ROATA LUMII - Roman istoric al scriitorului Radu Ciobanu, publicat in 1988 la liditura Militara.
Prin tema dominanta -conditia artistului, a carturarului in diferite perioade culturale - volumul repune in discutie problematica romanelor Treptele Diotimei (1973), Heralzii (1983), Casa fericitilor (1986), iar prin plasarea cronologica (evul mediu romanesc), continua la nivel simbolic teza din Nemuritorul albastru (1974) si Vamile noptii (1980), pentru a deveni, printr-un artificiu compozitional (prezenta aceluiasi personaj ca declic al naratiunii), scrierea pereche pentru aparitia editoriala din 1982, Linia si sfera.
Convins ca investigarea literara a trecutului nu trebuie sa aiba ca obiect "simpla reconstituire", oglindirea mimetica a realitatii, ci interpretarea ei, "retrairea starilor de spirit si a factorilor morali", Radu Ciobanu isi concepe romanele istorice astfel incat sa exploateze nu atat unicitatea unui eveniment cronologic investit cu semnificatie general-umana, cat tensiunea interioara a personajelor, menita sa decanteze atmosfera epocii. Tocmai de aceea, obiectivul din Roata lumii, in aceeasi masura ca in Nemuritorul albastru sau Vamile noptii, este focalizat pe sensibilitatea protagonistului ce reflecta lumea prin lentila marita a propriei obsesii. Si, fie ca acest protagonist este Toma, magister in diversis artibus, mistuit de patima de a-si dura biserica din suflet pentru a infrunta veacurile, determinat de credinta careia ii platesc tribul toate personajele lui Radu Ciobanu - "nu ma socotesc sortit clipei, si ma sumetesc sa pasesc dincolo de ea" -, domnitorul Petru Rarcs luptand sa infaptuiasca unirea tarilor romane si plasat, emblematic, sub semnul "acelora greu de multumit, care ravnesc toata viata lucruri ce nu se alla", sau Miron Costin, rolul sau ramane acela de rezonator la ecourile vremii cu care se afla mereu in dezacord, pentru ca o depaseste prin proiectia visului. Intriga din Roata lumii, mai degraba un pretext pentru a sustine meditatia si introspectia personajului principal, este simpla. Aflat la capataiul sotiei sale bolnave, in vecinatatea pragului dintre fiinta si nefiinta, Miron Costin simte nevoia sa recapituleze evenimentele care au contribuit la cresterea Casei Costinilor, incercand sa surprinda momentul declansarii caderii concretizate, in final, in conflictul cu domnitorul Constantin Cantemir. Episod dramatic din epoca medievala romaneasca, deznodamant care a zguduit constiintele contemporanilor, istoria uciderii cronicarului din porunca voievodului nestiutor de carte este reconstituita la Radu Ciobanu polifonic, din trei perspective diferite, corespunzand fiecare uneia dintre cele trei parti ale cartii. Prima parte, sustinand ideatic arhitectura intregului roman, este consacrata monologului personajului principal, iar la nivelul strategiei literare mizeaza pe alternarea naratiunii homodiegetice cu relatarea heterodic-getica de persoana a doua singular.
Aceeasi tehnica, preluata din La Modification, sta si la baza Vamilor noptii si, potrivit marturiilor din Arhipelagul (pseudo-romanul jurnal de creatie si de lectura publicat in 1987), a fost tatonata si intr-o varianta a Nemuritorului, deoarece, considera Radu Ciobanu confera autenticitate si "creeaza cititorului impresia ca asista la un dialog sau, mai exact zis, Ia un monolog pe care' destinul il adreseaza eroului". Desi conteaza, astfel, pe diminuarea deficientelor omniscientei autorului sau a subiectivitatii homodiegezei, aceasta modalitate de interpelare directa a personajului risca, uneori, devenind prea explicita, sa frizeze tezismul, iar, alteori, sa induca cititorului sentimentul unei incriminari brutale a protagonistului, dezechilibrand balanta vectorilor narativi. Cu toate acestea, ea reuseste sa ii asigure autorului spatiul in care, prinlr-un joc al prolepsclor si analepselor, lectorul sa poata fi familiarizat cu atmosfera epocii, cu avatarurile destinului costinian sau cu vibratiile .sensibilitatii omului de sfarsit de secol saptesprezece. Naratiune cu focalizare externa, partea a doua propune o noua imagine a personajului principal si a deznodamantului conflictului latent din prima parte, de data aceasta nu una fragmentata, reconstruita ca intr-un puzzle de cititorul martor al unui portret miscat, caleidoscopic, ci una compacta si completa, oferita de trei observatori straini prezenti la curtea Moldovei, dascalul italian Francesco Renzi, sasul Andreas Wolf, secretarul de limba latina al domnitorului, si negustorul raguzan Marco Tomaso - a caror marturie are menirea de a contrabalansa in structura cartii subiectivitatea celorlalte doua diviziuni ale sale. Ultimele pagini, aducand in prim plan dialogul dintre voievodul Constantin Cantcmir si fiul acestuia, Dimitrie, - viitorul carturar si autor al unei partinitoare Vieti a lui Constantin-Voda Cantemir, - propun si cea de-a treia perspectiva asupra sfarsitului sangeros al celor doi Costini, Miron si Velicico, dandu-i posibilitatea domnitorului incriminai sa se justifice in fata posteritatii.
