Poezia a fost publicata pentru prima data in revista "Contimporanul", in 1924, sub titlul Jazz band pentru nuntile necesare, fiind apoi inclusa (cu titlul modificat) in volumul Joc secund (1930), sectiunea Uvedenrode.

Ilustrand ermetismul creatiei barbiene, textul este o arta poetica, ce pune problema raportului dintre trei cai de cunoastere: prin simturi (eros), prin intelect si prin contemplatia poetica (definita drept contopire a senzorialului cu intelectul). Fiecare treapta "necesara" de cunoastere este, metaforic, o "nunta" - comuniune cu esenta universului, primele doua sunt, insa, imperfecte.

Poezia se compune dintr-un prolog si trei parti (corespunzand amintitelor etape ale cunoasterii). in introducere, este invocat "capatul osiei lumii" -posibil echivalent al "nadirului latent" din poezia Din ceas, dedus - si care este cunoasterea suprema, obiectul initierii. "Trei clare chef deschid drumurile spre "osia lumii" (centrul solar) si, pentru ca initierea sa fie completa, este necesara strabaterea "roatelor interioare", inchise in "anul Geei", in urmatoarea ordine a nuntilor de cunoastere: Venus - Mercur - Soarele. Limbajul poetic e abstract, iar simbolurile folosite sunt astrologice. Modalitatea initierii poetice, pe care ne-o propune Ion Barbu, se configureaza simbolic ca geometrie astrala: din "inchisoarea Geei" (limitare la contingent) pana in "camara Soarelui" (contopirea armonioasa a Erosului si Intelectului) se parcurge, sub forma unei calatorii initiatice siderale, traseul de la cunoasterea senzoriala la contemplatia poetica, aflata sub "dominatia" triumfala a Soarelui, trecandu-se prin cercul lui Venus (erosul dionosiac) si prin cercul lui Mercur (intelectul steril):

"Capat al osiei lumii! Ceas alb, concis al minunii, Suna-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! An al Geei, inchisoare, Ocoleste roatele interioare: Roate Venerii Inimii Roata capului Mercur In topire, in azur, roata Soarelui Marelui.

Cea dintai treapta a initierii, Erosul, se afla sub semnul astrologie al lui Venus. Cunoasterea este dirijata, la acest prim nivel, catre "tronul moalei Vineri" (simbolizand maxima intensitate a exaltarii erotice). Eul poetic se manifesta acum doar ca fiinta dionisiaca, redusa la mecanica instinctelor, exteriorizand un senzualism extrem, ce izvoraste dintr-o energie vitala descatusata dezordonat:

Inspre tronul moalei Vineri Brusc, ca toti amantii tineri, Am vibrat Inflacarat: Vaporoasa Rituala O frumoasa Massa Scoala! In bratara ta fa-mi loc Ca sa joc, ca sa joc, Dantul bufi Cu reverente Ori mecanice cadente".

Mecanica erotica este sugerata prin viziunea mecanicii siderale (momentul de aflare pe aceeasi directie cu Soarele a doua planete - Venus si Pamantul). Simbolurile abstracte, alese din astronomie, pentru figurarea erosului, devin expresive prin inscrierea lor in dinamica incordata a frazei poetice. Ideea primei parti este aceea ca poezia nu se poate opri la mimetismul treptei senzoriale {"energie degradata"), care trebuie negata pentru atingerea unei ipostaze mai inalte:

Ah, ingrata Energie degradata, Bruta ce desfaci pripita Grupul simplu din orbita, Venera Inima In undire minima: Aphelic (a) Perihelic (B) Conjunctiv (dodo) Oponent (adio!)".

Dupa cercul lui Venus, a doua etapa a pelerinajului astral catre contopirea in Soare este cea intelectuala. "Roata capului" este guvernata de semnul lui Mercur - astrul cel mai apropiat de Soare in sistemul planetar. Mercur desemneaza cercul initierii prin ratiune, simbolizand inteligenta sterila, restrictiva, rece (in afara afectelor). Comuniunea cu cercul lui Mercur este conditionata de negarea treptei senzoriale inferioare, ce condamna umanul la degradare:

"Paj al Venerii, Oral Papagal! In cristalul tau negat, Spre acel fumegat Fra Mercur De pur augur, Peste ingeri, serpi si rai Suna vechi: I-ro-la-hat:

Simbolurile cunoasterii sunt descrise in termenii unei opozitii ireductibile: Intelectul este "conceput", adica e idee pura, Erosul este impur, material; Intelectul este static, rece, "select", Erosul este dinamica dezordonata, afect si "degradare"; Intelectul "luciferic" este asociat castitatii, ascezei "cercetatoare", hranindu-se din iconoclastia absoluta, si daca Intelectul se situeaza in atemporalitate ("Sus, pe Veacul impietrit'), Erosul se consuma in durata, in temporalitate. Comparativ cu limbajul din prima secventa, limbajul poetic atinge aici limita extrema a abstractizarii:

"O, Mercur, Frate pur Conceput din viu mister Si Fecioara Lucifer, Inclinat pe ape caste In sfruntari iconoclaste, Cap cladit Din val oprit Sus, pe Veacul impietrit.

in viziunea lui Ion Barbu, cunoasterea intelectuala nu este decat o treapta provizorie, insuficienta si ineficienta, ce trebuie depasita, deoarece "nunta" nu s-a sarbatorit: "O, selectI Intelect, I Nunta n-am sarbatorit"

Initierea poetica nu se poate petrece exclusiv in cercul lui Mercur, adica al Spiritului pur, eliminarea completa a afectelor insemnand o anulare a umanului; pe de alta parte, initierea nu poate fi eficienta prin limitarea in sfera emotionala. Trebuie recuperata esenta umanului care, in conceptia lui Ion Barbu, se afla in spirit si afect deopotriva. Ca de-a treia treapta a cunoasterii, patronata de principiul solar si figurata printr-un simbol mitologic (Astarteea - zeita feniciana a fertilitatii, maternitatii si dragostei), se infaptuieste ca sinteza superioara a Erosului cu Intelectul, a principiului dionisiac cu cel apolinic. Adevarata "nunta" are loc, de aceea, aici. Soarele reprezinta, simbolic, "nunul" supremei cunoasteri umane, care este o sublimare a simturilor. Sensul ultim al initierii - prezentata ca "ascensiune purificatoare" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu) il constituie, asadar, aceasta "solaritate armonioasa", motivata, cel putin in poezia de fata, prin conjugarea spiritului pur cu "aburul verde" al vietii:

"Uite, ia a treia cheie, Var-o-in broasca - Astartee! Si intoarce-o de un grad Unui timp retrograd, Trage portile ce ard, Sa intram Sa ospatam In camara Soarelui Marelui Nun si stea, Abur verde sa ne dea, Din caldari de mari lactee, La surpari de curcubee - in firida ce scantee I eteree".

Limbajul abstract este facut plastic si incarcat de "poeticitate" pe calea sugestiei muzicale, prin expresivitatea aliteratiilor si asonantelor, ce redau din punct de vedere fonic starea de elevatie purificatoare pe care o presupune Poezia - loc al marilor sinteze.

Scriitori romani