu numai abolirea iobagiei, ci si recunoasterea ca natiune majoritara, cu drepturi egale in cadrul imperiului, libera sa-si aleaga reprezentantii sai in cadrul puterii de stat si sa se conduca prin ea insasi pe plan local.

Jertfele romanilor scaldate in singe, moartea marti-rica a lui Horia si a celorlalti conducatori ai rascoalei n-au putut insa sa inabuse lupta pentru dreptate sociala si eliberare nationala a transilvanenilor. in fruntea acestei lupte s-au situat, cu curaj si demnitate, cei mai de-seama carturari si scriitori ai Transilvaniei din acel timp, generind miscarea de ampla insemnatate ideologica si culturala cunoscuta sub denumirea de Scoala ardeleana, principalii ei corifei fiind Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si I. Budai-Deleanu. Acestia, aprecia Nicolae Balcescu, au fost "cei dintii apostoli ai romanismului", care "pusera stilpii de temelie ai nationalitatii romane si propagara ideea unitatii sale."

Continuind lupta lui Horia, corifeii Scolii ardelene, impreuna cu alti carturari, ca Ioan Piuariu-Molnar, -Ioan Para, Ignatie Darabant, Ioan Bob, Iosif Mehesi, au redactat, in 1791, un viguros memoriu, in limba latina, intitulat Supplex Libellus Valachorum, trimitindu-l curtii imperiale din Viena. Scris in numele "intregii natiuni din Transilvania romaneasca", memoriul cerea in mod hota-rit ca romanii din acest pamint strabun sa fie repusi in drepturile lor politice si sociale legitime. Cu argumente istorice se demonstra ca poporul roman este cel mai vechi dintre natiunile care locuiesc in Transilvania si ca este cu mult mai numeros decit toate celelalte natiuni luate la un loc : "Natiunea romana este mai veche decit toate natiunile, cu mult mai inainte de aceste vremuri, din moment ce este sigur si dovedit prin documente istorice, prin traditia neintrerupta, prin asemanarile de limba si de obiceiuri, ca ea isi trage originea de la coloniile romane duse de imparatul Traian, la inceputul secolului al 1l-lea, ca sa apere provincia Dacia." in lumina acestui adevar, era necesar si legitim ca romanilor din Transilvania sa li se acorde drepturile si libertatile mostenite, egale si corespunzatoare cu ale celorlalte nationalitati.

Cererile indreptatite ale romanilor n-au fost insa ascultate, curtea imperiala inasprind si mai mult oprimarea lor. in conditiile unei acerbe stapiniri politice, reprezentantii Scolii ardelene si-au dirijat- lupta pe tarimul culturii, al istoriei si limbii romane, in concordanta cu luminismul european, militind cu consecventa pentru idealul libertatii si unitatii nationale. Ei intemeiaza mai in-tii, in 179b, la Sibiu, Sotietatea filosofeasca a neamului romanesc in Mare Printipatul Ardealului, la care participa si poetul muntean Ienachita Vacarescu. Societatea proiecta o publicatie, cu titlul Vestiri jilosofesti si moralicesti, pe care intentiona sa o difuzeze si in celelalte provincii romanesti, cu constiinta unitatii nationale, amintind : "In toata saptamina, doao coaie negresit vor iesi, miercurea si simbata, in care zile si posta in partile Tarii Romanesti porneste".

Prin bogata si variata lor opera de cultura, literara, filosofica si istorica, reprezentartii Scolii ardelene s-au plasat in miezul celei mai arzatoare actualitati a vremii lor, sprijinind activ lupta pentru libertate si unitate nationala. Gheorghe Sincai pleda pentru respectarea demnitatii romanilor, invocind originea lor comuna, "precum firea si virtutea ii marturiseste". Samuil Micu se straduia si el sa redestepte. constiinta nobletei neamului spre a dinamiza barbatia si mindria in lupta pentru libertate si unitate nationala : "Si dintru aceasta socoteala sa-si des-chiza ochii mintii si macar si putintel, ca printr-o crepa-tura, sa zareasca statul sau si privind la cei de demult ai neamului sau de parinti, sa nu faca de ocara marirea acelora carii era oameni invatati, oameni razboinici, oameni viteji, oameni care sus cauta, nu sa lasa prosti, robi."

