ROD - Poezii de Cezar Ivanescu. Sub acest titlu, au aparut patru volume de versuri, publicate inlrc anii 1968 si . Cel dintai, tiparit in 1968 la Editura pentru Literatura din Bucuresti, marca debutul editorial al poetului.
O mare parte dintre poeme poarta aici titlul Rod. Al doilea, intitulat totusi Rod III, s-a tiparii la editura bucuresleana Cartea Romaneasca in 1975 si este organizat in patru cicluri, Erudita pietate, Agamemnon, Zile, Baladele lui Kitinam. La aceeasi editura a aparui Rod IV, in 1977, cuprinzand ciclurile Erudita pietate (1960-l975), alcatuit din sase poeme (cu trei mai multe decat cel din Rod III), Baladele de odinioara si Terra paterna.
In fine, o culegere antologica, inclusa in colectia "Cele mai frumoase poezii" a Editurii Albatros, poarta, in 1985, titlul Rod, fara un alt adaos.
Fara sa evite, la acea data, anumite stangacii de expresie (care l-au tacut pe I. Negoitescu sa-l respinga drastic), primul volum din seria Rod schita totusi, in cateva poeme, un lirism si un stil cu puternice note individuale, ce urmau sa se impuna pe parcurs, in urma decantarilor succesive. Obsesia unificatoare a viziunii se anunta a ii aceea a unei morti oarecum este-tizatc, in linia traditiei "decadente" (N. Mano-lescu situa cartea sub semnul "lirismului monocord, obsesiv" al lui Bacovia, insa mai aproape de substanta poeziei parc a fi L. Ulici, care . o apropie de voluptatea thanatica eminesciana; se poale vorbi, de asemenea de o inrudire, pe aceasta linie, cu lirica Ilenei Malancioiu, mai ales din volumele Catre Ieronim, Sora mea de dincolo ori Crini pentru domnisoara mireasa).
In orice caz, pentru Cezar Ivanescu , moartea - "cuvantu-acesta atat de perfect" - e de la inceput o prezenta familiara, obsesiva (poetul marturiseste a fi inzestrat cu "auzul special al mortii care vine" sau vorbeste, explicit, despre "ciclica moarte"), ce nu evita imaginile descompunerii organice ("viermele" - vazut, invocativ, si ca "signor vierme", altadata desprins "de pe a mea buza" dupa sarutul, in vis, al mamei moarte, ba chiar, mai strident si dizgratios, "rontait" pe paine de fiul -"cantaret din buza rosie si vanata", ori "iubind imens viermii" - e o imagine recurenta). Intra deja in joc asocierea mortii si a iubirii -imaginea mamei disparute e invocata ca prezenta tandra, ocrotitoare
"Mama! iti zic: Vino acasa
Si mangaie-mi, intr-o mie de nopti pline,
Fiece deget si ochi,
Si-adierile viorii ale mintii!",
conservand insa datele descompunerii, astfel incat, asemenea apeluri par a se inscrie mai degraba in ordinea unor exercitii de familiarizare cu perspectiva degradarii promise a trupului, de imblanzire a fiorului macabru si morbid si de neutralizare a "nevrozei" ravasitoare la poetul Plttmb-ului:
"lungeste-te tara teama la pamant, imi spun
si-asteapta
pana se va deschide sa te suga!
Ce sa caut
cu mana aceasta pe care mi-o lipesc de gura?
Ce tremurator e degetul acesta pe care-l duc la tampla!
Ce nesigur
e omul acesta pe care-l plimb cu mine!" |
Una dintre atitudinile ce vor domina o mare parte a poeziei lui Cezar Ivanescu
In viitorul apropiat se contureaza in interiorul acestui proces de imprietenire cu moartea: este invocatia, translata mai apoi in acele ,jcux d'amour", din La Baad (1979) sau din alte secvente ale ciclului Rod, cantece ale purificarii si spiritualizarii:
"Eu
stau la marginea spetei mele
Si cu durere-mi privesc
Partile rusinoase ale trupului.
Si ca un lumanarar
Imploratia mi-o indrept
Spre palpairile capului meu galben.
O, aminteste-ti cat de putin
Cum arata tiparul
Acelui vas usor
in care rodul ni-l purtam surazatori!". |
Unul dintre acestea, Amintirea Paradisului, a devenit curand (prin Rod III) emblematic pentru lirica de "trubadur" modern a poetului:
"Cand eram mai tanar si la trup curat
intr-o noapte floarea mea eu te-am visat:
infloreai fara pacat intr-un pom adevarat
Cand eram mai tanar si la trup curat.
Nu stiam ca esti femeie - eu barbat" |
A doua carte a ciclului e, de altfel, dominata de formulele "trubaduresti" ale discursului poetic - multe piese se numesc Balada, inchinare, alaturi de amintitele ,jeux d'amour", nelipsind nici Turnul, prezent de cateva ori in prima pozitie a textelor.