Desi nu tocmai convingatoare in ordinea logicii si coerentei artistice a romanului transformat astfel intr-un proces in care sunt ascultate metodic partile si martorii, secventa rezista prin omenescul trairilor domnului chinuit de remuscari, asa cum partea a doua, deficitara la nivelul echilibrarii fortelor care declanseaza naratiunea (putin credibila si motivata din punctul de vedere al verosimilitatii literare straduinta celor doi carturari de a furniza toate detaliile tramei unui interlocutor de o cu lotul alta conditie intelectuala), supravietuieste prin intruziunile imagologice ce proiecteaza o reprezentare viabila asupra spatiului si comunitatii medievale romanesti. Pentru ca, daca nu exceleaza la nivel compozitional, Roata lumii se remarca la nivel ideatic si simbolic. Asa cum titlul de inspiratie costiniana o sugereaza, laitmotivul care marcheaza ritmic desfasurarea naratiunii, intr-o alternanta de andante con motto si allegro molto, dupa cum miscarea circulara zaboveste meditativ sau se precipita eveni-mential, este cel al rotii lumii. La R. C, acest motiv de factura baroca asimileaza semnificatiile rotii vietii, rotii norocului si rotii naturii. reprezentari ale imaginarului medieval asociate aceleiasi idiosincrasii lemporale de care se simte determinat si protagonistul romanului "Timpul, necontenita inclestare cu timpul, iata crucea vietii laic", scandeaza apoftegmatic interlocutorul fictiv al lui Miron Costin, asemenea corului antic (cele mai bune interventii la persoana a doua suni, in fapt, tocmai cele care, parasind modelul Butor, se intorc la tiparul antic, mult mai apropiat tematic). Rostogo-lindu-se tacut sau pravalindu-se pe "povarnisul destramarii", materializand "desertaciunile maririlor" prin inaltarea sau coborarea sa, roata lui Radu Ciobanu este sustinuta in imagine de reprezentarile canonice ale erminiilor bizantine prezente la noi la manastirea Papusa sau aitfrea, in Europa.
Dintre acestea, Roata Mamei Natura, miniatura franceza realizata in jurul anului 1400 pe un manuscris pierdut astazi, din colectia I-'orrere, contine, alaturi de imagine, un text care, tot la persoana a doua, indica omului ca, o data intrat pe "pamantul amaraciunii", singura sansa a inlaturarii "desertaciunilor lumii", este ,.sa stii sa te gandesti la moarte". In acelasi spirit, la R. C, coexistenta cu ideea/vecinatatea mortii devine nu numai masura a vietii, ci si moment de redimensionare, de iluminare, de explicitarc prin anamneza a intregii existente:
"Da, asta facem toata viata: cautam un raspuns. Oare chiar acum, veghindu-te aici, nu caut si eu, fara voie, raspunsuri la toalc intamplarile nelamurite pe care le-am lasat in urma?", incearca sa inteleaga Miron Costin, asa cum, in Vamile noptii, domnitorul Petru Rares, ajuns, asemenea lui Ncagoe Basarab, in fata "vamilor celor nefatarnice", rememoreaza interogativ incercarile "peste fire". Inspirata, din acest punct de vedere, strategia autorului care isi lasa personajul sa povesteasca pe parcursul romanului basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte (in Suferinta urmasilor. Ion Lancranjan intercala si el acest basm, cu alta finalitate insa), a carui incheiere nu si-o aminteste decat in momentul cand ea se suprapune propriului sfarsit. Imaginea mortii pedepsindu-l pe eroul ce a ravnit sa-si depaseasca simpla conditie readuce in atentie un alt motiv, corelativul iconografic al rotii lumii la Radu Ciobanu - Dansul Mortii, fresca zugravita in 1490 de mesterul Janez in biserica de la Ilrastovlje, reprezentare ce bintuie imaginarul romanelor autorului, de la Nemuritorul albastru la Arhipelagul si Roata lumii.