Indeosebi prin operele lor cu caracter istoric, corifeii Scolii ardelene au avut o contributie fundamentala la afirmarea constiintei nationale, la sustinerea drepturilor legitime le romanilor din Transilvania, demonstrind originea comuna, unitatea si continuitatea lor pe acest pamint. Un moment important l-a inscris lucrarea lui Samuil Micu Scurta cunostinta a istoriei romanilor, alcatuita intre anii 1792-1796, cu prelungi reverberatii in lupta dreapta a romanilor din Transilvania. Samuil Micu respinge si el afirmatiile eronate, potrivit carora imparatul Aurelian, din cauza razboiului cu persii ar fi transmutat intreaga populatie in sudul Dunarii. Acest fapt nu era posibil. S-au retras ostasii romani, dar locuitorii pamintului. care isi intemeiasera o economie specifica, nu puteau sa o paraseasca : "Macar ca imparatul Aurelian, pentru pricina zisa, mare parte din romanii cei din Dachiia lui Traian, carea dupa aceasta s-au zis Dachiia Veche, i-au trecut Dunarea, tot colonii, plugarii si altii, carii incepusera ico-nomia si lucrul cel de casa si a fi gazde, acolo au ramas".

Constient de unitatea neamului, Samuil Micu arata ca, in vitregiile vremurilor, puterea de rezistenta si de biruinta asupra vrajmasilor si cotropitorilor ar fi fost mult mai mare daca romanii si-ar fi reunit fortele intr-o singura tara si sub acelasi sceptru : "Mai bine ar fi fost sa nu fie despartit ei in doao domnii, ci si Tara Romaneasca si Moldova supt un stapinitoriu sa fie fost, ca asea puterea le-ar fi fost mai tare si nici turcii, nici alte neamuri nu i-ar fi biruit". Constiinta unitatii intregului neam l-a determinat pe Samuil Micu sa elaboreze o ampla lucrare de sinteza, intitulata Istoria, lucrurile si intimplarile romanilor, terminata in 1805, in patru tomuri, primul descriind istoria Transilvaniei, al doilea istoria Tarii Romanesti de la intemeiere, 1290, pina la a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat, 1724, al treilea istoria Moldovei de la intemeiere. 1359, pina la sfirsitul cronicii lui Grigore Ureche, 1595, cu adaosuri sumare pina la 1795, al patrulea fiind consacrat bisericii romanesti din Transilvania.

Conceputa pe un plan vast, Hronica romanilor a lui Gheorghe Sincai, terminata in 1808, reia problematica esentiala a epocii, demonstrind originea nobila a neamului romanesc, continuitatea populatiei romanice in stinga Dunarii, relevind ca ungurii n-au venit in Transilvania pe un teren gol, ci au intilnit aici o populatie romaneasca majoritara si bine inchegata : "Cum ca imparatul Aure-lian, vrind a merge impotriva persilor, in anul acela (274) au scos leghioanele din Dachia Veche si o parte a coloniei si le-au' asezat de-a dreapta Dunarii, nu se poate tagadui, dara a ingadui inca nu poci, cum ca toata colonia o ar fi trecut in Dachia cea Noao, pentru ca cei mai multi din-tra coloni au trebuit sa fie dati spre economie, carea asa lesne stiu ca nu o au lasat, mai virtos dupa atita multime de vreme, cit au fost intra Traian si intra Aurelian". Gheorghe Sincai ambitiona sa realizeze o istorie unitara a tuturor romanilor, de la origini pina in zilele sale. Tratind istoria Tarii Romanesti si a Moldovei,' cronicarul includea in paralel si istoria Transilvaniei, ca parte integranta a istoriei poporului roman. Acest lucru se realiza pentru prima data in istoriografia noastra. Merita semnalat cu deosebire faptul ca Sincai demonstra netemeinicia afirmatiilor ca Muntenia si Moldova ar fi fost sub suzeranitatea ungureasca si polona in secolele al XIV-lea si al XVI-lea.