Poezia mizeaza acum in primul rand pe efectele muzicalitatii, pe exploatarea refrenelor si pe o anumita gestica "declarnativa", sugerata si tipografic prin asezarea la inceput de poem, ia modul "spaniol", a semnului de exclamare, care si incheie rostirea, a carei solemnitate e subliniata adesea si de motivele religioase (imnuri marianice) puse in joc. Poemele, scrise, mullc dintre ele, pentru a fi si cantate (poetul a castigat in audienta si ca interpret al versurilor sale, cu acompaniament de chitara) se supun tot mai mult unui tipar armonic, muzical, ca "inchinari" imnice aliind elanul iubirii cu invocarea, din nou, a mortii si cu extazul mistic. Unitatea subterana a viziunii se pastreaza si se adanceste, femeia trubaduresc adorata, promovata printre embleme, intr-un discurs "sentimental" cu o anumita traditie la poetii moldoveni (v., de exemplu, Minai Ursa-chi), fiind asociata cu "moartea frumoasa" despre care vorbeau si texte ale debutului: "Frumoasa esti ca moartea si mai mult / ca muzica si raiul cel ocult!". Este elogiata, desigur, si "regalitatea" femeii
"Regina, eram tanar
Si-acuma nu mai sinl
Ca-ntr-un sicriu de inger
inchide-ntr-un cuvant
Suferinta mea, regina!
Suferinta mea, regina!". |
Tiparul baladesc si de bocet folcloric este cu profit stilistic preluat intr-un numar de poeme (iata un inceput de Balada:
"Tine, soare, ziua mare
Ca ficiorul meu imi moare
Nu-i vad trupul sa-l disferic
L-au dosit la intuneric.
Cantareste, soare, bine
Cat mania grea ma tine"; sau de Bocet: "Cand intr-un sicriu
M-ai inchis de viu,
Mari, Mario!
Eu n-am vrut sa-nviu
Pe lume sa viu
Mari, Mario
Mari, Mario"); |
altele imprumuta o turnura "orientala" (ca in Moartea batranului Kitinam - (dupa Cartea mortilor")), cu o stilizare specifica a gesticii si o suita de refrene ce confera ordine muzicala compozitiei - includerea in text a unor notiuni de filosofie indiana accentueaza nota de "exotism". Rod IV preia o mare parte din sumarul volumului precedent, cu un adaus imporlant de texte noi. Schimbari esentiale nu se produc, are loc mai degraba o consolidare a reperelor intre care se incadra lirica lui Cezar Ivanescu Gesticulatia stilizal-trubaduresca ramane definitorie, ca in La apa Bondului "lamentatia pribeagului", care preia si motivul biblic al plangerii la apa Babilonului, trecut aici in baletul lamentatiei amoroase: iubita, moarta, se sugereaza, in apele involburate, e din nou "regina" adorata, confundabila, s-ar zice, cu imaginea patriei pierdute:
"Doamna-a caintelor, cetate
Blandetii mele, inviere
Atator chipuri lunecate
In carnea-ti dulce ca de miere,
Te-am cautat cu suferinta
Cu trupul meu cel suferind,
Din racla timpului, fiinta
Chemata-n soapta si-n alini
Doamna, CU mana rezemala-s
De inima ta, carne vie", |
Nu e absent nici tonul solemn, in compozitii ce sugereaza punerea in scena dupa modele mostenite tot de Ia poezia erotica a trubaduruilor. Un exemplu poate fi aceasta Terra paterna: "In propozitii sacre / Iti amintesc de toamna // Tu care iubesti toamna, / augusta doamna alba, / a sanului tau gaiba / acum s-a rotunjit // Tu, care esti regina / a toamnei, cea din Sabba / te-ai aratat cu toamna / copil-copila print". O anumita diluare a discursului prins in miscarea formelor prozodice "goale" nu c evitata intotdeauna, si nici tentatia "filosofarii", care complica uneori artificios poemul. O selectie mai severa din aceasta suita de poeme propune volumul Rod, aparut in 1985, unde sunt incluse si cateva texte din masivul volum La Baad, tiparit in .
Culegerea exclude, practic, poemele "truba-duresli", organizate prin manevrarea retorica a versului si armonizarea muzicala a ansamblului, oprindu-se la poemele intitulate Rod si in cartile precedente, recuperand asadar indeosebi elementele definitorii pentru lirismul thanatico-erotic, marcat de figura mamei.
"Asteptand sa vina moartea
lucrez pentru gloria ei"
-continua sa marturiseasca poetul sub titlul La Baad, care revine in mai multe randuri, insa deasupra unor texte oarecum prolixe si cu insertii de abstractiuni ce tulbura armoniile studiate ceva mai vechi, Tinutul simbolic al Baadului apare circumscris pretentios si emfatic-abstract drept "o cetate / vadita de transparenta obrazului / nu e taramul invierii / e desavarsita transcendenta a Mortii - / Argos al crimei / Thtfba a incestului, / Egipt al robiei / Cannaan al fagaduintei / mizera drojdie a visului" etc.
Cate un poem cu adevarat remarcabil, precum Gladiatorul, sparge, in aceasta parte a doua a cartii, monotonia abslractizanta a reflectiilor din jurul "Baadului", cu caderile ei intr-o discursivitate minata de prozaism, intorcand lectura spre motivele initiale ale liricii lui Cezar Ivanescu: "fac parte dintre-acei ce-s insemnati / sa moara, sa-si dea duhul, / moartea mea c programul meu zilnic" in liniile sale mari, ciclul Rod ramane insa definitoriu pentru lirismul specific poetului, pe care il reprezinta in cateva dintre reperele sale cele mai autentice si mai durabile.