In relatie cu acest motiv se construieste si cronotopul cartii, ilustrand, in termenii lui Costin, "cumplitele vremi", "veacul // marunt si sarac" intr-o tara a neasezarii unde, in regim compensatoriu, sunt individualizate numai spatiile in care "faptura // ostenita si hartuita nu mai simt[e] curgerea timpului", sau se sustrage alegoric constringcrii sale, un fel de spatii pharmakon, "locuri unde te poti drege, simtindu-te din nou om intreg" {Linia si sfera). Sunt figurate, astfel, la nivel simbolic, biblioteca, devenita, in momente de cumpana, "odaia de taina", podul supus viiturii, ca emblema a neamului Costinilor, ce supravietuieste nemasurii vremurilor, gradina, cu varianta sa baroca, hortus lahyrinthicus, sau imaginea Italiei, pamantul binecuvantat din De neamul moldovenilor. Daca descrierea Italiei - "tara din toata lumea mai dezmierdata, careia pe drept i se zice raiul pamantului" -reconstituie fidel textul carturarului moldovean, momentul daruirii "labirintului" de catre "stralucitii Costini" domnului Antonie Ruset este remarcabil exploatat de Radu Ciobanu pentru dezvoltarea unei parabole sugerand, la nivel fictional, o noua interpretare a discursului rostit in . Pornind de la nota amendabila, de altfel, daca avem in vedere macar doua dintre sintagmele cronicarului care vorbeste despre o gradina inchipuita si figurata - lui P. P. Panaitescu, autorul editiei critice a operelor lui Miron Costin ce explica "labirintul" din titlul textului amintit ca fiind "o gradina de arbusti mestesugit lucrata, forma favorita a artei gradinaritului in secolul al XVII-lca", Radu Ciobanu concepe episodul daruirii acestei hortus lahyrinthicus ca pe un simbolic itinerar initiatic la care este provocat domnitorul de catre invatatul sau supus. Plasand in centru, in "inima tainica" a constructiei, "raspunsul pe care il merita" fiecare dintre cei ce vor sti sau nu sa se bucure de privilegiile discernamantului - "atata timp cat avem putinta de a alege, ramanem liberi" -, scriitorul nu este departe de varianta pe care Gide o propunea in al sau Thesee - un labirint unde nu ramanem prizonieri Minotaurului, ci doar noua insine si neputintelor noastre.
Cu atat mai mult cu cat, pentru autorul Rotii lumii, indoiala este semnul celor alesi sa izvodeasca, "blestemul" carturarilor si al artistilor incercati de "paienjenis de drumuri si paduri, printre sute de mii de oameni de toate felurile" (Linia si sfera). Cautand in "miezul lucrurilor adevarul" "crucea care apasa pe umerii lor" -, carturarul si artistul pot sa dureze, anihiland astfel timpul si moartea. "Duhul lor - rosteste protagonistul Vamilor noptii - ramane in cele ce au faptuit". Fiinte faustice, chinuite de incertitudine, scindate intre forta spiritului si nimicnicia trupului, personajele lui Radu Ciobanu se bucura si de o alta trasatura romantica - putinta "de a sta fata cu sine insusi" (Vamile noptii). Dedublandu-se "desparte-te de tine insuti si judeca-te cinstit si fara mila", rosteste magistrul lui Toma in Nemuritorul albastru -, ele isi asculta glasul constiintei, se obiectiveaza, se ofera lectorului intr-o reusita potentare psihologica a trairilor interioare sustinute compozitional de tehnica monologului. Tot in tusa psihologica este abordat si sentimentul singuratatii, privit "ca o a treia dimensiune esentiala (tragica), alaturi de dragoste si moarte" (Arhipelagul). Refuzand exclusivismul sintagmei "singuratatea omului modern", aceste scrieri vorbesc despre "curajul de gheata al singuratatii" medievalului, despre "indiferenta cosmica" intr-un univers al "navalirilor, abuzurilor, bisericii, //, diavolului, al obsesiei mortii" (Arhipelagul) pe care omul istoric o resimte, dar nu poate sa o exteriorizeze.