In Cuvint pentru deschiderea cursului de istoric nationala in Academia Mihaileana din Iasi, rostit la 24 noiembrie 1843, Mihail Kogalniceanu afirma ca, prin Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, tiparita in 1812, Petru Maior "a desteptat duhul national, mort de mai mult de un veac ; si lui ii sintem datori cu o mare parte a impulsului patriotic ce de atuncea s-a pornit in tustrele provincii a vechii Dacii". in esenta sa, lucrarea avea un viguros sens polemic. Elaborind-o in perioada in care, dupa Supplex Libellus Valachorum, atacurile impotriva romanilor capata o cumplita virulenta, Petru Maior e insufletit de o sacra revolta, transformindu-si opera intr-o filipica stiintifica justitiara. Asa cum preciza in Cuvint inainte, se ridica impotriva denigratorilor, acei "streini scriitori" care isi permiteau insolenta "a vomi cu condeiul asupra romanilor, stranepotilor romanilor celor vechi". Petru Maior combatea energic "nalucirile" lor, care "de o bucata de vreme, precum magariu pre maga-riu scarpina, asa unii de la altii imprumutind defaimarile, fara de nici o cercare al adevarului, de iznov le dau la stampa si cu cit romanii mai adinc tac, nemica ras-punzind nedreptilor defaimatori, cu atita ei mai virtos se impulpa pre romani a-i micsora si cu viclenie a-i batjocori". Asadar, Petru Maior se adresa si compatriotilor sai, redesteptindu-le constiinta nationala, chemindu-i la actiune.

Ca si ceilalti reprezentanti ai Scolii ardelene. Petru Maior insista asupra adevarului ca nu toata populatia a trecut cu Aurelian in sudul Dunarii, masele compacte ale locuitorilor raminind neintrerupt pe pamintul Daciei : "intru atita mara de vreme, cita cursa de la anul Domnului 105, carele e anul descalecarei romanilor in Dachia, pana catra anul 274, in carele zic ca se intimpla trecerea romanilor din Dachia peste Dunare si asezarea lor in Missia, cit s-au fost imultit romanii tarani dintru acea nemarginita multime, carea fu trimisa de Traian in Dachia. Sigura aceasta dovada, fara de cele ce mai jos voi aduce, destul de limpede arata ca nu toti romanii au trecut din Dachia preste Dunare, ca sa se aseze in mijlocul Missiei". Argumentele lui Petru Maior sint de un evident si convingator bun-simt : "Mai la daao sute de ani trecuse de cind romanii, prin imparatul Traian trimisi, era asezati in Da-chia, teara desfatata, si tinea grasele sale mosii. De unde, cei de pre vremea imparatului Aurel ian in Dachia mosteni romani, de obste toti, afara de coloniile cele mai noao, era nascuti si crescuti in Dachia, ba si parintii lor, ba si mosii lor, acoio vazuse intiiu lumina lumei acestiia. Deci, a romanilor acestora, macar ca stramosii lor cei dintiii: venise din Italia, patria le era Dachia. Si cine e atita nesimtitoriu, carele sa nu stie ca tuturor oamenilor atita le.iaste dulce si vruta patria, intru carea sint nascuti si crescuti si unde oasele parintilor si a mosilor lor celor raposati se odihnesc, cit, tocma de ar fi si slaba teara si cu muite nacazuri ar avea a se lupta intr-insa, putini se afla carii sa se plece a-si lasa patria. Bold firesc iaste aceasta, carele desteapta pre oameni a-si iubi patria sa si bucurosi a raminea intr-insa." intrebindu-se daca ar fi fost "porunca si sila de la imparatul Aurelian" ca sa treaca Dunarea sau "ca vro ghinta varvara pre aceiasi inadins sa-i fi imbulzit si sa-i fi strimtorat a pasi afara din patria sa", tine sa precizeze ca asemenea lucruri "nici intr-un istoric nu se ceteste", adaugind : "Atit e adeverit lucrul acesta, cit nici intra protivnici, carii pismuiesc romanilor stralucirea vitei si vechimea necurmatei mostenirei lor in Dachia, nice unul nu se afla carele sa cuteze a zice ca sau porunca de la Aurelian sau strimtoare de la vro limba varvara sa fi fost ca toti romanii sau partea cea mai mare a lor sa iasa din Dachia".