Cu toate acestea, el reuseste sa converteasca raul, asa cum Miron Costin sau mesterul Toma stiu. sa isi transforme izolarea intr-o stare generatoare de creatie, de arta. Alaiuri de finetea notatiilor psihologice, proza lui Radu Ciobanu se remarca si prin forta de sugestie a descrierilor ce exceleaza in surprinderea unor detalii picturale in care cromatica de factura baroca, cu tehnica clar-obscururilor, "amestecand putin lucrurile, lumina si umbra" (Linia si sfera), joaca un rol esential. Convins ca o nuanta a luminii poate determina o stare de spirit, autorul foloseste atribute vizuale si olfactive pentru a individualiza fie amintirea copilariei ("o anumita lumina a toamnei aromind a fum de vreascuri cu frunze de nuc"), fie declansarea primilor fiori ai iubirii in "lumina ciudata, ba mohorata, ba sarbatoreasca" a unei dimineti, sau atmosfera unei lupte cu aer de turnir cavaleresc din Cartile populare ("campul verde//, trambite argintii //, cal roib cu valtrap galben sau vanat rotat cu cioltar zmeuriu").
La fel, secventa de heraldica regasita in prezentarea "herbului" Costinilor, repetatele comentarii ale frescelor zugravului Toma ori savuroasele detalii gastronomice sunt cateva dintre manifestarile talentului de a surprinde o stare de spirit intr-o nuanta, un sunet, o aroma. Acelasi procedeu va fi introdus si in dialogul celor trei straini, punctat de intruziuni imagologice avand ca obiect descrierea, din perspectiva alteritatii, a romanilor, a locurilor st obiceiurilor acestora reflectate in oglinda nepartinitoare a receptarii noastre de catre celalalt, prilej pentru autor de a echilibra, printr-o miscare simetrica, plurivoca, subiectivitatea constatarilor lui Miron Coslin. Nu este prima dala cand se remarca astfel capacitatea lui Radu Ciobanu de a-si ordona constructia scrierilor geometric, ajungand chiar pana la conceperea simbolica a personajelor in corespondente figurale. Echivalarea personajelor romanului din 1982 cu linia si sfera sau a lui Toma cu "cercul intelepciunii lumii" unde isi inscrie alegoric "franghia mintii sale // care nu lasa nimic necercetat si pravalit intru nestiinta" [Nemuritorul albastru) sunt numai cateva - cele mai explicite dintre portretizarile de acest tip. Fascinat de nevoia omului istoric de a se legitima si explicita prin reprezentare, scriitorul lasa sa functioneze si la nivelul romanului modern legile imagisticii medievale, demonstrand, astfel, viabilitatea lor.
Si nu e intamplator faptul ca, interpretand decizia piciorului de la Humor de a-si include portretul in fresca zugravita si de a-si inscrie numele "sa ramana, sa se vada, sa se stie pana peste veac" (Nemuritorul albastru) ca un act asumat al artistului constient de dreptul sau Ia imagine, Radu Ciobanu deplaseaza cu Irei veacuri inainte zorii modernitatii pe care Daniel Barbu o identifica in "maturizarea dorintei artistului de a-si clarifica fata de sine si de a-si omologa social identitatea" (D. Barbu, Scrisoare pe nisip. Timpul si privirea in civilizatia romaneasca a secolului al XVIJI-lea, Bucuresti, 1996). Daca, pentru zugrav, lupta cu timpul si realitatea se da la nivelul imaginii, pentru scriitor, raportul agonal se transpune la nivelul relatiei lucruri (res) si cuvinte (verba) iradusa in dualitatea sens literal (litera) si sens spiritual (sensus) interpretata in termenii paulinieni ai Epistolei catre Corinteni - "litera ucide, dar sensul da viata", (v. Arhipelagul).
De aici, ambitia de a concretiza in cuvant "stari pe care nu Ic-a incaput nici o vorba" (Linia si sfera), materializata uneori si in coexistenta arhaismului expresiv cu neologismul scaparator, plasate de R. C, cu o formula care ii apartine, intr-un "fond peren" in care nu supravietuieste decat "lamura limbii". Eslc vorba, in fapt, despre una dintre tentatiile scriitorului din toate timpurile care, asemenea personajului Miron Costin, ramas "desfatat rob" in "lumea cea tara capat a cartilor", isi masoara existenta in ritmul biblic al versetului ecleziastic: "si peste toate acestea, fiul meu, sa fii cu luare aminte: scrisul de carti este fara sfarsit.."