Pornind de la adevarul istoric al originii comune si unitatii tuturor romanilor, Ion Budai-Deleanu adopta un ton polemic si combatea pe acei cronicari unguri care "nu numai ca pun la indoiala aceasta socoteala, ci mai virtos cu prea cercate dovezi si multa ura se silesc a o razbate." Autorul Jiganiadei isi propune "a-mi spune socoteala despre lucrul acesta fara partasie, adeca s-arat pentru pur-cederea romanilor precum am aflat la istorie si precum sa cunoaste din insusi limba lor", aducind dovezi indubitabile ca, impreuna cu fratii lor de acelasi neam din celelalte tinuturi, romanii din Transilvania descind din aceeasi parinti, s-au nascut si au continuat sa existe pe acelasi pamint al Daciei. in Introducere istoriceasca la Lexicon romanesc-nemtesc si nemtesc-romanesc, datind din 1818, subliniaza : "Natia romaneasca, ce in Tara Romaneasca si in Moldavia stapineste, iara in Ardeal, in Maramures, in Banat, cu partile Ungariii despre rasarit pina la Tisa cea mai mare parte lacuieste, purcede de la. acei romani care au ramas in Dacia despre vremile lui Traian imparat si supt Aurelian n-au iesit din tara".
In spiritul Scolii ardelene, reia si nuanteaza problema permanentei populatiei romanice in Dacia, combatind afirmatiile tendentioase si false ca Transilvania ar fi fost un teritoriu nelocuit de nimeni la venirea ungurilor. Romanii din Dacia, arata Ion Budai-Deleanu, n-au parasit Dacia : "Aceasta nu sa poate zice despre romanii de pre vremea lui Aurelian, ca atuncea, dupa atitea gheneratii, romanii din Dacia nu stia de alta patrie. Dacia le era locul nasterii si draga patrie. De unde nu este cu putinta a crede ca si cei mai putin avuti romani sa se fi putut hotari de voie buna a-si lasa dulce patria, morminturile mosilor, olaturile cu tot felul de agonisita, in urma, parasin-du-si toate averile, sa mearga calici intr-o tara cum era Mysia pustiita, ba si pierduta, cum spune Vopisc".
In prefata la lucrarea Despre originile popoarelor Transilvaniei, pornind de la adevarul istoric ca Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova "formeaza Dacia cea veche", "o singura tara", Ion Budai-Deleanu isi exprima increderea in viitor, cu convingerea ferma ca tarile romanesti "sint menite pentru un singur popor si o singura domnie".

Ion Budai-Deleanu considera, pe buna dreptate, ca vitejii voievozi ai romanilor din toate tarile noastre meritau cu prisosinta sa fie imortalizati in pagini de epopee, dar regreta, ca vitregia vremurilor n-a ingaduit aparitia unor rapsozi care sa cinte faptele de glorie ale eroilor neamului romanesc de pretutindeni. in Proljgul epopeii sale Tiganiada, spunea : "Luind firul istorii neamului nostru romanesc, de cind sa au asezat in Dacia, citi si mai citi barbati, cu tot feliul de virtuti stralucitori, am cunoaste doara acum, deaca sa ar fi aflat intre romani, din vreme in vreme, barbati care sa fie scris viata lor si cu maestru condeiu impodobindu-le fapte si inaltindu-i dupa vrednicie, sa ii fie trimis stranepotilor viitori. La lipsa unor ca acesti autori, acum pre toate acele persoane luminate din caruntele veacuri, ceata uitaciunii i-au acoperit. Putine raze a marimii lor, cu care vietuind stralucea, au putut strabate la noi". Istoria noastra, releva Ion Budai-Deleanu, avea eroi cum rari sint in istoria lumii, demni de pana unui Homer : "Si unde aflam la istorie un erou asemenea lui Stefan, principul Moldavii, sau unui Minai, domnul Ugrovlahii, carora nu lipsea numai un Omer, ca sa fie inlatati preste toti eroii".

in conditiile despartirii teritoriale, reprezentantii Scolii ardelene au afirmat cu tarie romanitatea intregului neam romanesc, au relevat destinul istoric comun si virtutile strabune ale tuturor romanilor, au demonstrat continuitatea lor pe ambele versante ale Carpatilor, insistind asupra legaturilor neintrerupte dintre provinciile vechii Dacii. Toate acestea au constituit stradanii cu un viu caracter programatic, pregatind temelia unitatii nationale de mai tirziu.

Spirite erudite, insufletite de o ardenta dragoste de patrie, reprezentantii Scolii ardelene si-au daruit intreaga simtire si gindire, toata puterea lor de munca redesteptarii nationale, infaptuirii unitatii intregului neam romanesc. Toti puteau sa faca aceeasi marturisire pe care o facea Gheorghe Sincai in Hronica sa : "Tot timpul ce-l am liber il dau neamului meu".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani